Michael Talbot – Visele si universul holographic

Un alt cercetător care crede că ordinea implicită a lui Bohm are implicaţii în psihologie este psihiatrul Montague Ullman, fondatorul Dream Laboratory (laboratorul visului) de la Maimonides Medical Center din Brooklyn, New York şi profesor emerit al clinicii de psihiatrie de la Albert Einstein College of Medicine, de asemenea, din New York.

Interesul iniţial al lui Ullman pentru conceptul holografic s-a născut din presupunerea acestuia că toţi oamenii sunt interconectaţi în ordinea holografică. A avut motive bune pentru acest interes. De-a lungul anilor ’60 şi ’70, el a fost responsabil pentru multe din experimentele ESP asupra viselor menţionate în introducere. Chiar şi astăzi, acele experimente de la Maimonides se menţin printre cele mai bune dovezi empirice că, cel puţin în visele noastre, suntem capabili să comunicăm între noi pe căi ce nu pot fi explicate în prezent.

Intr-un experiment tipic, unui voluntar plătit, care pretindea că posedă capacităţi paranormale, i s-a cerut să doarmă într-o cameră din laborator, în timp ce o persoană într-o altă cameră se concentra asupra unor tablouri alese la întâmplare şi încerca să îl facă pe voluntar să viseze imaginile pe care acestea le conţineau. Uneori rezultatele au fost neconcludente. Dar alteori, voluntarii au avut vise care erau influenţate în mod clar de tablouri. De exemplu, când tabloul ţintă a fost Animalele lui Tamayo, o pictură care înfăţişa doi câini arătându-şi dinţii şi urlând deasupra unei grămezi de oase, subiectul testat a visat că era la un banchet unde nu era destulă carne şi fiecare se uita prudent la celălalt pe când mâncau cu lăcomie porţiile ce le fuseseră alocate.

In alt experiment, pictura ţintă a fost Parisul de la o fereastră de Chagall, o pictură viu colorată care înfăţişa un bărbat privind de la o fereastră Parisul profilat pe linia orizontului. Pictura conţinea şi câteva alte trăsături neobişnuite, printre care o pisică cu o faţă de om, câteva figuri mici de bărbaţi zburând prin aer şi un scaun acoperit cu flori. De-a lungul câtorva nopţi, subiectul testat a visat în mod repetat lucruri franţuzeşti, arhitectură franceză, chipiul unui poliţist francez şi un bărbat în îmbrăcăminte franţuzească uitându-se lung la diferitele „straturi” dintr-un sat francez. Câteva imagini din aceste vise au părut, de asemenea, a fi referiri particulare la culorile vibrante ale tabloului şi la trăsăturile neobişnuite, cum ar fi imaginea unui grup de albine zburând în jurul florilor şi a unei sărbători asemănătoare cu Mardi Gras, unde oamenii purtau costume şi măşti.

Cu toate că Ullman crede că asemenea descoperiri sunt dovezi ale stării fundamentale de interconectabilitate despre care vorbeşte Bohm, este de părere că un exemplu încă mai profund de întreg holografic poate fi găsit într-un alt aspect al stării de vis. Acesta este capacitatea sinelui nostru care visează de a fi mult mai înţelept decât suntem noi înşine în stare de veghe.

De exemplu, Ullman spune că, în practica sa de psihanalist, putea avea un pacient care părea complet neluminat când era treaz – rău, egoist, arogant, profitor şi manipulativ; o persoană care sfărâmase şi dezumanizase toate relaţiile sale interpersonale. Dar indiferent cât de orb spiritual poate fi un individ, sau cât de puţin dornic să-şi recunoască propriile deficienţe, în mod invariabil visele descriu slăbiciunile sale cu onestitate şi conţin metafore care par menite să îl împingă cu blândeţe într-o stare de mai profundă conştiinţă de sine.

Mai mult, asemenea vise nu se produceau numai o dată. In cursul practicii sale, Ullman a observat că atunci când unul din pacienţii săi nu reuşea să recunoască sau să accepte un adevăr despre sine, acel adevăr ieşea la suprafaţă iar şi iar în visele sale, cu diferite măşti metaforice şi se lega cu diferite experienţe asociate din trecutul său, dar întotdeauna într-o aparentă încercare de a-i oferi acestuia şanse noi de a se învoi cu adevărul.

Pentru că un om poate ignora sfaturile din visele sale şi să trăiască totuşi o sută de ani, Ullman crede că procesul de auto-monitorizare se luptă pentru ceva mai mult decât bunăstarea individului. Consideră că natura este preocupată de supravieţuirea speciei.

De asemenea, este de acord cu Bohm în ce priveşte importanţa întregului şi este de părere că visele sunt calea prin care natura încearcă să contracareze voinţa noastră necontrolată, viciul nostru de a fragmenta lumea ce pare necontenit.

„Un individ se poate deconecta de la tot ce este cooperare, sens şi iubire şi totuşi să supravieţuiască, dar naţiunile nu au parte de acest lux. Dacă nu învăţăm să depăşim toate modalităţile prin care am fragmentat rasa umană, din punct de vedere naţional, religios, economic sau oricare altul, vom continua să ne situăm într-o poziţie în care putem să distrugem accidental tot tabloul,” spune Ullman.

„Singurul mod în care putem face asta este să privim cum ne fragmentăm existenţa ca fiinţe individuale. Visele reflectă experienţa noastră individuală, dar eu cred că se menţine conectabilitatea la nivel de specie pentru că există o nevoie fundamentală mai mare de a perpetua specia.“

Care este sursa şuvoiului nesfârşit de înţelepciune care bolboroseşte în visele noastre?

Ullman admite că nu ştie, dar ne oferă o presupunere.

Dat fiind că ordinea implicită reprezintă, într-un sens, o sursă infinită de informaţii, poate că ea este originea acestui fond mai mare de cunoştinţe.

Poate că visele sunt o punte între ordinea perceptuală şi cea nonmanifestă şi reprezintă o „transformare naturală a implicitului în explicit.”

Dacă Ullman are dreptate cu această presupunere, concepţia psihoanalitică tradiţională despre vise este întoarsă cu susul în jos, pentru că în loc ca în conţinutul visului să fie ceva care urcă în conştiinţă dintr-un substrat primitiv al personalităţii, ar fi adevărat tocmai opusul.

Dacă informațiile găsite aici te-au ajutat, spune "Mulțumesc" printr-o Donație: