Omraam Mikhael Aivanhov – Dragoste și Sexualitate: O Perspectivă Spirituală
Întrebare: “Maestre, vreți să ne spuneți care este diferența dintre dragoste și sexualitate și cum putem utiliza sexualitatea în viața spirituală?” Iată o problemă foarte interesantă, care atinge ceea ce e mai important în viață și privește pe toată lumea. Da, pe tineri și pe bătrâni… Eu nu susțin că sunt calificat să răspund la toate aceste întrebări pe care le ridică această problemă. Ceea ce îmi e particular, este că îmi place să văd lucrurile dintr-un anumit punct de vedere și mi-am consacrat întreaga viață formării acestui punct de vedere. Vă voi spune de la început două vorbe înainte de a începe să mă criticați spunând: “Oh, la, la! Eu am citit cărți despre dragoste și sexualitate unde se spuneau foarte multe lucruri. Ce ignorant e acest instructor!” Ei da, sunt ignorant, de ce nu? Dar cei care au scris aceste cărți nu aveau punctul meu de vedere și nu au înțeles această problemă cum o înțeleg eu.
Dacă vreți, puteți să vă informați citind tot ceea ce psihanaliștii și medicii au scris despre sexualitate, dar eu vreau să vă aduc spre un alt punct de vedere necunoscut până acum.
Care e acest punct de vedere? Mă amuz câteodată ilustrându-l prin imaginea următoare. Un profesor ce a urmat trei sau patru universități lucrează în laboratorul său unde face tot felul de cercetări și experiențe… Dar iată că fiul său de doisprezece ani care se joacă în grădină e cocoțat într-un pom și de sus strigă: “Tată, îi văd pe unchiul și mătușa venind… “ Tatăl, care nu vede nimic, îl întreabă: “La ce distanță sunt? Ce aduc?” Și copilul îi dă toate informațiile. În ciuda întregii sale științe, tatăl nu vede nimic, în timp ce copilul, mic și ignorant, e capabil de a vedea departe, numai pentru că punctul său de vedere e diferit: e urcat foarte sus, în timp ce tatăl său a rămas jos.
Evident, aceasta nu e decât o imagine, dar ea vă va face să înțelegeți că deși e util să aveți facultăți intelectuale și cunoștințe, punctul de vedere este și mai important. Dacă observăm Universul din punctul de vedere al Pământului sau al Soarelui obținem rezultate diferite. Toată lumea spune: “Soarele se ridică, soarele coboară…” Da, e adevărat, dar e fals. E adevărat din punctul de vedere al Pământului; din punct de vedere geocentric aveți dreptate. Dar din punctul de vedere heliocentric, solar, e fals. Toți privesc viața din punctul de vedere al pământului, și evident, din acest punct de vedere, au dreptate. Ei spun: “Trebuie să mâncăm, să câștigăm bani, să profităm de plăceri…” Dar din punctul de vedere solar, adică din punctul de vedere divin, spiritual, ei ar vedea altfel lucrurile. Și acesta este punctul meu de vedere, care îmi permite să vă prezint natura dragostei și sexualității într-o altă manieră.
La prima vedere, pare dificil de separat sexualitatea de dragoste. Totul vine de la Dumnezeu și tot ceea ce se manifestă prin intermediul omului ca energie este, la origine, o energie divină: dar această energie produce efecte diferite după conductorul prin intermediul căruia se manifestă. Putem să o comparăm cu electricitatea. Electricitatea e o energie a cărei natură o ignorăm, dar de îndată ce trece printr-o lampă devine lumină, cu toate că ea nu este lumină. Trecând printr-un reșou, ea devine căldură; trecând printr-un electromagnet, ea devine magnetism; trecând printr-un ventilator, ea devine mișcare. În același fel, există o forță cosmică originală care ia acel sau acel aspect urmând organul omului prin intermediul căruia se manifestă.
Prin intermediul creierului, ea devine inteligență, raționament, prin intermediul plexului solar sau centrului Hara, ea devine senzație și sentiment; când trece prin sistemul muscular, ea devine mișcare; și când trece, în fine, prin organele genitale, ea devine atracție pentru celălalt sex. Dar e tot timpul aceeași energie.
Energia sexuală vine, deci, de foarte sus, dar trecând prin organele genitale, ea provoacă senzații, o excitație, o dorință de apropiere, și se poate ca în aceste manifestări să nu existe deloc dragoste. Așa este la animale. În anumite perioade ale anului se acuplează, dar o fac din dragoste? Adesea, ele se sfâșie între ele și la unele insecte cum este călugărița sau la anumiți păianjeni, femela mănâncă masculul. Este aceasta dragoste? Nu, este sexualitate pură. Dragostea începe când această energie atinge în același timp și alți centri în om: inima, creierul, sufletul și spiritul.
În acel moment, această atracție, această dorință de a se apropia de cineva este luminată de gânduri, sentimente, un gust estetic; nu se mai caută o satisfacție pur egoistă în care nu se mai ține seama deloc de partener. Dragostea, e sexualitatea, dacă vreți, dar lărgită, iluminată, transformată.
Dragostea posedă atâtea nuanțe și manifestări pe care nu putem nici măcar să le enumerăm sau să le clasăm. Se întâmplă, de exemplu, că un bărbat iubește o femeie tânără și drăguță, dar fără a fi cu adevărat atras fizic de ea: el vrea mai mult să o vadă fericită, sănătoasă, instruită, bogată, bine plasată în societate, etc…
Cum se explică aceasta? Nu e numai sexualitate, ci dragoste; este, deci, o gradație superioară. Dar trebuie să intre un pic de sexualitate în această dragoste, altfel s-ar putea pune întrebarea: de ce acest bărbat nu s-a atașat de o altă persoană, de o femeie bătrână și urâtă, sau de un alt bărbat? Da, dacă analizăm, vom descoperi cel puțin un mic grad de sexualitate. Sexualitatea… dragostea… nu e decât o chestiune de nuanțe. De vreme ce nu vă opriți numai asupra unor senzații fizice grosiere, ci simțiți nuanțele superioare ale acestei forțe cosmice ce vă învăluie, aceasta este dragostea, și comunicați cu regiuni celeste. Dar câți oameni, o dată dorința lor îndeplinită se părăsesc sau încep să se bată!
Ceea ce contează pentru ei este numai să se descarce, să se debaraseze de o tensiune, și dacă după un anumit timp această energie se acumulează din nou în ei, devin din nou surâzători și tandri, dar în singurul scop de a-și satisface din nou animalitatea. Ce dragoste e aici?
Avem nevoi, dorințe și e normal, mai ales când suntem tineri. Natura, care a prevăzut totul, a găsit că e necesar pentru propagarea speciei. Dacă bărbatul și femeia ar fi rămas reci unul față de celălalt, dacă s-ar fi scăpat de aceste impulsuri și de aceste instincte, ar fi fost sfârșitul umanității. Deci natura e cea care împinge creaturile a se apropia fizic, dar dragostea, este altceva.
Putem spune că sexualitatea e o tendință pur egocentrică care împinge ființa umană a căuta numai plăcerea sa, și aceasta o face să fie crudă, pentru că nu se gândește deloc la altul, nu caută decât să se satisfacă.
În timp ce dragostea, adevărata dragoste se gândește în primul rând la fericirea altuia, e bazată pe sacrificiu: sacrificiu de timp, de forțe, de bani, pentru a ajuta pe altul, pentru a-i permite să înflorească și să-și dezvolte toate posibilitățile. Și spiritualitatea începe acolo unde dragostea începe să domine sexualitatea, unde ființa umană devine capabilă să smulgă ceva din ea însăși pentru binele alteia. Cât timp nu suntem capabili de ori ce fel de sacrificii, nu este vorba de dragoste.
Când un bărbat se aruncă asupra unei fete, se gândește la răul pe care i l-ar putea face? Nu, și e gata să o omoare pentru a-și satisface instinctele. Pentru că aceasta e sexualitatea, un instinct pur bestial.
Veți spune: “E evident, nu e nimic divin în ea!” Ba da, sexualitatea este de origine divină, dar cât timp ființa umană nu știe să se stăpânească, manifestările sale nu sunt, evident, divine. Ce este bun în sexualitate este că ea are rol în perpetuarea speciei, dar dacă nu o orientăm decât spre plăcere, e o risipă.
În zilele noastre, s-au inventat lucruri de neconceput în acest domeniu. Există pilule, desigur, dar se vând de asemenea un număr de produse și obiecte pe care nici nu vreau să le numesc. Nu mai e vorba, aici, de perpetuarea speciei, ci exclusiv de plăcere. Nu mă voi opri asupra acestei probleme pentru a discuta dacă aceste lucruri trebuie să existe sau nu. În stadiul actual al umanității, chiar și moraliștii, chiar și oameni religioși au găsit necesar, inevitabil ca ele să existe, pentru că natura inferioară, natura animală din om este așa de puternică încât, dacă nu o lăsăm să se manifeste, ea va produce fenomene și mai nefaste.
Deci, nu vreau să discut despre acestea, spun numai că e păcat că nu se instruiesc oamenii asupra avantajelor de a controla această energie și de a o utiliza într-un scop divin, pentru munci spirituale, în loc de a avea nevoie de tot felul de produse pentru a se îmbuiba de plăceri.
În manifestările lor exterioare, nu există deloc diferență între dragoste și sexualitate: sunt aceleași gesturi, aceleași săruturi… Diferența există în direcția pe care o iau energiile. Când sunteți împins numai de senzualitate, nu vă preocupați deloc de cealaltă persoană, în timp ce dacă o iubiți, nu vă gândiți decât de a o face fericită. Sexualitatea și dragostea nu se deosebesc deci în planul fizic, ci numai în planul invizibil, psihic, spiritual. Și cum? E exact ceea ce vreau să vă revelez.
Toți cei care au studiat problema sexualității, psihologii, psihiatri, sexologii, nu au descoperit ceea ce se petrece în domeniul subtil, eteric, fluidic în timpul actului sexual. Ei știau că se produc excitații, tensiuni, emisii, și le-au clasat. Dar ceea ce nu știu, este că , atunci când e vorba de sexualitate pur fizic, biologic, egoist, se produc în planurile subtile tot felul de erupții vulcanice care se manifestă prin forme grosiere, emanații foarte îngroșate cu culori șterse, arse, unde predomină roșul, dar un roșu urât… Și toate aceste emanații se scufundă în pământ unde creaturi tenebroase așteaptă să se ospăteze cu aceste energii vitale.
Acestea sunt creaturi puțin evoluate care se hrănesc adesea după îndrăgostiți. Sunteți mirați, dar acesta e adevărul: îndrăgostiții dau adevărate festinuri lumii invizibile.
În trecut, cu ocazia unei nașteri, unei căsătorii sau unei victorii, regii și prinții dădeau festinuri publice care durau mai multe zile. Atunci, toți dezmoșteniții veneau să se ospăteze pentru că se dădea de mâncare la toată lumea. Și vedeți, e același fenomen care se repetă, dar sub o formă pe care știința nu a descoperit-o încă.
Când un bărbat și o femeie se atrag, se iubesc și se unesc, ei dau de asemenea un festin, care e oferit public în fața a multor altor creaturi. Chiar dacă unirea lor rămâne secretă, ei primesc vizite din lumea invizibilă, și din păcate aceștia sunt larve, elementali care vin să se ospăteze pe cheltuiala lor și să absoarbă tot, pentru că în aceste efuzii nu au decât foarte puține elemente pentru suflet, pentru spirit, pentru partea divină.
Iată pentru ce schimburile pe care le fac îndrăgostiții le aduc rar mari beneficii; din contră, chiar sărăcesc: în privirea lor, în culoarea feței lor, în mișcările lor și în tot felul lor de a fi apare ceva care nu mai e așa de viu și luminos. Aceasta e din cauză că dragostea lor, încă inferioară, a atras creaturi tenebroase.
De ce nu au putut invita spirite ale naturii sau chiar îngeri și spirite luminoase care au de asemenea nevoia de a se hrăni?
Când un mag vrea să facă un ritual, el începe prin a trasa un cerc în jurul său pentru a se proteja, iar spiritele răufăcătoare care sunt acolo, în jurul său, îl amenință, vor să se hrănească cu el, vor să-l fulgere, dar nu pot intra, pentru că în acest cerc magul stă ca într-un adăpost, ca într-o fortăreață. Dar bărbații și femeile nu au fost învățați cum să se protejeze de entitățile tenebroase, și aceasta m-a determinat să spun într-o zi ceva foarte îndrăzneț: că la originea tuturor nenorocirilor umanității se află dragostea inferioară a bărbaților și femeilor.
Din cauza acelora care fac dragoste ca animalele, într-un fel stupid, dezgustător, infernal, se produc războaiele și epidemiile, pentru că dau astfel materiale tuturor spiritelor doritoare să facă rău umanității, le hrănesc, le întăresc. Dacă bărbații și femeile ar ști asta, ar fi cu adevărat triști și necăjiți și le-ar fi rușine de ce au făcut, și ar încerca să învețe cum să iubească.
Spiritualizarea dragostei este condiția venirii Împărăției lui Dumnezeu. Deci, cei care și-au dat seama, cei care au un înalt ideal de dragoste, știu că pot servi Împărăția lui Dumnezeu cu această energie care este forța sexuală; când se iubesc, când se îmbrățișează o fac cu ideea de a consacra această dragoste la realizarea a ceva divin. În acel moment, ei produc emanații de o asemenea frumusețe că îngerii înșiși sunt mirați, uimiți și vin să le aducă cadouri.
Deci, repet, oricare ar fi natura dragostei voastre, gesturile pe care le faceți sunt aceleași: va trebui să vă apropiați de ființa pe care o iubiți, să o îmbrățișați, să o mângâiați; nimic nu se va schimba; diferența este în ceea ce puneți în aceste gesturi, și aceasta contează. Cineva spune: “Ah! Am văzut un băiat îmbrățișând o fată!” și îi condamnă. Cerul nu vede lucrurile așa, el privește ceea ce au pus în sărutările lor: dacă își dau ceva frumos, pur, Cerul îi recompensează. Pe pământ ei pot fi condamnați de către ignoranți, dar în înalt, ei sunt recompensați.
Dacă puneți în dragostea voastră viața eternă, imortalitatea, puritatea, lumina, și dacă acel pe care îl iubiți crește, avansează și înflorește grație vouă, atunci e dragoste adevărată, pentru că dragostea adevărată ameliorează totul. Dar dacă iubiți pe cineva și persoana în cauză începe să se pericliteze, trebuie să vă puneți întrebări asupra calității sentimentelor voastre și să vă spuneți: “Am aprins această ființă. Înainte era splendidă și acum, e o ruină.”
Nu aveți deci de ce să fiți mândru și trebuie să încercați să reparați erorile ce le-ați făcut. Dragostea voastră trebuie să facă să crească o ființă. Și aceasta se întâmplă numai când o vedeți înflorind grație dragostei voastre și atunci puteți fi fericit și mândru, și să mulțumiți Cerului că ați reușit să o ajutați și să o protejați.
Dar în general nu se preocupă de aceste lucruri, și astfel vin și îmi spun: “O iubesc, o iubesc!… – Da, răspund eu, știu că o iubiți, dar ca o găină pe care o puneți în cratiță pentru a o mânca: o iubiți, o devorați, și s-a terminat.”
Nu, dragostea nu trebuie niciodată să devoreze, să aprindă ființele… Vedeți, dragostea pe care o înțeleg eu e foarte diferită de tot ceea ce mulțimea sau tinerețea, care nu sunt încă luminate, pot să-și imagineze. Oamenii nu știu să iubească, și apoi, pentru a se justifica, îmi spun: “Maestre, nu cunoașteți natura umană, ea e teribilă!”
Ah bine, eu nu cunosc natura umană!… Dar le răspund că pe cât au făcut ca această natură umană să fie greu de îmblânzit, la fel pot să o cumințească, să o înnobileze. Ei nu au făcut eforturi în trecut, și acum, bineînțeles, au moștenit o natură foarte dificilă. Iată cum se explică aceasta; e greșeala lor, nu are rost să se justifice. Mulți decid să nu mai facă eforturi pentru că, pasămite, e imposibil de se schimba. Ba da, e posibil. Și de acum înainte, chiar dacă veți întâlni mari obstacole, va trebui să vă spuneți: “Maestrul ne-a vorbit de această dragoste și vreau să ajung să o cunosc.”
De ce obiectați tot timpul că realitatea este diferită de ceea ce vă prezint? Iată, realitatea, cum poate acest cuvânt scuza totul! Dar există realități și realități.
Eu nu neg că sexualitatea e o realitate, dar de ce să ne oprim la această realitate atât de grosieră, inferioară? Există o altă nuanță a realității care e de asemenea reală, dar mai subtilă. Unele ființe au ajuns să sesizeze și să trăiască această realitate, și acum, pentru nimic în lume nu puteți să le convingeți să o abandoneze pentru a se reîntoarce, ele nu o vor. Dar ceilalți, din păcate, pentru nimic în lume nu puteți să-i convingeți să încerce să se lărgească, să ridice gradul iubirii lor; ei neglijează toate aceste adevăruri care ar putea să-i salveze, continuă să coboare spre animalitate, și astfel, evident, ei vor fi dezaxați, sfâșiați. E normal, dragostea lor nu putea fi minunată decât pentru câteva minute; apoi, doar scrum și cenușă. Se spune: “A fost atât de frumos…” Da, a fost dar nu mai este și aurul a devenit plumb.
În timp ce dragostea cerească rămâne veșnic de aur, nimic nu o poate oxida. Omul are o ereditate împotriva căreia trebuie să lupte; de mii de ani specia omenească și-a făcut despre dragoste o anumită părere care s-a înregistrat în celulele noastre și pe care e greu să o ștergi. Dar nu înseamnă că, pentru că nu o puteți face de pe o zi pe alta, nu trebuie să credeți ce spun marii Maeștri. Dacă nu vă reușește această schimbare înseamnă doar că sunteți deformat sau slab, nu că ați fost înșelat de Inițiați.
Câtă vreme aveți tendințe inferioare, sunteți obligat să le satisfaceți, dar aceasta nu trebuie să vă împiedice să credeți că e posibilă o îmbunătățire. Și în ziua în care veți reuși să vă dezvoltați alte tendințe, sublime, divine, veți înota în oceanul Iubirii cosmice, pe când înainte nu vă hrăneați decât cu câteva picături împrăștiate pe ici, pe colo (și acestea găsite după o viață de decepții și nenorociri!). Acum, că sunteți scufundat în acest ocean cosmic, puteți să beți, nu mai aveți nevoie să mergeți să furați câteva picături de iubire de la ceilalți.
Știu că ceea ce spun va fi de neînțeles pentru unii. Dar să facă ce pot, cu speranța că, în câteva încarnări, ei vor ajunge să-și transforme dragostea. Nu trebuie să se sinucidă! Pentru cei care au lucrat deja în alte încarnări, e mai ușor să ajungă să se mulțumească cu foarte puține în planul fizic, și după aceea chiar să se elibereze complet și să guste dragostea în înalt, în planul spiritual.
Evident, ființele care sunt capabile de aceasta sunt foarte rare. Câți oameni religioși au făcut legământ de castitate fără să știe bine în ce se angajează! Erau foarte tineri, nu se cunoșteau, nu cunoșteau deloc natura umană și într-o zi, când instinctele și pasiunile li s-au revelat, au fost copleșiți. Ce tragedie! Da, ce de tragedii în mănăstiri pentru bărbați și femei! Ar fi fost mai bine să se căsătorească și să aibă copii, decât să se frământe, acolo, într-o mănăstire fiind, așa-zisă, logodnica lui Iisus, neîncetând să facă în imaginația lor adultere cu toți ceilalți.
În acest caz, e mai bine să iasă din mănăstiri. Domnul e mult mai îngăduitor, El nu a cerut nimănui să se consacre absolut Lui dacă trebuie să trăiască torturi pentru aceasta. El preferă mai bine să avem o soție – sau un soț – și copii, decât să trăim o viață dezaxată, dezordonată și să tulburăm atmosfera prin toate aceste dorințe neîndeplinite.
Chiar sfinții și sfintele au fost frământate toată viața lor de forța sexuală, și e degeaba dacă, la sfârșit, n-au găsit pacea. Sfânta Tereza d’Avila a fost foarte pasională. Și chiar despre Sfânta Tereza a Copilului-Iisus nu se știe cum a trăit, nici ce tentații a avut de traversat. Ea nu era cum a fost prezentată, o fată mică, cu o față tandră și delicată. Nu, natura sa era tare și puternică. Eu o admir foarte mult, o iubesc mult, dar nu sunt de acord cu maniera inexactă în care e prezentată sub pretextul de a salva situația.
Mulți sfinți și sfinte au fost foarte ardenți până în ultimul minut, și nu a fost rău, ci din contră. Cei care știu să utilizeze forța sexuală sunt cei mai bogați și mai privilegiați, pentru că această forță e o binecuvântare. Mulți oameni, foarte credincioși, au vrut să se sinucidă pentru că simțeau această ardoare în ei și se credeau blestemați. Nu au înțeles nimic, și din păcate Biserica nu explică nimic despre acest subiect.
În Inițiere, se prezintă lucrurile altfel. Forța sexuală e un dar al lui Dumnezeu, trebuie numai să știm să o utilizăm. Țările care au mult cărbune și petrol în subsol devin arhimiliardare pentru că știu să utilizeze aceste bogății. Iar cei care nu știu să le utilizeze pe acestea se ard. La fel, forța sexuală e o energie pe care omul trebuie să învețe să o utilizeze pentru a lumina, a încălzi și a face ca totul să funcționeze în interiorul său.
Dar oamenii sunt atât de departe de adevăr că, atunci când văd o tânără fată sau un băiat tânăr care posedă mult din această forță, sunt gata să le-o reproșeze.
Ca și cum acești tineri ar trebui să nu simtă nimic! Ca și cum ar fi trebuit să fie morți!… Iată ideile adulților, și în loc să îi ajute, ei vor să-i strice și să le bareze drumul, nimeni nu le va spune: “Bravo, băiatul meu! Ești privilegiat să ai această bogăție… Trebuie numai să știi că, dacă nu ești inteligent, chiar această bogăție va fi cauza tuturor nenorocirilor.” Iată ce trebuie să-i spunem, dar în loc de aceasta, îl plângem, îl criticăm; și când vedem un băiat rece, ne bucurăm. Dar ce va face el cu răceala? Nimic! Eu, de asemenea, am fost educat astfel, și chiar mai rău ca voi. Dacă ați ști cum eram educați în Bulgaria la începutul secolului! De aceea mulțumesc Cerului de a fi avut lumina acestui învățământ.
Și acum, dacă sunt tinere fete și tineri băieți care au venit astăzi să mă asculte pentru prima dată, îmi permit să mai adaug încă câteva cuvinte pentru a-i ajuta.
Credeți, poate că povestesc prea multe lucruri scabroase… Oh, la, la, dar aceasta-i nimic! Dacă ați ști ceea ce tinerii sunt pe cale să asculte și să învețe, de ce vorbesc ei, de ce se ocupă, ați fi stupefiați. Chiar și micuții de doisprezece sau treisprezece ani își povestesc tot felul de istorii! Ce vă spun eu, e nimic pe lângă acestea…
Într-o zi am primit vizita unei tinere fete, era drăguță, simpatică și după manierele sale se vedea că este bine educată. Dar iată că mi-a mărturisit că era foarte nefericită fiindcă era obsedată de o imagine: în tot ce privea, florile, fructele, obiectele și chiar tavanul, nu vedea decât sexul masculin. Și cum era credincioasă, catolică, se simțea realmente vinovată, respinsă de Cer și căzută în păcat.
Când am auzit-o, am început să râd. Ea m-a privit puțin mirată și i-am răspuns: “Ascultați-mă, nu e nimic grav, nu este nimic rău în tot ce mi-ați relatat. Este natural, este normal, sunt lucruri care se întâmplă tuturor, mai mult sau mai puțin, bineînțeles, dar nu aveți de ce să disperați. Natura se ocupă de propagarea speciei și ea creează aceste reprezentări și la femeie pentru ca genul uman să nu se stingă. Dar trebuie știut cum să acționăm, cum să utilizăm aceste imagini, dacă nu, vedeți în ce stare v-au adus…
Iată deci ce trebuie să faceți de aici înainte. Când vi se întâmplă să vedeți această imagine, în locul unui fruct sau a unui obiect, în loc să vă mâhniți, priviți liniștită… Dar nu vă opriți prea mult timp pentru că se pot trezi anumite dorințe și pentru a vă consola se recurge la gesturi și așa mai departe…. Deci pentru ca acestea să nu se producă, deveniți puțin filozof, adică începeți să vă gândiți la Inteligența care a supravegheat formarea acestor organe. Reflectați, meditați, sunteți impresionată de Inteligența care a creat lucruri perfecte, și ați uitat tentația care v-o puteau aduce. În timp ce, dacă vă cufundați în această obsesie, nu veți mai ieși. Luați această imagine ca pe un punct de plecare, capabilă să vă propulseze până la sursă. Dacă nu aveți acest punct de plecare, cum veți ajunge la predestinarea voastră, în înalt? Dar țineți bine minte, nu le luați decât ca pe niște puncte de plecare, altfel veți ajunge să vă scufundați și vă veți pierde. Trebuie numai să le utilizați.”
“Din nefericire, oamenii nu știu să meargă mai departe de lumea formelor pentru a reflecta și a se minuna. Ei nu știu că această minunare, chiar, îi va salva. Veți spune: “Dar ce mi se întâmplă? Este înfricoșător, este dezgustător”, și asta vă pierde. Înlocuiți aceste concepții învechite și nu mai spuneți “Este înfricoșător” ci “Ce frumusețe! Ce splendoare! Câtă inteligență! Cum a putut natura să formeze un lucru extraordinar ca acesta?” Sunteți impresionată, și vă regăsiți echilibrul și pacea!” Iată ce i-am spus acestei tinere și ea a plecat foarte fericită.
Dumnezeu a făcut bine ceea ce a făcut, atunci de ce să vrem să-i mutilăm creația? Unii se comportă față de sexualitate ca și cum Dumnezeu a făcut rău lucrurile… Ei bine, acela care e grav, va fi pedepsit. Trebuie să fim cuprinși de admirație în fața a tot ce a creat Dumnezeu, pentru că El știa de ce o face. Nu noi trebuie să judecăm. Ce filozofie caraghioasă se dă oamenilor! Veți spune că aceasta este pentru a-i ține în puritate, în castitate… Dar chiar aceasta îi împinge să calce toate legile purității, pentru că cu cât li se prezintă lucrurile ca diabolice, infernale, cu atât mai mult îi incită să le vadă și să le guste!
Credeți că condamnând tot ce atinge sexul ca urât și dezgustant, nimeni nu se va mai interesa și nu va mai practica nimic?… Dar atunci, cum se face că majoritatea bărbaților care găsesc aceasta dezgustător se tăvălesc zi și noapte în aceasta. Aceasta nu a împiedicat nimic, dimpotrivă. Baudelaire a spus că acolo unde simțim că comitem o crimă simțim cea mai mare plăcere. Da, pentru că știm că e interzis, e criminal, plăcerea crește. Aceasta poate să fie adevărat sau poate să fie fals, nu vreau s-o discut, dar am spus-o numai pentru a vă arăta că a abuza de sex nu a fost niciodată o soluție, în timp ce dacă gândiți altfel, veți fi ajutați.
Singura soluție a problemei sexualității este în felul în care bărbații și femeile privesc acest lucru. Cauza tuturor dezordinilor, tuturor nestăpânirilor, este că bărbații n-au înțeles niciodată cum să considere femeile, dar nici femeile cum să-i considere pe bărbați. Dacă bărbatul consideră femeia ca o femelă, ca o Mesalină, ca un obiect al plăcerii, el își determină deja comportamentul și va fi obligat să dea o ieșire tendințelor sale pasionale. Dar dacă o consideră ca pe o divinitate, sentimentele sale, comportamentul său va fi schimbat.
Iisus a spus: “Fie să ți se facă după credința ta”. Da, lucrurile devin într-un fel sau altul după maniera de a le considera. E o lege magică pe care umanitatea trebuie de acum înainte să o cunoască. Se crede că se poate schimba forma dragostei fără să se schimbe maniera de a-l considera pe acel sau aceea pe care îi iubim… Nu, e imposibil. În dragoste e foarte dificil să schimbi formele de expresie. Dar schimbând felul vostru de a considera o ființă acționați asupra voastră, asupra sentimentelor voastre, asupra tendințelor voastre, deci asupra manifestărilor dragostei voastre. Eu așa fac, consider femeia ca o divinitate. Veți spune: “Biet bătrân, cât de departe ești de adevăr! Dacă ai ști ce este femeia!…” Și credeți că nu știu? Dar nu vreau să mă gândesc la asta, eu nu vreau să știu nici ce e ea, nici ce ar putea fi, și aceasta mă ajută, o fac pentru mine. Dacă credeți că nu știu ce este femeia! Am toate motivele să o consider ca o ființă înspăimântătoare, dar nu are importanță, eu vreau ca ea să reprezinte pentru mine o divinitate. O consider deci ca o divinitate și eu sunt în beneficiu: dacă ați ști ce simt și ce descopăr! Acest punct de vedere conține o întreagă filozofie…
Acum câțiva ani, a venit să mă vadă un medic, grosolan, burtos, și a început să-mi vorbească despre femei. Și știți ce mi-a spus? El mi-a spus: “Femeia, nu e decât un vagin”. Am rămas siderat, da. Spuneți-mi la ce servește să ai concepții așa prozaice. E în parte adevărat, desigur, nu putem nega faptul că ființa umană posedă intestine și tot felul de organe care nu sunt tocmai estetice. Dar aceste intestine, aceste funcții un pic grosiere, bărbații sau femeile nu sunt decât atât? Oamenii confundă totul. Ființa umană e obligată să aibă un corp fizic cu organe adaptate la cutare sau cutare funcție, dar e departe de a fi așa cum apare fizic. Bărbatul, femeia nu se reduc la organe, sunt ființe care gândesc și simt, ființe care au un suflet și un spirit.
Ce bucurie poate să aibă un bărbat gândindu-se că femeia nu e decât un organ? Toată viața sa psihică e irosită. Acel medic nu era deloc psiholog: nu a studiat cum gândurile influențează starea noastră interioară. Pe când pe mine mă interesează tocmai de a ști cum se reflectă asupra mea ceea ce gândesc… Și prefer să mă gândesc la femeie ca la o divinitate. Veți spune: “Dar nu e adevărat!” Da, poate aveți dreptate, dar nu mă interesează și adevărul vostru este lucrul cel mai dăunător.
Eu, trăind în iluzii și minciuni – presupunând că acestea sunt iluzii și minciuni – sunt omul cel mai fericit. Eu consider că toate femeile sunt divinități, ca un aspect al Mamei Divine, și atunci știți voi ce fericire, ce bucurie simt numai la gândul că există femei pe pământ, e nemaipomenit!… Credeți că aș mai fi venit să vă țin conferințe dacă gândeam ca acel medic? N-aș mai fi avut dorit să vă văd, să vă vorbesc.
Atunci, afacerea aceasta merge departe! Și voi, de asemenea, trebuie să vă schimbați concepțiile. Bărbații trebuie să-și schimbe concepțiile despre femei, iar femeile concepțiile despre bărbați, dacă nu porțile evoluției le sunt închise; orice ar face, nu vor face nici un progres. Pentru femei, bărbatul trebuie să fie o divinitate.
Nu trebuie să uităm niciodată că ființa umană posedă două naturi: o natură inferioară, animală, și o natură superioară, divină, pe care le numesc personalitate și individualitate. Cunoscând aceste două naturi, discipolul unei școli inițiatice se întreabă tot timpul cum poate hrăni individualitatea în el și în ființele pe care le iubește. Aceasta e adevărata dragoste.
Dar să ne oprim asupra felului în care oamenii obișnuiesc să procedeze pentru a-și câștiga partenerul. Fie că e vorba de un bărbat sau o femeie, trebuie îmbunat, trebuie făcute complimente, flatată vanitatea sa, adică trebuie atinsă personalitatea sa, dacă nu, știm că nu vom obține nimic. Deci, amândoi știu cum să o facă: prin gesturi, cuvinte, cadouri, se adresează mereu personalității celuilalt. Când e vorba să le trezească celor iubiți toate facultățile sublime, ideale, luminoase, perfecte și de a le hrăni, măcar cu un cuvânt, cu un surâs, cu o privire… ei nu știu nimic. Dar pentru a excita și a declanșa tot ceea ce le permite să-și potolească nevoile lor inferioare, aici sunt savanți. De aceea dragostea umană nu se exprimă încă decât într-un fel animal, instinctiv, pasional; e foarte rar să găsești un element de poezie, de miraculos.
Rolul Științei inițiatice este de a arăta oamenilor cum pot să hrănească natura superioară în ființele pe care le iubesc. Ceea ce vă voi spune va părea poate, bizar și mă întreb dacă mă veți înțelege, dar vă voi spune de îndată. Să presupunem că o femeie își ține iubitul în brațe: evident îi spune: “Dragul meu Andrei…” sau “Dragul meu Ion…” sau “Dragul meu Pomponel…”, pentru că, înțelegeți, trebuie ca el să audă pronunțându-i-se numele, pentru ca personalitatea sa să se poată bucura gândindu-se: “Ah! Cât mă iubește!…“ și astfel ea trimite toate energiile sale în prăpastia personalității lui. Dar imaginați-vă acum că cei doi cunosc natura personalității și individualității, sunt instruiți în Știința inițiatică: când femeia își va îmbrățișa iubitul ea va spune: “O, Tată Ceresc!…” și iubitul său va fi fericit de a fi devenit un conductor al energiilor ei care urcă până la Tatăl Ceresc! Și el, de asemenea, îmbrățișând-o se adresează prin intermediul ei Mamei Divine, energiile lui se îndreaptă la fel spre Cer.
În loc să-și limiteze schimburile în partea inferioară, unde nu știm niciodată ce putregaiuri și fermentații dăm sau absorbim, trebuie ca bărbatul și femeia să se lege la sursa care este Dumnezeu. Da, trebuie să se lege la această sursă a perfecțiunii și nu la o ființă limitată și imperfectă ca ei. Iată un bărbat care spune unei femei: “Dragă, te voi face fericită”.
Îl priviți: e slab, ignorant și nefericit, cum o va face fericită? Numai legându-se și unul și altul la Tatăl Ceresc și la Mama Divină pot absorbi forțe din aceste rezervoare inepuizabile, pot absorbi o dragoste pură, incoruptibilă, și se vor simți adăpați, luminați, reîmprospătați, întineriți, fericiți.
Trebuie să știm să creem și să menținem fără încetare legătura cu dragostea divină. Tot ceea ce facem trebuie să fie cu bun simț, purificat, consacrat, sfânt pentru a servi o idee grandioasă: Împărăția lui Dumnezeu și Dreptatea Sa.
Iată cunoștințe pe care oamenii nu le posedă. Ei nu servesc decât personalitatea lor și a altora și cum personalitatea are rădăcini subterane, ea îi antrenează spre abis. Dar, e dificil să schimbi punctul de vedere al oamenilor. Au obiceiuri vechi pe care le repetă fără încetare: ei își satisfac fără încetare personalitatea și nu dau nimic individualității lor care rămâne înfometată.
Din păcate, personalitatea care primește o cantitate de lucruri zilnic deși poftele-i sunt satisfăcute, nu e niciodată recunoscătoare. Dovada: o femeie a dat totul bărbatului pe care-l iubește, iar el a uitat-o, e deja cu altele. De ce? Pentru că ea satisfăcea doar sexul. Ea nu a reușit să hrănească în el ceva sublim, o altă natură plină de noblețe care nu uită niciodată binele pe care i l-a făcut și rămâne veșnic recunoscătoare. Și astfel biata femeie se plânge: i-am dat totul, și uitați-vă acum cum mă tratează! Ei da, pentru că ea a hrănit o natură care e tot timpul ingrată.
În ziua când această problemă a celor două naturi vă va fi mai clară, veți ajunge să vă rezolvați mai bine problemele sexuale. Cel ce dă curs liber tendințelor personale, egoiste, pierde controlul asupra sexualității sale: e ca și cum organele sale ar funcționa independent față de el fără ca el să poată opri sau încetini ori ce ar fi. El constată numai, nu poate nimic, sunt alte forțe care au pus mâna pe el, care iau tot; el numai observă… În timp ce în dragostea spirituală, veți constata că voi, adică sufletul vostru, individualitatea voastră e cea care domină și se hrănește. Chiar dacă nu e mai mult de o privire, o prezență, un parfum, dar sunteți fericit, dilatat pentru că voi înșivă, natura voastră superioară e cea care a mâncat, care a băut, care a respirat și nu au făcut-o alte entități străine prin intermediul vostru.
Vă dau adevărata lumină asupra acestui subiect, și credeți-mă, nu inventez nimic. Dragostea este cel mai mare mister care există; îl cunoaștem foarte puţin și continuăm să o practicăm fără să ne gândim și fără să înțelegem. De aceea suntem mereu nesiguri și ne simțim nefericiți. Chiar dacă știința face descoperiri formidabile, cât timp problema dragostei nu va fi înțeleasă și rezolvată umanitatea nu va ieși din necazuri. Iată punctul de vedere pe care mi l-a dat Cerul și care îmi permite să văd clar această problemă.
Cartile lui Omraam Mikhael Aivanhov se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
