Osho Rajneesh – Nu te lasa fraierit

IUBITULE OSHO, WILLIAM JAMES ZICE, „CEL MAI IMPORTANT LUCRU ÎN VIAŢĂ ESTE SĂ ÎŢI TRĂIEŞTI VIAŢA PENTRU CEVA MAI IMPORTANT DECÂT VIAŢA TA”. POŢI TE ROG COMENTA?

Ce zice William James s-a tot spus de mii de ani, de aproape toţi politicienii, toţi preoţii – şi poţi vedea care este rezultatul unei astfel de învăţături.

Ce înseamnă, că trebuie să trăieşti pentru ceva mai presus decât viaţa? Există ceva mai presus decât viaţa?

Unele religii spun că dumnezeu este mai presus decât viaţa. Alte religii spun că mântuirea, salvarea este mai presus decât viaţa. Politicienii spun că naţiunea este mai presus decât viaţa – ideologiile, precum comunismul, sunt mai presus decât viaţa. Toţi aceşti oameni sunt de acord într-un punct, şi anume că trebuie să îţi sacrifici viaţa pentru ceva. Pare o afirmaţie foarte frumoasă, dar ascunde o realitate foarte urâtă.

În mii de moduri acelaşi lucru s-a repetat. Copilului i se spune că el ar trebui să trăiască pentru părinţii săi… Nimeni pare să nu realizeze un simplu fapt, că nu este nimic mai presus de viaţă, nu poate fi. Şi dacă este ceva mai presus decât viaţa nu va putea fi decât mort; altfel cum ar putea fi mai presus decât viaţa?

Dar omul a fost manipulat să se sacrifice, ori pentru idei ori pentru idealuri. Şi a-ţi sacrifica viaţa ta pentru altceva înseamnă să încetezi să trăieşti, să începi să te sinucizi. Începi să te sinucizi lent ca să nu devii conştient de asta. Dar orice om care şi-a sacrificat viaţa pentru orice scop, realizează la momentul morţii că a ratat trenul, că a fost un prost.

„Întotdeauna sacrifică-te. Nu trăi, nu te bucura. Astăzi trebuie sacrificat pentru mâine.’ Şi mâine nu vine niciodată, este întotdeauna astăzi. Şi fiecare astăzi trebuie să fie sacrificat pentru mâine, care nu va veni niciodată – niciodată nu a venit.

Nu, nu pot fi de acord cu William James. Vorbeşte porcării. El pur şi simplu îi parafrazează pe toţi cei din sistem, cu interesurile lor, pentru că ei nu vor ca tu să trăieşti, ei vor să te folosească.

Naţiunile vor să te folosească pentru război. În mod natural că politicienii vor spune, „Naţiunea este mult mai mare decât tine, şi tu nu ar trebui să fii egoist. Ar trebui să fii pregătit să îţi sacrifici viaţa pentru naţiune” – nu doar pentru naţiune, dar pentru o bucată de cârpă pe care ei o numesc steag.

Trebuie să mori pentru el!

Oameni inteligenţi au fost condiţionaţi pentru un asemenea lucru prostesc, şi au făcut-o de mii de ani. Care este rezultatul obţinut? Ce am obţinut prin sacrificiu?

Zilele trecute un jurnalist mă întreba, „Tu le spui oamenilor tăi, ‘Trăieşte momentul.’ Dar atunci cum rămâne cu viitorul? – generaţiile viitoare?”

L-am întrebat, „Tatăl tău se gândea la tine, tu erai generaţia lui viitoare. Tatăl lui s-a gândit la tatăl tău, el era generaţia lui viitoare. Şi ce s-a întâmplat? Unde eşti?”

O foarte vicleană strategie să nu te lase să trăieşti… Dar nu poate fi spusă direct, pentru că aşa nu ai mai urma-o. Trebuie făcută să sune dulce, gustos. Gândindu-te la viitor – când tu nu te vei mai afla aici, sacrificându-te pentru lucruri care niciodată nu se materializează…

Oamenii care au participat la revoluţia din Rusia în 1917 au sacrificat totul pentru revoluţie pentru că urma să aducă o societate fără clase, o societate unde nimeni nu era superior nimănui, o societate a libertăţii. Aceşti oameni săracii sunt în morminte acum. Tot sacrificiul lor a transformat ţara lor întrun vast lagăr de concentrare! Fiecare rus este împrizonierat – nu are nici o libertate de nici un fel.

Înainte de revoluţie măcar erai liber să te revolţi; acum nici măcar asta nu este posibil.

[rusului] i se dau informaţii doar de către guvern. Nici o altă publicaţie, ziar, reviste, nu există în Rusia. Aşa că guvernul continuă să spună orice doreşte să spună. Nici nu se pune problema dacă e corect sau e greşit. Nu este nici o cale pentru ruşi să decidă dacă ceva e adevărat sau nu.

Obişnuiam să ne gândim la Evul Mediu – el încă nu a trecut, încă există pe tot pământul.

Dar oamenii care s-au sacrificat nu intenţionau să creeze o ţară de sclavi; se gândeau că bogăţiile vor fi împărţite. Dar înainte de a împărţi bogăţiile trebuie să le ai. Rusia era o ţară săracă. Într-o ţară săracă dacă 1% din oameni sunt bogaţi, poţi să distribui bogăţia lor dar nimeni nu va deveni bogat prin asta. Deci de fapt ce s-a întâmplat este că sărăcia a fost distribuită egal. Da, îţi dă o anumită consolare că nimeni nu e mai bogat ca tine, toată lumea este exact ca tine.

Şi Rusia se teme foarte mult să trimită ruşi în afara Rusiei indiferent pentru ce scop, pentru că acolo vor vedea o lume total diferită.

Dar oamenii care s-au sacrificat nu şi-au putut trăi viaţa. Şi idealurile pentru care s-au sacrificat nu sau materializat.

În India, am văzut cu ochii mei asta întâmplându-se. Întreaga mea familie – în afară de mine – era implicată în mişcarea de eliberare. Şi erau toţi nervoşi pe mine; m-au întrebat, „Tu nu preţuieşti libertatea?”

Am spus, „Eu preţuiesc libertatea, dar nu într-un mod stupid. Ce faceţi nu va aduce libertate ţării, doar va schimba stăpânii. Sclavii vor rămâne sclavi”. Şi în 40 de ani am dovedit că ceea ce am spus este adevărat.

Chiar acum câteva luni unchiul meu era aici. El a fost un mare luptător pentru libertate, a fost la puşcărie şi a suferit mult. Şi l-am întrebat, „Acum uită-te doar, în urmă: ţi s-a împlinit vreunul din visele tale?”

Avea lacrimi în ochi, şi a spus, „Erai atât de tânăr, dar aveai dreptate şi noi am greşit. Libertatea nu a venit; din contră, ţara a devenit din ce în ce mai săracă”.

Îi spuneam înainte că, „India ca ţară unitară nu a existat niciodată în istorie. Ar trebui să-i fiţi recunoscători guvernului Britanic că au forţat India şi au consolidat-o într-o singură ţară. India a fost o singură ţară doar sub stăpânire Britanică. În timpul lui Gautam Buddha erau 2000 de regate independente în India!”

Şi i-am spus familiei mele, „Libertatea voastră cu siguranţă îi va scoate pe Britanici de la putere, dar ţineţi minte, ţara va începe să cadă în vechile structuri” – şi asta s-a întâmplat.

Acum Pakistan este separat de India, Bangladesh este separat de India, Punjab îşi cere independenţa; Assam îşi cere independenţa, şi se luptă. În curând toate acele 2000 de regate vor fi iar acolo. India se va evapora pur şi simplu.

Şi milioane de oameni au suferit, au fost în puşcării, au fost condamnaţi la moarte. Erau oameni romantici, nu erau realişti.

Nici un ideal în întreaga istorie a omului nu a fost atins. Şi câte milioane de oameni au fost privaţi de trăirea propriei vieţi!

Jurnalistul m-a întrebat, „Atunci nu vrei să faci nimic pentru viitor?”

Am spus, „Nu vreau să fac nimic pentru viitor. Vreau să îmi trăiesc prezentul cât mai total, cât mai intens posibil, pentru că un lucru este sigur, viitorul se va naşte din acest moment. Viitorul nu vine din neant, vine din momentul prezent. Şi dacă acest moment este bogat, momentul următor poate fi şi mai bogat. Deci eu vă învăţ clar să trăiţi fără să sacrificaţi nimic. Metoda sacrificiului a fost încercată şi a dat greş – doar acordă-mi o şansă şi încearcă.

Trăieşte-ţi ziua de astăzi cât de plenar posibil.

De unde ţi se va naşte ziua de mâine? Este în pântecele zilei de astăzi.

Va ieşi din viaţa ta pe care ai trăit-o astăzi. Nu este nici o nevoie să îţi faci griji cu privire la asta, îşi poartă singură de grijă.

Trăind în prezent fără să sacrifici un singur moment pentru nici un ideal, pot să îţi garantez că toate idealurile care au bântuit vreodată imaginaţia umană pot fi atinse – nu prin sacrificiu, ci prin trăirea cât mai adânc şi mai plenar posibil.

Dacă toţi oamenii Pământului trăiesc cu bucurie astăzi – cântând, dansând, glorificând frumuseţea vieţii şi fiind recunoscători existenţei – poate fi ziua de mâine diferită? Va fi mai bună. Vei deveni mai conştient de frumuseţea trăirii în prezent. Poate astăzi ai fost puţin ezitant, ai mers câţiva paşi, dar mâine vei avea mai multă încredere să te duci mai departe şi mai departe.

Idealurile nu vă aşteaptă undeva în viitor; trebuie să le creaţi în fiecare zi, în fiecare moment.

Libertatea nu este un produs, pe care trebuie doar să călătoreşti până la el şi să îl iei.

Libertatea este o experienţă.

Dacă vrei libertate în viitor, pentru generaţiile viitoare, fii tu liber! Trăieşte tu în libertate!

În mod natural, nu vei putea să le impui sclavie copiilor tăi. Un om liber cunoaşte frumuseţea libertăţii. Şi-ar dorii copiii lui să fie de asemenea liberi, mai liberi decât el.

Viitorul se naşte întotdeauna din momentul prezent. Aşa că insistenţa mea este: renunţă la cuvântul ‘sacrificiu’. Nu este nimic mai presus de viaţă.

Ce poate fi mai presus de viaţă? Libertatea? Dar dacă nu este nici o viaţă? Toţi morţii în mormintele lor se bucură de libertatea absolută. Este acesta scopul? sau bogăţia? afluenţa? pacea?

O dată Confucius a fost întrebat de unul din discipolii săi, „Maestre, cum pot fi tăcut, în pace, şi fericit după ce o să mor?”

Confucius a zis, „Idiotule! De ce eşti preocupat de timpul care va fi după moarte? Dacă vrei să fii în pace, fii în pace aici, acum. Fii mai iubitor şi bucură-te mai mult acum. Tot dansul trebuie să se întâmple acum. Cât despre pacea ta, în mormânt o să fii în pace, într-o completă pace, fără nici un deranj. Las-o pentru mormânt.

Şi nu mă interesează ce e dincolo de mormânt, pentru că nimeni nu s-a întors niciodată să zică că e ceva dincolo de mormânt. Totul este pe partea astalaltă! Şi tu vrei să sacrifici partea asta pentru tot care e doar în imaginaţie pe partea cealaltă. Dar nu este nici o dovadă pentru asta, nici o evidenţă”.

Creştinii, Hinduşii, Budiştii – toţi spun, „Renunţă la viaţa aceasta pentru a putea avea o viaţă mai bună în paradis”. Este pur şi simplu atât de prostesc şi de stupid. Dacă nu trăieşti viaţa aici, vei uita complet cum să trăieşti când vei ajunge în paradis. Viaţa aceasta este şcoala pentru toată învăţarea.

Fă tot ceea ce doreşti să faci acum, pentru că următorul moment nu e sigur.

Paradisul nu e sigur, dar nu este nici o nevoie să-ţi faci grijă cu privire la el. Dacă ai trăit viaţa aici şi cunoşti toate nuanţele, toate culorile şi toate frumuseţile vieţii, atunci dacă este un paradis, va fi mândru să te primească – un om care a trăit atât de abundent.

Vă spun, Zorba-şii vor fi primiţi în paradis cu o mare sărbătorire – nu sfinţii voştri. Sfinţii voştri sunt pur şi simplu bolnavi. Şi-au tăiat toate bucuriile din viaţa lor, pur şi simplu vegetează. Vegetalele astea – varze şi conopide – să intre în paradis? Nu văd nici o speranţă pentru oamenii aceştia.

Zorba-şii vor intra în paradis – dacă este vreun paradis – pentru că ei ştiu cum să trăiască, ei ştiu cum să iubească. Ei vor sparge toate uşile paradisului şi îl vor invada! Ei nu sunt genul de oameni care să-i întorci înapoi de la uşă, să le zici că „tu nu eşti pentru paradis”. Vor face la fel acolo cum au făcut şi aici – desigur, la o scară mai mare, mai vastă.

Săracul Zorba aici are doar o singură femeie să iubească – Bubbalina. În paradis el nu va fi satisfăcut cu bătrâna, urâta Bubbalina. El va găsi toate zânele, şi nici nu va rămâne agăţat la una singură.

Trăieşte total cu o persoană apoi du-te mai departe, pentru că sunt alţi oameni frumoşi cu alte gusturi, cu alte frumuseţi, cu alte dimensiuni deschizându-se.

Un om care a cunoscut o singură soţie, o femeie care a cunoscut un singur bărbat, ei au nevoie să se consoleze cu afirmaţiile lui Isus Cristos: „Fericiţi sunt săracii”. Ei trebuie să repete Biblia zilnic, pentru că este atât de ilogică încât dacă nu o repeţi în fiecare zi n-ai cum să n-o uiţi.

Isus zice, „fericiţi cei ce se tânguie, că aceia se vor mângâia”. Grozavă idee! Şi îmi fac griji pentru oamenii mei care deja se bucură. Ce va fi în viitor pentru ei? Ei nu au nevoie de nici o consolare – ei nu s-au jelit niciodată. Şi cu cât devin din ce în ce mai disciplinaţi în a se bucura, dacă din greşeală ajung în paradis, îi vor ademeni pe toţi sfinţii, o să le dea şi acelor mortălăi puţină viaţă.

Sau – ceea ce e mai probabil – dacă ajung în iad, vor face iadul una din comunele mele! Cine îi va opri? Nici un sfânt, nici un preot, nici un mahatma, nici un papă; veţi fii total liberi – nu tu Biblii, nu tu Gite, nu tu Coranuri. Veţi găsi toţi gagii şi toate gagicile. Iadul va fi paradis imediat. Chiar şi oamenii din paradis o să înceapă să vină spre iad – „Măcar o dată trebuie să ajung acolo!”

Sunt împotriva oricărui sacrificiu. Aceasta este exploatare vicleană.

Ai o viaţă atât de micuţă, şi toată lumea îţi cere să ţi-o sacrifici! Ei folosesc cuvinte mari, dar nu te lăsa păcălit de aceşti oameni.

Bucură-te acum, pentru că dacă va fi vreo zi de mâine, te vei bucura şi mai adânc.

Dacă nu este nici o zi de mâine, cui îi pasă? Noi deja ne-am bucurat!

În toate variantele, vă fac victorioşi, nu puteţi fi învinşi. Bucuraţi-vă înainte de moarte, şi dacă este ceva după moarte, veţi putea – veţi ştii toate căile de a vă bucura, vă veţi bucura acolo. Şi dacă nu este nimic după moarte, nu este nici o problemă. V-aţi trăit viaţa atât de intens, în atâta sărbătorire, atâta fericire, nu este nici o nevoie de mai mult timp.

Un om al Înţelegerii poate trăi întreaga eternitate într-un singur moment!

Şi proştii pot să trăiască o viaţă eternă, sacrificând pentru mâine, pentru naţiune, pentru religie, pentru dumnezeu, pentru asta, pentru aia – şi toată eternitatea va fi pierdută.

Nu te lăsa fraierit. William James pur şi simplu repetă ce s-a spus, predicat de-a lungul secolelor. Şi poţi vedea rezultatul. Lumea asta nebună este rezultatul a milioane de vieţi de om sacrificate. S-au distrus pe ei înşişi. Te-au distrus şi pe tine, pentru că dacă tatăl tău se sacrifică pentru tine, te va urî adânc în interiorul lui, pentru că totul a fost pentru tine.

Soţia unuia dintre prietenii mei a murit. Acest prieten avea trei copii, şi i-a fost frică să se căsătorească din nou pentru că mamele vitrege nu sunt mămoase, şi ce se va întâmpla cu aceşti trei copii? Ăsta era argumentul pe care îl spunea tuturor, şi pentru că era tânăr, toată lumea zicea, „Vei trăi 40 de ani, sau mai mult. De ce insişti degeaba că nu vrei să te căsătoreşti?”

Dar el nu se lăsa. Zicea, „Eu voi sacrifica totul pentru copiii mei”.

Cineva mi-a spus, „Este foarte încăpăţânat, trist. Îi este dor de soţia lui, dar continuă să insiste că trebuie să se sacrifice pentru viitorul copiilor”.

Am spus, „Adu-l încoa la mine”.

L-am luat înăuntru şi i-am lăsat pe ceilalţi prieteni ai lui afară. Am zis, „Vreau să discut cu el în privat pentru că în faţa voastră o să continue să repete aceleaşi nonsensuri”.

Dinăuntrul camerei, am încuiat-o. El a zis, „Ce faci?” Am zis, „Te fac să te simţi confortabil. Şi te poţi baza pe mine, nu voi spune niciodată nimănui – dar spune adevărul. Primul lucru: ţi-e dor de soţia ta?”

El a zis, „Da, îmi este dor de ea. Ea era o asemenea bucurie în viaţa mea. Ea era viaţa mea. Aceşti 3 ani pe care i-am trăit fără ea sunt aproape ca nişte ani morţi”.

Am zis, „Crezi că ea e singura femeie de pe pământ?”

El a zis, „Nu, sunt milioane de femei”.

L-am întrebat, „Crezi că nu poţi găsi o femeie mai bună? Soţia ta a avut mare compasiune să moară.

Poţi să găseşti altă femeie, poţi avea încă o experienţă”.

Omul a zis, „Eşti ciudat – tu zici că soţia mea a avut compasiune?”

Am zis, „Evident, pentru că nevestele se agaţă atât de mult. Ea te-a făcut liber; fi-i recunoscător”.

A zis, „Ciudată logică! În 3 ani, am întâlnit atât de mulţi oameni – toţi au încercat să mă convingă să mă căsătoresc”.

Am zis, „Eu nu încerc să te conving. Eu îţi pun pur şi simplu întrebări ca să îţi dai seama ce faci. A doua mea întrebare este: continuu zici că te sacrifici pentru copiii tăi, dar fii sincer – îţi iubeşti cu adevărat copiii? Sau adânc în interior este ură şi nervi, pentru că din cauza acestor 3 copii nu te poţi căsători cu încă o femeie frumoasă?

Nu îi vei ierta niciodată pe aceşti copii, ţine minte, pentru că îţi distrugi viaţa pentru aceşti copii.

Dacă nu erau ei, nu te-ai fi căsătorit?”

El a zis, „Da, dacă n-ar fi fost ei”.

„Atunci existenţa lor este o povară pentru tine. Ei îţi schilodesc viaţa”.

El a zis, „Probabil că ai dreptate, pentru că de multe ori mi s-a năzărit ideea – nu am spus-o nimănui – îi urăsc pe aceşti copii! Din cauza acestor copii, toată viaţa mea este distrusă”.

Dar tuturor el le spunea că el se sacrifică. Ţineţi minte un lucru: pentru oricine te sacrifici, îl vei urî.

Şi i-am pus a treia întrebare… Am zis, „Aceasta este a treia întrebare pe care o am. Apoi voi deschide uşa şi tu o ştergi d-aicea. A treia mea întrebare este: dacă îţi urăşti copiii şi te dai mare continuu că îţi sacrifici viaţa pentru ei, atunci când vor deveni adulţi, te vor ierta? Ura ta – poate nu o spui, dar va fi exprimată în multe moduri. Nervii tăi – poate nu le vei spune altora, dar copiii o să îi prindă direct din vibraţia ta.

Şi auzind continuu că cineva se sacrifică pentru tine – îşi sacrifică iubirea, îşi sacrifică tinereţea, îşi sacrifică viitorul – aceşti copii, când vor fi mai în vârstă, nu vor putea niciodată să te ierte”.

De fapt nici un copil, dacă nu devine iluminat, nu îşi poate ierta părinţii. Imposibil. Şi nici un părinte, dacă nu devine iluminat, nu poate fi satisfăcut de viaţa copiilor săi când ei devin tineri.

Nu am întâlnit nici un părinte care este mulţumit de copiii săi, pentru că el şi-a sacrificat propria sa viaţă pentru vise – că copilul va deveni un grozav lider al umanităţii, un erou în istorie… şi copilul a devenit doar un hippie! Acum cum poate tatăl să ierte acest băiat? Şi-a sacrificat viaţa să-l facă un erou.

Am zis, „Ăsta este nonsens. Dacă ai avut vreo dorinţă, vreun vis, tu ar fi trebuit să devii erou. De ce să amâni pentru altcineva, care va avea dorinţele sale proprii, visele lui proprii? I-ai dat naştere, dar nu poţi să dai naştere viselor tale în el, ideilor tale în el. I-ai dat corpul, dar nu îi poţi da sufletul”.

De aceea nici un părinte nu e niciodată satisfăcut – pentru că el a sacrificat prea mult şi rezultatul este nul. Nu-şi poate ierta nici copiii şi nu se poate ierta nici pe sine. Va trăi într-o agonie imensă.

Chiar ieri am primit o scrisoare de la o sannyasină. Mi-a scris, „Tatăl meu a început să mă urască de când am devenit sannyasină”. – pentru că el vroia ca ea să devină o călugăriţă catolică. Acuma o călugăriţă catolică şi o sannyasină de-a mea sunt doi poli opuşi. Nu este nici un teren de întâlnire, distanţa este infinită.

Natural el a întrebat, „Eşti celibatară?” Ea a spus, „Maestrul meu ne învaţă că celibatul este ceva nenatural, este o boală”.

„Ce disciplină urmezi? Ce rugăciune faci? Prin ce austerităţi treci?”

Ea a zis, „Nu-l ştii pe maestrul meu. Oricine trece prin austerităţi el îl numeşte masochist, şi zice că are nevoie de tratament psihic – nu de respectul oferit unui sfânt, ci de mila tuturor celor care trăiesc natural”.

Ultimile cuvinte date de tatăl ei pe patul de moarte au fost, „Obişnuiam să te iubesc înainte să fii sannyasină; după aceea pur şi simplu te-am urât”.

Acum săraca fată este îngrijorată: tatăl ei este mort şi acestea au fost ultimile cuvinte pentru ea. Ce să mai facă ca sufletul lui să atingă pacea? – pentru că a murit în ură imensă, nervi, dezgust. Acum femeia aceasta îmi pune din nou aceeaşi întrebare greşită.

Nu eşti tu responsabilă pentru dezgustul lui, ura lui, nervii lui, anxietatea lui. El singur este responsabil. Cine a fost el să decidă că tu trebuie să fii o călugăriţă catolică şi nu sannyasina mea!

Copiii sunt născuţi de părinţi, dar ei nu sunt obiecte, ei sunt fiinţe vii. Ei îşi vor găsi propria cale, ei îşi vor trăi propria viaţă. Ei trebuie să îşi trăiască propria lor viaţă!

Dacă cumva au reuşit să trăiască idealurile părinţilor pentru că s-au sacrificat, atunci în mod sigur nu îi vor ierta niciodată pe aceşti părinţi şi visele lor şi idealurile lor. Şi nu se vor ierta nici pe sine, pentru că au fost laşi. Nu au avut curaj să se revolte, nu au avut curaj să fie neascultători. Nu şi-au putut urma cursul natural, potenţialul lor individual.

Acum femeia aceasta sannyasină a făcut exact ce a dorit ea să facă. Nu este posesia nimănui. Şi dacă tatăl moare cu agonie asta este propria lui creeaţie.

Şi nu îţi face griji – el a fost un catolic şi trebuie să fi citit, „Fericiţi sunt cei ce se tânguie, că ei vor fi mângâiaţi”. Nu îţi face griji. Dumnezeu şi Isus Cristos şi Sfântul Duh toţi o să îl consoleze pe tatăl tău, pentru că s-a tânguit destul.

Dar ţine minte un lucru: tu nu vei fi niciodată consolată de nimeni. Toţi vor fi invidioşi pe tine, toţi vor fi împotriva ta, toţi îţi vor fi ostili. Ciudat: Binecuvântaţi sunt cei care se tânguie şi cei care se bucură nu sunt binecuvântaţi. Ce fel de religii am creeat?

Omul care este capabil să se bucure trebuie respectat ca un sfânt pentru că creează vibraţii de bucurie în jurul lui. El creează mireasma care este disponibilă oricui este gata să o primească.

Dar toate felurile de sisteme religioase, politice, sociale, educaţionale – v-au spus continuu că trebuie să vă sacrificaţi viaţa pentru ceva care este mai presus de viaţă.

Nu este nimic mai presus de viaţă. Să o trăieşti înseamnă să fii religios. Să o trăieşti total, să storci tot sucul din ea, este ceea ce te va face omul sfânt.

Fii un Zorba şi Buddha va urma automat.

Aceşti oameni spun, „Sacrifică-l pe Zorba ca să poţi deveni Buddha”.

Eu îţi spun, „Trăieşte-l pe Zorba atât de complet încât trebuie să urmeze Buddha”.

Am auzit o poveste frumoasă. Într-un restaurant în paradis Gautam Buddha, Confucius, Lao Tzu – toţi trei erau contemporani – stăteau şi ei şi pălăvrăgeau. Ce altceva să faci în rai? Toată lumea este înţeleaptă; nu poţi să-i înveţi pe alţii. Poţi doar să discuţi – bârfe mici, vrăjeli. Şi în timp ce pălăvrăgeau, o femeie frumoasă, dezbrăcată, cu o frumoasă carafă de vin în mână, vine lângă ei şi spune, „Acesta este sucul vieţii; aţi vrea şi voi puţin?”

Buddha imediat şi-a închis ochii. În primul rând, o femeie dezbrăcată… El nu şi-a lăsat discipolii nici măcar să se uite la o femeie îmbrăcată – şi în India femeia este total îmbrăcată. Nu poţi să îţi imaginezi ce formă se ascunde în spatele sari-ului – imposibil! Într-un fel e bine, poţi doar să-i vezi faţa. Restul poate e naşpa, dar sari-ul este o grozavă protecţie; corpul poate nu are proporţii frumoase.

O femeie dezbrăcată, atât de frumoasă… cu proporţiile exacte să fie aleasă regina miss univers, regina frumuseţii. Natural că Buddha şi-a închis ochii. A trebuit să-i ţină închişi strâns pentru că vroiau să se deschidă.

Şi mai şi căra sucul vieţii; şi el îşi învăţa discipolii să renunţe la viaţa lumească, chiar şi el însuşi a renunţat la viaţa lumească. O mare stârnire în el – poate s-o merita să gust din el? Dar să o dea nasol împotriva propriei filosofii, şi asta chiar lângă nea Confucius şi Lao Tzu?!… Nu, era împotriva ego-ului său. El e cel mai supertare Buddha, nu poa’ să-l facă pe el numa o femee dezbracată cu o carafă cu sucu’ vieţii.

Confucius era un om foarte practic. S-a uitat la femeie de sus în jos, de jos în sus, şi a zis: „Proporţii perfecte”. El a fost un om foarte practic, probabil singurul maestru practic în toată istoria, foarte pragmatic.

Şi a zis, „Adu carafa. Nu pot să o beau toată pentru că nu ştiu care este gustul vieţii. Eu mi-am sacrificat viaţa pentru discipolii mei şi pentru generaţiile viitoare, deci nu am gustat niciodată din ea.

Voi soarbe doar puţin, doar ca să experimentez ceea ce am ratat, dacă chiar oi fi ratat ceva să vedem”.

A sorbit din carafă şi a dat-o înapoi. A zis, „Este amară”. Normal că era amară pentru un om care toată viaţa a vărsat condamnări asupra vieţii, a otrăvit milioane de oameni, i-a convins să nu trăiască.

Amărăciunea nu este în suc, este pe limba lui Confucius. Limba lui trebuie să fi devenit amară după atâta condamnare, ură…

Lao Tzu era un om cu totul diferit. A stat în picioare, a atins femeia, i-a parcurs toată geografia, a zis, „Belea! Acum dă şi carafa” – şi a băut-o pe toată.

Şi i-a zis lui Confucius, „Ca să cunoşti dulceaţa vieţii trebuie să îţi cureţi limba”.

Lui Buddha i-a zis, „Acum poţi să-ţi deschizi ochii. Femeia a dispărut şi sucul vieţii a dispărut şi el. L-am băut pe tot”.

Ăsta este omul care vreau să fiţi!

Orice aveţi la dispoziţie, trăiţi-l total.

Poate nu o să ai o femeie cu aceleaşi proporţii ca gagica lui Lao Tzu. Nu contează, doar stinge lumina – şi pe urmă bea cât poţi.

Dar când mori, trebuie să fii recunoscător vieţii care ţi-a dat atâtea oportunităţi. Şi îi poţi fii recunoscător doar dacă nu ai ratat nimic; altfel va fi căinţă.

Eu sunt împotriva sacrificiului.

Sacrificiul este o strategie de a exploata oamenii.

Vreau să trăieşti fiecare moment fără să sacrifici nimic, când mori să o poţi face cu un cântec pe buze, cu o mare mulţumire în ochi. Aceasta este singura modalitate în care trebuie să moară un om religios.

Dar pentru a obţine o moarte de o asemenea frumuseţe, mai întâi trebuie să trăieşti o viaţă frumoasă.

Şi cine eşti tu să te îţi baţi capul cu ce-o să fie în viitor? Oamenii care vor veni în viitor îşi vor purta singuri de grijă. De ce te împovărezi singur? Vechile generaţii s-au împovărat pentru tine – ce ai obţinut din asta? Lasă viitorul liber. De fapt, încercând să te sacrifici pentru viitor este o cale de a domina viitorul chiar şi după ce eşti mort – pentru că ţi-ai sacrificat viaţa şi ai plănuit viitorul fără să ai idee cine vor fi oamenii din viitor.

Ei nu vor gândi în acelaşi mod, asta e sigur. Nu vor vedea lucrurile în acelaşi fel, asta e sigur. Tu crezi că creezi un palat frumos; ei poate vor gândi, „Asta este o închisoare”. Fiecare generaţie a construit închisori pentru generaţiile viitoare.

Te rog, ai compasiune pentru viitor.

Lasă-i liberi.

Lasă-i să-şi facă treaba lor, tu făţi-o pe a ta.

Aşa este uman.

Sacrificiul, însăşi ideea de sacrificiu este inumană.

„Eu nu creez o religie. Nu pot crea o religie pentru că sunt împotriva tuturor religiilor. Întregul proces al meu este că religia este o chestiune individuală, nu este treaba nimănui altcuiva. Nici o biserică organizată nu poate fi în serviciul individului. Orice biserică organizată devine dictatorială, şi indivizii sunt subjugaţi, obligaţi să se supună, distruşi şi transformaţi în sclavi…”

 

---

Cartile lui Osho se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

---

 

---

Susține misiunea noastră! Donează și contribuie la un viitor mai conștient și plin de lumină.

---