David R. Hawkins - Meditatia - TrezireaInteligentei.ro

(Vezi aplicatia Trezirea Inteligentei)

Este recomandabil să iniţiem procesul meditativ de la premisa că „eul“ este localizat în cadrul voinţei spirituale. Deoarece voinţa este fermă şi neschimbătoare, ea devine locul de unde poate începe progresul. Acest progres înseamnă, de fapt, drumul, prin conştiinţă, spre conştienţa transcendentă a sinelui, care este expresia lui Dumnezeu ca „eu“ absolut, Ochiul Realităţii.

In realitate, cea care determină destinul sau karma e voinţa spirituală. Voinţa este locul puterii sinelui ce se extinde spre minte şi zona contactului direct cu Spiritul Sfânt. La nivelul voinţei, forma şi cele lipsite de formă se întâlnesc. Aici, calităţile lipsite de formă ale iubirii, recunoştinţei, devoţiunii, umilinţei, inspiraţiei şi credinţei se întâlnesc cu ideile, gândurile, amintirile, conflictele, şi imaginile minţii. In cadrul voinţei spirituale, dorinţele sau obiectivele pe care le considerăm importante sunt expuse calităţilor lipsite de formă ale iubirii, iertării şi devoţiunii. Prin intermediul umilinţei, păcii şi iubirii putem abandona chiar şi cele mai bine ancorate sentimente negative, ca răzbunarea, ciuda sau ura.

Micul sine este dizolvat de Sine. Atitudinea vindecătoare a Sinelui pentru sine se manifestă prin compasiune; iertăm prin capacitatea de a ierta. Această disponibilitate de a ne abandona, provenită din Graţia lui Dumnezeu, permite puterii lui Dumnezeu, ce se exprimă ca Spiritul Sfant, să ne recontextualizeze înţelegerea şi, prin acest mijloc, să anuleze domeniul percepţiei şi dualitatea sa subsidiară, care constituie sursa oricărei suferinţe. Disoluţia dualităţii constituie darul suprem al lui Dumnezeu, pentru că dizolvă sursa fundamentală a suferinţei şi, deopotrivă, însăşi capacitatea de a suferi. Suferinţa nu este posibilă în lumea non-dualităţii.

Dogma

Calea către Dumnezeu, prin non-dualitatea conştiinţei, nu implică nici o dogmă sau sistem de credinţă. Avem la dispoziţie suficiente informaţii utile, al căror adevăr poate fi verificat prin intermediul propriei noastre căutări interioare. Este crucial să progresăm, în special dacă suntem dedicaţi iluminării în această viaţă. Valoarea oricărei informaţii poate fi calibrată foarte uşor. De asemenea, vom descoperi că, ori de câte ori vom calibra o informaţie, vom învăţa ceva în plus.

Diete, ritualuri, exerciţii, tehnici de respiraţie, mantre şi simboluri

Niciuna dintre acestea nu sunt obligatorii. Este util să recunoaştem faptul că religiile au propriile lor programe şi limitări. Calea spirituală către iluminare este unică. Nu este deloc acelaşi lucru cu a „practica o religie”. Religiile înclină să exagereze importanţa evenimentelor istorice şi a aşezărilor geografice unde au avut loc acestea.

Iluminarea se petrece în momentul prezent, aflându-se în afara timpului, istoriei sau geografiei care, prin urmare, simt irelevante. Teologia se ocupă de nivelul 400 al conştiinţei; iluminarea se adresează însă nivelului 600 sau nivelurilor superioare acestuia.

Despre muzică, parfumuri sau frumuseţe arhitecturală

Acestea sunt inspiratoare şi ne ajută să intrăm într-o dispoziţie spirituală şi într-o atitudine smerită. Ele ne ajută, de asemenea, să nu ne mai concentrăm atenţia asupra conţinutului gândurilor. Frumuseţea este înălţătoare şi calibrează în marjele superioare ale nivelului 500, adică la un nivel apropiat de perfecţiune.

Care este esenţa practicii spirituale?

Activarea – prin intermediul inspiraţiei, dedicaţiei şi deciziei voinţei, a acelor aspecte ale conştiinţei care dobândesc progresiv capacitatea de a se autoactualiza. Ele sunt consolidate de compasiune, devoţiune, umilinţă şi disponibilitatea de a ne abandona iubirii necondiţionate. Percepţia se transformă apoi în viziune spirituală. Această evoluţie evocă un răspuns ajutător din nivelurile superioare ale conştiinţei, pentru că este necesară o mare putere pentru a depăşi „gravitatea” vieţii pământeşti şi obiceiurile perceptuale ale acesteia. Actul de adoraţie constituie deopotrivă o implorare şi o invitaţie adresată acestor energii superioare, pentru a ne ajuta în strădania noastră spirituală.

Ce se poate spune despre viaţa cotidiană?

Are loc o schimbare a valorilor, de la realizările lumeşti, spre împliniri spirituale, ce dau culoare tuturor activităţilor. O plasează într-un context diferit. Obiectivul fundamental al vieţii este schimbat; evenimentele vieţii primesc o semnificaţie diferită, ca şi cum ar fi plasate într-o altă dimensiune. In cele din urmă, concentrarea nu se mai axeaza asupra conţinutului trecător, ci asupra prezenţei Conştienţei însăşi, care este interioară, liniştită şi lipsită de orice mişcare. Deodată, semnificaţia ideii de „eu“ se deplasează de pe conţinut pe context, care constituie „eul“ universal al Sinelui.

De ce este oare necesară „munca” în strădania spirituală?

Ne putem gândi la eu ca la un set de obiceiuri înrădăcinate ale gândirii ce sunt rezultatul antrenării câmpurilor energetice invizibile care domină conştiinţa umană. Ele devin consolidate prin repetiţie şi prin consensul societăţii. O altă consolidare a acestora provine chiar din folosirea limbajului. A gândi într-o limbă constituie o formă de autoprogramare. Folosirea prefixului „eu“ ca subiect şi, prin urmare, drept cauză implicită a oricărei acţiuni constituie cea mai gravă eroare, care crează automat o dualitate: cea a subiectului şi obiectului.

Pentru a depăşi gravitatea gândurilor şi credinţelor lumeşti e necesară lucrarea de a implementa decizia voinţei spirituale pentru a deprograma conştiinţa. Acest lucru include refuzul de a accepta prezumpţiile şi afirmaţiile eului/minţii ca pe o realitate şi deplasarea accentului asupra unei înţelegeri superioare.

Familiaritatea cu viziuni mai pline de compasiune asupra vieţii înclină să le potenţeze; de aici sfatul spiritual tradiţional de a „ne alătura companiei sfinte“ şi de a evita companionii negativi. Acest lucru potenţează discernerea progresivă a unor atitudini şi obiceiuri ale gândirii mai potrivite.

La ce folosesc rugăciunile?

Rugăciunea este un act de umilinţă. Pentru nivelurile inferioare ale conştiinţei, rugăciunea este o încercare de a „primi“ ceva pentru sine sau pentru alţii, ca de exemplu o nouă maşină, un loc de muncă, vindecarea dintr-o boală sau alte favoruri speciale. Odată cu progresul pe scala conştiinţei, dispare şi această intenţie de a-l controla pe Dumnezeu, iar actul rugăciunii devine o dedicare şi nu o cerere. In război, ambele tabere se roagă să învingă. Odată cu progresul conştiinţei şi, implicit, cu schimbarea accentului de pe egoism pe altruism, calitatea rugăciunii se modifică şi ea spre dorinţa de a deveni un servitor al Domnului şi un canal de transmitere al Voinţei Sale, fără a încerca să specificăm însă cum anume ar trebui făcut acest lucru.

Mai curând decât cerere, rugăciunea devine abandonare. Mulţi copii îşi pierd credinţa în Dumnezeu pentru că folosesc rugăciuni în care cer anumite lucruri şi apoi sunt dezamăgiţi când respectivele cerinţe nu se şi împlinesc.

Care este puterea vindecătoare a rugăciunii?

Tot ce înseamnă iubire provine de la Dumnezeu. Pe scala conştiinţei, Iubirea calibrează la nivelul 500 şi atunci când acest sentiment atinge perfecţiunea, intră în nivelul Iubirii Necondiţionate, ce calibrează la 540, care constituie în acelaşi timp nivelul vindecării. Puterea vindecătoare a rugăciunii constă în faptul că ea caută să înlocuiască negativitatea cu un câmp energetic situat la nivelul 540 sau la un nivel superior acestuia. Unele organizaţii spirituale calibrează cel puţin la nivelul 540 şi, prin urmare, oferă un câmp de energie vindecătoare ce este capabilă să realizeze „miracole”.

Ce anume este un miracol?

Dacă un eveniment se petrece în afara domeniului explicabilului sau dincolo de expectaţiile cauzalităţii lineare şi ale paradigmei newtoniene, este numit miracol. Este o eventualitate realizată prin înlăturarea impedimentelor negativităţii. Acest lucru poate implica abandonarea sistemelor de credinţă limitate (de genul lui „este imposibil” sau „e nemeritat”) sau a punctelor de vedere ale eului. Pentru cei ce au atins nivelurile superioare ale conştiinţei, nu numai că miracolul este un loc comun, dar el constituie cursul firesc al evenimentelor şi devine continuu. Miracolul provine din creaţie şi nu din cauzalitate.

Principiile spirituale

Atitudinea

„Calea“ progresului spiritual prin conştiinţă este, de fapt, una simplă. Calitatea sa principală este una a atitudinii, anume aceea de a nu privi viaţa ca pe un loc în care putem acumula bunuri şi privilegii, ci ca pe unul în care avem ocazia de a învăţa ceva, chiar şi din cele mai mici detalii. O atitudine spirituală ne va face să fim prietenoşi, amabili şi bine intenţionaţi faţă de tot ce înseamnă viaţă. Ne vom surprinde că evităm să călcăm chiar peste o simplă furnică, şi asta nu dintr-o constrângere sau regulă religioasă, ci din conştienţa superioară a valorii oricărei forme de viaţă. Vom descoperi că toate animalele sunt de fapt nişte individualităţi ce răspund la o atitudine de respect şi atenţie. Chiar şi plantele sunt conştiente de faptul că le iubim şi admirăm.

Smerenia

Aceasta este încă o atitudine, o conştienţă a limitelor minţii şi aparenţelor. Există o conştienţă crescută a faptului că viaţa este filtrată prin percepţii şi că ceea ce se întâmplă este în primul rând ceva ce ţine de atitudini şi percepţii decât o realitate exterioară şi autoexistentă.

Disponibilitatea de a trece cu vederea şi de a ierta

Dacă vrem să devenim nişte studenţi spirituali serioşi, va trebui să renunţăm la tendinţa de a fi cei ce judecă, corectează, controlează, conduc şi schimbă lumea, exprimându-şi opinia despre orice. Un student spiritual serios nu mai este obligat să continue aceste activităţi. Ci dimpotrivă, să se întoarcă spre justiţia divină.

Dat fiind că mintea nu are nici o idee despre ce este de fapt realitatea, renunţarea la aceste activităţi va constitui o uşurare şi va aduce sfârşitul unei întregi serii de vinovăţii. Este, prin urmare, foarte util să renunţăm la ralierea la tot soiul de „cauze” sentimentale ale oprimaţilor şi victimelor. Fiecare persoană nu face altceva decât să-şi împlinească propriul destin; hai să permitem oricui să facă acest lucru. Privind cu puţină detaşare, vom observa că majoritatea oamenilor agreează melodrama propriei vieţi.

Observarea oamenilor

Infăţişarea fizică constituie o mare amăgire. Majoritatea oamenilor arată ca nişte adulţi, dar nu sunt deloc adulţi. Din punct de vedere emoţional, majoritatea oamenilor simt încă nişte copii. Emoţiile şi atitudinile predominante la grădiniţă şi pe terenurile de joacă continuă şi în viaţa adultă, dar simt ascunse sub masca unei terminologii mai pompoase. In majoritatea oamenilor se găseşte un copil care nu face decât să imite comportamentul şi rolul unui adult. „Copilul din interiorul nostru”, despre care auzim atât de des, nu este deloc numai în interiorul nostru, el este de fapt foarte vizibil.

Atunci când cresc, oamenii preiau diferite identificări şi copiază ceea ce consideră ei a fi potrivit din comportamentul şi stilul unui adult; cu toate acestea, cel care face aceste lucruri este copilul şi nu adultul. Prin urmare, ceea ce vedem noi în viaţa de zi cu zi sunt nişte oameni ce acţionează în baza unor programe şi scenarii cu care se identifică asemenea unor copii. Copilul mic, asemenea majorităţii animalelor, dă deja dovadă de curiozitate, autocompătimire, gelozie, invidie, competitivitate, izbucniri de mânie, izbucniri emoţionale, resentimente, ură, rivalităţi, dorinţa de a fi în centrul atenţiei şi a admiraţiei, suspiciune, învinovăţirea celorlalţi, refuzul responsabilităţii, căutarea favorurilor, colectarea unor „lucruri”, infatuare şi aşa mai departe. Toate acestea sunt atribute ale copilului.

Dacă vom observa activităţile zilnice ale majorităţii adulţilor, vom înţelege că nimic nu s-a schimbat cu adevărat.

Această înţelegere slujeşte mai curând unei atitudini de toleranţă şi compasiune decât uneia de condamnare. Incăpăţânarea şi opoziţia, care sunt caracteristice copilului de doi ani, continuă să domine personalitatea şi la o vârstă venerabilă. Ocazional – în ceea ce priveşte comportamentul lor – oamenii reuşesc să treacă de la copilărie la adolescenţă. Aceştia devin eternii căutători ai senzaţiilor tari şi cei ce-şi provoacă destinul, fiind preocupaţi de corpul lor, de muşchi, flirturi, popularitate şi cuceriri sexuale şi romantice. Există o tendinţă de a deveni atrăgători, seducători, strălucitori, eroici, tragici, teatrali, dramatici şi histrionici. Din nou, ceea ce este exteriorizat este o impresie a copilăriei, dar de data aceasta a unei copilării ce trece în adolescenţă. Copilul din noi este naiv şi impresionabil, uşor de programat şi uşor de sedus şi de manipulat.

Curiozitatea cu privire la natura conştiinţei

Dacă ne familiarizăm cu natura conştiinţei, este uşor să încetăm să reacţionăm faţă de alţi oameni, atât exterior, cât şi interior. Chiar şi în cele mai favorabile circumstanţe ale sale, viaţa omenească este foarte dificilă. Frustrări, întârzieri, pierderi de memorie, impulsuri, stressuri de toate felurile şi formele — toate acestea copleşesc individul. Adesea, cerinţele depăşesc capacităţile şi, în plus, viaţa se află sub presiunea timpului. Se va observa că oamenii sunt foarte asemănători din punct de vedere al eului lor.

Mintea este moştenită. Ea are un creier condus de gene, cromozomi şi un set de personalitate determinat din punct de vedere genetic. Cercetările au arătat că multe dintre caracteristicile majore de personalitate sunt prezente deja de la naştere.

De fapt, puţini oameni ar putea fi diferiţi de cum simt. E vorba de minoritatea oamenilor ce caută autoîmbunătăţirea sau creşterea spirituală. Acest lucru este astfel, indiferent de faptul că posedăm o mare capacitate autocritică sau o credinţă sinceră că suntem în regulă sau că nutrim ideea că suntem singurii care avem dreptate şi procedăm corect. Oamenii sunt foarte bine aşa cum sunt şi toate problemele sunt cauzate de lumea exterioară, de egoismul şi nedreptatea celorlalţi.

Căutaţi să oferiţi iubire mai curând decât să primiţi

Majoritatea oamenilor cred că iubirea este ceva pe care-l primeşti, că este o emoţie, că trebuie s-o meriţi şi că, cu cât dai mai mult, cu atât vei avea mai puţin. Adevărul este că lucrurile stau exact invers. A iubi este o atitudine care transformă experienţa noastră cu privire la lume. Devenim recunoscători pentru ceea ce avem şi nu îngâmfaţi. Ne exprimăm iubirea atunci când recunoaştem meritele celorlalţi şi contribuţia lor la viaţa şi confortul nostru. Iubirea nu este o emoţie, ci un fel de a fi şi de a ne raporta la lume.

Evitaţi să vă creaţi duşmani

Oamenii cad în capcana de a dori să fie chit sau de a se răzbuna. Ei îşi crează duşmani şi animozităţi. Acestea împiedică o viaţă paşnică. Nimeni nu are nevoie de duşmani. Ei se pot răzbuna în moduri nebănuite, aducând astfel consecinţe nefericite. Nici un conflict nu este câştigat; el persistă în ura celui care pierde.

Cea mai mare parte a violenţei domestice constituie un răspuns fizic la o provocare verbală. Cu toate acestea, în cadrul societăţii noastre, victimele iau rar asupra lor responsabilitatea provocării, tentaţiei sau proferării insultei.

A accepta întotdeauna responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă şi a evita să devii o victimă – iată o atitudine ce serveşte progresului spiritual. Dintr-un punct de vedere superior, nu există victime. Nimic din ce există în lumea aparenţelor nu are puterea de a cauza ceva.

Alegeţi roluri şi viziuni binevoitoare asupra vieţii

Poziţiile dure nu conduc la creştere spirituală. Chiar şi în cazul în care sunt „corecte” sau “Justificate”, un căutător spiritual nu şi le poate permite. Trebuie să renunţăm la luxul răzbunării sau la sentimentul de mulţumire că „s-a făcut dreptate” atunci când un presupus criminal este executat. Nu putem viola principii spirituale esenţiale fără să plătim nici un preţ. Căutătorul spiritual vede dincolo de iluzie şi, prin urmare, renunţă la rolul de judecător sau de jurat. Nimeni nu scapă complet nepedepsit, aşa cum protestează indignaţi oamenii.

Prin intermediul kinesiologiei, putem afirma că nici o fărâmă de univers nu este pierdută; în mod literal, fiecare fir de păr este numărat, fiecare vrabie căzută este observată. Totul este înregistrat pentru totdeauna în câmpul conştiinţei.

Renunţaţi la vinovăţie

Vinovăţia este o încercare de a tranzacţiona salvarea, de a-l manipula pe Dumnezeu şi de a obţine iertarea prin suferinţă. Aceste atitudini provin din interpretarea greşită conform căreia Dumnezeu este un mare răzbunător care uzează de pedepse. Noi credem că vom potoli mânia sa justificată prin durerea, suferinţa şi penitenţa noastră. In realitate, există o singură „penitenţă” adecvată pentru greşelile noastre – şi aceasta este schimbarea. In loc să condamnăm ceea ce este negativ, să alegem ceea ce este pozitiv.

A progresa şi a face schimbări cere mai mult efort decât a te simţi vinovat, dar este un răspuns mult mai potrivit. Observăm, privind scala conştiinţei, că vinovăţia este plasată în josul acesteia, în timp ce Dumnezeu se află în vârf. In consecinţă, a ne complace în vinovăţie – situându-ne astfel la baza scării conştiinţei -nu e nicicum o atitudine care ne va duce în vârf.

Smerenia înseamnă să înţelegem faptul că propria noastră viaţă este o evoluţie a conştiinţei spirituale. Invăţăm din greşeli. ,,Părea o idee bună pe atunci” – iată probabil citatul cel mai util pentru a corecta orice comportament din trecut. Desigur că, mai târziu, în retrospectivă, recontextualizăm şi respectivul comportament ni se pare o greşeală. Totuşi, dacă alţi oameni sunt inocenţi intrinsec, pentru că aceasta este natura conştiinţei, atunci aşa este şi sinele căutătorului spiritual.

Pe lângă renunţarea la vinovăţie este foarte util, de asemenea, să renunţăm la ideea că păcatul are o realitate. Eroarea este corigibilă, păcatul este o greşeală iertabilă. O mare parte din ceea ce oamenii numesc păcat este doar un ataşament pentru ceva, o manifestare emoţională a copilului din noi. Cel care minte, fură, înşeală, loveşte şi porecleşte alţi oameni nu este altcineva decât copilul. Prin urmare, păcatul nu este altceva decât imaturitate şi ignorarea adevăratei naturi a conştiinţei.

Odată ce valorile spirituale le înlocuiesc pe cele lumeşti, tentaţiile se diminuează şi eroarea e mai puţin probabil să se întâmple.

Disponibilitatea

Aceasta este piatra de temelie a oricărui progres spiritual şi, de asemenea, a succesului în lume. Inseamnă să abandonăm orice rezistenţă şi să ne implicăm într-un procent de 100%. Neplăcerea este o consecinţă a rezistenţei şi, atunci când rezistenţa e depăşită, ea este înlocuită de sentimentele puterii, încrederii şi bucuriei.

In orice încercare, există un punct al rezistenţei care devine un blocaj. Atunci când acesta este depăşit, strădania devine lipsită de efort. Atleţii ajung adesea la această descoperire şi la fel fac şi cei ce practică o muncă fizică. Există o eliberare bruscă şi neaşteptată a unei energii imense, o intrare într-o stare aproape iluminată, plină de pace şi linişte, în care totul se desfăşoară de la sine. O balerină extenuată sau un muncitor istovit sunt mai aproape de a-l descoperi pe Dumnezeu decât cred. Conştienţa prezenţei lui Dumnezeu este precedată de abandonare.

In filosofia Zen se spune că raiul şi iadul sunt despărţite de un singur milimetru. Adesea, în abisul disperării, se întâmplă ca eul să se îndepărteze. Astfel, orice criză poate fi transformată într-o oportunitate pentru descoperirea spirituală.

Inţelegeţi că „adevărul” depinde de context

Adevărul este relativ şi nu absolut. Orice adevăr îşi păstrează calitatea de adevăr numai în cadrul unui anumit nivel al conştiinţei. De exemplu, este recomandabil să iertăm dar, mai târziu, ajungem la un stadiu unde înţelegem că nu e nimic de iertat. Nu există un „altul” care trebuie iertat. Eul fiecăruia dintre noi este la fel de ireal. Percepţia nu este o realitate.

Non-ataşarea

Aceasta este o atitudine de retragere din faţa încurcăturilor emoţionale din afacerile lumeşti. Ea conduce la liniştea şi pacea minţii. Este sprijinită prin refuzul seducţiei emoţionale exercitate de problemele şi supărările altor oameni. Implică, de asemenea, o disponibilitate de a permite lumii să-şi rezolve problemele şi să-şi împlinească destinul. Implicarea reactivă şi intervenţia ar trebui lăsată pe seama oamenilor ce au o chemare diferită.

O „persoană bună” este un lucru; iluminarea este însă altceva. Noi suntem responsabili pentru efortul nostru şi nu pentru rezultatul acestuia, care ţine de Dumnezeu şi de univers.

Non-ataşarea nu este însă acelaşi lucru cu indiferenţa, respingerea sau detaşarea. Neînţelegerea conform căreia se presupune că este necesară o cultivare a detaşării conduce adesea la platitudine sau apatie. Prin contrast, non-ataşarea permite o deplină participare la viaţă, fără a încerca, însă, să controlăm rezultatele acesteia.

Acceptarea

Acceptarea este marea vindecătoare a disputelor, conflictelor şi supărărilor. Ea corectează, de asemenea, dezechilibrele majore ale percepţiei şi înlătură dominaţia sentimentelor negative. Totul serveşte unui scop. Smerenia înseamnă că recunoaştem şi acceptăm faptul că nu vom înţelege toate evenimentele şi întâmplările. Acceptarea nu înseamnă pasivitate, ci non-poziţionalitate. Dezvoltarea unui eu spiritual poate fi evitată prin înţelegerea faptului că progresul spiritual este rezultatul graţiei divine şi nu al strădaniilor noastre personale.

Evitaţi falşii guru

Acest lucru nu poate fi ignorat niciodată. Iniţiatul spiritual naiv este atras cu uşurinţă în capcană de reputaţia unor persoane spirituale sau de carisma celor ce au mulţi adepţi. In lipsa conştienţei spirituale din stările avansate ale conştiinţei, căutătorul spiritual nu are nici un mijloc de ghidare şi astfel, popularitatea unor pretinşi iniţiaţi îi poate întuneca judecata.

De fapt, în acest moment al istoriei umane, nu există nici măcar un singur instrument pe care să ne putem baza cu adevărat. Cu excepţia testării kinesiologice, care redă cu acurateţe adevăratele calibrări ale nivelului conştiinţei unui învăţător, unei organizaţii sau ale unei învăţături. Naivii sunt impresionaţi de pretenţiile unora că ar poseda puteri supranaturale şi trăsături paranormale, de titulaturile şi hainele ieşite din comun.

Emblema adevăraţilor învăţători este smerenia, simplitatea, iubirea, compasiunea şi pacea. Nu există nici o obligaţie financiară în schimbul transmiterii adevărului de vreme ce – la acest nivel – banii, puterea sau acumulările materiale nu mai au nici o importanţă.

Pentru adevăratul învăţător este irelevant dacă oamenii devin adepţii săi sau se alătură unui alt grup sau organizaţii spirituale. Toţi sunt complet liberi să părăsească grupul spiritual. Se evită dezvoltarea oricărui cult al personalităţii. Un adevărat învăţător nu are nici o dorinţă de a-i controla pe ceilalţi şi, prin urmare, nici vreo aplecare spre coerciţie sau persuasiune. Un adevărat învăţător va încerca cu atât mai puţin să transmită învăţătura sa cu forţa, dat fiind că ea a fost primită în mod liber. Prin urmare, adevăratul învăţător este elegant în maniere şi în spirit. El se adresează întregii omeniri.

Evitaţi învăţăturile false

De cele mai multe ori este recomandabil să recurgem la metoda kinesiologică pentru a tria cărţile dintr-o bibliotecă spirituală. Puneţi cărţile care induc slăbirea tonusului muscular într-o parte şi pe cele care vă întăresc în alta. Este un procedeu deosebit de instructiv.

Este foarte important să ne reamintim că gradul de conştienţă al căutătorului şi capacitatea acestuia de a deosebi adevărul de falsitate constituie un fapt impersonal, Evitaţi-le pe cele atractive, dar irelevante. Există nenumărate domenii şi universuri astrale, fiecare cu proprii săi învăţători, maeştri, ierarhii spirituale şi sisteme de credinţă. Multe sunt foarte stranii. Credulii pot fi cu uşurinţă prinşi în capcana acestor doctrine fascinante şi esoterice; cu toate acestea, căutătorul iluminării îşi va reaminti că stadiul ultim nu poate fi atins prin intermediul nivelurilor formei.

Mulţi oameni cred că ar trebui să se implice în strădania spirituală, dar sunt intimidaţi de toată panoplia de ritualuri, cerinţe, sacrificii, obligaţii, scrieri complicate, dogme şi contribuţii băneşti – toate acestea părânduli-se a fi prea complicate. Unele grupuri spirituale insistă chiar ca aplicantul să fie „iniţiat” şi să treacă prin ceremonii stranii sau să semneze angajamente şi contracte. Aceste grupuri au ceremonii cu asistenţă obligatorie, cursuri de pregătire şi multe taxe. In realitate, nu există nimic căruia să ne alăturăm, nimic de făcut sau de studiat. Nu există reguli, reglementări sau pretenţii; nu există nici ritualuri sau stiluri vestimentare stranii, nu sunt necesare nici exerciţii de respiraţie sau poziţii ciudate.

Multe grupuri new-age sună mai puţin pretenţios, dar se bazează pe surse greşite de informaţii. Există, şi în cazul acestora, un accent asupra stilurilor vestimentare stranii, dietelor ciudate, purtării a tot felul de lănţişoare şi simboluri, asupra cărţilor de ghicit, mediumilor, incantaţiilor şi mantrelor. E foarte bine să ne ferim şi să evităm orice manipulare a energiei, câmpurilor de lumină, viziunilor mistice, culorilor, numerelor mistice, semnelor, şi a „învăţăturilor secrete străvechi”. Unele figuri amăgitoare îşi arogă anumite instrucţiuni speciale primite de la Dumnezeu, autoproclamându-se profeţi şi vizionari. Putem vedea lesne adevărul tuturor acestora, recurgând la un simplu test kinesiologic.

Toate aceste distrageri se bazează pe formă şi pe neobişnuit, întregul domeniu pretins spiritual ia aerul unei atmosfere de carnaval, cu referiri la nave spaţiale, OZN-uri, extratereştri şi profeţii cu privire la ziua judecăţii de apoi. Toate aceste aspecte sunt în mod eronat etichetate ca spirituale şi induc tendinţa de a le şi considera astfel. Putem fi uşor induşi în eroare de acest circ astral pe care-l credem „spiritual”. Intreaga comunitate new-age devine îndrăgostită de un nesfârşit alai de“maeştri“ şi figuri legendare, majoritatea cărora, însă, n-ar reuşi să treacă testul kinesiologic. Cercetările au arătat că aceste persoane au renunţat la integritatea lor spirituală de dragul grandorii şi al puterii.

Cartile lui David R. Hawkins se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina