Neville Goddard – Imaginația, Poarta către Realitate și Esența Spiritului Creator
Unele cuvinte, prin utilizare îndelungată și în contexte foarte variate, acumulează atât de multe sensuri încât aproape că își pierd semnificația autentică. Un astfel de cuvânt este imaginația. Folosit pentru a exprima concepte diverse – uneori chiar contradictorii – precum închipuire, fantezie, halucinație, idee, intuiție sau creație mentală, termenul și-a pierdut claritatea și stabilitatea semantică.
Îi cerem cuiva să „își folosească imaginația” atunci când viziunea sa este prea limitată, insuficientă pentru a aborda o problemă complexă; în același timp, putem respinge ideile aceleiași persoane spunându-i că sunt „doar imaginație”, sugerând astfel că sunt lipsite de realism. Vorbim despre cineva suspicios sau gelos ca fiind „victima propriei imaginații”, insinuând că îngrijorările sale nu au suport real. Totuși, câteva momente mai târziu, îi putem aduce celui mai înalt elogiu descriindu-l drept „un om cu imaginație”.
Nici dicționarul nu aduce claritate deplină: imaginația este definită ca putere creativă a minții, fantezie, credință irațională sau proces de construcție mentală. Prin urmare, ea nu se lasă cuprinsă într-o definiție simplă sau limitată.
Eu identific figura centrală a Evangheliilor cu imaginația umană – puterea interioară capabilă să transforme, să creeze, să ierte și să împlinească dorințe. „Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1:3). Există o singură realitate activă: imaginația. Tot ceea ce trăim este o expresie sau o deformare a acestei puteri.
Isaia îl descrie pe Mântuitor drept „disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și cunoscător al suferinței” (Isaia 53:3) – imaginea imaginației ignorate, neînțelese, subevaluate.
Imaginația este poarta realității.
William Blake afirma: „Omul este fie arca lui Dumnezeu, fie umbra pământului și a apei. Trupul etern al omului este Imaginația – aceasta este Dumnezeu însuși.” Noi suntem expresiile acestei imaginații divine.
Aceasta este, poate, cea mai profundă și adevărată definiție a imaginației: prin ea avem puterea de a deveni ceea ce dorim să fim.
Imaginația poate transforma conflictul în armonie, frica în speranță, resentimentul în iertare. Atunci când o activăm conștient, descoperim că „Hristos în noi” (Coloseni 1:26) este chiar imaginația noastră creatoare. Numai trăind prin imaginație putem spune că trăim cu adevărat.
Scopul acestui demers este de a te încuraja să funcționezi imaginativ, să-ți „deschizi ochii nemuritori către lumile gândului”, acolo unde dorințele inimii tale sunt deja maturizate, gata pentru seceriș (Ioan 4:35).
Hristos ne-a promis viață din belșug (Ioan 10:10), iar această viață abundentă poate fi experimentată doar atunci când îl înțelegem pe Hristos ca fiind imaginația noastră creatoare. „Hristos în voi, nădejdea slavei” (Coloseni 1:26-27) este taina pe care o explorăm – în noi, nu în exterior.
Imaginația este Mântuitorul interior, „Domnul din Ceruri”, născut din om, dar nu făcut de om. Fiecare ființă umană este, simbolic, Maria – purtătoarea și dătătoarea de viață a lui Hristos interior.
Povestea nașterii divine nu este o narațiune istorică, ci o metaforă a trezirii imaginației în om. Când imaginația devine principiu viu, trecem de la un Dumnezeu al tradiției la un Dumnezeu al experienței directe.
Odată descoperită imaginația ca fundament al religiei vii, interpretările rigide se transformă în înțelesuri vii, psihologice și spirituale. Apa cunoașterii se transfigurează în vinul trăirii, iar cei treziți devin, asemenea bunului samaritean, vindecători ai umanității.
Fiul lui Dumnezeu nu poate fi găsit în istorie sau în forme exterioare – El este găsit în imaginația trezită a celui în care se manifestă.
Omul este grădina în care Fiul lui Dumnezeu doarme. Trezirea acestui Fiu înseamnă activarea imaginației – ridicarea conștiinței către potențialul său divin.
Această trezire începe cu rugăciunea interioară: „Tată, dezvăluie-Ți Fiul în mine.” (Galateni 1:15-16)
Iar dovada finală a acestei treziri este iertarea. Capacitatea de a ierta – de a vedea omul în lumina potențialului său, nu a limitărilor sale – este semnul maturității imaginative și spirituale. Iertarea înseamnă identificarea cu idealul, nu cu eșecul.
„Cel slab să zică: Eu sunt tare!” (Ioel 3:10)
Răspunsul rațional este că acest lucru este imposibil. Dar imaginația trezită poate întrupa ceea ce pare imposibil. Fiecare transformare autentică începe printr-o asumare imaginativă: prin a te percepe drept ceea ce aspiri să devii.
Experiența arată că o convingere susținută – chiar dacă inițial este falsă – se va întări în realitate prin persistență imaginativă. Imaginația continuă este forța creatoare; planurile și acțiunile raționale, fără imaginație, sunt insuficiente.
Evangheliile cer credință – adică încredere în puterea imaginației: „Toate câte cereți, credeți că le-ați primit și le veți avea” (Marcu 11:24). Aceasta nu este altceva decât o chemare la asumarea imaginativă a stării dorite.
Nu prin imaginație a rezistat Moise „ca și cum L-ar fi văzut pe Cel nevăzut”? (Evrei 11:27)
Adevărul depinde de intensitatea imaginației, nu de realități externe. Realitatea exterioară este fructul activității noastre imaginare. Omul devine ceea ce imaginează.
Imaginația este calea, adevărul și viața revelată.
Omul iluminat nu neagă realitatea lumii exterioare, dar înțelege că ea este o proiecție a lumii interioare. Această perspectivă nu respinge existența lucrurilor, ci dezvăluie originea lor.
Este extraordinar să descoperi că te poți imagina într-o stare dorită și, astfel, să evadezi din limitele impuse de ignoranță. Omul adevărat este o imaginație magnifică – și acesta este sinele care trebuie trezit.
„Deșteaptă-te, tu cel ce dormi, și te scoală din morți, iar Hristos te va lumina.” (Efeseni 5:14)
Când omul recunoaște că imaginația lui este Hristos, se deschid posibilități ce par miraculoase. Dar dacă percepe realitatea doar ca obiectivă, va trăi în iluzia separării și a întâmplării.
Omul trebuie să înceapă să creadă cu fermitate că realitatea nu este în afara lui, ci în el.
Chiar dacă ceilalți par independenți, realitatea lor, ca și a ta, este înrădăcinată în conștiință, sfârșind în Dumnezeu.
Cartile lui Neville Goddard se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
