Grigore Albu Gral – Pionier al Rhunologiei și Restaurator al Limbii Unice
Grigore Albu Gral explorează o teorie complexă despre originile și evoluția civilizației, susținând că Atlantida a fost un continent unic, care cuprindea America de astăzi, Oceanul Atlantic și Europa, și a fost distrusă de un cataclism acum aproximativ 12.000 de ani. Grigore Albu Gral conectează această teorie cu monumentul de la Sarmizegetusa, pe care îl interpretează folosind numerologie pentru a corespunde suprafețelor continentale și celor 144 de neamuri biblice. De asemenea, se discută despre două facțiuni principale ale atlanților, „zeii buni” (Teotihuacan) și „zeii răi” (Deoti Joacano), ale căror descendente au influențat dezvoltarea civilizațiilor ulterioare. Se subliniază importanța conceptului de „probare a cuvântului”, inițiat de Rama după căderea Atlantidei, ca metodă de evoluție spirituală și trupească, care a dus la formarea poporului român. În cele din urmă, autorul argumentează că limba română este o limbă sacră, esențială pentru înțelegerea propriei istorii și identități, și că monumentul de la Sarmizegetusa conține chei numerice pentru înțelegerea geografiei lumii și a evenimentelor istorice.
Grigore Albu Gral este considerat primul specialist în citirea rhunelor din lume, marcând o contribuție remarcabilă la confluența dintre lingvistică, spiritualitate și arheologie sacră. În anul 1990, el a publicat studiul de referință „Despre compromisul proto-creștin în inscripțiile de la Basarabi”, o lucrare ce deschide noi orizonturi în înțelegerea sintezei religioase din spațiul traco-getic. Zece ani mai târziu, în anul 2000, Albu Gral a organizat o serie de expoziții dedicate descoperirilor sale privind Jalomis – ritualul sacru al nașterii, descifrat în inscripțiile din Peștera Ialomiței, în sectorul Bătrâna Mică al Munților Bucegi.
Activitatea sa nu s-a limitat la aceste centre arhaice, ci a continuat cu cercetarea altor situri rhunate din țară, într-o tentativă complexă de a demonstra rolul preoților Yo în ridicarea lăcașurilor sacre cunoscute drept Ynridi Otya, echivalente arhetipale ale bisericii primordiale. În același timp, profesorul a elaborat o teorie lingvistică originală aplicată în sermoterapie – o formă de terapie a sufletului bazată pe forța cuvântului, aducând în discuție modul în care limbajul poate acționa ca un program neuro-lingvistic capabil să modeleze realitatea și legea spirituală.
Una dintre cele mai importante contribuții ale sale este dezvoltarea unei metode de cunoaștere lingvistică intuitive, bazată pe trecerea senzorială de la o limbă la alta, în vederea reconstituirii limbii unice originare „vorbirea dinaintea Babilonului”. Pentru Grigore Albu Gral, adevărata știință nu poate exista decât în simbioză cu credința, în procesul de revelare a adevărului divin. Lucrarea sa rămâne un punct de referință pentru toți cei care caută în cuvânt cheia întoarcerii la unitatea pierdută.
Vezi online:
Atlantida, Sermoterapia și Destinul Spiritual al Poporului Român: O Reevaluare a Istoriei Umane
I. Sermoterapia și Puterea Cuvântului
Sermoterapia, definită drept „terapia vindecării prin cuvânt”, este mai mult decât un simplu instrument de comunicare. Conform autorului, studiul profund al cuvântului a permis înțelegerea identității umane, a originilor și a destinului nostru colectiv. În această viziune, cuvântul devine un instrument ontologic și spiritual, capabil să miște energiile fundamentale ale ființei.
II. Atlantida – Un Continent Pierdut și Originea Civilizației Umane
Contrar percepțiilor clasice, Atlantida nu era o insulă, ci un super-continent ce îngloba Americile, Oceanul Atlantic și Europa, cu o suprafață totală estimată la 144 milioane km², dintre care 92 milioane km² au fost scufundați în urma unui cataclism.
Această Atlantidă este descrisă drept vârful unei civilizații avansate, „epoca zeilor”, în care ființele umane, prin puterea cuvântului, activau potențialul uriaș al creierului – un „calculator formidabil” al conștiinței.
Civilizația atlantă era împărțită în trei ramuri distincte:
- Teotihuacan (Zei Buni) – refugiați în Americile Centrale și de Sud după cataclism, au pus bazele civilizațiilor mayașe, incașe, toltece și aztece, încercând să conserve doctrina spirituală a Atlantidei.
- Deoti Joac Cano (Zei Răi) – promotori ai globalizării și imperialismului, s-au retras în zona Muntelui Sinai, devenind precursori ai faraonilor. Au contribuit, potrivit lui Grigore Albu Gral la distrugerea civilizațiilor din Lumea Nouă în perioada marilor explorări.
- Ramani (Comunitatea de Împăcare) – discipolii lui Rama, care au căutat să reconcilieze cele două extreme, ajungând în spațiul carpato-danubiano-pontic după scufundarea Atlantidei.
III. Cataclismul Atlantic și O Nouă Cronologie a Lumii
În jurul anului 12.000 î.Hr., un cataclism major – posibil cauzat de impacturi meteoritice sau de erupții vulcanice simultane – a provocat scufundarea Atlantidei și a reconfigurat harta lumii. Este menționată și ipoteza unui dezechilibru ecologic provocat de exploatarea abuzivă a planetei, considerată o ființă vie tăcută, dar sensibilă la abuz.
Atlantida era o civilizație familiarizată cu metale precum aurul, argintul, cuprul și plumbul. Legendarul oraș Aru era descris ca fiind atât de strălucitor încât „la soare te puteai uita, dar la el nu”.
IV. Sarmizegetusa – Enciclopedie de Piatră și Arhivă a Memoriei Atlantice
Monumentul de la Sarmizegetusa este interpretat drept un „calculator” în piatră, o arhivă de informații codificate despre istoria preistorică a umanității. Analiza numerologică a elementelor sale arhitecturale oferă o viziune alternativă asupra cronologiei:
- 383 de stâlpi, 61 de lespezi, și 104 blocuri de andezit sunt transformate în „unități stâlpnice”, conducând la cifra 11.397 – vârsta aproximativă a monumentului. Aceasta sugerează că, după cataclismul de acum 12.000 de ani, în spațiul carpato-danubiano-pontic s-au așezat supraviețuitori ai Atlantidei.
- Sanctuarul Mic (64 de stâlpi + 8 lespezi = 144) este corelat cu cele 144 de neamuri biblice și cu suprafața totală a fostului continent atlant, indicând o corespondență simbolică profundă.
- Sanctuarul Mare (180 de stâlpi) reflectă, proporțional, suprafața Oceanului Pacific, în timp ce alte grupări de stâlpi corespund Oceanelor Indian, Arctic, și teritoriilor din Asia, Oceania și Antarctica.
V. Spațiul Carpato-Danubiano-Pontic – Matricea Regenerării Spirituale
Înaintea venirii atlanților, regiunea era locuită de „abioi”, un popor străvechi din care românii de astăzi își trag trăsătura de „vioi” sau „ager”. După cataclism, refugiații atlanti s-au unit cu populația locală, formând o nouă sinteză spirituală și biologică.
Discipolii lui Rama – Ramanii – au fost cei care au introdus în această regiune „teoria probării cuvântului”, considerată cheia evoluției conștiinței umane. Această teorie presupune că eul uman își validează potențialul prin incarnare, prin „sarcina biologică” în care cuvântul devine viu și activ. Eul român este prezentat ca expresie supremă a acestei întrupări a cuvântului.
VI. Romanitatea – O Misiune Spirituală cu Rădăcini în Atlantida
Potrivit autorului, istoria romanității nu începe cu Roma antică, ci cu Rama și comunitatea sa spirituală, acum peste 11.000 de ani. Etapele evoluției sunt:
- Ramanito-romano în român
- Consacrarea prin Sfântul Imperiu Roman de origine germană
- Unirea Principatelor sub numele România
Se afirmă că în prezent ne aflăm în anul 1336 de la „începutul adevărat”, iar Mântuitorul este așteptat să se nască „din român”, în anul 2033 – an corectat față de cronologia eronată stabilită de Dionisie Exiguul. Adevăratul an 1 ar fi anul răstignirii lui Hristos, nu al nașterii sale.
VII. Peștera Ialomiței și Codul Traco-Getic al Romanității
În anul 5041 (potrivit unei alte cronologii), în Peștera Ialomiței s-au pus bazele romanității sub forma unei „lucrări de evoluție în sarcină vie.” Aceasta a fost codificată sub numele:
„Tracia Geti Hris Comas Ot Trama Gutanisat Mesia” – o comunicare spirituală ce leagă traco-getii, urmașii lui Rama, de misiunea mesianică a poporului român. Gutanul, considerat un avatar român, este văzut ca instrumentul mântuirii prin cuvânt.
VIII. Tracii și Limba Română – Cheile unui Adevăr Uită
Tracii sunt prezentați ca organizații meșteșugărești sofisticate, cu structuri interne precise. Limba română, moștenitoare a limbii traco-getice, este considerată o „limbă sfântă”, în care s-au păstrat codurile spirituale ale trecutului.
Grigore Albu Gral subliniază: „Nu facem naționalism vorbind astfel despre limba română. Nu suntem xenofobi, dar să-i mulțumim lui Dumnezeu că încă suntem români.”
Citate emblematice:
- „Sermoterapia înseamnă terapia vindecării prin cuvânt.”
- „Noi eram aici pe vremea atlanților…”
- „Folosind cuvântul, au reușit să pună în mișcare acest formidabil calculator care este creierul uman.”
- „Rama… a fundamentat teoria probării cuvântului – pricină a căderii Atlantidei.”
- „Eul român este tot ce se poate înțelege de la adăpostirea trupească a cuvântului.”
- „Tracia Geti Hris Comas Ot Trama Gutanisat Mesia.”
- „Limba sfântă, limba vechilor cazanii.”
Concluzie: O Viziune Inițiatică Asupra Istoriei și Identității Românești
Grigore Albu Gral propune o reinterpretare profund spirituală și esoterică a istoriei omenirii, în care Atlantida este leagănul inițial al civilizației, iar spațiul carpato-danubiano-pontic devine locul renașterii unei misiuni sacre. Prin cuvântul întrupat și probat, „eul român” este chemat să finalizeze lucrarea începută de Rama. Monumentele dacice, limba română și întreaga tradiție traco-getică sunt prezentate ca părți ale unei arhive divine, menite să pregătească apariția Mântuitorului final – cel ce va veni „din român”.
