Matias De Stefano – Umilința: O Nouă Perspectivă – De la Umilire la Recunoașterea Divinității Interioare și a Pământului

Matias De Stefano explorează conceptul de umilință, începând cu o vizită la un templu antic egiptean, unde se observă Floarea Vieții și se împărtășesc amintiri personale legate de naștere. Discuția se concentrează apoi pe etimologia cuvântului “umilință”, legându-l de “humus” (pământ umed) și de natura umană originară din pământ și apă. Matias De Stefano diferențiază între două perspective asupra umilinței: una legată de subjugare și privare materială, adesea asociată cu idei monoteiste răspândite de imperii, și alta, umilința umanistă, care implică recunoașterea divinității inerente în sine și în întreaga creație terestră. Se subliniază importanța învățării din toate aspectele realității, nu doar de la surse “superioare”, și acceptarea propriei străluciri alături de a celorlalți.

Vezi online cu traducere:

---

1. Originea și Adevăratul Înțeles al Umilinței

Sursa începe prin a dezvălui rădăcina etimologică a cuvântului “umilință” (humility), legându-l direct de “uman” (human) și de cuvântul latin “hummus”, care înseamnă “pământ umed” sau “sol umed”.

• Conectarea la Pământ: “Originea cuvântului este umiditate, deci umiditate, uman, umilință au aceeași etimologie: pământ umed.” Aceasta sugerează că umilința, în sensul său primordial, este “calitatea de a fi o persoană care vine din zona umedă”, adică un “ființă a Pământului”.
• Armonie cu Natura: Prin urmare, umilința era inițial “descrierea atributelor sau abilităților acestor ființe de a trăi în armonie cu restul lumii, cu natura.”

2. Două Căi ale Umilinței: Umanism versus Umilire

Autorul identifică două căi distincte pe care umanitatea le-a urmat în înțelegerea umilinței, influențate de schimbări istorice și filosofice majore, în special trecerea de la un stil de viață nomad la societăți organizate și apariția religiilor monoteiste.

a. Trecerea la Nomadism și Apariția Divinității Cerești

Pe măsură ce oamenii au devenit nomazi și au început să se bazeze pe stele pentru orientare, s-a dezvoltat ideea că spiritele ghidătoare ale strămoșilor sau ale entităților superioare locuiau în ceruri.

• “Deus” și Divinitatea: “Ce a fost în limbajul european cuvântul pentru luminozitate? Era ‘dei’, divinitate. Și de aici avem cuvintele latine precum ‘Deus’, ‘Zeus’, ‘Zeos’, care înseamnă Dumnezeu.”
• Separarea de Pământ: Această perspectivă a dus la credința că, pentru a urma aceste divinități cerești, “trebuie să părăsim Pământul”.

b. Viziuni Opuse despre Viață și Originea Zeilor

• Zei Benevolenți (Panteism/Politeism): Unele tradiții credeau că zeii au creat realitatea pentru ca oamenii să se bucure de viață. Aceste societăți erau “mult mai democratice, politeiste, republicane”, promovând schimbul de idei și guvernarea participativă.
• Zei Punitivi (Monoteism): Alte tradiții vedeau zeii ca pe o sursă de pedeapsă pentru greșelile umane, iar viața pe Pământ era o suferință. Această viziune a favorizat “monoteismul” și imaginea unui singur “tată” care pedepsea, conducând la “imperialism și autocrație” (un singur conducător asemănător unui zeu).

c. Umilința ca Umilire: O Unealtă a Controlului Imperial

Răspândirea monoteismului, în special a religiilor precum creștinismul, iudaismul și islamul, a fost favorizată de imperii datorită facilității de control pe care o oferea.

• Subordonare și Control: “Pentru un imperiu este mult mai ușor să folosească sistemul umilirii decât sistemul umanismului.” Această formă de umilință implică “să-ți pui genunchii la pământ și să fii sub controlul altora.”
• Descurajarea Potențialului: În această interpretare, umilința înseamnă să fii sărac, să nu te afișezi și “să nu trezești potențialul fiecărei persoane, astfel încât toți să poată gândi la fel și să fie mult mai ușor de controlat în sistem.”

d. Umilința Umanistă: Recunoașterea Divinității Interioare și a Conectivității

În contrast, umilința umanistă este definită ca recunoașterea divinității inerente în noi înșine și în toată creația.

• Recunoașterea Umanității și a Divinității Interioare: “Primul pas este să recunoaștem că suntem oameni, că umanitatea este un aspect al acestei realități, că suntem parte din această realitate, că trebuie să iubim această realitate și că aceasta este propria noastră creație, că avem propria noastră Divinitate în interior.”
• Respectul pentru Divinitatea Celorlalți: Aceasta implică, de asemenea, “să respectăm Divinitatea celorlalți” și “Divinitatea din tot ce există aici în viață și în univers, întreaga creație.”
• Învățarea de la Toate: Un aspect fundamental al umilinței umaniste este deschiderea de a învăța de la orice și de la oricine, nu doar de la cei considerați “înțelepți”. “Umilința înseamnă să înțeleg că am ceva de învățat de la toată lumea din această realitate, de la tot ce există aici, că pot învăța mult mai mult de la o insectă decât de la un maestru.”
• Pământul Strălucește: Spre deosebire de ideea că divinitatea este doar în ceruri, umilința umanistă ne reamintește că “Pământul levitează și el printre stele și că din punctul de vedere al altor planete și al altor stele și noi strălucim în ceruri.”
• Nu Lipsa, ci Recunoașterea: “Umilința nu este legată de a nu avea lucruri sau de a fi mai prejos decât alții; este vorba de a recunoaște că ai propria ta Divinitate fiind Om pe acest pământ și că poți și că trebuie să accepți Divinitatea în ceilalți.”

3. Evitarea Judecății și Embrasează Propria Strălucire

Sursa avertizează împotriva judecării altora pe baza presupusei lor umilințe, deoarece acest lucru contrazice însăși esența umilinței umaniste.

• Nu Judecați: “Când folosim conceptul de umilință, judecăm cumva pe alții spunând dacă acea persoană este umilă sau nu.”
• Recunoașterea Propriului Străluciri: Dificultatea de a accepta strălucirea altora vine adesea din nerecunoașterea propriei străluciri. “Când strălucirea altora te deranjează de obicei, este pentru că nu realizezi propria ta strălucire și începi să judeci strălucirea altora.”
• Strălucirea Împreună: “Umilința înseamnă să înveți despre strălucirea celorlalți, să înveți să strălucești alături de ceilalți.”

Concluzie Principală

Umilința, în sensul său umanist și original, nu este o stare de subordonare sau lipsă, ci o profundă recunoaștere a interconectării noastre cu Pământul și cu toate formele de viață, acceptând divinitatea inerentă în noi înșine și în ceilalți. Este o invitație de a ne reconecta cu rădăcinile noastre terestre și de a învăța din întreaga creație, descoperind divinitatea aici, pe Pământ. “Umilința este humus, pământ, să te întorci la pământ.” Această perspectivă servește drept fundament pentru umanism.