Despre Dumnezeu si de ce permite sa existe suferinta

Ecranizarea unei piese a scriitorului britanic Frank Cottrell Boyce. Conform tradiției evreiești de a „discuta în contradictoriu” cu divinitatea, un grup de deținuți de la Auschwitz decide să-l cheme pe Dumnezeu la judecată in absentia. E anul 1943, iar în baraca de lagăr se află un fizician, un mănușar, doi rabini, un profesor de drept și cel puțin un criminal; toți doresc cu disperare nu doar să supraviețuiască, dar și să deslușească sensul propriei existențe. În vreme ce așteaptă cu spaima în suflet să descopere dacă urmează sau nu să sfârșească în camera de gazare, prizonierii încearcă să afle cum și de ce a putut Dumnezeu să îngăduie atâta suferință.

Vezi clip selectat cu traducere din filmul God on Trial (2008):

Dacă vrei să afli tu însuţi dacă există Dumnezeu, atunci trebuie să abordezi această cercetare fără prejudecăţi; trebuie să abordezi asta cu o minte proaspătă, nici cu credinţa, nici cu necredinţa. De-a lungul veacurilor omul a căutat ceva dincolo de el însuşi, dincolo de bunăstarea materială – ceva ce numim Dumnezeu sau realitate, sau o stare atemporală, ceva ce nu poate fi perturbat de nici o circumstanţă a gândirii sau a corupţiei umane. Şi, negăsind acest ceva fără nume, căutându-l dintotdeauna intr-o mie de nume, el a cultivat credinţa – credinţa într-un mântuitor sau într-un ideal.

Cum poate mintea, care este atât de condiţionată, care este modelată de mediu, prin cultura in care ne naştem, a găsi ceea ce nu este condiţionat? Cum poate o minte care este mereu in conflict cu ea însăşi a găsi ceea ce niciodată nu este în conflict? Deci, în această investigare, căutarea nu are nicio semnificaţie. Ceea ce are sens şi semnificaţie este dacă mintea poate fi liberă – liberă de frica, liberă de toate luptele mărunte, egoiste, liberă de violenţă, şi aşa mai departe. Poate mintea, mintea ta, să se elibereze de toate acestea? Aceasta este adevărata investigare, şi când mintea este cu adevărat liberă, numai atunci este capabilă, fără nicio iluzie sau amăgire, să se întrebe dacă există sau dacă nu există ceva care este absolut, adevărat, care este atemporal, incomensurabil.

Nu “lumea cealaltă” este importantă, ci faptul că eşti in această lume. Tu eşti această viaţă de invidie, violenţă, iubire efemeră, ambiţie, frustrare, frică: şi de asemenea eşti dornic să scapi de toate acestea şi să mergi spre ceea ce numeşti “cealaltă lume”, permanenţa, sufletul, atman. Dumnezeu, şi aşa mai departe. Fără înţelegerea acestei vieţi, făra a fi liber de invidie, de plăcerile şi durerile ei, celălalt tărâm este doar un mit, o iluzie, un ideal inventat de o minte speriată care caută securitatea.

Credinţa ta în Dumnezeu îţi oferă experienţa a ceea ce tu numeşti Dumnezeu. Vei experimenta întotdeauna ceea ce crezi, şi nimic altceva. Şi asta invalidează experienţa ta. Creştinul va vedea fecioare, îngeri şi pe Hristos, iar hinduşii vor vedea divinităţi similare intr-o extravagantă pluralitate. Musulmanii, buddhiştii, evreii şi comuniştii sunt la fel. Credinţa condiţionează tot ceea ce presupune o dovadă proprie. Nu este important ceea ce crezi, ci doar să nu ai deloc credinţe. De ce ai avea credinţe? Deoarece exista frica, nesiguranţa vieţii, frica de necunoscut, absenţa securităţii in această lume aflată într-o continuă schimbare?

In India oamenii sunt condiţionaţi într-un fel: ei cred in diferiţi zei. In Europa ei cred intr-un anumit Dumnezeu, în fiul lui Dumnezeu, in Absolut, şi aşa mai departe. Dar exista oameni care niciodată nu au auzit de Hristos şi zic: “Cine este acesta? Dumnezeul meu este mai important decât acest om”. Deci totul depinde de condiţionările voastre. Mulţi nu văd asta. Atunci când mintea este liberă de această condiţionare, ce este Dumnezeu? Deci, de aceea, omul din frica lui, din extraordinara sa singurătate şi deznădejde, spune că trebuie să existe ceva care să-l protejeze – imaginea tatălui pe care o venerează. Deci omul îl creaza pe Dumnezeu.

A fi teist sau ateu, pentru mine ambele sunt absurde. Dacă ai şti ce este Adevărul, ce este Dumnezeu, nu ai fi nici teist, nici ateu, deoarece in această conştientizare credinţa este inutilă. Deci, pentru a-l descoperi pe Dumnezeu sau Adevărul, mintea trebuie să fie liberă de toate obstacolele care au fost create de-a lungul secolelor, bazându-se pe nevoia de auto-protecţie şi securitate.

Dacă informatiile găsite aici ti-au fost de folos, spune "mulțumesc" printr-o donație de sustinere: