Articole

Lynne Twist – Relația cu Banii și Abundența Spirituală

Oprah: Spuneți că, dacă analizăm relația noastră cu banii, o putem transforma într-o practică spirituală care să ne aducă împlinire și abundență în orice altă zonă a vieții. Dar când spuneți: „Hai, cu toții, să explorăm relația cu banii”, oamenii încep cu ceea ce nu au, cred eu.

Lynne Twist: Da, încep cu: „Dă-mi mai mult”.

Oprah: Ceea ce mi-ar aduce bucurie este să știu că, după discuția aceasta, oamenii s-ar întreba serios: „Care este relația mea… cu banii?” și s-ar analiza. Care sunt întrebările pe care trebuie să și le pună?

Lynne: Ei bine, trebuie să te întrebi: „Ce recompense și binecuvântări am primit de la Univers? Pe care vreau să le recunosc și să le sărbătoresc? Ce vreau să sărbătoresc astăzi? Ce s-a întâmplat astăzi, pentru care pot fi recunoscător?”, mai degrabă decât să te trezești dimineața cu „Nu am dormit destul” și să te duci la culcare cu „Nu am făcut destule azi”, care îți încheie ziua cu minusuri.

Oprah: Da. Cred că este interesant să ne gândim de câte ori pe zi ne spunem „nu e destul”. Nu doar despre bani. De câte ori apare acest, „nu e destul”.

Lynne: Dar dacă ne-am trezi dimineața și am fi recunoscători pentru somnul bun și pentru liniștea de care am avut parte?

Oprah: Îmi place asta. Stați o clipă. „Somnul bun și liniștea”. Oh, îmi place.

Lynne: Și te poți trezi așa. Îți poți spune să faci asta. Mintea este foarte ascultătoare. Chiar dacă sunt doar patru ore. Somnul bun și liniștea. Și fii recunoscător. Iar la sfârșitul zilei, mai degrabă decât să privești la ce nu ai reușit să faci și ai lăsat pe a doua zi, treci în revistă ce ai realizat. Pentru ce te bucuri. Fiecare zi este o astfel de binecuvântare. Am un profesor minunat, fratele David Steindl-Rast. Este un călugăr benedictin fantastic, este icoana recunoștinței. El spune că recunoștința este experiența plinătății vieții. Când cupa vieții este plină, pare că se revarsă, dar nu dă încă pe de lături. Și ești una cu Dumnezeu, una cu Universul și trăiești din plin. Și acea plinătate este atât de puternică, încât pare ca o fântână în cupa vieții. Și trăiești un alt fel de recunoștință, cea generoasă. Atunci cupa vieții dă pe afară. Ești atât de recunoscător, încât tot ce vrei să faci este să dai și să împărtășești, să ajuți și să oferi.

Și asta te fericește, te întărește, te repune în prea-plinul vieții.

Deci, poți trăi astfel, indiferent de situația financiară. Cei care stau suficient în această stare ce depășește abundența obișnuită sunt cei care trăiesc cu adevărat.

Și când au oameni în jurul lor, se simt apreciați. Sunt văzuți, auziți, se simt iubiți. Se simt tratați cu considerație și respect. Aceasta este sursa prosperității. Și fiecare dintre noi are un izvor infinit al belșugului. Aceasta este sursa bogăției noastre. Asta-i adevărata bogăție.

 
Cartile lui Oprah Winfrey se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 
Hide picture