Meditații zilnice cu Krișhnamurti – Nemulțumirea nu are un răspuns
Ce anume ne face nemulțumiți? Desigur, ceea ce este. Ceea ce este poate fi ordinea socială, ceea ce este poate fi relația, ceea ce este poate fi ceea ce noi suntem, lucrul pe care îl reprezintă, în esență – ceea ce este urat, gândurile rătăcitoare, ambițiile, frustrările, temerile – ceea ce suntem.
Plecăm de la faptul că vom găsi un răspuns la nemulțumirea noastră. Deci, noi căutăm întotdeauna o cale, un mijloc de a schimba ceea ce este – de aceasta este interesată mintea noastră.
Dacă sunt nemulțumit și vreau să găsesc o cale, acesta este un mijloc de mulțumire, mintea mea este ocupată de acest mijloc, cu practicarea acestuia, cu scopul de a ajunge la mulțumire.
Așa că Eu nu mai sunt interesat de nemulțumire cu ardoare, ca de o flacăra care mă arde, pe care o numesc nemulțumire. Nu putem descoperi ce se află în spatele nemulțumirii. Suntem interesați doar de ceea ce se întâmplă înafara flăcării din care ne arde anxietatea.
Acest lucru este extrem de dificil, deoarece mintea noastră nu este niciodată mulțumită de ceea ce are, în examinarea a ceea ce este. Mereu vrea să transforme ceea ce este în altceva – printr-un proces de condamnare, justificare sau comparăție.
Dacă îți vei observa mintea, vei vedea că atunci când ea se confruntă față în față cu ceea ce este, atunci ea condamnă, apoi compară cu “ceea ce ar trebui să fie”, sau justifică, și așa mai departe, și astfel se îndepărtează și da deoparte ceea ce este, asta provocând perturbări, durere, anxietate.
Cartile lui Jiddu Krishnamurti se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina