Andrew Newberg – Viitorul Lui Dumnezeu Și Spiritualitatea Personală

Ascultați articolul sub formă de podcast:
Ascultați articolul sub formă audio:
Întreaga cercetare pe care noi și alții am acumulat-o ne îngăduie să facem o prezicere legată de viitorul lui Dumnezeu. Evident că Dumnezeu nu va pleca, dar nu va mai fi în mod necesar Dumnezeul descris în textele noastre sacre. Conform unei recente statistici Barna, reprezentările biblice ale unui creator atotputernic și atoateștiutor pălesc. Ce îi va lua locul?
Dacă statistica noastră aruncă vreo lumină asupra întrebării, va fi un Dumnezeu care își păstrează misterul, o experiență foarte intimă care nu poate fi captată în cuvinte. Iar dacă tendința spre spiritualitate personală continuă, vom vedea o lume în care coexistă mai multe noțiuni despre Dumnezeu. Din fericire, aceasta va inspira o mai mare toleranță între oameni de credințe religioase diferite, pe măsură ce își vor da seama de unitatea și diversitatea de fond ale acestor experiențe.
Cum vor răspunde instituțiile religioase tradiționale?
În același fel ca în trecut – se vor reinventa pentru a întâmpina nevoile generației următoare de căutători. Bisericile curentului principal își liberalizează teologiile. Evangheliștii se îndepărtează de retorica fundamentalismului, iar bisericile New Age vor crește ca număr în toată țara; Chiar și în țările musulmane sprijinul politicilor și credințelor extremiste începe să intre în declin.
Religia și spiritualitatea se schimbă și evoluează constant, iar acesta este un lucru bun atât pentru societate, cât și pentru creierul uman. Noi idei ne provoacă să gândim mai profund în legătură cu valorile și supraviețuirea personală și cu cât ne gândim mai mult la misterele naturii umane, cu atât mai probabil vom avea o epifanie care poate îmbunătăți calitatea vieții. Pentru majoritatea americanilor, aceasta înseamnă spiritualitatea.
Cartile lui Andrew Newberg se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina