Despre ce e viata, daca nu perceptia chimica a creierului?


Imaginați-vă că sunteți un creier. Sunteți închiși într-un craniu, încercând să înțelegeți ce se întâmplă în lume. Nu e lumină în craniu. Nici vreun sunet. Tot ce trăiești sunt impulsuri electrice care sunt doar indirect legate de lucruri din lumea exterioară, oricare ar fi ele. Așa că percepția – deslușirea a ceea ce e acolo — trebuie să fie un proces de ghicit informat în care creierul combină aceste semnale senzoriale cu așteptările anterioare sau credința despre cum e lumea, pentru a-și forma cel mai bun răspuns privind cauza acestor semnale. Creierul nu aude sunetele și nu vede lumina. Ce percepem e cea mai bună presupunere a creierului despre ce e în lume.

Vezi clip selectat cu traducere din filmul Total Recall (2012):

play-rounded-fill

Gândiți-vă la asta un minut. Dacă halucinația este un fel de percepție necontrolată, atunci percepția aici și acum e tot un fel de halucinație, dar una controlată, în care previziunile creierului sunt controlate de informații senzoriale din lume. De fapt, cu toții avem mereu halucinații, inclusiv acum. Când suntem de acord în privința halucinațiilor, numim asta „realitate”.


Daca apreciezi informatiile publicate si dorești sa ajuți acest blog:


Descarcă aplicaţia TrezireaInteligentei


Hide picture