Corrado Malanga – Povestea lui Pin-Occhio (faimosul Al treilea ochi)

Pinocchio – poveste minunată și cunoscută în toată lumea. Ce îi determină succesul? Sigur nu povestea în sine, care cu siguranță nu este atât de deosebită. O păpușă de lemn care devine om – doar un joc prin care copiii să învețe să nu mai spună minciuni? Sigur că nu!

Pinocchio, povestea scrisă de Collodi, între paranteze mare mason și ezoterist, se referă la mitologia glandei pineale, faimosul Al treilea ochi…și de aici Pin-Occhio (“occhio” în italiană înseamnă ochi n.t.). Dar în poveste metafora trece și de cel care o scrie, și iată că apar adevăratele personaje.

O marionetă inanimată care prin intermediul magiei zânei Fantina devine ființă umană. Personajele sunt foarte clare. Tatăl Geppetto și Fatina nu sunt, așa cum spun psihologii moderni, tatăl și mama copilului care crește, ci cu totul altceva. De fapt, aceștia joacă rolurile Spiritului și Sufletului, iar bucății de lemn, Pinocchio, îi rămâne rolul corpului. Povestea spune că ființa umană devine ea însăși când Sufletul, Spiritul, Mintea și Corpul se reunesc împreună – în exact acel moment o creatură construită de Geppetto (Spiritul), întâlnește Sufletul (Fatina) și face pace cu Mintea (greierul vorbitor) și Pinocchio devine uman; în acel moment omul devine divin. Divinitatea omului personificat de Pinocchio se naște din fiul Spiritului și al Sufletului, reprezentați prin aspectele de bărbat și femeie, cele două arhetipuri pentru antonomaza masculinului și femininului.

Mintea îmbracă veșmântul unui animal și nu ar putea fi altul decât un greier. Aceeași figură a greierului este foarte importantă și reprezintă o minte strivită de necesitățile corpului, de supraviețuirea cotidiană, de cedarea în fața tentațiilor corpului, de viața frumoasă și de odihnă. În existența sa, marioneta este manevrată de alții, dar o ființă umană adevărată nu se lasă manevrată de nimeni.

Pinocchio, dintr-un om normal, se ridică în mod alchimic la nivel de om etern când își dă seama de tot ceea ce există și de adevăratele valori ale Universului.

Autorul, tot în mod inconștient, nu își dă seama că îl determină pe Pinocchio să recite rolul umanității și chiar îl caracterizează pe personajul său prin cel căruia
îi crește nasul atunci când spune minciuni.

Acest lucru, pentru Programarea Neurolingvistică reprezintă o invitație la nuntă, și chiar gestul de a-și atinge nasul într-un anumit fel echivalează, la nivel inconștient, cu rostirea unei minciuni.

Collodi nu știe nimic despre Programarea Neurolingvistică, dar în interiorul său citește semnalele pe care sufletul său le trimite și pe care inconștientul său le împinge în sus, spre subconștient și spre simțurile externe.

Astfel se naște o povestire pe care cel care a scris-o nu o cunoaște la nivel conștient, dar pe care orecunoaște la nivel inconștient; de altfel la fel vor face și cititorii, care, în povestea lui Pinocchio vor citi inconștient limbajul arhetipurilor.

Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.