Despre cum Foamea stârnește nebunia

Trecem pe repede-înainte peste aspectele evidente, 333 de niveluri x 2 rezidenți, deci concluzia este că au ajuns în lumile de jos mai ales cunoscute sub denumirea de infernuri.

Vezi Trailer la The Platform (2019):

Se poate ajunge în două feluri în nedorita văgăună.

1. La cerere, pentru a primi ceva în schimb (recunoaștere socială, poziție, etc)
2. Pentru încălcarea unei porunci (să nu ucizi, etc)

Legitatea tărâmului „de jos” este extrem de inflexibilă, orice abatere este pedepsită cu moartea (îngheț sau carbonizare). Poți oricând să renunți la contract, cu condiția să renunți și la viață așișderea (interesant – prin precipitare de la înălțime – asemenea lui Lucifer). De remarcat este că NIMENI de-a lungul filmului nu ajunge la capătul penitețelor și astfel să fie scos din genune, de aceea era scris pe frontispiciul Infernului lui Dante: „Lasciati ogni speranza, o voi che entrate”. Este o mare păcăleală să-ți vinzi sufletul pentru „o diplomă” pentru că la final iadul îți va lua și diploma (neobținută) și sufletul.

Cu toate acestea grația dumnezeiască coboară neabătută zi de zi până în străfundurile infernului, cu toate bunurile și bunătățurile imaginate și dorite de către chiriași, dar aceștia fiind mânați de către viciile lor respingătoare nu pot beneficia corespunzător de prezența ei, fiind plini de ură, de lăcomie, de dorința de a pângări și a murdări orice ating (sunt locuitorii infernului totuși). Este remarcabil cu câtă grijă și considerație Dumnezeu și ierarhiile angelice (lumile de sus, bucătarul care are grijă să ofere în permanență hrană de supremă calitate pentru creaturile lui) trimit doar ceea ce este cel mai bun, un singur par în prdusele alimentare provoacă un mare scamdal, Dumnezeu nu-și bate joc de copii lui și își îndeplinește făgăduințele până la capăt. Numai hibele și defectele inimilor împietrite din infern fac ca toată această grație să fie spoliată și murdărită.

Acum care să fie ieșirea din acestă văgună în care numai prin prostia noastră, prin lipsa noastră de credință și prin păcatele noastre am intrat?

O ipotetică rezolvare ar fi să așteptăm, dar am văzut că iadul este pervers și că de fapt nimeni nu-și împlinește termenul, toți sunt căsăpiți într-un fel sau în altul înainte de a putea ieși „pe drept” din văgăună, pentru că iadul este mincinos, înșelător, nu joacă corect.

A doua opțiune ar fi ca cei de acolo să se organizeze și astfel să păcălească oarecum sistemul. Este analogic vorbind cazul activiștilor sociali, ai haștagiștilor, al mitingiștilor, al celor care semnează petiții pe net pentru a se lupta cu sistemul curvit și mafiot. Să faci porții pentru cei de jos și să speri că și aceștia vor face la fel. Să-i rogi frumos să se transforme și să fie umani. Acești activiști nu pot să iubească un om, dar pot să iubescă un câine, dar tot este un pas uriaș pentru sufletul lor vis-a-vis de cei care nu iubesc decât un cuțit, sau o bancnotă sau o placă de surf. Numai sub amenințarea iminentă a căcătului, și pentru scurtă durată, aceste metode „new age” pot da rezultate, soluții slabe, neconcludente și anemice. Acești activiști sunt foarte „slabi de înger” și preferă să-și pună degrabă juvățul de gât decât să răzbească cu metodele lor blegoase.

A treia opțiune este de fapt un melanj făcut din trei profile psihologice: EROUL / SFÂNTUL / GENIUL. „Sunt în extaz” declamă cu hybris negrul. Entuziasmul „nebunilor lui Dumnezeu” este contaminant și este catalizatorul unei revoluții în conștiințe. Geniul, este cel care știe să măsoare timpul și numără nivelurile și face calculele necesare pentru punere în act a excursiei lor. La final și geniul spune că „Suntem în extaz!”. Apoi tona de eroism necesară pentru a coborî, pentru a coborî până în ultimul cerc al iadurilor fără nici o asigurare că va putea exista o ipotetică mântuire, sau ridicare. Multiple șanse sunt doar spre un drum cu unic sens, și toate acestea pentru a putea duce mâncare (pronia cerească) și celor mai năpăstuiți dintre ei, cei din fundul iadului. Adică un act de caritate și de filantropie. Pe drum primesc un ajutor nesperat de la un înțelept, care chiar dacă nu putea să-și controleze corpul fizic, își mișca cu măiestrie mintea și oferă celor doi eroi o soluție absolut genială pentru a putea da un semnal cerurilor și astfel să poată ajunge toți la mântuire. Dar acel înțelept, era doar un om și el, iar la final realitatea copleșitoare a mântuirii transcende și spulberă orice concept „al omului” oricât de înălțător ar fi acesta. Realizarea ultimă, să descoperi în intimitatea ființei tale că ești una cu Dumnezeu, și că ai fost creat după chipul și asemănarea Sa – toate acestea nu pot fi povestite sau explicate de către nici un înțelept, oricât de evoluat ar fi el. Este o trăire intimă, unică, irepetabilă și de aceea inefabilă. „Lăsați copii șă vină la mine! Adevăr vă zic vouă, până ce nu veți fi ca ei nu veți intra în împărăția cerurilor!” Cuvintele Mântuitorului transpar în aceste ultime scene când este clar că spiritul ce a fost descoperit și revelat nu are nevoie de nici un „purtător”. Cine este cel vrednic de a ascende la cer, umăr lângă umăr și tâmpă lângă tâmplă cu spiritul cel pur? Personalitatea? Trupul? Ego-ul cel plin de dorințe înlănțuitoare impure? Toate aceste aspecte insignifiante, plăsmuiri ale iluziei, vor rămâne să bântuie în fundurile iadurilor, vor fi fade to black, vor fi retrase, topite, demantelate în nemanifestare – după ce-și vor fi făcut datoria, de a găsi, de a revela spiritul cel curat și neîntinat care rezidă în fiecare dintre noi ca scânteie din marele foc gigantic al spiritului Dumnezeiesc.

Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.