Omraam Mikhael Aivanhov – Despre plăcere, dragoste și lumină: Atingerea înțelegerii
Majoritatea oamenilor caută plăcerea, se agață de plăcere ca și cum nu ar fi nimic superior ei. Și aici se înșeală. Vă voi arăta aceasta dându-vă un mic exemplu din preistoria omului. Chibriturile și brichetele s-au inventat recent, pentru a aprinde focul. Strămoșii noștri îndepărtați aveau mai multe metode. Una din ele consta în a folosi două bucăți de lemn care se frecau una de alta; această frecare producea la început căldură și după câtva timp, brusc, țâșnea o flacără: lumina. Voi cunoașteți toți acest fenomen, dar v-ați gândit să-l aprofundați spunându-vă că, pentru că e un fenomen fizic, mecanic, trebuie să aibă în el mari adevăruri psihologice, care trebuie descoperite?
Nu, constatați faptele și le lăsați așa, goale de sens, fără să căutați să le aprofundați și să le interpretați.
Să vedem acum învățătura pe care o putem trage din acest fenomen. Luând deci două bucăți de lemn pe care le frecăm una de alta. Această frecare e o mișcare, această mișcare produce căldură și căldura se transformă în lumină. Mișcare, căldură și lumină sunt trei laturi ale triunghiului de care v-am mai vorbit și el reprezintă ființa umană. Mișcării îi putem asocia voința, activitatea, forța; căldurii îi corespunde inima, sentimentul, dragostea; luminii îi corespunde inteligența, gândul și înțelepciunea. Dar la fel cum omul poate produce lumină în plan fizic, el o poate de asemenea face să strălucească în el însuși, prin acte, exerciții, produce o căldură, începe să încerce sentimente; și dacă nu se oprește aici, dacă știe să meargă mai departe poate ajunge în fine la lumină, adică la înțelegere.
Vom studia acum acest proces în domeniul dragostei. Ce fac oamenii în dragostea fizică? Simbolic, putem spune că se freacă întocmai celor două bucăți de lemn, pentru a produce căldură, adică o senzație de plăcere. E foarte bine, dar de ce se opresc aici? De ce lumina nu apare? De ce nu sunt iluminați? Ar trebui ca dragostea să le aducă lumină, ar trebui să înțeleagă toate misterele creației, să devină lucizi și clarvăzători! Ei nu, ei mai mult se abrutizează.
Mișcarea și căldura, iată ce înțeleg oamenii, pentru moment, din dragoste, asta e tot; ei se opresc la jumătatea drumului, nu merg până la lumină. Pentru a produce lumină, nu trebuie să căutăm numai plăcerea, pentru că plăcerea absoarbe toate energiile și împiedică lumina să strălucească. Deci, e simplu, e clar: nu trebuie să te oprești pe drum, trebuie să mergi până pe culme, până la lumină. Evident, vor fi pe drum multe lucruri de văzut, lucruri seducătoare, da, oglinda ciocârliilor… dar dacă te oprești acolo, nu vei atinge scopul. De aceea eu spun îndrăgostiților: ați declanșat mișcarea și această mișcare produce căldura, e bine, dar trebuie acum să mergeți până la lumină, pentru că lumina este finalul, scopul întregii activități.
Aproape toți se opresc la mijlocul drumului pentru că aici totul este atrăgător, strălucitor… Dar tot aici veți întâlni sirene și veți fi sfâșiați. Amintiți-vă legenda lui Ulise; el știa că va întâlni sirene care vor încerca să-l atragă prin cântul lor pentru a-l devora. De aceea și-a luat măsuri de precauție: a astupat urechile tovarășilor săi cu ceară pentru a nu auzi vocea sirenelor, altfel nu ar fi putut rezista farmecului lor… Pe când el, nu și-a astupat urechile pentru că voia să le asculte, dar a spus tovarășilor săi: “Legați-mă de catarg, și dacă vă fac semn să mă dezlegați, strângeți legăturile și mai tare!” Vaporul s-a apropiat de insula sirenelor și auzind glasul lor Ulise și-a pierdut capul, voia să meargă să li se alăture și a strigat: “Dezlegați-mă! Eliberați-mă!” El își amenința tovarășii că-i omoară dacă nu-l ascultă. Dar ei, fideli consemnului, l-au lăsat legat… Vedeți, sirenele semnifică jumătatea drumului, și la jumătatea drumului nu trebuie să ne oprim. Desigur, tot farmecul și toate seducțiile sunt aici, dar nu trebuie să ne oprim.
Cunoașteți “Parsifal”, opera lui Wagner. Parsifal ajunge într-o preerie unde se găsesc tinere femei, fete-flori, care încearcă să-l seducă, dar în spatele acestor flori se ascund șerpi… Aceste povești, și mai sunt multe altele în literatura mondială, conțin mari adevăruri oculte. Ulise, Parsifal sunt simboluri ale Inițiatului care întâlnește tentații pe drumul său. Dar el nu trebuie să se oprească, dacă nu, își pierde viața. Trebuie să continue până pe culme, pentru că odată ajuns acolo, el va primi totul, i se va da totul: odihna, hrana, frumusețea, dragostea.
Pot să vă prezint această aventură un pic altfel. Aveți o misiune de îndeplinit și pentru aceasta trebuie să treceți printr-o pădure, dar iată că în pădure sunt tot felul de flori și fructe, și peste tot fragi… Atunci, începeți să le culegeți fără să vă dați seama că pierdeți mult timp; evident, ele sunt frumoase și apetisante! Dar iată că se lasă noaptea, nu mai vedeți să vă orientați, v-ați rătăcit; începeți să auziți strigăte de animale, trosnetul arborilor și sunteți înspăimântat… Ei da, iată ce se întâmplă discipolilor care se opresc în drum din cauza frumoaselor frăguțe!… Veți spune că nu mergeți niciodată să adunați fragi. E posibil, dar aceste fragi pot fi câteva fete drăguțe sau câteva pahare la bistro. E simbolic, înțelegeți. Micile frăguțe pot fi și căpșuni mari și plăcerea este fragii, sirenele, fetele-flori, și dacă o să cădeți pradă lor, veți fi mâncat. De către cine? De către elementali, de larve, de indezirabili, de spirite subterane. Ei văd că sunteți pe cale să dați un festin și sosesc. V-am mai spus: schimburile între bărbați și femei sunt festinuri care atrag spirite ale lumii invizibile.
Și dacă în aceste schimburi ei nu caută decât plăcerea, ei invită la acest festin tot felul de entități inferioare care se hrănesc pe cheltuiala lor, în timp ce ei înșiși nu încetează să se pericliteze.
Sunt multe lucruri de spus despre aceste festine. Când un om foarte bogat dă o recepție, îi trebuie, pentru recepție, o cantitate de platouri variate, vinuri, flori… și apoi veselă, argintărie, fețe de masă, cristaluri… Toate acestea costă mult, și mulți se ruinează uneori cu recepțiile lor somptuoase. Ei bine, același fenomen se produce la îndrăgostiți când nu sunt luminați: ei își risipesc capitalul. Din păcate ei nu o văd, nu percep că își cheltuie forțe și energii fluidice, și nu știu de asemenea unde pleacă aceste energii. Dar după câtva timp, mergeți să-i vedeți! ruinați, jumuliți, da.
Și apoi, când se dau recepții mari de care v-am vorbit, adesea hoți și escroci se strecoară printre invitați și profită de prezența mulțimii pentru a fura bani, bijuterii, obiecte de artă. Același lucru se produce la îndrăgostiți. În timpul festinului lor hoții intră în ei, dar hoți de cea mai joasă specie, pentru că ei nu fură obiecte ci tot ceea ce este în inima și în capul stăpânilor casei. Ei le fură inspirația, le fură ideile, elanurile, proiectele; și odată ce sunt deposedați, cei doi nefericiți nu mai au același entuziasm, aceeași dorință de a cunoaște secretele universului… Nu, ei au acum alte dorințe mult mai prozaice. Ei da, trebuie studiat, trebuie observat și prin legea analogiei să știm interpreta tot ceea ce se întâmplă în existență.
Dragii mei frați și surori, v-am îndrumat spre adevărurile pe care Inteligența cosmică mi le-a revelat. Am studiat și am observat oamenii, și am văzut că ceea ce vă spun aici e adevărul absolut. Când ei sunt numai sub influența dorinței, plăcerii, bărbatul și femeia introduc hoți în ei. Trebuie să aibă un scop mai elevat pentru a face să strălucească lumina. Lumina poate să-i sfătuiască asupra acelorași ospățuri, acelorași invitații, dar în loc să atragă toți nedoriții planului astral, ei vor invita îngeri și divinități să se bucure cu ei. Și când aceste entități celeste vor împărți ce au, ele le vor lăsa cadouri; astfel, ei vor primi de o sută de ori mai mult decât nu le-au dat ei.
Acolo, nu vor mai fi pierderi, din contră, vor fi revelații, entuziasm, elanuri… și ei vor întineri, vor reînvia.
Nu aruncându-se în plăcere vor găsi oamenii soluția problemei sexuale. Pentru că plăcerea nu este decât jumătatea drumului și, dacă vor rămâne acolo, puțin câte puțin ei se vor simți legați, își vor pierde libertatea. Când a căzut prea multă umiditate pe aripile unui fluture, el nu mai poate zbura. Atunci iată, aceasta e plăcerea: prea multă umiditate! Când văd un om a cărui aripi nu mai pot să-l poarte (simbolic vorbind) nu am nevoie să-l întreb unde s-a băgat, știu că și-a expus aripile la umiditate. Umiditatea, e foarte clar pentru mine, împiedică zborul. Și pentru a le usca la lumină, trebuie mult timp. De aceea, atenție, nu vă lăsați înșelați de plăcerea care vă va opri din drum… Mergeți până la lumină!
Dar înțelegeți-mă bine: eu n-am spus că bărbații și femeile nu trebuie să-și dăruie multă dragoste. Ei trebuie să-și dăruie multă dragoste, dar o dragoste mai elevată, mai luminoasă. Adică în loc să se mulțumească de schimburile din planul fizic, a se excita, a se satisface și apoi a sforăi, ei trebuie să fie conștienți de importanța și chiar de valoarea sacră a actului sexual. Dar nu, toți sunt grăbiți, grăbiți să se afunde în mlaștini, nu mai au timp de a reflecta.
Priviți cum se petrece aceasta în mod obișnuit: aceste gesturi atât de sacadate și febrile, aceste priviri întunecate de senzualitate… Bărbatul vrea să facă sex, să mănânce, să se destrăbăleze, și în acest moment, femeia, care este atât de proastă, se simte fericită văzând în privirea bărbatului dorința de a o devora! Ea ar trebui mai repede să fie speriată de ce o așteaptă, pentru că această privire arată că bărbatul este gata să o devasteze, de a-i lua tot; dar ei îi place asta, ea nu cere decât aceasta. Și chiar, dacă o privește cu respect și minunare, cu o mare lumină și o mare puritate, ea nu e atât de mulțumită: “De la acesta, gândește ea, nu te poți aștepta la nimic”, și îl abandonează. Instinctiv, femeii îi place să se simtă ca un aluat în mâinile unui brutar, întoarsă, frământată, brutalizată, aceasta îi place, în timp ce respectul și privirile celeste nu îi spun mare lucru. Există excepții dar în general e atât de adevărat!
Veți spune: “Dar atunci, nu trebuie să avem plăcerea niciodată?” Ba da, dar trebuie să căutați o plăcere mai subtilă, mai spirituală. Acea plăcere pe care o înțelegem pentru moment sfârșește prin a se transforma în otravă și amărăciune. Când decupăm o bucată de plumb, ea strălucește câteva clipe și apoi se închide la culoare. Iată cu ce se aseamănă plăcerea: cu plumbul. Pentru ca plăcerea voastră să rămână strălucitoare și rezistentă ca aurul, trebuie să o înnobilați, adică a-i adăuga un alt element: gândul. Dar pentru aceasta, trebuie înlocuită ideea de plăcere prin ideea de muncă.
Munca este atunci când omul decide să nu-și mai irosească energiile în căutarea plăcerii, ci să le utilizeze pentru a face să funcționeze alți centri, sus, în creierul său… În loc de a lăsa să se dezlănțuie în el toate turbioanele și erupțiile vulcanice, să-și păstreze luciditatea pentru a canaliza acești curenți și a-i dirija, cu scopul de a trezi noi facultăți care vor face din el un geniu, un Inițiat, o divinitate.
Iată cum transformă căldura în lumină: înlocuind plăcerea prin muncă, și din acest moment adevărata plăcere va începe să-l învăluie: o plăcere care nu depreciază, ci de data aceasta, ridică și înnobilează.
Desigur, mulți pretind că luciditatea omoară plăcerea. Nu, în realitate gândirea a fost dată omului pentru a trăi mai bine adevărata dragoste; fără ea, partea animalică, primitivă își va întinde asupra lui întreaga putere. Gândirea, inteligența prin intermediul gândirii trebuie să controleze, orienteze, sublimeze energiile. Dacă în dragoste păstrați gândirea lucidă, dacă ea e trează și supraveghează, controlează, dirijează forțele, evident că nu veți simți acea plăcere pe care mulți oameni o așteaptă, adică animalică, grosieră, lipsită de noblețe, de spiritualitate și de altfel necontrolabilă, dar grație gândurilor voastre, puteți face o muncă spirituală, și în loc să se transforme în plumb, această plăcere se va transforma în aur pur, în încântare, în extaz.
Plăcerea este consecința unui act care e mai mult sau mai puțin în armonie cu alte substanțe, alte prezențe. Deci, dacă un act e în armonie perfectă cu lumea divină, plăcerea care decurge este lărgită și multiplicată până la infinit. Pentru moment, simțiți o anumită plăcere, dar ea e atât de grosieră, inferioară, și trebuie să plătiți așa de scump încât nu merită efortul. Trebuie trăită plăcerea, da, dar o plăcere atât de lărgită și subtilă încât vă revelează tot universul, care vă face luminoși, frumoși, expresivi, puternici și utili!… O astfel de plăcere, da, merită osteneala, și natura nu vă va priva de restul.
Iată, dragii mei frați și surori, nu trebuie să vă opriți pe drum, trebuie să depășiți limita plăcerii, să încetați să stagnați la acest nivel prea de jos: trebuie să urcați, să răzbateți prin nori până la soare, la lumină. Nu rămâneți sub nori: puneți în toate acțiunile voastre un scop luminos. Orice ați face, fie că mâncați, vă plimbați sau îmbrățișați pe cineva, să aveți ca scop lumina. Nu faceți nimic doar pentru plăcerea voastră. Omenirea e în degringoladă chiar pentru că se lasă ghidată de plăcere. Îmi veți spune: “Dar dacă nu vom mai avea plăcerea de a face diverse lucruri, aceasta nu mai are nici un sens!” Ba da, pentru că toate merg împreună: dacă lumina și căldura sunt acolo, adică inteligența și dragostea, plăcerea va fi obligatoriu și ea. Numai calitatea plăcerii se schimbă, natura sa, intensitatea sa. Deci, meditați, reflectați și nu uitați niciodată că dragostea voastră trebuie să vă aducă până la lumină.
Cartile lui Omraam Mikhael Aivanhov se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
