Jonathan Black – Moise si Zeii razboiului
Omul are iluzia că gândurile sunt închise în cutia lui craniana, dar sunt doar reflectate acolo. – Rudolf Steiner
In viaţa lui Moise au existat intervenţii supranaturale de o amploare şi cu un caracter atât de hotărâtor, încât aproape nu au egal. Supranaturalul îl însoţeşte pe Moise la fiecare cotitură. Ingerii îl ajută să pună umărul la marea roată cosmică şi să deschidă marea poartă a universului.
Un înger i-a apărut în rugul aprins şi Moise a devenit un făcător de minuni. Când i s-a spus să întindă mâna cu toiagul, Iahve Şi-a întins mâna şi a trimis mai multe molime în Egipt, care au culminat cu moartea întâilor născuţi. Pe căi necunoscute, apele Mării Roşii s-au despărţit ca să treacă israeliţii. Dumnezeu a trimis un stâlp de fum să-i călăuzească pe aceştia ziua şi unul de foc noaptea. Când erau la ananghie, El a trimis prepeliţe şi mană cerească şi i-a spus lui Moise să lovească în stânca Horeb cu mâna ca să ţâşnească apa. Iahve a acoperit Muntele Sinai cu o perdea de fum şi foc şi i-a vorbit lui Moise acolo. Acesta, Aaron şi şaptezeci de bătrâni au văzut imaginea lui Iahve pe o pardoseală de safire. Iahve i-a dat lui Moise table din safir pe care erau scrise poruncile „cu degetul lui Dumnezeu”. Când Moise a coborât de pe munte a doua oară, chipul îi strălucea intens, într-un fel care ne poate aminti de povestea lui Enoh. S-a făurit Chivotul, model al întregului univers, şi „splendoarea Domnului” s-a arătat în faţa tuturor copiilor lui Israel.
Dar, într-o zi, Dumnezeu l-a vestit pe Moise că nu e cel mai înţelept om de pe pământ. Moise a fost intrigat. Domnul i-a spus şi unde să-l găsească pe acel înţelept – la confluenţa a două mări.
Putem identifica acest loc ca fiind Bahrain, care înseamnă „două mări” sau „ape gemene”. Scufundătorii de pe coasta Bahrainului puteau şi pot şi astăzi să se scufunde în mare şi să înoate în curenţi de apă dulce. Acest fenomen misterios provocat de orificiile de pe străfundul mării prin care iese apă dulce din imense lacuri subterane e numit „izvoarele divine prin care curg paradoxurile vieţii” în comentariile asupra Coranului. în mistica islamică, apa dulce este o manifestare a spiritului care „La început…” a creat opusul spiritului, adică materia. Apa sărată, pe de altă parte, este o manifestare a materiei, iar această împreunare a contrariilor explică taina şi paradoxurile vieţii.
Ne vom întoarce la caracterul paradoxal al vieţii, însă acum îl putem lua doar ca pe un semn că povestea pe care urmează s-o auzim este una ciudată.
Moise a pornit cu slujitorul său să-l caute pe omul cel înţelept. Au mers până departe, pe ţărmul mării şi pe la amiază Moise era deja istovit. I-a spus servitorului să pregătească cina obişnuită. Iar servitorul a fost nevoit să-i destăinuie că, atunci când făcuseră popas mai devreme, lăsase în spatele unei stânci peştele pus deoparte pentru cina lor.
– Ce? L-ai uitat acolo? Trebuie să te întorci şi să-l iei.
– Nu, ciudat e că peştele, care era mort de-a binelea, nu mai este aşa. Zăcea acolo, când un val mare s-a spart de stâncă şi o picătură de apă a căzut pe el. Deodată, a înviat şi a sărit de pe stâncă în mare!
Moise a recunoscut un semn foarte important. Renaşterea miraculoasă a peştelui însemna că fuseseră aproape de confluenţa a două mări. S-au întors împreună pe unde veniseră, iar Moise s-a mirat să găsească acolo, stând pe stâncă, un bătrân cu aspect de sălbatic, bărbos şi îmbrăcat tot în verde. Părea ameninţător, furios, poate şi un pic nebun. Nu a făcut niciun gest de recunoaştere sau de bun venit.
– Pot să merg cu tine, a întrebat Moise, să mă înveţi din înţelepciunea ta superioară?
– Nu vei reuşi să te ţii după mine, a răspuns bătrânul. Şi nici nu vei înţelege nimic din ce fac sau spun – nimic!
– Il voi ruga pe Dumnezeu să mă ajute să înţeleg, a spus Moise. Şi îţi voi da ascultare în toate cele. ,
– Trebuie să mă urmezi pe aici, a spus omul. Dar am o condiţie. Nu trebuie să pui întrebări, orice aş face.
Moise l-a urmat pe bătrân, care a pornit-o de-a lungul ţărmului cu o viteză surprinzătoare. După o vreme au ajuns la un port. Străinul a găsit o barcă în apă, priponită acolo. A sărit în ea şi a dat furios cu picioarele în fundul bărcii până a intrat apa înăuntru. Când s-a dat înapoi să-şi admire opera, barca s-a scufundat şi a fost curând acoperită de ape.
– Ce naiba ai făcut? a întrebat Moise. Vrei să se înece stăpânii ei?
– Ţi-ai şi uitat jurământul? l-a repezit bătrânul.
Moise şi-a cerut iertare.
Au pornit din nou amândoi şi în scurt timp Moise a văzut un tânăr venind spre ei din cealaltă direcţie. A fost uimit când l-a văzut pe bătrân scoţând pe neaşteptate de sub mantie o sabie şi înfigând-o în bărbatul acela, pe care l-a omorât.
Pe când stăteau amândoi lângă trupul plin de sânge, lui Moise i s-a tăiat răsuflarea.
– Eşti nebun? a întrebat el. Ai ucis un om nevinovat.
Bătrânul l-a ameninţat cu degetul.
– Ce ţi-am spus? Nu poţi suporta înţelepciunea lui Dumnezeu, nu? Nu poţi să-i faci faţă.
Moise a zis că, dacă avea să-i mai pună vreo întrebare bătrânului, va accepta ca drumurile lor să se despartă.
Bătrânul a pornit din nou la drum iute ca vântul şi ca gândul. Seara au ajuns într-un sat mic, izolat. Părea foarte sărac. Nimeni nu le-a ieşit în întâmpinare. Cu o energie remarcabilă, bătrânul s-a repezit la un zid ruinat şi a început să-l reclădească. Moise nu a îndrăznit să-i pună nicio întrebare. Când zidul a fost terminat, doar a comentat că bătrânul ar fi putut cere să fie plătit pentru munca lui. Bătrânul i-a spus:
– De aici drumurile noastre se despart, dar înainte să ne spunem la revedere o să-ţi explic ce am făcut astăzi. Barca e a unei familii nevoiaşe. Bogătaşii de aici rechiziţionează toate bărcile din zonă pentru război. Nu s-ar osteni să ia o luntre care necesită reparaţii. Băiatul pe care l-am ucis avea o mulţime de intenţii rele. Plănuia să-şi convertească familia la cultul demonilor. Acum părinţilor lui li se va naşte curând alt fiu, iubitor, care va fi bucuria lor toată viaţa. Zidul e al unor băieţi orfani. Tatăl lor a ascuns o comoară sub el, dar n-a mai apucat să le spună ce a făcut înainte să moară. Dacă zidul n-ar fi fost reparat, comoara ar fi ieşit la iveală în timp ce băieţii erau prea fragezi ca să se apere singuri. Acum o vor găsi la timpul potrivit.
Moise îşi ţinea capul plecat cât asculta, vrând să se concentreze şi să fie sigur că a înţeles tot. Când şi l-a ridicat, bătrânul dispăruse.
Cine este acest personaj bizar căruia i se supune puternicul Moise?
Reapare sub diferite înfăţişări în cursul istoriei sacre şi îl vom întâlni din nou în curând.
In Vechiul Testament există diverse nume pentru feluritele aspecte ale lui Dumnezeu, printre care Elohim în actul Creaţiei şi Adonai sau „Domnul”. Iahve desemnează un anumit aspect al lui Dumnezeu, cel legat de ajutorul acordat omenirii pentru a-şi dezvolta capacitatea de reflecţie. In capitolul 8 am văzut că, în vremurile de mult trecute, întregul corp era simţit ca un organ al conştiinţei şi percepţiei. Aşa cum aveai o conştiinţă a creierului, aveai şi o conştiinţă a inimii, a rinichilor (care exprima dorinţa) şi aşa mai departe. Această percepţie a diferitelor sedii ale conştiinţei în corpul uman a dispărut în vremea lui Iahve, când omenirea a început să-şi făurească o „monoconştiinţă”, cu sediul în creier.
Muntele Sinai, unde i s-a arătat Dumnezeu lui Moise, este ad litteram „muntele lunii”. în termeni ezoterici, Iahve reflectă lumina soarelui prin intermediul lunii, un aranjament cosmic care face posibilă reflecţia umană.
Ştiinţa modernă şi-a dat seama cât de necesară a fost luna pentru dezvoltarea vieţii pe pământ. Satelitul răspunde de înclinaţia planetei care menţine clima în limite potrivite pentru formele de viaţă organice. Ştiinţa a început şi să măsoare ceva pe care înţelepciunea populară l-a luat întotdeauna în consideraţie – efectul fazelor lunii asupra psihicului uman. Un studiu statistic asupra fazelor lunii şi agresiunii umane efectuat în Florida de Journal of Clinicul Psichiatry şi publicat în 1978 a arătat că atacurile violente şi crimele culminează în jurul fazei de lună plină. Dar ezoterismul şi filosofia mistică propun ceva fundamental – suntem în stare să gândim doar datorită aranjării soarelui şi a lunii pe cer în poziţiile lor şi a ciclurilor acestora, legate unul de altul şi de pământ. Luna reflectă în jos la noi lumina, dar şi viaţa spirituală a soarelui şi, întrucât lumina reflectată e mai slabă decât cea directă, putem lua în consideraţie influenţele spirituale care, altminteri, ne-ar orbi şi copleşi. Datorită lunii, avem capacitatea de a gândi liber şi de a lua decizii pe care îngerii, care îl văd pe Dumnezeu direct, nu o au.
A doua poruncă dintre cele date pe muntele lunii, „să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri”, cere încetarea gândirii în imagini, care să fie înlocuită de gândirea conceptuală şi in termeni abstracţi. După cum s-a observat mai sus, interesant că Scripturile, deşi se spune că au fost dictate de îngeri, sunt de obicei picturale, nu conceptuale. Poate că noi suntem capabili de gândire în imagini, de care îngerii nu sunt, şi pentru această calitate au ei nevoie de noi.
Prin jurul anului 2500 î.Hr., la începutul perioadei pe care istoricii o numesc Epoca Târzie a Bronzului, Moise a pornit spre Ţara Făgăduinţei, ducând cu el noua facultate mintală în dezvoltare. A făcut prăpăd şi multe distrugeri în triburile care îi stăteau în cale. Temându-se pentru viaţa lui şi a poporului său, Regele Moabiţilor a trimis mesageri la un profet numit Balaam.
Ceea ce s-a adeverit. Dumnezeu a trimis un înger în faţa israeliţilor ca să-i alunge pe moabiţi, pe canaaneni şi celelalte neamuri băştinaşe. Anumite fragmente din relatarea biblică a înaintării israeliţilor spre Ţara Făgăduinţei nu sunt uşor de citit. Mii de israeliţi au fost masacraţi la porunca lui Dumnezeu, Atotputernicul a trimis molime şi şerpi de foc ucigaşi. Capitolul 31 din Numerii este plin de violenţă. Inspiraţi de Dumnezeu şi călăuziţi de Moise, israeliţii i-au ucis pe regii din partea locului, au luat prizonieri copii şi femei şi au dat foc la toate cetăţile. Unii comandanţi au fost dojeniţi că le-au cruţat viaţa femeilor şi li s-a ordonat să omoare toţi copiii de sex bărbătesc. Treizeci şi două de mii de fecioare au fost luate sclave.
Rainer Maria Rilke, marele poet al îngerilor din epoca modernă, s-a întrebat dacă, în cazul în care ar chema ierarhiile îngereşti, iar un înger i-ar răspunde şi l-ar lua deodată la pieptul lui, nu l-ar distruge complet? „Frumuseţea”, scria el la începutul elegiilor duineze, „nu e nimic altceva decât începutul groazei pe care abia o putem suporta.” In poezia lui Rilke, îngerii sunt intermediarii prin care ne poartă de grijă universul, dar noi nu suntem înzestraţi atât cât să-i înţelegem pe ei sau faptele lor. Focul iubirii divine poate părea o înspăimântătoare forţă distructivă.
Aşadar, când citim în Vechiul Testament despre atrocităţi, ne vine uneori greu, oameni moderni fiind, să nu-l învinuim pe Iehova, să nu-l judecăm din punct de vedere moral, aşa cum a făcut Moise cu bătrânul înţelept, dar, după cum spune o zicală arabă din Evul Mediu, să-i atribui lui Dumnezeu o moralitate umană poate fi o grosolănie antropomorfică la fel de mare ca şi să ţi-l închipui cu barbă şi fumând pipă.
Iahve din Vechiul Testament este un zeu războinic, plin de mânie. Poate e astfel pentru că îşi apără cu îndârjire prima încercare, flăcările pâlpâitoare ale intelectului omenesc? Aceste flăcări au fost ameninţate mereu că se vor stinge, în timp ce oamenii pe care i-a ales drept creuzet îşi făceau călătoria primejdioasă.
Pe când israeliţii se apropiau de Ţara Făgăduinţei, discipolul lui Moise, Iosif, a întâlnit un străin şi l-a provocat:
– Eşti cu noi sau împotriva noastră?
– Sunt căpitan în oastea Domnului, a răspuns străinul, spunând că e Arhanghelul Mihail.
Iosif s-a prosternat în faţa lui.
– Scoate-ţi pantofii, i-a zis Mihail, căci locul pe care stai e pământ sfânt.
Călăuzit de un înger, Iosif a cucerit cetatea Ierihon, iar locuitorii ei au
fost masacraţi.
Dacă fiinţele spirituale importante nu s-au manifestat în planul material frecvent ca odinioară, în Epoca Târzie a Bronzului, tot mai apăreau în momentele decisive ale istoriei. In cărţile istorice ale Vechiului Testament, îngerii nu iau parte la lupta în plan spiritual; ei participă la bătălii în care se varsă sânge: „în noaptea aceea s-a întâmplat că a ieşit îngerul Domnului şi a lovit în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii şi, când s-au sculat dimineaţă, iată erau peste tot numai trupuri moarte*. (4 Regi, 19:35) Dar, deşi Vechiul Testament face aluzie la îngeri intervenind în bătălie, nu ne dă impresia că asistăm la ce se petrecea acolo.
Insă, poate că citind opera lui Homer, vom avea această impresie şi vom înţelege ce trebuie să se fi întâmplat la asediul Troiei, care a avut loc, probabil, la doi ani după asediul Ierihonului.
„Sunt unele nopţi”, scrie Homer, „când nu adie nicio boare, cerul e fără nori, iar stelele răsar în toată frumuseţea lor – şi asta ne ajută să avem gânduri măreţe.” în Iliada, autorul se uită la câmpii şi vede zeii stelelor şi ai planetelor configurând evenimentele de pe pământ. Il simţi uneori bucurându-se de forţa lui de povestitor când descrie zei exultând de propria lor putere:
„Atena şi Apollo s-au prefăcut în vulturi, s-au cocoţat într-un stejar mare, bucurându-se la vederea oştenilor de pe câmpie, dispuşi în formaţie de luptă, rand după rând, ca val după val, unduindu-se si scânteind din ale lor coifuri înclinate, cu cozi din păr de cal, săbii lucitoare, scuturi şi lăncii din frasin, raze de bronz fulgerând pretutindeni, până în infinitul cerului. Pământul se zguduia sub tălpile oamenilor mărşăluind cu omorul în suflete…*
Homer ne duce şi jos, în iureşul bătăliei, să-i vedem pe zei luptând în primele rânduri. Descrierile ne poartă în toiul acţiunii şi vedem ce se întâmplă când – ca să folosim faimoasa expresie citată de Shakespeare – zeii „lasă slobozi câinii războiului*:
„Nimerit în coapsă de o lovitură puternică, prinţul Enea a căzut în genunchi, s-a sprijinit într-o mână, pe când întunericul s-a pogorât asupra lui ca noaptea. Atunci a apărut lângă el Afrodita, şi-a luat fiul în braţele-i albe şi l-a învelit în veşmântul ei strălucitor, aşa că lăncile în zbor se prăbuşeau zăngănind la pământ în jurul lui (…). Ares păşea ca un gigant printre ei, lovind cu mâinile lui mari, dătătoare de moarte, când lancea eroului Diomede i s-a înfipt în vintre. Zeul războiului a scos un ţipăt înspăimântător de durere, tare ca şi cum ar fi ieşit din piepturile a nouă sau zece mii de oameni, astfel că oştenii din ambele tabere au tremurat de frică. Apoi zeul s-a înălţat din nou în cer ca un vârtej de fum (…) Zeus şi-a pus zalele din aur şi şi-a înşfăcat biciul de aur, apoi, urcându-se în carul său strălucitor, a pocnit din bici să-i mâne pe cei doi mari armăsari albi cu coame de aur şi a ieşit în galop din ceruri, luând-o pe o traiectorie între pământ şi stele, şi a aruncat un fulger printre greci, împrăştiindu-i şi speriindu-i grozav, descurajându-i.
Evoluţia conştiinţei de-a lungul istoriei a fost discutată de filosofii germani începând cu secolul al XlX-lea. (Mai târziu, vom examina extraordinara descriere făcută de Hegel evoluţiei conştiinţei în legătură cu Napoleon.) Acest mod de gândire despre evoluţia conştiinţei a primit un sprijin neaşteptat în 1977, când Julian Jaynes de la Universitatea Princeton din SUA a publicat The Origins of Consciousness in the Breakdown of the Bicameral Mind. Cartea a atras mare atenţie şi continuă să fie controversată. Jaynes a subliniat cât de uşor e să descifrezi conştiinţa modernă în operele literaturii antice cum ajr fi Iliada. A argumentat că, dacă citeşti textul cu atenţie, vezi că nu există decât foarte puţină introspecţie sau deloc. In opera lui Homer, susţine el, nu exişti un limbaj care sa descrie starile sufleteşti. Bărbaţii ţi femeile nu se gândesc la ce au sâ faca şi iau apoi decizii. Ceea ce noi resimţim ca impulsuri interioare, ei le simţeau ca impulsuri exterioare – venind din afară. Ahile nu decide să nu-l lovească pe Agamemnon, Atena il trage înapoi de păr.
Şi mai ciudat este, poate, faptul că nu simţeau nevoia unui spaţiu mintal personal, aşa cum ne trebuie nouă astăzi, ci doar nevoia de un spaţiu mintal comun. Aşadar, nu indivizi de sine-stâtâtori sunt cei ce ii văd zeii războiului şi înţelepciunii năvălind în rândurile duşmanilor pe care îi resping, ci toată lumea de pe câmpul de luptă. Evident, asemenea fenomene s-ar putea clasifica, cum le clasifică şi Jaynes, drept „halucinaţii colective”. Asediul Troiei şi civilizaţiile complexe din Epoca Bronzului au fost conduse de astfel de halucinaţii colective.
O halucinaţie colectivă este un eveniment care nu poate avea loc în universul materialismului ştiinţific, cu excepţia unei foarte improbabile halucinaţii individuale sau ca un fenomen de isterie în masă care amăgeşte oamenii să creadă că au aceeaşi halucinaţie. In universul idealismului, pe de altă parte, apariţia unui zeu sau înger în faţa unei mulţimi e o manifestare a unei realităţi superioare. In idealism, putem împărţi un spaţiu mintal, chiar daci este parţial sau temporar întrerupt de materie. Potrivit descrierilor contemporane, asemenea “halucinaţii colective” au dus la batalii şi au condus societăţi complexe.
Citand relatări despre experienţa umană din vremuri îndepărtate, descoperim că pe-atunci oamenii considerau lumea o arenă destinată evenimentelor supranaturale şi aveau viziuni repetate, halucinaţii colective şi alte manifestări ale supranaturalului. De fapt, literatura antică se axează neîndoielnic pe tema zeilor şi îngerilor care le apar indivizilor sau li se arată unor grupuri mai mari de oameni. Apariţia lor în faţa mulţimilor este minunată şi măreaţă, dar neaşteptată şi pentru scriitori, şi pentru contemporanii lor. Cei care au scris aceste relatări nu încearcă să ne inducă în eroare. Nici măcar nu bănuiesc că lumea poate fi altfel decât o descriu ei, aşa că nu sunt nişte farsori. Dacă a fost o amăgire, atunci, a fost una în masă, împărtăşită de întreaga omenire. Aşa era realitatea lor.
Cartile lui Jonathan Black se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Ajuta-ma sa traduc din text in voce audio cat mai multe articole postate.
(Doriti un anumit articol sa fie tradus din text in voce audio, trimite-ti un mesaj de cerere traducere)
Dacă informatiile găsite aici ti-au fost de folos, spune "mulțumesc" printr-o donație de sustinere:
Vezi si alte articole similare:
