Deborah King – Femeile Vindecătoare: De la Rolul Inițial la Supresiune în Creștinism
Ascultați articolul sub formă de podcast:
La începuturile bisericii creștine, abilitățile speciale de vindecare și ritualurile le-au revenit, inițial, femeilor. După cum îți poți imagina, perioada aceasta a fost foarte scurtă. Probabil că după aproximativ un secol de la moartea lui Iisus, femeile au fost complet date la o parte. De atunci, numai papei și episcopilor săi li se permitea să folosească aceste puteri, iar preoții erau aleși pentru avansare în funcție de aptitudinile spirituale și de stăpânirea de sine.
Dacă ne oprim asupra sensului și scopului original al sacramentelor, fiecare dintre ele poate fi considerat, în mod evident, un rit inițiatic conceput special pentru a marca trecerea într-o nouă stare de conștiință și pentru a-i deschide aspirantului următorul nivel de dezvoltare. Când un copil este botezat, el este consfințit prin apă ca membru al tribului. La prima comuniune, intră în legătură energetică cu fondatorul grupului, Iisus Hristos. Confirmarea este un alt ritual prin care episcopul, înzestrat cu puterea de a aduce printre oameni Sfântul Duh, îl unge cu ulei sfințit. Apoi, dacă alege să fie hirotonisit preot, urcă la nivelul la care poate deveni vindecător, ca și Cel pe care-L urmează. Până aici, toate bune.
Din nefericire, la aproximativ trei sute de ani după moartea lui Iisus, clerul s-a rătăcit de la calea lui, membrii lui lăsându-se subjugați de propriul ego. Nu uita, mândria este soarta cea rea a fiecărui vindecător! Conducătorii bisericii și-au pierdut capacitatea de a transmite „sfintele daruri” și de a vindeca, iar ceremoniile lor au devenit nimic altceva decât ritualuri lipsite de substanță. Ce simt aceste „daruri” pe care le comemorăm în cadrul sacramentelor? Ele sunt exact aceleași abilități și deprinderi pe care le predau eu și cărora le-am dedicat un capitol în cartea mea.
După ce s-au scurs între patru sute și cinci sute de ani de la moartea lui Iisus, biserica creștină a devenit total autocrată și stăpânită de nebunia puterii. Ea a scos în afara legii orice vindecător ce nu aparținea acestei organizații și a executat toți vindecătorii laici care îndrăzneau să-i încalce regulile. În cele din urmă, s-a decretat ca oricine nu se supunea edictelor ei să fie executat, în baza principiului că acela care nu i se supune unui preot hirotonisit nu i se supune lui Dumnezeu însuși.
Pe atunci, lumea europeană era liniară și strictă. Se renunțase în totalitate la trăirea prin extaz a Divinului. În mare parte ca în zilele noastre, teama era stăpână peste tot. Legătura cu Dumnezeu nu trebuia trăită direct, ci numai prin reprezentanți aleși — membri ai clerului. Informațiile de natură ezoterică despre vindecare erau ascunse în cărți pe care numai preoții și elita aveau voie să le citească.
Majoritatea acestor cunoștințe s-a pierdut pentru oamenii obișnuiți, dar a fost salvată de secte speciale, secrete. Creștinii aveau Templierii și mănăstirile izolate; evreii aveau Cabala; în lumea islamică, secta sufi purta și transmitea secretele mistice, în Orient, secretele ezoterice erau păstrate vii oarecum mai ușor, în principal datorită sistemului guru din India și sistemului monastic din China și Tibet.
Umanitatea a trecut de la credința în zeii care dețineau atât proprietățile luminii, cât și pe cele ale întunericului, ale binelui și răului — căci acele generații străvechi înțeleseseră principiul unității, conform căruia Toate Sunt Una – la credința într-un singur zeu, care era numai bunătate și lumină. (În zilele noastre, îl percepem pe Dumnezeul Vechiului Testament ca pe unul răzbunător, dar acțiunile Lui erau considerate adecvate în contextul acelor vremuri; în consecință, și El era venerat ca Dumnezeu al luminii.) Asta însemna că trebuia să se proiecteze întunericul asupra altor entități, care au fost femeile și natura. Și lucrurile au rămas așa. Când oamenii obișnuiți au căutat să scape de aceste convingeri înguste și au început s-o venereze pe Fecioara Maria, autoritățile bisericești le-au îngăduit s-o facă, dorind să evite confruntarea cu o revoltă de proporții.
Pe măsură ce acele civilizații străvechi au fost cucerite — egiptenii, chinezii, grecii și romanii, printre alții —, au fost arse toate bibliotecile ce găzduiau înțelepciunea ezoterică a popoarelor lor, inclusiv cunoștințe despre efectuarea vindecărilor. Perioada care a urmat, cea a întunecatului Ev Mediu, a fost una în care misterele au fost pierdute pentru toți, cu excepția câtorva aleși, iar știința și religia se aflau în tabere diametral opuse.
Secolele al XI-lea, al XII-lea și al XIII-lea din Evul Mediu au dat naștere, de asemenea, Inchiziției și cruciadelor. De Inchiziție a fost nevoie din pricină că populația devenea mai bine educată și mai îndărătnică, sub domnia strictă a Bisericii Catolice. Regimurile totalitare puteau să scoată oamenii afară din casele lor în toiul nopții, să-i forțeze să îndure umilirea și, mai târziu, să-i execute în public. Acest lucru îi determina pe toți să stea la locul lor, mai ales pe cei care foloseau serviciile unei vindecătoare sau ierburi de leac, ambele total interzise.
Cu toate acestea, misterele au fost protejate, ascunse vederii, păstrate și transmise de la maeștri la inițiații societăților secrete — grupuri pe care le-am găsit în fiecare cultură pe care am vizitat-o sau am studiat-o. În multe locuri, ritualurile și practicile erau păstrate vii prin tradiția orală, așa cum a fost cazul amerindienilor. De asemenea, mare parte a cunoștințelor străvechi erau păstrate în Vedele indiene; ca rezultat, India a avut mereu vindecători și maeștri spirituali talentați.
La vremea când biserica occidentală a pornit cruciadele, războaiele erau duse împotriva oricui nu era creștin, în special a musulmanilor și evreilor. Una dintre cruciade a exterminat complet un grup din Franța care practica o combinație de creștinism, sufism, cabala și venerare a naturii, pentru că le îngăduia femeilor să fie preoți.
Când Europa a intrat în era în care presa de tipărit a făcut cititul și scrisul mult mai accesibile, reforma protestantă de la începutul anilor 1500 a creat o ruptură în conducerea de un mileniu a Bisericii Catolice. Vestea bună era că această reformă muta fundamentul puterii de la preoți la mireni. Totuși, din nefericire, Martin Luther, John Calvin și colegii lor au susținut o imagine și mai austeră a vieții umane decât aceea împotriva căreia se răzvrătiseră, distrugând în mai mare măsură vindecătorii odată cu ritualurile, balsamurile și practicile lor. Și, cu toate că Luther și Calvin o venerau amândoi pe Maica Sfântă pentru credință și rolul ei ca mamă a lui Iisus, îi dezaprobau în totalitate pe adepții cultului Maicii Domnului, care o situau la același nivel de divinitate cu Iisus. Întregul rol al femeii în general și al femeilor vindecătoare în particular a fost marginalizat și mai mult pe scena lumii.
Cartile lui Deborah King se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Dacă articolele găsite aici te-au ajutat, spune "mulțumesc" printr-o donație:
