David R. Hawkins – Calea Non-Dualității: Principii Spirituale Esențiale
Este recomandabil să inițiem procesul meditativ de la premisa că „eul” este localizat în cadrul voinței spirituale. Deoarece voința este fermă și neschimbătoare, ea devine locul de unde poate începe progresul. Acest progres înseamnă, de fapt, drumul, prin conștiință, spre conștiența transcendentă a sinelui, care este expresia lui Dumnezeu ca „eu” absolut, Ochiul Realității.
În realitate, cea care determină destinul sau karma e voința spirituală. Voința este locul puterii sinelui ce se extinde spre minte și zona contactului direct cu Spiritul Sfânt. La nivelul voinței, forma și cele lipsite de formă se întâlnesc. Aici, calitățile lipsite de formă ale iubirii, recunoștinței, devoțiunii, umilinței, inspirației și credinței se întâlnesc cu ideile, gândurile, amintirile, conflictele, și imaginile minții. În cadrul voinței spirituale, dorințele sau obiectivele pe care le considerăm importante sunt expuse calităților lipsite de formă ale iubirii, iertării și devoțiunii. Prin intermediul umilinței, păcii și iubirii putem abandona chiar și cele mai bine ancorate sentimente negative, ca răzbunarea, ciuda sau ura.
Micul sine este dizolvat de Sine. Atitudinea vindecătoare a Sinelui pentru sine se manifestă prin compasiune; iertăm prin capacitatea de a ierta. Această disponibilitate de a ne abandona, provenită din Grația lui Dumnezeu, permite puterii lui Dumnezeu, ce se exprimă ca Spiritul Sfânt, să ne recontextualizeze înțelegerea și, prin acest mijloc, să anuleze domeniul percepției și dualitatea sa subsidiară, care constituie sursa oricărei suferințe. Disoluția dualității constituie darul suprem al lui Dumnezeu, pentru că dizolvă sursa fundamentală a suferinței și, deopotrivă, însăși capacitatea de a suferi. Suferința nu este posibilă în lumea non-dualității.
Dogma
Calea către Dumnezeu, prin non-dualitatea conștiinței, nu implică nicio dogmă sau sistem de credință. Avem la dispoziție suficiente informații utile, al căror adevăr poate fi verificat prin intermediul propriei noastre căutări interioare. Este crucial să progresăm, în special dacă suntem dedicați iluminării în această viață. Valoarea oricărei informații poate fi calibrată foarte ușor. De asemenea, vom descoperi că, ori de câte ori vom calibra o informație, vom învăța ceva în plus.
Diete, ritualuri, exerciții, tehnici de respirație, mantre și simboluri
Niciuna dintre acestea nu sunt obligatorii. Este util să recunoaștem faptul că religiile au propriile lor programe și limitări. Calea spirituală către iluminare este unică. Nu este deloc același lucru cu a „practica o religie”. Religiile înclină să exagereze importanța evenimentelor istorice și a așezărilor geografice unde au avut loc acestea.
Iluminarea se petrece în momentul prezent, aflându-se în afara timpului, istoriei sau geografiei care, prin urmare, sunt irelevante. Teologia se ocupă de nivelul 400 al conștiinței; iluminarea se adresează însă nivelului 600 sau nivelurilor superioare acestuia.
Despre muzică, parfumuri sau frumusețe arhitecturală
Acestea sunt inspiratoare și ne ajută să intrăm într-o dispoziție spirituală și într-o atitudine smerită. Ele ne ajută, de asemenea, să nu ne mai concentrăm atenția asupra conținutului gândurilor. Frumusețea este înălțătoare și calibrează în marjele superioare ale nivelului 500, adică la un nivel apropiat de perfecțiune.
Care este esența practicii spirituale?
Activarea – prin intermediul inspirației, dedicației și deciziei voinței, a acelor aspecte ale conștiinței care dobândesc progresiv capacitatea de a se autoactualiza. Ele sunt consolidate de compasiune, devoțiune, umilință și disponibilitatea de a ne abandona iubirii necondiționate. Percepția se transformă apoi în viziune spirituală. Această evoluție evocă un răspuns ajutător din nivelurile superioare ale conștiinței, pentru că este necesară o mare putere pentru a depăși „gravitatea” vieții pământești și obiceiurile perceptuale ale acesteia. Actul de adorație constituie deopotrivă o implorare și o invitație adresată acestor energii superioare, pentru a ne ajuta în strădania noastră spirituală.
Ce se poate spune despre viața cotidiană?
Are loc o schimbare a valorilor, de la realizările lumești, spre împliniri spirituale, ce dau culoare tuturor activităților. O plasează într-un context diferit. Obiectivul fundamental al vieții este schimbat; evenimentele vieții primesc o semnificație diferită, ca și cum ar fi plasate într-o altă dimensiune. În cele din urmă, concentrarea nu se mai axează asupra conținutului trecător, ci asupra prezenței Conștiinței însăși, care este interioară, liniștită și lipsită de orice mișcare. Deodată, semnificația ideii de „eu” se deplasează de pe conținut pe context, care constituie „eul” universal al Sinelui.
De ce este oare necesară „munca” în strădania spirituală?
Ne putem gândi la eu ca la un set de obiceiuri înrădăcinate ale gândirii ce sunt rezultatul antrenării câmpurilor energetice invizibile care domină conștiința umană. Ele devin consolidate prin repetiție și prin consensul societății. O altă consolidare a acestora provine chiar din folosirea limbajului. A gândi într-o limbă constituie o formă de autoprogramare. Folosirea prefixului „eu” ca subiect și, prin urmare, drept cauză implicită a oricărei acțiuni constituie cea mai gravă eroare, care creează automat o dualitate: cea a subiectului și obiectului.
Pentru a depăși gravitatea gândurilor și credințelor lumești e necesară lucrarea de a implementa decizia voinței spirituale pentru a deprograma conștiința. Acest lucru include refuzul de a accepta prezumțiile și afirmațiile eului/minții ca pe o realitate și deplasarea accentului asupra unei înțelegeri superioare.
Familiaritatea cu viziuni mai pline de compasiune asupra vieții înclină să le potențeze; de aici sfatul spiritual tradițional de a „ne alătura companiei sfinte” și de a evita companionii negativi. Acest lucru potențează discernerea progresivă a unor atitudini și obiceiuri ale gândirii mai potrivite.
La ce folosesc rugăciunile?
Rugăciunea este un act de umilință. Pentru nivelurile inferioare ale conștiinței, rugăciunea este o încercare de a „primi” ceva pentru sine sau pentru alții, ca de exemplu o nouă mașină, un loc de muncă, vindecarea dintr-o boală sau alte favoruri speciale. Odată cu progresul pe scala conștiinței, dispare și această intenție de a-l controla pe Dumnezeu, iar actul rugăciunii devine o dedicare și nu o cerere. În război, ambele tabere se roagă să învingă. Odată cu progresul conștiinței și, implicit, cu schimbarea accentului de pe egoism pe altruism, calitatea rugăciunii se modifică și ea spre dorința de a deveni un servitor al Domnului și un canal de transmitere al Voinței Sale, fără a încerca să specificăm însă cum anume ar trebui făcut acest lucru.
Mai curând decât cerere, rugăciunea devine abandonare. Mulți copii își pierd credința în Dumnezeu pentru că folosesc rugăciuni în care cer anumite lucruri și apoi sunt dezamăgiți când respectivele cerințe nu se și împlinesc.
Care este puterea vindecătoare a rugăciunii?
Tot ce înseamnă iubire provine de la Dumnezeu. Pe scala conștiinței, Iubirea calibrează la nivelul 500 și atunci când acest sentiment atinge perfecțiunea, intră în nivelul Iubirii Necondiționate, ce calibrează la 540, care constituie în același timp nivelul vindecării. Puterea vindecătoare a rugăciunii constă în faptul că ea caută să înlocuiască negativitatea cu un câmp energetic situat la nivelul 540 sau la un nivel superior acestuia. Unele organizații spirituale calibrează cel puțin la nivelul 540 și, prin urmare, oferă un câmp de energie vindecătoare ce este capabilă să realizeze „miracole”.
Ce anume este un miracol?
Dacă un eveniment se petrece în afara domeniului explicabilului sau dincolo de expectațiile cauzalității liniare și ale paradigmei newtoniene, este numit miracol. Este o eventualitate realizată prin înlăturarea impedimentelor negativității. Acest lucru poate implica abandonarea sistemelor de credință limitate (de genul lui „este imposibil” sau „e nemeritat”) sau a punctelor de vedere ale eului. Pentru cei ce au atins nivelurile superioare ale conștiinței, nu numai că miracolul este un loc comun, dar el constituie cursul firesc al evenimentelor și devine continuu. Miracolul provine din creație și nu din cauzalitate.
Principiile spirituale
Atitudinea
„Calea” progresului spiritual prin conștiință este, de fapt, una simplă. Calitatea sa principală este una a atitudinii, anume aceea de a nu privi viața ca pe un loc în care putem acumula bunuri și privilegii, ci ca pe unul în care avem ocazia de a învăța ceva, chiar și din cele mai mici detalii. O atitudine spirituală ne va face să fim prietenoși, amabili și bine intenționați față de tot ce înseamnă viață. Ne vom surprinde că evităm să călcăm chiar peste o simplă furnică, și asta nu dintr-o constrângere sau regulă religioasă, ci din conștiența superioară a valorii oricărei forme de viață. Vom descoperi că toate animalele sunt de fapt niște individualități ce răspund la o atitudine de respect și atenție. Chiar și plantele sunt conștiente de faptul că le iubim și admirăm.
Smerenia
Aceasta este încă o atitudine, o conștiență a limitelor minții și aparențelor. Există o conștiență crescută a faptului că viața este filtrată prin percepții și că ceea ce se întâmplă este în primul rând ceva ce ține de atitudini și percepții decât o realitate exterioară și autoexistentă.
Disponibilitatea de a trece cu vederea și de a ierta
Dacă vrem să devenim niște studenți spirituali serioși, va trebui să renunțăm la tendința de a fi cei ce judecă, corectează, controlează, conduc și schimbă lumea, exprimându-și opinia despre orice. Un student spiritual serios nu mai este obligat să continue aceste activități. Ci dimpotrivă, să se întoarcă spre justiția divină.
Dat fiind că mintea nu are nicio idee despre ce este de fapt realitatea, renunțarea la aceste activități va constitui o ușurare și va aduce sfârșitul unei întregi serii de vinovății. Este, prin urmare, foarte util să renunțăm la ralierea la tot soiul de „cauze” sentimentale ale oprimaților și victimelor. Fiecare persoană nu face altceva decât să-și împlinească propriul destin; hai să permitem oricui să facă acest lucru. Privind cu puțină detașare, vom observa că majoritatea oamenilor agreează melodrama propriei vieți.
Observarea oamenilor
Înfățișarea fizică constituie o mare amăgire. Majoritatea oamenilor arată ca niște adulți, dar nu sunt deloc adulți. Din punct de vedere emoțional, majoritatea oamenilor simt încă niște copii. Emoțiile și atitudinile predominante la grădiniță și pe terenurile de joacă continuă și în viața adultă, dar sunt ascunse sub masca unei terminologii mai pompoase. În majoritatea oamenilor se găsește un copil care nu face decât să imite comportamentul și rolul unui adult. „Copilul din interiorul nostru”, despre care auzim atât de des, nu este deloc numai în interiorul nostru, el este de fapt foarte vizibil.
Atunci când cresc, oamenii preiau diferite identificări și copiază ceea ce consideră ei a fi potrivit din comportamentul și stilul unui adult; cu toate acestea, cel care face aceste lucruri este copilul și nu adultul. Prin urmare, ceea ce vedem noi în viața de zi cu zi sunt niște oameni ce acționează în baza unor programe și scenarii cu care se identifică asemenea unor copii. Copilul mic, asemenea majorității animalelor, dă deja dovadă de curiozitate, autocompătimire, gelozie, invidie, competitivitate, izbucniri de mânie, izbucniri emoționale, resentimente, ură, rivalități, dorința de a fi în centrul atenției și a admirației, suspiciune, învinovățirea celorlalți, refuzul responsabilității, căutarea favorurilor, colectarea unor „lucruri”, infatuare și așa mai departe. Toate acestea sunt atribute ale copilului.
Dacă vom observa activitățile zilnice ale majorității adulților, vom înțelege că nimic nu s-a schimbat cu adevărat.
Această înțelegere slujește mai curând unei atitudini de toleranță și compasiune decât uneia de condamnare. Încăpățânarea și opoziția, care sunt caracteristice copilului de doi ani, continuă să domine personalitatea și la o vârstă venerabilă. Ocazional – în ceea ce privește comportamentul lor – oamenii reușesc să treacă de la copilărie la adolescență. Aceștia devin eternii căutători ai senzațiilor tari și cei ce-și provoacă destinul, fiind preocupați de corpul lor, de mușchi, flirturi, popularitate și cuceriri sexuale și romantice. Există o tendință de a deveni atrăgători, seducători, strălucitori, eroici, tragici, teatrali, dramatici și histrionici. Din nou, ceea ce este exteriorizat este o impresie a copilăriei, dar de data aceasta a unei copilării ce trece în adolescență. Copilul din noi este naiv și impresionabil, ușor de programat și ușor de sedus și de manipulat.
Curiozitatea cu privire la natura conștiinței
Dacă ne familiarizăm cu natura conștiinței, este ușor să încetăm să reacționăm față de alți oameni, atât exterior, cât și interior. Chiar și în cele mai favorabile circumstanțe ale sale, viața omenească este foarte dificilă. Frustrări, întârzieri, pierderi de memorie, impulsuri, stresuri de toate felurile și formele — toate acestea copleșesc individul. Adesea, cerințele depășesc capacitățile și, în plus, viața se află sub presiunea timpului. Se va observa că oamenii sunt foarte asemănători din punct de vedere al eului lor.
Mintea este moștenită. Ea are un creier condus de gene, cromozomi și un set de personalitate determinat din punct de vedere genetic. Cercetările au arătat că multe dintre caracteristicile majore de personalitate sunt prezente deja de la naștere.
De fapt, puțini oameni ar putea fi diferiți de cum simt. E vorba de minoritatea oamenilor ce caută autoîmbunătățirea sau creșterea spirituală. Acest lucru este astfel, indiferent de faptul că posedăm o mare capacitate autocritică sau o credință sinceră că suntem în regulă sau că nutrim ideea că suntem singurii care avem dreptate și procedăm corect. Oamenii sunt foarte bine așa cum sunt și toate problemele sunt cauzate de lumea exterioară, de egoismul și nedreptatea celorlalți.
Căutați să oferiți iubire mai curând decât să primiți
Majoritatea oamenilor cred că iubirea este ceva pe care-l primești, că este o emoție, că trebuie s-o meriți și că, cu cât dai mai mult, cu atât vei avea mai puțin. Adevărul este că lucrurile stau exact invers. A iubi este o atitudine care transformă experiența noastră cu privire la lume. Devenim recunoscători pentru ceea ce avem și nu îngâmfați. Ne exprimăm iubirea atunci când recunoaștem meritele celorlalți și contribuția lor la viața și confortul nostru. Iubirea nu este o emoție, ci un fel de a fi și de a ne raporta la lume.
Evitați să vă creați dușmani
Oamenii cad în capcana de a dori să fie chit sau de a se răzbuna. Ei își creează dușmani și animozități. Acestea împiedică o viață pașnică. Nimeni nu are nevoie de dușmani. Ei se pot răzbuna în moduri nebănuite, aducând astfel consecințe nefericite. Niciun conflict nu este câștigat; el persistă în ura celui care pierde.
Cea mai mare parte a violenței domestice constituie un răspuns fizic la o provocare verbală. Cu toate acestea, în cadrul societății noastre, victimele iau rar asupra lor responsabilitatea provocării, tentației sau proferării insultei.
A accepta întotdeauna responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă și a evita să devii o victimă – iată o atitudine ce servește progresului spiritual. Dintr-un punct de vedere superior, nu există victime. Nimic din ce există în lumea aparențelor nu are puterea de a cauza ceva.
Alegeți roluri și viziuni binevoitoare asupra vieții
Pozițiile dure nu conduc la creștere spirituală. Chiar și în cazul în care sunt „corecte” sau “justificate”, un căutător spiritual nu și le poate permite. Trebuie să renunțăm la luxul răzbunării sau la sentimentul de mulțumire că „s-a făcut dreptate” atunci când un presupus criminal este executat. Nu putem viola principii spirituale esențiale fără să plătim niciun preț. Căutătorul spiritual vede dincolo de iluzie și, prin urmare, renunță la rolul de judecător sau de jurat. Nimeni nu scapă complet nepedepsit, așa cum protestează indignați oamenii.
Prin intermediul kinesiologiei, putem afirma că nicio fărâmă de univers nu este pierdută; în mod literal, fiecare fir de păr este numărat, fiecare vrabie căzută este observată. Totul este înregistrat pentru totdeauna în câmpul conștiinței.
Renunțați la vinovăție
Vinovăția este o încercare de a tranzacționa salvarea, de a-l manipula pe Dumnezeu și de a obține iertarea prin suferință. Aceste atitudini provin din interpretarea greșită conform căreia Dumnezeu este un mare răzbunător care uzează de pedepse. Noi credem că vom potoli mânia sa justificată prin durerea, suferința și penitența noastră. În realitate, există o singură „penitență” adecvată pentru greșelile noastre – și aceasta este schimbarea. În loc să condamnăm ceea ce este negativ, să alegem ceea ce este pozitiv.
A progresa și a face schimbări cere mai mult efort decât a te simți vinovat, dar este un răspuns mult mai potrivit. Observăm, privind scala conștiinței, că vinovăția este plasată în josul acesteia, în timp ce Dumnezeu se află în vârf. În consecință, a ne complace în vinovăție – situându-ne astfel la baza scării conștiinței – nu e nicicum o atitudine care ne va duce în vârf.
Smerenia înseamnă să înțelegem faptul că propria noastră viață este o evoluție a conștiinței spirituale. Învățăm din greșeli. ,,Părea o idee bună pe atunci” – iată probabil citatul cel mai util pentru a corecta orice comportament din trecut. Desigur că, mai târziu, în retrospectivă, recontextualizăm și respectivul comportament ni se pare o greșeală. Totuși, dacă alți oameni sunt inocenți intrinsec, pentru că aceasta este natura conștiinței, atunci așa este și sinele căutătorului spiritual.
Pe lângă renunțarea la vinovăție este foarte util, de asemenea, să renunțăm la ideea că păcatul are o realitate. Eroarea este corigibilă, păcatul este o greșeală iertabilă. O mare parte din ceea ce oamenii numesc păcat este doar un atașament pentru ceva, o manifestare emoțională a copilului din noi. Cel care minte, fură, înșeală, lovește și poreclește alți oameni nu este altcineva decât copilul. Prin urmare, păcatul nu este altceva decât imaturitate și ignorarea adevăratei naturi a conștiinței.
Odată ce valorile spirituale le înlocuiesc pe cele lumești, tentațiile se diminuează și eroarea e mai puțin probabil să se întâmple.
Disponibilitatea
Aceasta este piatra de temelie a oricărui progres spiritual și, de asemenea, a succesului în lume. Înseamnă să abandonăm orice rezistență și să ne implicăm într-un procent de 100%. Neplăcerea este o consecință a rezistenței și, atunci când rezistența e depășită, ea este înlocuită de sentimentele puterii, încrederii și bucuriei.
În orice încercare, există un punct al rezistenței care devine un blocaj. Atunci când acesta este depășit, strădania devine lipsită de efort. Atleții ajung adesea la această descoperire și la fel fac și cei ce practică o muncă fizică. Există o eliberare bruscă și neașteptată a unei energii imense, o intrare într-o stare aproape iluminată, plină de pace și liniște, în care totul se desfășoară de la sine. O balerină extenuată sau un muncitor istovit sunt mai aproape de a-l descoperi pe Dumnezeu decât cred. Conștiența prezenței lui Dumnezeu este precedată de abandonare.
În filosofia Zen se spune că raiul și iadul sunt despărțite de un singur milimetru. Adesea, în abisul disperării, se întâmplă ca eul să se îndepărteze. Astfel, orice criză poate fi transformată într-o oportunitate pentru descoperirea spirituală.
Înțelegeți că „adevărul” depinde de context
Adevărul este relativ și nu absolut. Orice adevăr își păstrează calitatea de adevăr numai în cadrul unui anumit nivel al conștiinței. De exemplu, este recomandabil să iertăm dar, mai târziu, ajungem la un stadiu unde înțelegem că nu e nimic de iertat. Nu există un „altul” care trebuie iertat. Eul fiecăruia dintre noi este la fel de ireal. Percepția nu este o realitate.
Non-atașarea
Aceasta este o atitudine de retragere din fața încurcăturilor emoționale din afacerile lumești. Ea conduce la liniștea și pacea minții. Este sprijinită prin refuzul seducției emoționale exercitate de problemele și supărările altor oameni. Implică, de asemenea, o disponibilitate de a permite lumii să-și rezolve problemele și să-și împlinească destinul. Implicarea reactivă și intervenția ar trebui lăsată pe seama oamenilor ce au o chemare diferită.
O „persoană bună” este un lucru; iluminarea este însă altceva. Noi suntem responsabili pentru efortul nostru și nu pentru rezultatul acestuia, care ține de Dumnezeu și de univers.
Non-atașarea nu este însă același lucru cu indiferența, respingerea sau detașarea. Neînțelegerea conform căreia se presupune că este necesară o cultivare a detașării conduce adesea la platitudine sau apatie. Prin contrast, non-atașarea permite o deplină participare la viață, fără a încerca, însă, să controlăm rezultatele acesteia.
Acceptarea
Acceptarea este marea vindecătoare a disputelor, conflictelor și supărărilor. Ea corectează, de asemenea, dezechilibrele majore ale percepției și înlătură dominația sentimentelor negative. Totul servește unui scop. Smerenia înseamnă că recunoaștem și acceptăm faptul că nu vom înțelege toate evenimentele și întâmplările. Acceptarea nu înseamnă pasivitate, ci non-poziționalitate. Dezvoltarea unui eu spiritual poate fi evitată prin înțelegerea faptului că progresul spiritual este rezultatul grației divine și nu al strădaniilor noastre personale.
Evitați falșii guru
Acest lucru nu poate fi ignorat niciodată. Inițiatul spiritual naiv este atras cu ușurință în capcană de reputația unor persoane spirituale sau de carisma celor ce au mulți adepți. În lipsa conștienței spirituale din stările avansate ale conștiinței, căutătorul spiritual nu are niciun mijloc de ghidare și astfel, popularitatea unor pretinși inițiați îi poate întuneca judecata.
De fapt, în acest moment al istoriei umane, nu există nici măcar un singur instrument pe care să ne putem baza cu adevărat. Cu excepția testării kinesiologice, care redă cu acuratețe adevăratele calibrări ale nivelului conștiinței unui învățător, unei organizații sau ale unei învățături. Naivii sunt impresionați de pretențiile unora că ar poseda puteri supranaturale și trăsături paranormale, de titulaturile și hainele ieșite din comun.
Emblema adevăraților învățători este smerenia, simplitatea, iubirea, compasiunea și pacea. Nu există nicio obligație financiară în schimbul transmiterii adevărului de vreme ce – la acest nivel – banii, puterea sau acumulările materiale nu mai au nicio importanță.
Pentru adevăratul învățător este irelevant dacă oamenii devin adepții săi sau se alătură unui alt grup sau organizații spirituale. Toți sunt complet liberi să părăsească grupul spiritual. Se evită dezvoltarea oricărui cult al personalității. Un adevărat învățător nu are nicio dorință de a-i controla pe ceilalți și, prin urmare, nici vreo aplecare spre coerciție sau persuasiune. Un adevărat învățător va încerca cu atât mai puțin să transmită învățătura sa cu forța, dat fiind că ea a fost primită în mod liber. Prin urmare, adevăratul învățător este elegant în maniere și în spirit. El se adresează întregii omeniri.
Evitați învățăturile false
De cele mai multe ori este recomandabil să recurgem la metoda kinesiologică pentru a tria cărțile dintr-o bibliotecă spirituală. Puneți cărțile care induc slăbirea tonusului muscular într-o parte și pe cele care vă întăresc în alta. Este un procedeu deosebit de instructiv.
Este foarte important să ne reamintim că gradul de conștiență al căutătorului și capacitatea acestuia de a deosebi adevărul de falsitate constituie un fapt impersonal. Evitați-le pe cele atractive, dar irelevante. Există nenumărate domenii și universuri astrale, fiecare cu proprii săi învățători, maeștri, ierarhii spirituale și sisteme de credință. Multe sunt foarte stranii. Credulii pot fi cu ușurință prinși în capcana acestor doctrine fascinante și esoterice; cu toate acestea, căutătorul iluminării își va reaminti că stadiul ultim nu poate fi atins prin intermediul nivelurilor formei.
Mulți oameni cred că ar trebui să se implice în strădania spirituală, dar sunt intimidați de toată panoplia de ritualuri, cerințe, sacrificii, obligații, scrieri complicate, dogme și contribuții bănești – toate acestea părându-li-se a fi prea complicate. Unele grupuri spirituale insistă chiar ca aplicantul să fie „inițiat” și să treacă prin ceremonii stranii sau să semneze angajamente și contracte. Aceste grupuri au ceremonii cu asistență obligatorie, cursuri de pregătire și multe taxe. În realitate, nu există nimic căruia să ne alăturăm, nimic de făcut sau de studiat. Nu există reguli, reglementări sau pretenții; nu există nici ritualuri sau stiluri vestimentare stranii, nu sunt necesare nici exerciții de respirație sau poziții ciudate.
Multe grupuri new-age sună mai puțin pretențios, dar se bazează pe surse greșite de informații. Există, și în cazul acestora, un accent asupra stilurilor vestimentare stranii, dietelor ciudate, purtării a tot felul de lănțișoare și simboluri, asupra cărților de ghicit, mediumilor, incantațiilor și mantrelor. E foarte bine să ne ferim și să evităm orice manipulare a energiei, câmpurilor de lumină, viziunilor mistice, culorilor, numerelor mistice, semnelor, și a „învățăturilor secrete străvechi”. Unele figuri amăgitoare își arogă anumite instrucțiuni speciale primite de la Dumnezeu, autoproclamându-se profeți și vizionari. Putem vedea lesne adevărul tuturor acestora, recurgând la un simplu test kinesiologic.
Toate aceste distrageri se bazează pe formă și pe neobișnuit, întregul domeniu pretins spiritual ia aerul unei atmosfere de carnaval, cu referiri la nave spațiale, OZN-uri, extratereștri și profeții cu privire la ziua judecății de apoi. Toate aceste aspecte sunt în mod eronat etichetate ca spirituale și induc tendința de a le și considera astfel. Putem fi ușor induși în eroare de acest circ astral pe care-l credem „spiritual”. Întreaga comunitate new-age devine îndrăgostită de un nesfârșit alai de“maeștri“ și figuri legendare, majoritatea cărora, însă, n-ar reuși să treacă testul kinesiologic. Cercetările au arătat că aceste persoane au renunțat la integritatea lor spirituală de dragul grandorii și al puterii.
Cartile lui David R. Hawkins se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
