Osho – Responsabilitatea de a fi liber

Libertatea este posibilă doar atunci când eşti atât de integrat încât îţi poţi asuma responsabilitatea de a fi liber. Lumea nu este liberă pentru că oamenii nu sunt maturi. Revoluţionarii au încercat multe de-a lungul secolelor, dar toţi eşuează. Adepţii utopiilor s-au gândit dintotdeauna cum să facă pentru ca omul să fie liber, dar nimeni nu îşi bate capul – pentru că omul nu poate fi liber până când nu este integrat. Numai un Buddha poate fi liber, un Mahavira, un Hristos, un Mohamed, un Zarathustra, pentru că libertatea înseamnă că omul este pe deplin conştient.

Dacă nu eşti conştient, atunci este nevoie de stat, de guvern, de poliţie, de tribunale. Atunci libertatea trebuie tăiată pretutindeni. Atunci ea există numai cu numele; de fapt, nici nu există.

Cum poate exista libertatea câtă vreme există o formă de conducere? – este imposibil.

Dar ce este de făcut?

Dacă guvernele dispar, va fi anarhie.

Libertatea nu apare odată cu dispariţia guvernelor, pentru că ar fi pur şi simplu anarhie.

Ar fi mai rău decât este acum. S-ar genera nebunie.

Poliţia este necesară pentru că tu nu eşti vigilent.

Altfel, care este scopul unui poliţist care stă în intersecţie?

Dacă oamenii sunt vigilenţi, poliţistul poate fi înlăturat, va trebui să  fie înlăturat pentru că este inutil.

Dar oamenii nu sunt conştienţi.

Aşadar, atunci când vorbesc despre libertate, mă refer la faptul de a fi responsabil.

Cu cât eşti mai responsabil, cu atât eşti mai liber; sau cu cât devii mai liber, cu atât mai multă responsabilitate vine odată cu ea.

Prin urmare, trebuie să fii foarte alert în ceea ce întreprinzi, în ceea ce spui.

Trebuie să fii foarte atent chiar şi la micile gesturi inconştiente – pentru că nimeni altcineva nu te poate controla, doar tu.

Când spun că eşti liber, vreau să spun că eşti un Dumnezeu.

Aceasta nu este o licenţă, ci este o disciplină imensă.

A te elibera de societate nu este suficient.

A fi liber şi responsabil, a fi liber în mod responsabil – numai atunci eşti cu adevărat liber, altfel vei fi prins într-un alt tipar.

Cel care se ridică împotriva societăţii este un om care reacţionează, călugării zen sunt oameni rebeli.

Când reacţionezi, tu mergi în sens opus: dacă societatea spune nu drogurilor, tu vei spune că drogurile sunt singurul panaceu.

Dacă societatea spune să faci asta, vei face imediat opusul.

Dar ţine minte, dacă faci opusul a ceea ce spune societatea, eşti în continuare prins în capcana ei pentru că societatea a decis ce trebuie să faci.

Până şi opusul este decis de societate.

Societatea spune nu drogurilor, prin urmare tu spui: „Mă voi droga”.

Dacă spui nu, societatea e cea care a decis direcţia în care o vei lua.

Prin urmare, cel care se conformează societăţii face parte din ea, cel care reacţionează împotriva ei este şi el prins în capcana societăţii.

Unul spune da societăţii, celălalt îi spune nu, dar ambii reacţionează. Cine vrea să fie cu adevărat liber nu spune nici da, nici nu.

Există trei tipuri de libertate.

Una este „libertatea faţă de” , o formă negativă de libertate: libertate faţă de tată, de mamă, de biserică, de societate.

Aceasta este o formă negativă de libertate – libertatea faţă de ceva -, ea este bună la început, dar nu poate reprezenta scopul final.

Odată ce te eliberezi de părinţi ce vei face?

După ce te vei fi eliberat de societate vei fi dezorientat.

Vei pierde sensul şi semnificaţia vieţii tale, pentru că întreaga ta viaţă avea un sens atunci când spuneai „nu“.

De acum, cui îi vei mai spune nu?

Un tânăr a venit la mine: voia să se însoare cu o fată.

Era un brahmin dintr-o castă foarte importantă, foarte respectat în oraş, şi voia să se însoare cu o fată parsi.

Părinţii s-au declarat împotriva acestei nunţi.

I-au spus că dacă se căsătoreşte cu acea fată, îl vor dezmoşteni – şi era singurul lor fiu.

Cu cât se încăpăţânau mai tare părinţii, cu atât mai hotărât devenea tânărul.

Venise la mine să îmi ceară sfatul.

I-am spus:

„Meditează câteva zile la un lucru: eşti cu adevărat interesat să te căsătoreşti cu acea fată, sau te interesează doar să le spui nu părinţilor?”

El mi-a răspuns:

„De ce îmi spui asta? O iubesc pe fată, sunt îndrăgostit de ea!”

I-am spus:

„In cazul ăsta, însoară-te cu ea.

Dar eu nu văd iubire în ochii tăi, nu văd iubire în inima ta. Nu simt parfumul iubirii.

Văd doar o aură negativă în jurul tău, pe chipul tău.

Ea îmi arată că vrei să te declari împotriva părinţilor tăi – fata este doar o scuză”.

Dar nu a vrut să asculte.

Dacă nu voia să asculte de părinţii lui, cum ar fi putut să asculte de mine?

S-a căsătorit.

După şase luni a venit să mă vadă, plângând şi suspinând.

A căzut la picioarele mele şi a zis:

„Aveai dreptate – nu o iubesc pe acea femeie, iubirea era falsă. Aveai dreptate, diagnosticul tău era corect.

Acum, că m-am însurat cu ea şi nu am ascultat de ordinul părinţilor, toată iubirea a dispărut.”

Asta înseamnă „libertate faţă de“. Nu este tocmai libertate, dar e mai bine decât nimic.

Al doilea tip de libertate este „libertatea pentru” – libertatea pozitivă.

Interesul tău nu este legat de negarea a ceva, ci de crearea a ceva.

De exemplu, vrei să fii poet şi doar pentru că vrei să fii poet le spui nu părinţilor tăi.

Dar problema de bază este aceea că vrei să fii poet, iar părinţii tăi vor să fii instalator.

„Mai bine fii instalator! Eşti mai bine plătit, e mai avantajos din punct de vedere financiar, eşti mai respectat.

 Poet?

 Oamenii vor crede că eşti nebun! Şi cum vei trăi? Cum îţi vei întreţine nevasta şi copiii? Poezia nu plăteşte facturile!”

Dar dacă eşti făcut pentru poezie şi eşti gata să rişti totul pentru ea, tipul acesta de libertate este superior celui anterior.

Este libertate pozitivă – „libertate pentru”.

Chiar dacă va fi să trăieşti în sărăcie, vei fi fericit, împlinit.

Chiar de va trebui să tai lemne pentru a rămâne poet, vei fi pe deplin fericit, împlinit, pentru că faci ceea ce îţi doreai să faci, faci ceea ce eşti menit să faci.

Este libertate pozitivă.

Apoi există un al treilea tip de libertate, cea mai înaltă formă de libertate posibilă;

In Orient se numeşte „moksha” – suprema libertate, libertatea pura, cea de dincolo de libertatea pozitivă şi negativă.

Învaţă în primul rând să spui nu, apoi să spui da, apoi uită de ambele, fii tu.

Cel de-al treilea tip de libertate nu este libertatea împotriva a ceva, nu este libertatea în favoarea a ceva, este doar libertatea în sine.

Devii pur şi simplu liber – nu mai eşti împotriva a nimic, nu mai eşti în favoarea a nimic.

„Libertatea faţă de“ este politică, de aceea toate revoluţiile politice eşuează în final – asta în cazul în care sunt izbutite.

Dacă sunt neizbutite, pot continua să spere, dar în momentul în care izbutesc vor eşua, pentru că nu ştiu ce să facă.

Asta s-a întâmplat şi cu Revoluţia franceză, cu cea rusă… asta se întâmplă cu orice revoluţie.

O revoluţie politică este „libertatea faţă de“.

Odată ce ţarul nu mai este la putere, eşti dezorientat: ce este de făcut acum?

Întreaga viaţă ţi-ai dedicat-o luptând împotriva ţarului; nu ştii decât un lucru, cum să lupţi împotriva ţarului.

Odată ce ţarul a fost înlăturat, eşti încurcat; toată priceperea ta devine inutilă.

Vei descoperi că eşti foarte gol.

„Libertatea pentru”- este artistică, creativă, ştiinţifică.

Iar „libertatea pură” – este religioasă.

Eu te învăţ „moksha – libertatea pură”, nici împotriva a ceva, nici în favoarea a ceva, „neti neti” – nici asta, nici ailaltă -, ci libertate pură, parfumul libertăţii, când DA-ul a distrus NU-ul tău, le poţi arunca pe amândouă.

Aceasta este suprema bucurie, suprema libertate şi suprema realizare.

De obicei, în dicţionare, responsabilitate înseamnă sarcină, înseamnă a face lucruri în felul în care părinţii tai aşteaptă ca tu să le faci, în felul în care profesorii tăi, politicienii tăi aşteaptă să le faci.

Responsabilitatea ta este să îndeplineşti cerinţele pe care le au de la tine cei mai în vârstă decât tine şi societatea.

Dacă te porţi corespunzător, eşti o persoană responsabilă; dacă acţionezi de capul tău – individual -, eşti iresponsabil.

Fapt este că însuşi cuvântul responsabilitate ar trebui separat în trei cuvinte; el înseamnă „abilitatea de a răspunde”.

Iar răspunsul este posibil doar dacă eşti spontan, aici şi acum.

Răspunsul înseamnă că atenţia ta, conştientizarea, conştiinţa ta este în totalitate aici şi acum, în prezent.

Aşa că, indiferent ce se întâmplă, răspunzi cu toată fiinţa ta.

Nu ţii cont de nimeni altcineva, de nici o sfântă scriptură şi de nici un sfânt idiot.

Eşti pur şi simplu în momentul prezent.

Capacitatea aceasta de a răspunde este responsabilitate.

Viaţa te face să te confrunţi cu noi şi noi situaţii.

Şi dacă aştepţi să fii ghidat de experienţe trecute, vei rata oportunitatea de a acţiona responsabil, spontan.

Pentru mine, cea mai mare moralitate este să acţionezi spontan.

Şi vei avea întotdeauna dreptate, întrucât întreaga ta conştiinţă va fi implicată în acest proces.

Mai mult de atât nu poţi face.

Mai mult de atât, existenţa nu poate cere de la tine.

Iar dacă eşti concentrat numai pe prezent, ce ai putea face mai mult?

Îţi foloseşti întreaga energie şi conştiinţă pentru a rezolva problema, pentru a ieşi din acea situaţie. Mai mult de atât nu este posibil.

Aşa că orice se întâmplă, este în regulă.

Întreaga idee de responsabilitate şi de a fi ghidat de experienţă îţi este inoculată de oameni care nu doresc ca tu să fii aici şi acum.

Oamenii îţi dau încontinuu sfaturi despre cum să te comporţi, ce să faci, dar habar nu au că viaţa nu funcţionează conform criteriilor lor.

Îndrumarea lor devine îndrumare greşită în orice moment real.

Nu-ţi face griji în privinţa trecutului. Ce este trecut rămâne trecut. Trebuie să fii în prezent. Şi este singura manieră de a fi responsabil. Singurul mod de a face faţă situaţiei cu care te confrunţi.

La o analiză finală, tu eşti întotdeauna factorul decisiv – cel care decide ce ţi se întâmplă.

Ţine minte. Asta este cheia!

Dacă eşti nefericit, tu eşti responsabil.

Dacă nu trăieşti cum ar trebui, tu eşti responsabil. Responsabilitatea este în totalitate a ta.

Nu te teme de responsabilitatea aceasta.

Mulţi oameni se tem de responsabilitate pentru că nu văd cealaltă faţă a monedei.

Pe o faţă este scris „responsabilitate”, pe cealaltă „libertate”.

Responsabilitate înseamnă libertate.

Dacă altcineva te forţează să trăieşti în nenorocire, atunci nu ai cum să ieşi la suprafaţă – cum ai putea, când eşti forţat de cineva?

Dacă celălalt nu decide să te ajute, nu ai cum să ieşi.

Dacă tu eşti cel responsabil de propria nenorocire, atunci doar tu poţi decide.

Dacă îţi place să fii nenorocit, fii pe deplin nenorocit – nu-i problemă. Bucură-te!

Dacă nu te bucuri, renunţă. Trebuie.

Ceea ce am observat este faptul că oamenii se gândesc că vor să fie fericiţi, dar ce pot să facă? – sunt forţaţi să fie nenorociţi.

Este pur şi simplu absurd.

Nimeni nu forţează pe nimeni – nimeni nu poate forţa pe nimeni să fie nenorocit.

Un om care ştie cum să fie fericit este fericit în orice situaţie.

Nu există pentru el o situaţie care să nu îi poată aduce fericire.

Şi pe de altă parte există persoane care au învăţat şmecheria pentru a fi nefericite.

Nu există nici o situaţie în care să nu găsească o fărâmă de nefericire.

Orice îţi doreşti să găseşti, vei găsi.

Viaţa continuă să îţi ofere o mulţime de lucruri. Tu alegi!

Am auzit o poveste:

Doi bărbaţi erau în închisoare.

Era lună plină; ambii stăteau lângă fereastra celulei lor întunecate.

Luna plină era pe cer.

Unul privea la lună; era sezonul ploios şi era multă mocirlă în faţa ferestrei. Murdărie şi miros urât.

Un bărbat privea luna, celălalt mizeria de pe jos.

Cel care privea mocirla se simţea, bineînţeles, nefericit.

Iar cel care privea luna strălucea; faţa lui reflecta luna; ochii îi erau plini de frumuseţe.

Uitase complet că era în închisoare.

Amândoi priveau pe aceeaşi fereastră, dar vedeau lucruri diferite.

Există oameni cărora, dacă le arăţi un tufiş de trandafiri, ei nu fac altceva decât să numere spinii.

Şi după ce au numărat mii de spini, e logic că nu mai au cum să vadă trandafirul.

De fapt, lumea lor interioară le spune:

„Cum este posibil? – printre atâţia spini, cum de este posibil să existe un trandafir? Este o iluzie, nu poate fi adevărat. Sau chiar dacă este adevărat, este inutil.”

Şi apoi mai există acel tip de oameni care nu văd spinii trandafirului – ei se uită la trandafir.

Şi, privind trandafirul, simţindu-l, celebrând momentul, constată că spinii nu sunt chiar atât de spinoşi.

Cum ar putea fi, dacă cresc în acelaşi tufiş ca floarea de trandafir?

Când mintea lor se concentrează pe floarea de trandafir, încep să privească spinii cu alţii ochi: se gândesc că ei există pentru a proteja floarea. Nu mai sunt urâţi, nu mai sunt irelevanţi; nu mai sunt „anti” – atitudinea devine pozitivă.

Ţine de tine să faci ce vrei cu viaţa ta.

O conştiinţă iluminată face până şi moartea să fie frumoasă.

O conştiinţă întunecată face până şi viaţa să fie urâtă.

Pentru o conştiinţă luminoasă, nu există decât frumuseţe – numai frumuseţe. Numai beatitudine există – numai beatitudine.

Prin urmare, problema nu este cum să transformi urâţenia în frumuseţe, cum să transformi nenorocirea în fericire, nu.

Problema este cum să transformi inconştientul în conştient, atitudinea negativă în cea pozitivă – cum să îţi schimbi lumea interioară, cum să ajungi la valorile care afirmă viaţa şi să scapi de valorile care neagă viaţa.

 
Cartile lui Osho se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Sustinerea voastra este importanta, asfel putem continua!