Ilie Cioară – Imaginea de sine
Fiecare individ, care se mișcă și acționează ca diviziune bazată pe “eu” și “al meu”, închis în interiorul granițelor ce-l condiționează, își schițează imaginativ un autoportret, pe care-l are în vedere în permanență. Subiectivist prin natura lucrurilor, el face din propria ființă un idol, căruia îi înalță neobosite osanale. Cu fiecare autoapreciere, importanța propriului sine, artificial alimentată, fortifică structura celui mai dizgrațios egocentrism.
La început n-a fost decât o simplă părere, pe care ne-am formulat-o despre noi înșine, în urma unei realizări, a unui succes real sau chiar fictiv. Deci, cu prima opinie, de obicei favorabilă, am schițat această imagine a sinelui, care ne separă și ne distanțează de restul lumii. Ulterior, alte și alte prilejuri oferite de viață, nu fac altceva, decât să accentueze și mai mult forma inițială. Succesele, uneori chiar și insuccesele, sunt interpretate părtinitor în favoarea aceleiași ficțiuni.
Pe cărările dinainte trasate ale idealurilor spirituale, imaginea de sine apare ca o condiție inerentă încă din prima clipă, odată cu efortul de voință al ego-ului, care își arogă importanța mărețelor împliniri. Iată-l mai întâi, ca știutor al drumului pe care urmându-l, speră să atingă culmile desăvârșirii.
Încordarea psihologică de a face sau a evita un anume lucru, vine să-i întărească, cu fiecare intervenție, tot mai mult, fictiva infailibilitate, pe care și-a însușit-o ca realitate.
La această modalitate directă, strict personală, de autoamăgire, se mai adaugă și influențele lumii exterioare, care, de multe ori, sunt și mai periculoase. Laudele, ovațiile, chiar simplele încurajări, pe care ni le aduc semenii, mai mult sau mai puțin justificate, sunt surse inepuizabile de înfrumusețare a propriei imagini.
În multe împrejurări se face risipă de laude, în mod inconștient, mecanic, chiar acolo unde nu este nimic de lăudat. Alteori, lingușirile, bine calculate, prin diversitatea și insistența lor, reprezintă adevărate șocuri, menite să zdruncine chiar și cele mai ponderate ego-uri.
Să nu ne surprindă faptul că, uneori, întâlnim ființe umane, care afișează în exterior o atitudine psihică defavorabilă sinelui. Nu este decât o mască, care doar mimează existența smereniei. În realitate, voalurile care vor să o camufleze, pulsează cea mai autentică vanitate. Practica cunoașterii de sine demască cu multă ușurință o astfel de atitudine, care este și mai degradantă decât în celelalte cazuri, prin cultivarea ipocriziei.
Să vedem câteva din inconvenientele imaginii de sine.
– Imaginea ce mi-am făcut-o despre mine, mă împiedică să-mi cunosc adevărata structură psihologică.
– Dominat de această imagine, voi privi restul lumii, oamenii, lucrurile, întâmplările, numai prin imaginile pe care singur mi le voi crea față de toate acestea, în comparație cu mine însumi.
– Cu prima mea opinie înregistrată memorial, am determinat și pricina unor eventuale contradicții și conflicte. Și aceasta; ca o consecință firească a pretenției mele de a fi apreciat întocmai de lumea exterioară. Lumea însă, care are propriile sale valori și-interese, nu este dispusă să ne cânte folosind aceleași strune care ne fac nouă plăcere.
Pentru a ne elibera de această imagine conflictuală și stresantă, nu avem altă cale, decât să-i ieșim în întâmpinare direct și nemijlocit, ori de câte ori își afirmă autoritatea decizională. Deci, cu toată atenția, vom conștientiza fiecare reacție psihologică care se ivește la întâlnirea cu manifestările vieții, în mod tacit și fără să așteptăm vreun anume rezultat. Simplitatea întâlnirii spulberă întreaga energie prin care se afirmă imaginea, ca ego, creație a timpului.
Liniștea binefăcătoare care survine în mod firesc, ne transcende dincolo de condiția umană și, ca om complet, ne integrăm în Nemărginire și cunoaștem, din propria trăire; simplitatea realității fenomenelor viului în veșnica lui mișcare și noutate absolută.
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
