Michael Graziano – Conștiința: Procesare, Experiență și Model Cerebral
Michael S. A. Graziano explorează natura conștiinței, utilizând cazul unui pacient cu neglijare spațială pentru a ilustra distincția dintre procesarea informației și experiența conștientă. Sursa prezintă teoria conform căreia conștiința ar fi un model imperfect al activității cerebrale, similar modului în care creierul construiește modele simplificate ale lumii externe. Se discută despre necesitatea ca creierul să creeze modele ale propriei funcționări, cum ar fi atenția, pentru a funcționa eficient. În final, se menționează cercetările prin RMN care identifică rețele neuronale asociate cu conștiința, sugerând o direcție științifică pentru înțelegerea acestui fenomen complex.
Vezi online cu traducere:
Fragmentul analizat introduce conceptul de conștiință prin exemplul pacientei PS, care suferea de hemi-neglijare spațială. Deși creierul acesteia procesa informații din întregul câmp vizual, ea nu avea conștientizarea evenimentelor din partea stângă. Un experiment a demonstrat că putea alege corect imaginea unei case neafectate de incendiu, deși nu era conștientă de flăcările din partea stângă a celeilalte imagini.
„Creierul lui PS continua să proceseze informații din întregul câmp vizual; putea vedea ambele imagini și sesiza diferențele dintre ele, doar că nu era conștientă de acest fapt… Afecțiunea sa, cunoscută sub numele de hemi-neglijare spațială, evidențiază o distincție importantă între procesarea informației de către creier și experiența pe care o avem asupra acestei procesări. Această experiență este ceea ce numim conștiință.”
Acest exemplu sugerează că procesarea neuronală a informației nu este, în sine, suficientă pentru a genera experiența subiectivă a conștiinței.
Conștiința ca model imperfect al activității cerebrale
Teoria centrală prezentată afirmă că conștiința este o „imagine imperfectă” pe care creierul o creează despre propria sa activitate de procesare a informației.
„O teorie recentă susține că conștiința este o reprezentare imperfectă a propriei activități cerebrale.”
Pentru a înțelege această perspectivă, trebuie să luăm în considerare faptul că, pentru a interpreta realitatea, creierul construiește în permanență modele simplificate ale lumii externe, bazate pe datele senzoriale disponibile. Aceste modele nu sunt perfecte, dar sunt suficient de precise pentru a permite un răspuns adecvat la stimuli. De exemplu, percepem lumina albă ca o sursă de luminozitate fără culoare sau ne percepem corpul fără a fi conștienți de structura sa celulară detaliată.
Rolul atenției și al modelului atenției
Atenția, definită ca abilitatea creierului de a se concentra asupra unor obiecte sau evenimente specifice, joacă un rol esențial în procesul conștientizării. Pentru a controla eficient atenția, creierul trebuie să își creeze un model al propriei sale activități atenționale.
„Pentru a controla focalizarea în mod eficient, creierul trebuie să construiască un model al propriei atenții.”
Având în vedere complexitatea creierului, alcătuit din aproximativ 86 de miliarde de neuroni, modelul pe care acesta îl creează despre propria sa funcționare nu poate fi decât o aproximare. Certitudinea noastră privind existența unei experiențe subiective ar putea rezulta din această descriere simplificată a modului în care procesăm informația într-un mod concentrat și profund.
„Convingerea noastră că avem o experiență subiectivă unică ar putea proveni dintr-un model intern al creierului – o descriere simplificată a procesării informației într-un mod focalizat și profund.”
Dovezi neuroștiințifice prin studii RMN
Studiile realizate prin tehnici de imagistică prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) oferă indicii despre rețelele neuronale implicate în conștiință. Aceste cercetări compară activitatea cerebrală atunci când un individ este conștient de un stimul senzorial cu momentele în care același stimul nu ajunge la nivel conștient.
Rezultatele arată că regiunile implicate în procesarea senzorială sunt activate indiferent dacă persoana conștientizează sau nu stimulul. Totuși, conștientizarea presupune activarea unui „lanț suplimentar” de rețele neuronale.
„Rezultatele indică faptul că zonele responsabile pentru procesarea vizuală sunt active indiferent de conștientizarea imaginii, dar un întreg ansamblu suplimentar de rețele neuronale se activează doar atunci când subiectul devine conștient de ceea ce vede.”
Legătura dintre aceste descoperiri și fenomenul hemi-neglijării este semnificativă. Pacienții cu hemi-neglijare spațială prezintă de obicei leziuni într-o regiune specifică a acestei rețele neuronale. În cazurile în care daunele sunt mai extinse, pacienții pot intra într-o stare vegetativă, fără semne de conștiință.
„Pacienții cu hemi-neglijare, precum PS, prezintă adesea leziuni într-o regiune anume a acestei rețele neuronale. Leziunile extinse pot duce în unele cazuri la o stare vegetativă, în care nu mai există semne detectabile de conștiință.”
Direcții viitoare de cercetare
Deși studiile actuale au contribuit la identificarea rețelelor neuronale implicate în conștiință, mecanismele precise prin care acestea calculează și integrează informațiile rămân, în mare parte, necunoscute. Acest aspect constituie o direcție majoră pentru cercetările viitoare.
„De exemplu, modul exact în care neuronii din rețelele asociate conștiinței procesează informația specifică depășește limitele tehnologiilor disponibile în prezent.”
Teoria propusă de Michael S. A. Graziano sugerează că conștiința nu este o proprietate fundamentală sau un fenomen misterios, ci mai degrabă un model intern, imperfect, construit de creier pentru a-și înțelege propria activitate, în special mecanismele atenției.
Studiile neuroștiințifice, precum cele realizate prin RMN, împreună cu observațiile asupra pacienților cu hemi-neglijare spațială, oferă dovezi care susțin existența unor rețele neuronale specifice asociate conștiinței. Totuși, modul în care aceste rețele generează senzația subiectivă a experienței conștiente rămâne un domeniu insuficient explorat.
Înțelegerea conștiinței dintr-o perspectivă științifică deschide noi orizonturi asupra identității umane și ridică întrebări fundamentale despre natura experienței subiective.
