Karl Pribram – Creierul holografic: O teorie fascinantă despre funcționarea creierului și natura realității
Aceast articol explorează teoria creierului holografic, o idee propusă de neurochirurgul Karl Pribram, care susţine că amintirile noastre nu sunt stocate în locuri specifice ale creierului, ci sunt distribuite în mod holografic, asemănător cu o hologramă în care fiecare parte conţine informaţia totală. Teoria se bazează pe analogia cu holograma, un sistem de stocare a informaţiei în care o imagine tridimensională este înregistrată pe un suport bidimensional, fiecare parte a suportului conţinând informaţia totală a imaginii. Pribram a fost inspirat de descoperirile lui Dennis Gabor, care a dezvoltat holografia, şi de studiile lui David Bohm, care propunea un univers holografic. Se explorează implicaţiile acestei teorii, sugerând că realitatea ar putea fi o iluzie holografică, iar experienţele mistice ar putea oferi acces direct la un domeniu frecvenţial transcedental.
Teme principale:
- Natura holografică a memoriei: Inspirat de proprietățile hologramelor, unde fiecare parte conține informația întregului, neurochirurgul Karl Pribram a propus că amintirile nu sunt localizate în creier, ci distribuite holografic. Această ipoteză oferă o explicație pentru observația lui Karl Lashley că extirparea unor părți din creierul șobolanilor nu le afecta memoria.
- Creierul ca procesor de frecvențe: Cercetările au arătat că atât ochiul, cât și urechea funcționează ca analizatori de frecvență. Pribram a sugerat că creierul utilizează transformări Fourier pentru a converti informațiile senzoriale în game de frecvențe, pe care le procesează și interpretează. Transformările Fourier sunt tehnici matematice care descompun semnale complexe în componente sinusoidale simple, adică în funcții de tip sinus și cosinus, fiecare având o anumită frecvență, amplitudine și fază. Această descompunere permite analiza și prelucrarea semnalelor dintr-o perspectivă de frecvență, nu doar de timp. Transformările Fourier sunt fundamentale în domenii variate, cum ar fi analiza semnalelor, prelucrarea imaginii, telecomunicații și fizică.
- Realitatea ca iluzie holografică: Fizicianul David Bohm, susținător al conceptului de univers holografic, a afirmat că “Ceea ce pare o lume tangibilă, stabilă, vizibilă… este o iluzie”. El a descris o ordine implicită, invizibilă, care dă naștere ordinii explicite, realitatea pe care o percepem. Pribram a speculat că experiențele mistice ar putea oferi acces direct la această ordine implicită, ocolind procesarea cerebrală obișnuită.
Idei și fapte importante:
- Analogia cu holograma: “Dacă era posibil pentru o bucată de hologramă să conţină toată informaţia necesară pentru a crea imaginea globală, părea aşadar la fel de posibil pentru fiecare parte a creierului să contină informaţia necesară chemării unei amintiri întregi.”
- Funcționarea creierului: “Pentru a vedea, auzi şi simţi, creierul întreprinde calcule complexe asupra frecventelor datelor pe care le primeşte.”
- Memorie fotografică: Teoria holografică a creierului ar putea explica memoria fotografică (eidetică), unde indivizii “proiectează o imagine mentală a [scenei memorate] în spatele pleoapelor închise.”
- Universul holografic: “Teoria holografică postulează deci faptul că creierul construieşte o ‘realitate concretă’, interpretînd frecvenţele provenite dintr-o dimensiune care transcende timpul şi spaţiul. Creierul ar fi deci o holograma care interpretează un univers holografic.”
- Holomișcarea: David Bohm a preferat termenul “holomișcare” pentru a descrie natura dinamică a universului, spre deosebire de holograma statică.
Concluzii:
Articolul prezintă o teorie fascinantă despre funcționarea creierului și natura realității. Conceptul de creier holografic oferă o perspectivă nouă asupra memoriei, percepției și conștiinței. Deși controversată, această teorie a stimulat cercetări ulterioare și continuă să incite dezbateri în domeniul neuroștiinței.
Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.
