Articole

Ramtha – Muriti doar daca sunteti convinsi ca veti muri

IMG_20151027_141309

Ramtha: Nimeni nu este obligat să moară. Muriţi doar dacă sunteţi convinşi că veţi muri. Insă nu este nevoie ca trupul să moartă. Dumnezeii care l-au creat, nu l-au proiectat să funcţioneze doar pentru o perioadă scurtă de timp. Ei l-au conceput să trăiască de pe urma funcţiilor glandelor sale, şi nu ale organelor. Şi, prin secreţia de hormoni de la aceste glande, corpul a fost conceput să trăiască sute de mii de ani şi să nu îmbătrânească niciodată. In acest fel au fost programate structurile sale celulare. Cu doar puţin timp în urmă în istoria voastră, entităţile trăiau mii de ani.

Moartea nu reprezintă decât sfârşitul corpului, dar nu şi al sinelui-personalitate. Insă, prin atitudinile sinelui-personalitate, forţa vitală este degradată, iar corpul ajunge la starea care a ajuns să fie numită moarte.

Corpul face numai ceea ce i se cere. Sufletul, care se afla lângă inima voastră fizică, conduce întregul trup, prin intermediul structurii sale emoţionale. Sufletul este cel care face ca hormonii să fie secretaţi în corp, pentru ca întruparea să poată menţine viaţa. Sufletul nu face asta de unul singur, ci sub directivele atitudinilor şi al proceselor voastre de gândire. Din cauza atitudinilor pe care le aveţi aici, după pubertate hormonii încetează să mai fie creaţi. După ce aceştia nu mai sunt creaţi, în organism se secretă un hormon al morţii şi întreg corpul începe să se deterioreze, să îmbătrânească şi să moară. Hormonul morţii este secretat în corp, deoarece trăiţi în sentimente de vină, de judecată de sine şi frică de moarte. Pentru voi, frumuseţea se referă în întregime la aspectul tinereţii si nu la caracterul unei fiinţe. Voi anticipaţi moartea, prin achiziţionarea unui loc unde să fiţi îngropaţi. Vă faceţi asigurări pentru a vă proteja averea, în caz că vă îmbolnăviţi sau vă accidentaţi. Faceţi tot ce vă stă în putere pentru a grăbi îmbătrânirea şi moartea întrupării voastre, deoarece o aşteptaţi negreşit.

Corpul este doar un slujitor, un instrument al gândurilor colective. Este o creaţie magnifică, cel mai rafinat instrument din câte există. Insă el nu a fost creat să aibă o minte proprie. A fost creat special să fie un slujitor şi va trăi doar atât cât îi permiteţi să o facă. Dacă acceptaţi conceptul de îmbătrânire ca pe o realitate – aşteptându-vă ca trupul să se deterioreze şi să moară – sau nu vă acordaţi iubire de sine şi fericire, corpul se va stinge treptat şi va muri.

Stii că, exact în această clipă poţi opri complet timpul şi poţi trăi în eternitatea acestui Acum, dacă alegi asta, căci oare timpul este doar o iluzie? Cine a văzut cum arată timpul? Trăiţi într-o mare ipocrizie, întrucât refuzaţi să credeţi în nevăzut, însă veneraţi timpul şi sunteţi sclavii săi.

In interiorul vostru, chiar în locul în care vă găsiţi, voi aveţi puterea de a reveni la vârsta tinereţii şi de a trăi pentru totdeauna. Cum? Pur şi simplu, prin atitudinea pe care o adoptaţi. Dacă nu vreţi ca trupul să îmbătrânească şi să moară, schimbaţi-vă atitudinea. Lăsaţi ca această atitudine să afirme că trupul va trăi pe vecie – şi aşa va fi! Indepărtaţi din viaţa voastră toate lucrurile care sprijină ideea morţii – iar trupul nu se va stinge niciodată. Să nu întrebuinţaţi niciodată cuvântul „bătrân”. Adăugaţi în vocabularul vostru cuvântul „veşnic”. Nu vă mai sărbătoriţi zilele de naştere, căci asta nu face decât să valideze procesul de îmbătrânire. Dacă vă face plăcere să vă serbaţi data de naştere, sărbătoriţi-o, însă inversaţi numărătoarea anilor şi întineriţi cu câte un an. Dacă nu te aştepţi să mori, moartea nu te va vizita.

Traiti mereu în prezent. Să nu acceptaţi niciodată alt viitor decât acest Acum. Momentul de acum va dura o veşnicie, dacă îi permiţi să o facă. Să nu vă gândiţi niciodată la cât timp veţi trăi, căci voi aveţi viaţă veşnică. Gândiţi-vă la eternitatea corpului vostru – şi el va fi etern. Pur şi simplu, aşa stau lucrurile.

Iubiţi-vă pe voi înşivă. Binecuvântaţi-vă trupul. Vorbiţi cu sufletul – stăpânul fiinţei voastre – şi comandaţi-i să elibereze enzimele tinereţii şi o va face. Convingeţi-vă de faptul că trupul poate trăi pentru totdeauna. Şi cum va face să trăiască mereu? Spunându-i să o facă.

Nemurirea poate fi dobândită doar atunci când este înlăturată credinţa în moarte. Această parodie numită moarte ar putea fl eliminată din viaţa tuturor oamenilor, dacă aceştia nu ar mai trăi în viitor sau în trecut, ci în eternitatea acestui Acum – şi dacă dorinţa de viaţă ar fi mai mare decât perspectiva morţii. Aceasta va fl eliminată în anii ce vor urma, căci timpul va înceta să mai existe, iar aceste cunoştinţe vor deveni o realitate vie pentru flecare persoană de pe această planetă. Atunci moartea va deveni un nimic lipsit de sens.

 
Cartile lui Ramtha se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Te-au ajutat informațiile publicate pe acest website?

Spune "mulțumesc" printr-o donație:


Hide picture