Omraam Mikhael Aivanhov – Cum sa inlocuim placerea cu munca
Majoritatea oamenilor caută plăcerea, se agaţă de plăcere ca şi cum nu ar fi nimic superior ei. Şi aici se înşeală. Vă voi arăta aceasta dându-vă un mic exemplu din preistoria omului. Chibriturile şi brichetele s-au inventat recent, pentru a aprinde focul. Strămoşii noştri îndepărtaţi aveau mai multe metode. Una din ele consta în a folosi două bucăţi de lemn care se frecau una de alta; această frecare producea la început căldură şi după câtva timp, brusc, tâşnea o flacără: lumina. Voi cunoaşteţi toţi acest fenomen, dar v-aţi gândit să-l aprofundaţi spunându-vă că, pentru că e un fenomen fizic, mecanic, trebuie să aibă în el mari adevăruri psihologice, care trebuie descoperite?
Nu, constataţi faptele şi le lăsaţi aşa, goale de sens, fără să căutaţi să le aprofundaţi şi să le interpretaţi.
Să vedem acum învăţătura pe care o putem trage din acest fenomen. Luând deci două bucăţi de lemn pe care le frecăm una de alta. Această frecare e o mişcare, această mişcare produce căldură şi căldura se transformă în lumină. Mişcare, căldură şi lumină sunt trei laturi ale triunghiului de care v-am mai vorbit şi el reprezintă fiinţa umană. Mişcării îi putem asocia voinţa, activitatea, forţa; căldurii îi corespunde inima, sentimentul, dragostea; luminii îi corespunde inteligenţa, gândul şi înţelepciunea. Dar la fel cum omul poate produce lumină în plan fizic, el o poate de asemenea face să strălucească în el însuşi, prin acte, exerciţii, produce o căldură, începe să încerce sentimente; şi dacă nu se opreşte aici, dacă ştie să meargă mai departe poate ajunge în fine la lumină, adică la înţelegere.
Vom studia acum acest proces în domeniul dragostei. Ce fac oamenii în dragostea fizică? Simbolic, putem spune că se freacă întocmai celor două bucăţi de lemn, pentru a produce căldură, adică o senzaţie de plăcere. E foarte bine, dar de ce se opresc aici? De ce lumina nu apare? De ce nu sunt iluminaţi? Ar trebui ca dragostea să le aducă lumină, ar trebui să înţeleagă toate misterele creaţiei, să devină lucizi şi clarvăzători! Ei nu, ei mai mult se abrutizează.
Mişcarea şi căldura, iată ce înţeleg oamenii, pentru moment, din dragoste, asta e tot; ei se opresc la jumătatea drumului, nu merg până la lumină. Pentru a produce lumină, nu trebuie să căutăm numai plăcerea, pentru că plăcerea absoarbe toate energiile şi împiedică lumina să strălucească. Deci, e simplu, e clar: nu trebuie să te opreşti pe drum, trebuie să mergi până pe culme, până la lumină. Evident, vor fi pe drum multe lucruri de văzut, lucruri seducătoare, da, oglinda ciocârliilor… dar dacă te opreşti acolo, nu vei atinge scopul. De aceea eu spun îndrăgostiţilor: aţi declanşat mişcarea şi această mişcare produce căldura, e bine, dar trebuie acum să mergeţi până la lumină, pentru că lumina este finalul, scopul întregii activităţi.
Aproape toţi de opresc la mijlocul drumului pentru că aici totul este atrăgător, strălucitor… Dar tot aici veţi întâlni sirene şi veţi fi sfâşiaţi. Amintiţi-vă legenda lui Ulise; el ştia că va întâlni sirene care vor încerca să-l atragă prin cântul lor pentru a-l devora. De aceea şi-a luat măsuri de precauţie: a astupat urechile tovarăşilor săi cu ceară pentru a nu auzi vocea sirenelor, altfel nu ar fi putut rezista farmecului lor… Pe când el, nu şi-a astupat urechile pentru că voia să le asculte, dar a spus tovarăşilor săi: “Legaţi-mă de catarg, şi dacă vă fac semn să mă dezlegaţi, strângeţi legăturile şi mai tare!” Vaporul s-a apropiat de insula sirenelor şi auzind glasul lor Ulise şi-a pierdut capul, voia să meargă să li se alăture şi a strigat: “Dezlegaţi-mă! Eliberaţi-mă!” El îşi ameninţa tovarăşii că-i omoară dacă nu-l ascultă. Dar ei, fideli consemnului, l-au lăsat legat… Vedeţi, sirenele semnifică jumătatea drumului, şi la jumătatea drumului nu trebuie să ne oprim. Desigur, tot farmecul şi toate seducţiile sunt aici, dar nu trebuie să ne oprim .
Cunoaşteţi “Parsifal”, opera lui Wagner. Parsifal ajunge într-o preerie unde se găsesc tinere femei, fete-flori, care încearcă să-l seducă, dar în spatele acestor flori se ascund şerpi… Aceste poveşti, şi mai sunt multe altele în literatura mondială, conţin mari adevăruri oculte. Ulise, Parsifal sunt simboluri ale Iniţiatului care întâlneşte tentaţii pe drumul său. Dar el nu trebuie să se oprească, dacă nu, îşi pierde viaţa. Trebuie să continue până pe culme, pentru că odată ajuns acolo, el va primi totul, i se va da totul: odihna, hrana, frumuseţea, dragostea.
Pot să vă prezint această aventură un pic altfel. Aveţi o misiune de îndeplinit şi pentru aceasta trebuie să treceţi printr-o pădure, dar iată că în pădure sunt tot felul de flori şi fructe, şi peste tot fragi…Atunci, începeţi să le culegeţi fără să vă daţi seama că pierdeţi mult timp; evident, ele sunt frumoase şi apetisante! Dar iată că se lasă noaptea, nu mai vedeţi să vă orientaţi, v-aţi rătăcit; începeţi să auziţi strigăte de animale, trosnetul arborilor şi sunteţi înspăimântat… Ei da, iată ce se întâmplă discipolilor care se opresc în drum din cauza frumoaselor frăguţe!… Veţi spune că nu mergeţi niciodată să adunaţi fragi. E posibil, dar aceste fragi pot fi câteva fete drăguţe sau câteva pahare la bistro. E simbolic, înţelegeţi. Micile frăguţe pot fi şi căpşuni mari şi plăcerea este fragii, sirenele, fetele-flori, şi dacă o să cădeţi pradă lor, veţi fi mâncat. De către cine? De către elementali, de larve, de indezirabili, de spirite subterane. Ei văd că sunteţi pe cale să daţi un festin şi sosesc. V-am mai spus: schimburile între bărbaţi şi femei sunt festinuri care atrag spirite ale lumii invizibile.
Şi dacă în aceste schimburi ei nu caută decât plăcerea, ei invită la acest festin tot felul de entităţi inferioare care se hrănesc pe cheltuiala lor, în timp ce ei înşişi nu încetează să se pericliteze.
Sunt multe lucruri de spus despre aceste festine. Când un om foarte bogat dă o recepţie, îi trebuie, pentru recepţie, o cantitate de platouri variate, vinuri, flori… şi apoi veselă, argintărie, feţe de masă, cristaluri… Toate acestea costă mult, şi mulţi se ruinează uneori cu recepţiile lor somptuoase. Ei bine, acelaşi fenomen se produce la îndrăgostiţi când nu sunt luminaţi: ei îşi risipesc capitalul. Din păcate ei nu o văd, nu percep că îşi cheltuie forţe şi energii fluidice, şi nu ştiu de asemenea unde pleacă aceste energii. Dar după câtva timp, mergeţi să-i vedeţi! ruinaţi, jumuliţi, da.
Şi apoi, când se dau recepţii mari de care v-am vorbit, adesea hoţi şi escroci se strecoară printre invitaţi şi profită de prezenţa mulţimii pentru a fura bani, bijuterii, obiecte de artă. Acelaşi lucru se produce la îndrăgostiţi. În timpul festinului lor hoţii intră în ei, dar hoţi de cea mai joasă specie, pentru că ei nu fură obiecte ci tot ceea ce este în inima şi în capul stăpânilor casei. Ei le fură inspiraţia, le fură ideile, elanurile, proiectele; şi odată ce sunt deposedaţi, cei doi nefericiţi nu mai au acelaşi entuziasm, aceeaşi dorinţă de a cunoaşte secretele universului… Nu, ei au acum alte dorinţe mult mai prozaice. Ei da, trebuie studiat, trebuie observat şi prin legea analogiei să ştim interpreta tot ceea ce se întâmplă în existenţă.
Dragii mei fraţi şi surori, v-am îndrumat spre adevărurile pe care Inteligenţa cosmică mi le-a revelat. Am studiat şi am observat oamenii, şi am văzut că ceea ce vă spun aici e adevărul absolut. Când ei sunt numai sub influenţa dorinţei, plăcerii, bărbatul şi femeia introduc hoţi în ei. Trebuie să aibă un scop mai elevat pentru a face să strălucească lumina. Lumina poate să-i sfătuiască asupra aceloraşi ospăţuri, aceloraşi invitaţii, dar în loc să atragă toţi nedoriţii planului astral, ei vor invita îngeri şi divinităţi să se bucure cu ei. Şi când aceste entităţi celeste vor împărţi ce au, ele le vor lăsa cadouri; astfel, ei vor primi de o sută de ori mai mult decât nu le-au dat ei.
Acolo, nu vor mai fi pierderi, din contră, vor fi revelaţii, entuziasm, elanuri… şi ei vor întineri, vor reînvia.
Nu aruncându-se în plăcere vor găsi oamenii soluţia problemei sexuale. Pentru că plăcerea nu este decât jumătatea drumului şi, dacă vor rămâne acolo, puţin câte puţin ei se vor simţi legaţi, îşi vor pierde libertatea. Când a căzut prea multă umiditate pe aripile unui fluture, el nu mai poate zbura. Atunci iată, aceasta e plăcerea: prea multă umiditate! Când văd un om a cărui aripi nu mai pot să-l poarte (simbolic vorbind) nu am nevoie să-l întreb unde s-a băgat, ştiu că şi-a expus aripile la umiditate. Umiditatea, e foarte clar pentru mine, împiedică zborul. Şi pentru a le usca la lumină, trebuie mult timp. De aceea, atenţie, nu vă lăsaţi înşelaţi de plăcerea care vă va opri din drum… Mergeţi până la lumină!
Dar înţelegeţi-mă bine: eu n-am spus că bărbaţii şi femeile nu trebuie să-şi dăruie multă dragoste. Ei trebuie să-şi dăruie multă dragoste, dar o dragoste mai elevată, mai luminoasă. Adică în loc să se mulţumească de schimburile din planul fizic, a se excita, a se satisface şi apoi a sforăi, ei trebuie să fie conştienţi de importanţa şi chiar de valoarea sacră a actului sexual. Dar nu, toţi sunt grăbiţi, grăbiţi să se afunde în mlaştini, nu mai au timp de a reflecta.
Priviţi cum se petrece aceasta în mod obişnuit: aceste gesturi atât de sacadate şi febrile, aceste priviri întunecate de senzualitate… Bărbatul vrea să facă sex, să mănânce, să se dăstrăbăleze, şi în acest moment, femeia, care este atât de proastă, se simte fericită văzând în privirea bărbatului dorinţa de a o devora! Ea ar trebui mai repede să fie speriată de ce o aşteaptă, pentru că această privire arată că bărbatul este gata să o devasteze, de a-i lua tot; dar ei îi place asta, ea nu cere decât aceasta. Şi chiar, dacă o priveşte cu respect şi minunare, cu o mare lumină şi o mare puritate, ea nu e atât de mulţumită: “De la acesta, gândeşte ea, nu te poţi aştepta la nimic”, şi îl abandonează. Instinctiv, femeii îi place să se simtă ca un aluat în mâinile unui brutar, întoarsă, frământată, brutalizată, aceasta îi place, în timp ce respectul şi privirile celeste nu îi spun mare lucru. Există excepţii dar în general e atât de adevărat!
Veţi spune: “Dar atunci, nu trebuie să avem plăcerea niciodată?” Ba da, dar trebuie să căutaţi o plăcere mai subtilă, mai spirituală. Acea plăcere pe care o înţelegem pentru moment sfârşeşte prin a se transforma în otravă şi amărăciune. Când decupăm o bucată de plumb, ea străluceşte câteva clipe şi apoi se închide la culoare. Iată cu ce se aseamănă plăcerea: cu plumbul. Pentru ca plăcerea voastră să rămână strălucitoare şi rezistentă ca aurul, trebuie să o înnobilaţi, adică a-i adăuga un alt element: gândul. Dar pentru aceasta, trebuie înlocuită ideea de plăcere prin ideea de muncă.
Munca este atunci când omul decide să nu-şi mai irosească energiile în căutarea plăcerii, ci să le utilizeze pentru a face să funcţioneze alţi centri, sus, în creierul său… În loc de a lăsa să se se dezlănţuie în el toate turbioanele şi erupţiile vulcanice, să-şi păstreze luciditatea pentru a canaliza aceşti curenţi şi a-i dirija, cu scopul de a trezi noi facultăţi care vor face din el un geniu, un Iniţiat, o divinitate.
Iată cum transformă căldura în lumină: înlocuind plăcerea prin muncă, şi din acest moment adevărata plăcere va începe să-l învăluie: o plăcere care nu depreciază, ci de data aceasta, ridică şi înnobilează.
Desigur, mulţi pretind că luciditatea omoară plăcerea. Nu, în realitate gândirea a fost dată omului pentru a trăi mai bine adevărata dragoste; fără ea, partea animalică, primitivă îşi va întinde asupra lui întreaga putere. Gândirea, inteligenţa prin intermediul gândirii trebuie să controleze, orienteze, sublimeze energiile. Dacă în dragoste păstraţi gândirea lucidă, dacă ea e trează şi supraveghează, controlează, dirijează forţele, evident că nu veţi simţi acea plăcere pe care mulţi oameni o aşteaptă, adică animalică, grosieră, lipsită de nobleţe, de spiritualitate şi de altfel necontrolabilă, dar graţie gândurilor voastre, puteţi face o muncă spirituală, şi în loc să se transforme în plumb, această plăcere se va transforma în aur pur, în încântare, în extaz.
Plăcerea este consecinţa unui act care e mai mult sau mai puţin în armonie cu alte substanţe, alte prezenţe. Deci, dacă un act e în armonie perfectă cu lumea divină, plăcerea care decurge este lărgită şi multiplicată până la infinit. Pentru moment, simţiţi o anumită plăcere, dar ea e atât de grosieră, inferioară, şi trebuie să plătiţi aşa de scump încât nu merită efortul. Trebuie trăită plăcerea, da, dar o plăcere atât de lărgită şi subtilă încât vă revelează tot universul, care vă face luminoşi, frumoşi. expresivi, puternici şi utili!… O astfel de plăcere, da, merită osteneala, şi natura nu vă va priva de restul.
Iată, dragii mei fraţi şi surori, nu trebuie să vă opriţi pe drum, trebuie să depăşiţi limita plăcerii, să încetaţi să stagnaţi la acest nivel prea de jos: trebuie să urcaţi, să răzbateţi prin nori până la soare, la lumină. Nu rămâneţi sub nori: puneţi în toate acţiunile voastre un scop luminos. Orice aţi face, fie că mâncaţi, vă plimbaţi sau îmbrăţişaţi pe cineva, să aveţi ca scop lumina. Nu faceţi nimc doar pentru plăcerea voastră. Omenirea e în degringoladă chiar pentru că se lasă ghidată de plăcere. Îmi veţi spune: “Dar dacă nu vom mai avea plăcerea de a face diverse lucruri, aceasta nu mai are nici un sens!” Ba da, pentru că toate merg împreună: dacă lumina şi căldura sunt acolo, adică inteligenţa şi dragostea, plăcerea va fi obligatoriu şi ea. Numai calitatea plăcerii se schimbă, natura sa, intensitatea sa. Deci, meditaţi, reflectaţi şi nu uitaţi niciodată că dragostea voastră trebuie să vă aducă până la lumină.
Cartile lui Omraam Mikhael Aivanhov se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Ajuta-ma sa traduc din text in voce audio cat mai multe articole postate.
(Doriti un anumit articol sa fie tradus din text in voce audio, trimite-ti un mesaj de cerere traducere)
Dacă informatiile găsite aici ti-au fost de folos, spune "mulțumesc" printr-o donație de sustinere:
Vezi si alte articole similare:
