Despre rai si iad, ingeri si demoni si cei din mijloc

Ceea ce s-a întâmplat cu omenirea până în acest moment a fost o consecinţă a acţiunii conjugate a entităţilor luciferice şi ahrimanice asupra interiorului fiinţei omeneşti. Prin această pătrundere omul s-a adâncit, în ce priveşte lumea exterioară, în maya sau iluzie. Ahriman a făcut ca lumea exterioară să nu îi apară omului în adevărata lumină, ci ca şi când ea ar fi doar o lume materială, ca şi când îndărătul tuturor lucrurilor materiale nu s-ar afla spiritualul. Astfel omul s-a aflat pentru mult timp – şi încă se mai află şi astăzi în privinţa multor segmente ale evoluţiei pământeşti – într-o stare care a fost provocată de eroare, pentru că omul nu percepe în jurul lui decât impresii senzoriale, pe care le prelucrează prin reprezentările sale.

Vezi clip video cu traducere selectat din filmul Constantine (2005):

Prin această influenţă a lui Ahriman sau Mefistofel omul vede, aşadar, lumea exterioară într-o lumină falsă şi îşi face impresii eronate şi neadevărate despre lumea spirituală. Orice spiritual are efecte fizice şi noi am văzut ce efecte fizice sunt induse prin această percepţie falsă a lumii exterioare. Una dintre consecinţele influenţei luciferice şi ahrimanice a fost că sângele omului a devenit tot mai puţin apt să asigure organismului facultatea de a vedea lumea exterioară în realitatea sa. Astfel, odată cu alterarea, cu descompunerea sângelui, aşa cum era el pe vremea relaţiilor consangvine, odată cu împrăştierea, cu omorârea sângelui datorită amestecului de sânge, a apărut posibilitatea ca iluzia să devină din ce în ce mai mare. Căci omul nu mai avea posibilitatea să întrebe vechea înţelepciune pe care o moştenise ereditar şi care îi spunea: Lumea exterioară nu este numai materie, căci dacă te-ai fi ţinut de vechea ta zestre de înţelepciune ea ţi-ar fi spus că în spatele lumii fizice se află o lume spirituală. – Această zestre se pierdea însă pe zi ce trece, iar omul a ajuns să depindă tot mai mult cu viaţa sa sufletească şi cu cunoaşterea sa de lumea fizică exterioară. Faptul îi prefăcea deci toate impresiile fizice în iluzii, în erori. Dacă acţiunea lui Christos nu ar fi avut loc, omul ar fi ajuns să piardă întreaga moştenire de înţelepciune, înţelepciunea din trecut, ar fi ajuns să fie complet dependent de lumea exterioară a simţurilor şi de impresiile ei, uitând că există o lume spirituală. Asta s-ar fi întâmplat. Omul ar fi devenit orb pentru lumea spirituală. (Rudolf Steiner – Biruirea mortii prin inlaturarea influentei luciferico-ahrimanice. Moartea ca datator de viata)


Vrei sa multumesti pentru informatiile publicate? Susține-ne prin o mica donație!