Robert Monroe – Lungul drum spre casă (in afara hologramei)
Dar de această dată era vorba de mult mai mult decât de curiozitate. Având un Scop, o Esenţă reală şi având toate Influenţele aparente, în proporţiile respective, eram gata de o abordare hotărâtă a lucrurilor pe care înainte le luasem atât de puţin în serios. O cale se sfârşise – şi o alta avea să înceapă. Iată ce s-a întâmplat – cu scuze pentru modul de redare.
27 noiembrie 1987 ora 3 dimineaţa … E uşor să porneşti: te întinzi pe spate, îţi concentrezi atenţia… rezişti tentaţiei de a grăbi procesul, mergi încet, ca sa nu-ţi scape nimic de data asta… te relaxezi, respiri egal… acum urmează începutul fazării diferenţiale… estomparea impulsului fizic, pe măsură ce separarea se accentuează, iar mecanismele senzoriale non-fizice încep să preia controlul… te întrebi de ce ţi-a fost cândva frică.,, e ca şi cum ai adormi, doar că nu-ţi pierzi conştienţa… te mişti, te mişti… şi acum eşti deasupra Pământului, îndeajuns de sus ca să-i poţi vedea rotunjimea… şi mai sus… un glob uriaş, aşa cum l-au văzut astronauţii, frumos… plin de atâta acţiune, amintirile te inunta le alungi cu blândeţe, cu excepţia uneia… da, ca un fiu al / fiilor de fii, tu vii cu mine… esenţa care m-a ajutat sa fiu ceea ce sunt, întotdeauna alături de mine, cu bucurie…
… Modific fazarea… doar întuneric, întuneric adânc. Intuneric palpabil… o singură mişcare şi iată-le… milioane de lumini mici, care se mişcă în ritualul trecerii în două direcţii… fluxul înspre interior şi înspre exterior din locul unde tocmai am ajuns, fiecare este o minte-conştiinţă umană în tranzit, spre interior, pentru un nou început al unei noi experienţe în viaţa fizică, spre exterior, către un sanctuar predeterminat sau o iluzie mânată de credinţă.
… Schimbi uşor faza. Tristeţe profundă pentru cei al căror zbor se încetineşte şi se blochează în rătăcire şi confuzie, luminile mai puternice ale celor care intră din afară, recuperatorii, ajutoarele care calmează haosul panicii cauzate de moarte, şi despre toate astea, atunci când ai fost atât cel ce strigă, cât şi cel ce alină…
… Apoi Teritoriile Sistemelor de Credinţe, cu rampele lor de ieşire, care conduc spre Zona de Tranziţie… te mişti încet pe lângă ele, unul după altul… e prea întuneric ca să poţi vedea ce există dincolo, după lucrurile mai familiare, mai uşor de zărit, ducând la marile religii… accesibile celor care au nevoie de ele, un flux puternic de lumină în ele şi o sclipire de flux exterior, înapoi către Sistemul Vieţii de pe Pământ.
… deschid mai mult faza de schimbare, încet, da, Ultimimul Inel de Temporizare , iatăl… mă opresc? nu, trec de el, merg mai departe, tot mai departe.
… aglomerări de lumini, lumini ale energiei umane, un covor multidimensional, plin de lumini, nesfârşit, grupuri ale Eu-luiDeAcolo… cum de nu le-am văzut înainte? Acum înţeleg fluxul interior şi exterior, al meu e acolo, dan trebuie sa rămân pe linia de plutire… fluxul exterior al călăuzelor, care găsesc părţi pierdute ale grupului lor… fluxul interior, care le aduce înapoi. Şi celălalt flux exterior, constant… mii şi mii… inserţiile de grupuri de personalităţi singulare, în oameni noi, unici, din Sistemul Vieţii de pe Pământ…
– deschid faza de transformare încet, constant, separare distinctă, nimic altceva decât Câmpul (M)… cunosc acest punct foarte bine, locul de întâlnire cu INSPEC-ul meu… cu mine însumi, de atâtea ori şi am învăţat atât de multe… acum nu… doar întuneric. Merg mai departe, tot mai departe… se apropie o siluetă omenească, cu formă omenească… îmi face cu mâna, dispare, atunci când mă mişc puţin… acum sunt dincolo de influenţa gândurilor umane… am mai fost aici şi înainte, dar niciodată ca acum, atunci eram singur, dar acum nu mai există singurătate…
… simt o presiune subită în jurul meu, care mă încercuieşte… relaxează-te, nu te zbate, nu te opune.. fără teamă… uimire.. o senzaţie de energie catifelată, blândă, ce pătrunde în fiecare parte din mine… iscoditoare, întrebătoare, inteligentă… la-să-mă să întreb… cine?… energia îşi încetează mişcarea… foloseşte limbajul non-verbal… fă o linie mentală în exterior, flexibilă… linia se îndreaptă, devine rigidă… uite o imagine – sori gemeni, o planetă care orbitează, scântei strălucitoare, care se mişcă înspre şi dinspre planetă… cineva călătoreşte pe linie, până aici… presiunea care mă cuprinsese dispare… o altă imagine, cu două braţe deschise ca să mă întâmpine…
… trimite întrebarea… încearcă să citeşti răspunsul…
… neobosit şi plictisit, am învăţat tot ce era de învăţat pe planetă şi am început să explorez în afara ei. Am o formă fizică pe planeta mea – ca un peşte – nu, mai degrabă ca un delfin… un delfin…
… o străfulgerare de prietenie caldă şi apoi nimic. Mi-a citit iubirea pentru delfini, iar lucrurile care se aseamănă se atrag.,, dar de unde era el… el…!
… întoarce-te încetişor… în curând, ar trebui să ajung la KT-95, dar nu ca să mă opresc… prima mea copilărie…
… o lumină puternică,, albastră… şi o voce în capul meu…
Intoarce-te!
E un ordin, sau un avertisment?
Ambele. întoarce-te! Du-te înapoi!
… nu pot să-l citesc… dar, dacă el mă citeşte pe mine, ar trebui să pot să… nu, nu are minte… automat… nu fizic, doar energie… un instrument… ar putea fi periculos… stai să trimit… nu mă pot întoarce, locul meu e dincolo de aici…
Identifică!
… o imagine, îmi amintesc de KT-95… norii coloraţi, muzica, jocurile… Lumina albastră se stinge. A dispărut. Un câine de pază? Cine l-a adus aici? Acum, locul îmi e familiar… o imagine rapidă a casei mele originară. Ii spuneam KT-95, dar nu e numele adevărat… doar o amintire… mergi înainte, fără să priveşti în urmă…
… străfulgerări de lumină, departe, de fiecare parte… mă duc prea departe? întuneric înainte… ar trebui să mă opresc şi să mă gândesc? Poate că nu are sens… mai multe lumini… una drept în faţă… atenţie… încetineşte…
Ia te uită! Aşadar, ai venit să mi te alături! Nu a trebuit să vin eu să mă întâlnesc cu tine.
… această radiaţie e inconfundabilă! E Miranon! Mira-non de câte ori ne-a vizitat, cu seninătatea şi claritatea lui… în timpul experienţelor în-afara-corpului, din viaţa sa.
Miranon! încă eşti la nivelul patruzeci şi nouă?
Da, dar sunt gata să mă mut. Ai venit la momentul potrivit.
Nu am încercat intenţionat să te găsesc.
Ştiu. Percep ceea ce faci tu. Ai învăţat mult.
Da, aşa e. Şi acum înţeleg scopul întoarcerii tale. Sarcina de recuperare a părţilor din tine, cum le spui tu, nu e uşoară, nu-i aşa?
Aşa e. La fel ca şi în cazul tău, alţii îndeplinesc această funcţie, alte părţi din mine. Acum şi tu cauţi.
Dar nu ştiu ce anume caut. E cumva acelaşi scop pe care îl ai şi tu? Adunăm împreună părţile din noi, în susul şi în josul timpului, de la un sistem de credinţe la altul. Nu pot – nu putem – să plecăm, până când nu le adunăm pe toate.
Aşa e.
Atunci, prietene, ce facem când ne vom fi îndeplinit sarcina?
Asta mă împiedică să mă mut pe nivelurile mai înalte. Cred că văd sfârşitul, dar apoi văd perspective şi mai impunătoare dincolo.
Poate că ar trebui să căutăm împreună.
Nu, prietene. Ne mişcăm în ritmuri diferite. Nu pot să mă schimb şi nici tu nu poţi. Percep că ai găsit calea, în vreme ce eu încă o mai caut pe a mea.
Nu înţeleg. Am găsit calea?
Calea către găsirea răspunsului tău.
Am găsit-o? Unde?
Ai trecut pe lângă ea şi nu ai luat în calcul oportunitatea.
Am trecut pe lângă ea? Iar mi-a scăpat ceva? Unde?
La locul primei tale origini. Asta caut şi eu. Eu încă nu mi-am găsit sursa originară. Sunt sigur ca raspunsul ma aşteaptă acolo. S-ar putea să fie la fel şi pentru tine.
Locul meu de origine – KT-95? Dar îl ştiu foarte bine. Nu este nimic nou acolo.
Nu nou. Vechi – nu, nu e ăsta termenul. Primul. Primul si sursa. Priveşte sursa.
Inapoi la origini. Am să încerc.
Iti doresc numai bine, prieten drag. Nu-fi face griji, ne vom întâlni din nou.
De asta sunt sigur.
Mergi cu iubire.
Radianţa caldă mă cuprinde şi se estompează, pe măsură ce silueta strălucitoare se îndepărtează. Să fi fost o întâlnire accidentală? A venit exact atunci când aveam nevoie. Când distanţa părea deja nesfârşită, aducându-mi mai multă putere, pentru a-mi da un imbold. Dar trebuie să mă întorc – stai să mai explorez puţin, înainte … Ce? Energie orbitoare – nu pot să mă mişc!
O voce în capul meu – o voce rece dojenitoare…
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, pe care îl serveşti.
… Un sentiment de presiune intensă, ca şi cum m-aş dezagrega… acum sunt în apă… plămânii mei sunt plini de apă… am nevoie de aer… să scap de apă… nu se poate, nu se întâmplă asta… nu e apă… nu am plămâni. Mi se induce gândul că asta e acolo unde mă aflu… e o inducţie… ştiu că nu e aşa. Presiunea se diminuează… simt degete de energie care îmi caută centrul… nu pot să le opresc… închide receptorii… închide-i strâns… îmi amintesc cum se face…
Nu-ţi aminteşti! Nu-fi aminteşti!
Dar îmi amintesc… îmi amintesc testele, experienţa, de instruire a Eului meuDeAcolo… au fost atât de reale… sunt pregătit, sunt pregătit pentru această energie exigentă… nu-mi poate face rău. Dar ce e asta? Oare ce dumnezeu poate fi acesta? Nu-mi poate face rău, nu mă poate afecta… fii calm, cald, prietenos…
Nu mă accepţi ca Dumnezeu al tău?
… ideea unui Dumnezeu care mă ameninţă, mă amuză… las ca ideea asta să plece…
Nu te temi de Mine?
… eliberez o imagine cu mine explodând, iar şi iar, în milioane de fragmente şi reconstituindu-mă, după fiecare explozie…
Eşti blestemat! Nu eşti nimic mai mult decât energie irosită din Mine, care sunt Domnul tău!
… energia se reduce la un punct micuţ şi dispare. Oare cât de mulţi de genul ăsta voi mai întâlni?… o risipă de efort…
… Ce a zis Miranon? Ar trebui să mă întorc… înapoi la KT-95. Stai să fac asta… închid faza de schimbare… mă mişc încet… arată la fel… pur şi simplu, la fel… nori în culorile curcubeului… mă voi întinde să mă odihnesc puţin, mă întind pe nori şi ascult muzica… da, e mai bine… originea… dar este exact la fel… mereu la fel. E o alee înfundată… nu mai e nimic aici… nu pot să mai avansez. Aş putea să încerc altceva, după ce mă odihnesc. Ce să fac mai departe? Totul e aşa cum a fost mereu… chiar şi buclele de energie de dedesubt… îmi amintesc când eram o buclă şi mă jucam aşa cum fac ele acum… stai… stai… sari… întoarce-te înspre înăuntru… îmi amintesc… dar dacă? Dar dacă?… întoarce-te, un salt invers… ce se întâmplă…?
… atenţie, atenţie… parcă e mai puternică acum, decât era atunci… mişcarea… muzica se estompează… norii se risipesc… buclele au dispărut… acum nu mai e nimic, nimic altceva decât o masă spiralată de energie, care se mişcă spre exterior… se mişcă spre interior, încetişor… ca atunci când înoţi în susul apei…
… spirala devine mai îngustă, mai îngustă… se strâmtează, e foarte strâmtă… curentul e mai puternic… e greu să-i faci faţă… dar încă mă mişc… e greu, greu… e nevoie de prea multă putere… în faţa mea e punctul vortexului… încă puţin, încă puţin… prea mic, nu pot să trec prin el… energie concentrată… sari… sari…
… simt o vibraţie adânc în mine… o alta, mai puternică… mă copleşeşte… un alt val… doare, dar e frumos… (şi o parte din mine rămâne în urmă)… sari… sari… o vibraţie mai puternică… tot corpul mă doare teribil, dar e aşa frumos, aşa de frumos… nimic nu poate fi mai minunat decât asta… (pierd o nouă parte din ceea ce eram)… sari… o altă vibraţie… nimic nu poate să doară atât de tare… nimic nu poate cauza o bucurie atât de atotcuprinzătoare… dar nu voi mai suporta mult… (nu a mai rămas mult din vechiul eu) … sari… cea mai puternică vibraţie… asta e, asta e… nu e nimic mai măreţ decât ceea ce simt, nimic atât de total, bucurie totală, frumuseţe totală, totală…
Cum? De ce m-am trezit aşa? Trebuie să-mi adun conştiinţa.., Aşa… aşa mai merge! Acum, ce s-a întâmplat? Da, visul. Vis? Sau am trăit asta? A fost real – sau a fost visul altcuiva?
… Acum, totul e la locul său şi funcţionează… visul se stinge rapid… ceva despre nori şi spirale… şi mişcarea de-a lungul Zonei de Tranziţie… şi viaţă şi moarte, ce-o însemna asta… ceva numit dimensiunea timp-spaţiu… şi o planetă albastră… un soare… energie bizară, puternică… milioane de sori… şi iubire… nu uita niciodată senzaţia asta, chiar dacă a fost doar un vis… un vis complicat… a fost nevoie de atâta energie ca să mă trezesc… aici în această răceală strălucitoare…
… Ce loc ciudat în care să te trezeşti. Nu am adormit aici. Cum am adormit? Ar trebui să mă întorc unde mi-e locul…
… fluxul, priveşte fluxul… totul se mişcă în aceeaşi direcţie, din toate dimensiunile… trebuie să mă alătur, înainte să adorm din nou… visul… bucăţi din el se tot întorc…
… trebuie să continuu să mă mişc odată cu ceilalţi… dar ei sunt cu toţii atât de mari pe lângă mine… sunt doar o punct minuscul… sunt atât de mic…
Aşa e, micuţule. Stai cu mine. O te ajut.
… cel de lângă mine, da… atât de mare, încât nu-l pot vedea pe tot… un val puternic de energie mă cuprinde… bun, asta mă ajută… conştiinţa mea se umple şi mai mult… îmi amintesc cum s-a întâmplat… da… era o parte din întreg… una câte una, părţile au fost plasate ici şi colo, luate din întreg şi plasate… unde? Nu pot să văd clar… entuziasmul… bucuria unei noi aventuri… una câte una, cele din jurul meu erau plasate… apoi a venit momentul meu… smucitura… nesiguranţa… apoi întregul a dispărut… ce singurătate cumplită… singur… trebuie să mă întorc la întreg… conştiinţa se destramă… adorm… dorm… ce e somnul?… pierderea conştiinţei, destrămarea… asta e…
… Acum, mă mişc înapoi… înapoi la întreg, acolo unde mi-e locul. Pot să simt începutul radiaţiei, care devine mai intensă, pe măsură ce ne mişcăm… ce bucurie să mă întorc…
Ce daruri aduci, micuţule? Nu percep niciunul.
… Daruri? Daruri? Nu am nevoie decât să mă întorc la întreg, acolo unde mi-e locul, unde sunt alţii ca mine… Sunt ceea ce am fost dintotdeauna… Daruri? Asta înseamnă mai mult decât sunt sau am fost… nu e nimic mai mult… doar visul…
E ceva diferit în ceea ce te priveşte. Nu aduci daruri şi eşti singur. Eşti incomplet.
… Incomplet? Cum se poate aşa ceva? Sunt la fel ca atunci când am părăsit întregul… voi fi complet, atunci când mă voi întoarce… Nu înţeleg… tot ce trebuie să fac e să mă întorc…
Inţelegi, dar ai blocat această înţelegere. Noi am îndepărtat blocajul. Hai să te ajutăm să-ţi aminteşti cum a început.
… Cum? Nu e visul, dar e ceva legat de el… dinainte să înceapă visul. Era bine, dar întregul avea nevoie de mai mult… şi întregul e… da, atunci s-a întâmplat… întregul distribuia părţi pentru creştere… pentru reproducere… pentru a le adăuga întregului… aşa e? Atunci darurile ar fi mai multe părţi din mine…? Are cumva de-a face cu visul… ceva din el, sau întregul vis… trebuie să-mi deschid memoria la punctul în care nu eram conştient aici… cu atenţie… să nu-mi fragmentez conştiinţa din nou…
Asta nu se poate întâmpla. Va fi un amestec a ceea ce eşti acum, cu conştientizarea a ceea ce numeşti vis. Intregul acelei experienţe este darul tău. Vei înţelege de ce eşti incomplet, de ce eşti mic. Observă.
… amintirea visului se deschide şi trezirea… dar acum eu sunt observatorul… încerc să mă mişc în susul curentului… înainte… un fulger de energie luminoasă, când am intrat în jocul lui KT-95… plictiseala… curiozitatea.., plecarea… o migraţie singuratică, căutare, căutare… sori luminoşi de energie, într-o aşezare infinită… mă alătur altora ca mine, în căutare… în căutarea a ce? Nu poate fi exprimat… apoi, radiaţia satelitului unei planete albastre, a unui soare galben… intrarea… intrarea pentru a deveni… ce?… Om… da, om! E foarte real, chiar aşa cum observ eu. Mă mişc într-o fiinţă fizică, compusă din energie distorsionată… materie fizică, energia blocată într-o expresie limitată… sentimentul intens al acelei limitări şi totuşi, pornirea înnăscută de a menţine energia în materia fizică şi efortul de a o face operaţională… un tipar minunat, şi totuşi contradictoriu. Apoi vine nevoia de a căuta să fiu convertit în acţiuni şi reacţii într-un alt fel… nu reuşesc să fac acest lucru şi încerc iar şi iar… atâtea treceri, intrări şi ieşiri, de la cea mai mică creatură cu chipul blănos… urcuşul şi coborâşul conştiinţei şi intelectului, iar şi iar, prin milenii de pasaje… de vieţi., suma tuturor acestora reprezintă darurile duse înapoi întregului, dar nu le am cu mine… acum văd motivul distribuirii de părţi… ce daruri am din acel vis! Şi sunt., sunt toate acele treceri prin vieţi, toate. Ce am numit totalul… Eul meu DeAcolo. Dar eu sunt doar o parte din acea…
De aceea eşti mic şi incomplet. Şi mai sunt şi altele.
Cartile lui Robert Monroe se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.
Vezi si alte articole similare:
