Robert Monroe – Călătoria Conștiinței spre Origine și Întoarcere
Ascultați articolul sub formă de podcast:
Dar de această dată era vorba de mult mai mult decât de curiozitate. Având un Scop, o Esență reală și având toate Influențele aparente, în proporțiile respective, eram gata de o abordare hotărâtă a lucrurilor pe care înainte le luasem atât de puțin în serios. O cale se sfârșise – și o alta avea să înceapă. Iată ce s-a întâmplat – cu scuze pentru modul de redare.
27 noiembrie 1987 ora 3 dimineața … E ușor să pornești: te întinzi pe spate, îți concentrezi atenția… reziști tentației de a grăbi procesul, mergi încet, ca să nu-ți scape nimic de data asta… te relaxezi, respiri egal… acum urmează începutul fazării diferențiale… estomparea impulsului fizic, pe măsură ce separarea se accentuează, iar mecanismele senzoriale non-fizice încep să preia controlul… te întrebi de ce ți-a fost cândva frică… e ca și cum ai adormi, doar că nu-ți pierzi conștiența… te miști, te miști… și acum ești deasupra Pământului, îndeajuns de sus ca să-i poți vedea rotunjimea… și mai sus… un glob uriaș, așa cum l-au văzut astronauții, frumos… plin de atâta acțiune, amintirile te inundă, le alungi cu blândețe, cu excepția uneia… da, ca un fiu al / fiilor de fii, tu vii cu mine… esența care m-a ajutat să fiu ceea ce sunt, întotdeauna alături de mine, cu bucurie…
… Modific fazarea… doar întuneric, întuneric adânc. Întuneric palpabil… o singură mișcare și iată-le… milioane de lumini mici, care se mișcă în ritualul trecerii în două direcții… fluxul înspre interior și înspre exterior din locul unde tocmai am ajuns, fiecare este o minte-conștiință umană în tranzit, spre interior, pentru un nou început al unei noi experiențe în viața fizică, spre exterior, către un sanctuar predeterminat sau o iluzie mânată de credință.
… Schimbi ușor faza. Tristețe profundă pentru cei al căror zbor se încetinește și se blochează în rătăcire și confuzie, luminile mai puternice ale celor care intră din afară, recuperatorii, ajutoarele care calmează haosul panicii cauzate de moarte, și despre toate astea, atunci când ai fost atât cel ce strigă, cât și cel ce alină…
… Apoi Teritoriile Sistemelor de Credințe, cu rampele lor de ieșire, care conduc spre Zona de Tranziție… te miști încet pe lângă ele, unul după altul… e prea întuneric ca să poți vedea ce există dincolo, după lucrurile mai familiare, mai ușor de zărit, ducând la marile religii… accesibile celor care au nevoie de ele, un flux puternic de lumină în ele și o sclipire de flux exterior, înapoi către Sistemul Vieții de pe Pământ.
… deschid mai mult faza de schimbare, încet, da, Ultimimul Inel de Temporizare, iată-l… mă opresc? nu, trec de el, merg mai departe, tot mai departe.
… aglomerări de lumini, lumini ale energiei umane, un covor multidimensional, plin de lumini, nesfârșit, grupuri ale Eu-luiDeAcolo… cum de nu le-am văzut înainte? Acum înțeleg fluxul interior și exterior, al meu e acolo, dar trebuie să rămân pe linia de plutire… fluxul exterior al călăuzelor, care găsesc părți pierdute ale grupului lor… fluxul interior, care le aduce înapoi. Și celălalt flux exterior, constant… mii și mii… inserțiile de grupuri de personalități singulare, în oameni noi, unici, din Sistemul Vieții de pe Pământ…
-
deschid faza de transformare încet, constant, separare distinctă, nimic altceva decât Câmpul (M)… cunosc acest punct foarte bine, locul de întâlnire cu INSPEC-ul meu… cu mine însumi, de atâtea ori și am învățat atât de multe… acum nu… doar întuneric. Merg mai departe, tot mai departe… se apropie o siluetă omenească, cu formă omenească… îmi face cu mâna, dispare, atunci când mă mișc puțin… acum sunt dincolo de influența gândurilor umane… am mai fost aici și înainte, dar niciodată ca acum, atunci eram singur, dar acum nu mai există singurătate…
… simt o presiune subită în jurul meu, care mă încercuiește… relaxează-te, nu te zbate, nu te opune… fără teamă… uimire… o senzație de energie catifelată, blândă, ce pătrunde în fiecare parte din mine… iscoditoare, întrebătoare, inteligentă… lasă-mă să întreb… cine?… energia își încetează mișcarea… folosește limbajul non-verbal… fă o linie mentală în exterior, flexibilă… linia se îndreaptă, devine rigidă… uite o imagine – sori gemeni, o planetă care orbitează, scântei strălucitoare, care se mișcă înspre și dinspre planetă… cineva călătorește pe linie, până aici… presiunea care mă cuprinsese dispare… o altă imagine, cu două brațe deschise ca să mă întâmpine…
… trimite întrebarea… încearcă să citești răspunsul…
… neobosit și plictisit, am învățat tot ce era de învățat pe planetă și am început să explorez în afara ei. Am o formă fizică pe planeta mea – ca un pește – nu, mai degrabă ca un delfin… un delfin…
… o străfulgerare de prietenie caldă și apoi nimic. Mi-a citit iubirea pentru delfini, iar lucrurile care se aseamănă se atrag… dar de unde era el… el…!
… întoarce-te încetișor… în curând, ar trebui să ajung la KT-95, dar nu ca să mă opresc… prima mea copilărie…
… o lumină puternică, albastră… și o voce în capul meu…
Întoarce-te!
E un ordin, sau un avertisment?
Ambele. Întoarce-te! Du-te înapoi!
… nu pot să-l citesc… dar, dacă el mă citește pe mine, ar trebui să pot să… nu, nu are minte… automat… nu fizic, doar energie… un instrument… ar putea fi periculos… stai să trimit… nu mă pot întoarce, locul meu e dincolo de aici…
Identifică!
… o imagine, îmi amintesc de KT-95… norii colorați, muzica, jocurile… Lumina albastră se stinge. A dispărut. Un câine de pază? Cine l-a adus aici? Acum, locul îmi e familiar… o imagine rapidă a casei mele originare. Îi spuneam KT-95, dar nu e numele adevărat… doar o amintire… mergi înainte, fără să privești în urmă…
… străfulgerări de lumină, departe, de fiecare parte… mă duc prea departe? întuneric înainte… ar trebui să mă opresc și să mă gândesc? Poate că nu are sens… mai multe lumini… una drept în față… atenție… încetinește…
Ia te uită! Așadar, ai venit să mi te alături! Nu a trebuit să vin eu să mă întâlnesc cu tine.
… această radiație e inconfundabilă! E Miranon! Mira-non de câte ori ne-a vizitat, cu seninătatea și claritatea lui… în timpul experiențelor în-afara-corpului, din viața sa.
Miranon! Încă ești la nivelul patruzeci și nouă?
Da, dar sunt gata să mă mut. Ai venit la momentul potrivit.
Nu am încercat intenționat să te găsesc.
Știu. Percep ceea ce faci tu. Ai învățat mult.
Da, așa e. Și acum înțeleg scopul întoarcerii tale. Sarcina de recuperare a părților din tine, cum le spui tu, nu e ușoară, nu-i așa?
Așa e. La fel ca și în cazul tău, alții îndeplinesc această funcție, alte părți din mine. Acum și tu cauți.
Dar nu știu ce anume caut. E cumva același scop pe care îl ai și tu? Adunăm împreună părțile din noi, în susul și în josul timpului, de la un sistem de credințe la altul. Nu pot – nu putem – să plecăm, până când nu le adunăm pe toate.
Așa e.
Atunci, prietene, ce facem când ne vom fi îndeplinit sarcina?
Asta mă împiedică să mă mut pe nivelurile mai înalte. Cred că văd sfârșitul, dar apoi văd perspective și mai impunătoare dincolo.
Poate că ar trebui să căutăm împreună.
Nu, prietene. Ne mișcăm în ritmuri diferite. Nu pot să mă schimb și nici tu nu poți. Percep că ai găsit calea, în vreme ce eu încă o mai caut pe a mea.
Nu înțeleg. Am găsit calea?
Calea către găsirea răspunsului tău.
Am găsit-o? Unde?
Ai trecut pe lângă ea și nu ai luat în calcul oportunitatea.
Am trecut pe lângă ea? Iar mi-a scăpat ceva? Unde?
La locul primei tale origini. Asta caut și eu. Eu încă nu mi-am găsit sursa originară. Sunt sigur că răspunsul mă așteaptă acolo. S-ar putea să fie la fel și pentru tine.
Locul meu de origine – KT-95? Dar îl știu foarte bine. Nu este nimic nou acolo.
Nu nou. Vechi – nu, nu e ăsta termenul. Primul. Primul și sursa. Privește sursa.
Înapoi la origini. Am să încerc.
Îți doresc numai bine, prieten drag. Nu-ți face griji, ne vom întâlni din nou.
De asta sunt sigur.
Mergi cu iubire.
Radiația caldă mă cuprinde și se estompează, pe măsură ce silueta strălucitoare se îndepărtează. Să fi fost o întâlnire accidentală? A venit exact atunci când aveam nevoie. Când distanța părea deja nesfârșită, aducându-mi mai multă putere, pentru a-mi da un imbold. Dar trebuie să mă întorc – stai să mai explorez puțin, înainte … Ce? Energie orbitoare – nu pot să mă mișc!
O voce în capul meu – o voce rece dojenitoare…
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, pe care îl servești.
… Un sentiment de presiune intensă, ca și cum m-aș dezagrega… acum sunt în apă… plămânii mei sunt plini de apă… am nevoie de aer… să scap de apă… nu se poate, nu se întâmplă asta… nu e apă… nu am plămâni. Mi se induce gândul că asta e acolo unde mă aflu… e o inducție… știu că nu e așa. Presiunea se diminuează… simt degete de energie care îmi caută centrul… nu pot să le opresc… închide receptorii… închide-i strâns… îmi amintesc cum se face…
Nu-ți amintești! Nu-ți amintești!
Dar îmi amintesc… îmi amintesc testele, experiența, de instruire a Eului meuDeAcolo… au fost atât de reale… sunt pregătit, sunt pregătit pentru această energie exigentă… nu-mi poate face rău. Dar ce e asta? Oare ce dumnezeu poate fi acesta? Nu-mi poate face rău, nu mă poate afecta… fii calm, cald, prietenos…
Nu mă accepți ca Dumnezeu al tău?
… ideea unui Dumnezeu care mă amenință, mă amuză… las ca ideea asta să plece…
Nu te temi de Mine?
… eliberez o imagine cu mine explodând, iar și iar, în milioane de fragmente și reconstituindu-mă, după fiecare explozie…
Ești blestemat! Nu ești nimic mai mult decât energie irosită din Mine, care sunt Domnul tău!
… energia se reduce la un punct micuț și dispare. Oare cât de mulți de genul ăsta voi mai întâlni?… o risipă de efort…
… Ce a zis Miranon? Ar trebui să mă întorc… înapoi la KT-95. Stai să fac asta… închid faza de schimbare… mă mișc încet… arată la fel… pur și simplu, la fel… nori în culorile curcubeului… mă voi întinde să mă odihnesc puțin, mă întind pe nori și ascult muzica… da, e mai bine… originea… dar este exact la fel… mereu la fel. E o alee înfundată… nu mai e nimic aici… nu pot să mai avansez. Aș putea să încerc altceva, după ce mă odihnesc. Ce să fac mai departe? Totul e așa cum a fost mereu… chiar și buclele de energie de dedesubt… îmi amintesc când eram o buclă și mă jucam așa cum fac ele acum… stai… stai… sari… întoarce-te înspre înăuntru… îmi amintesc… dar dacă? Dar dacă?… întoarce-te, un salt invers… ce se întâmplă…?
… atenție, atenție… parcă e mai puternică acum, decât era atunci… mișcarea… muzica se estompează… norii se risipesc… buclele au dispărut… acum nu mai e nimic, nimic altceva decât o masă spiralată de energie, care se mișcă spre exterior… se mișcă spre interior, încetișor… ca atunci când înoți în susul apei…
… spirala devine mai îngustă, mai îngustă… se strâmtează, e foarte strâmtă… curentul e mai puternic… e greu să-i faci față… dar încă mă mișc… e greu, greu… e nevoie de prea multă putere… în fața mea e punctul vortexului… încă puțin, încă puțin… prea mic, nu pot să trec prin el… energie concentrată… sari… sari…
… simt o vibrație adânc în mine… o alta, mai puternică… mă copleșește… un alt val… doare, dar e frumos… (și o parte din mine rămâne în urmă)… sari… sari… o vibrație mai puternică… tot corpul mă doare teribil, dar e așa frumos, așa de frumos… nimic nu poate fi mai minunat decât asta… (pierd o nouă parte din ceea ce eram)… sari… o altă vibrație… nimic nu poate să doară atât de tare… nimic nu poate cauza o bucurie atât de atotcuprinzătoare… dar nu voi mai suporta mult… (nu a mai rămas mult din vechiul eu) … sari… cea mai puternică vibrație… asta e, asta e… nu e nimic mai măreț decât ceea ce simt, nimic atât de total, bucurie totală, frumusețe totală, totală…
Cum? De ce m-am trezit așa? Trebuie să-mi adun conștiința… Așa… așa mai merge! Acum, ce s-a întâmplat? Da, visul. Vis? Sau am trăit asta? A fost real – sau a fost visul altcuiva?
… Acum, totul e la locul său și funcționează… visul se stinge rapid… ceva despre nori și spirale… și mișcarea de-a lungul Zonei de Tranziție… și viață și moarte, ce-o însemna asta… ceva numit dimensiunea timp-spațiu… și o planetă albastră… un soare… energie bizară, puternică… milioane de sori… și iubire… nu uita niciodată senzația asta, chiar dacă a fost doar un vis… un vis complicat… a fost nevoie de atâta energie ca să mă trezesc… aici în această răceală strălucitoare…
… Ce loc ciudat în care să te trezești. Nu am adormit aici. Cum am adormit? Ar trebui să mă întorc unde mi-e locul…
… fluxul, privește fluxul… totul se mișcă în aceeași direcție, din toate dimensiunile… trebuie să mă alătur, înainte să adorm din nou… visul… bucăți din el se tot întorc…
… trebuie să continuu să mă mișc odată cu ceilalți… dar ei sunt cu toții atât de mari pe lângă mine… sunt doar un punct minuscul… sunt atât de mic…
Așa e, micuțule. Stai cu mine. O să te ajut.
… cel de lângă mine, da… atât de mare, încât nu-l pot vedea pe tot… un val puternic de energie mă cuprinde… bun, asta mă ajută… conștiința mea se umple și mai mult… îmi amintesc cum s-a întâmplat… da… era o parte din întreg… una câte una, părțile au fost plasate ici și colo, luate din întreg și plasate… unde? Nu pot să văd clar… entuziasmul… bucuria unei noi aventuri… una câte una, cele din jurul meu erau plasate… apoi a venit momentul meu… smucitura… nesiguranța… apoi întregul a dispărut… ce singurătate cumplită… singur… trebuie să mă întorc la întreg… conștiința se destramă… adorm… dorm… ce e somnul?… pierderea conștiinței, destrămarea… asta e…
… Acum, mă mișc înapoi… înapoi la întreg, acolo unde mi-e locul. Pot să simt începutul radiației, care devine mai intensă, pe măsură ce ne mișcăm… ce bucurie să mă întorc…
Ce daruri aduci, micuțule? Nu percep niciunul.
… Daruri? Daruri? Nu am nevoie decât să mă întorc la întreg, acolo unde mi-e locul, unde sunt alții ca mine… Sunt ceea ce am fost dintotdeauna… Daruri? Asta înseamnă mai mult decât sunt sau am fost… nu e nimic mai mult… doar visul…
E ceva diferit în ceea ce te privește. Nu aduci daruri și ești singur. Ești incomplet.
… Incomplet? Cum se poate așa ceva? Sunt la fel ca atunci când am părăsit întregul… voi fi complet, atunci când mă voi întoarce… Nu înțeleg… tot ce trebuie să fac e să mă întorc…
Înțelegi, dar ai blocat această înțelegere. Noi am îndepărtat blocajul. Hai să te ajutăm să-ți amintești cum a început.
… Cum? Nu e visul, dar e ceva legat de el… dinainte să înceapă visul. Era bine, dar întregul avea nevoie de mai mult… și întregul e… da, atunci s-a întâmplat… întregul distribuia părți pentru creștere… pentru reproducere… pentru a le adăuga întregului… așa e? Atunci darurile ar fi mai multe părți din mine…? Are cumva de-a face cu visul… ceva din el, sau întregul vis… trebuie să-mi deschid memoria la punctul în care nu eram conștient aici… cu atenție… să nu-mi fragmentez conștiința din nou…
Asta nu se poate întâmpla. Va fi un amestec a ceea ce ești acum, cu conștientizarea a ceea ce numești vis. Întregul acelei experiențe este darul tău. Vei înțelege de ce ești incomplet, de ce ești mic. Observă.
… amintirea visului se deschide și trezirea… dar acum eu sunt observatorul… încerc să mă mișc în susul curentului… înainte… un fulger de energie luminoasă, când am intrat în jocul lui KT-95… plictiseala… curiozitatea… plecarea… o migrație singuratică, căutare, căutare… sori luminoși de energie, într-o așezare infinită… mă alătur altora ca mine, în căutare… în căutarea a ce? Nu poate fi exprimat… apoi, radiația satelitului unei planete albastre, a unui soare galben… intrarea… intrarea pentru a deveni… ce?… Om… da, om! E foarte real, chiar așa cum observ eu. Mă mișc într-o ființă fizică, compusă din energie distorsionată… materie fizică, energia blocată într-o expresie limitată… sentimentul intens al acelei limitări și totuși, pornirea înnăscută de a menține energia în materia fizică și efortul de a o face operațională… un tipar minunat, și totuși contradictoriu. Apoi vine nevoia de a căuta să fiu convertit în acțiuni și reacții într-un alt fel… nu reușesc să fac acest lucru și încerc iar și iar… atâtea treceri, intrări și ieșiri, de la cea mai mică creatură cu chipul blănos… urcușul și coborâșul conștiinței și intelectului, iar și iar, prin milenii de pasaje… de vieți… suma tuturor acestora reprezintă darurile duse înapoi întregului, dar nu le am cu mine… acum văd motivul distribuirii de părți… ce daruri am din acel vis! Și sunt… sunt toate acele treceri prin vieți, toate. Ce am numit totalul… Eul meu DeAcolo. Dar eu sunt doar o parte din acea…
De aceea ești mic și incomplet. Și mai sunt și altele.
Cartile lui Robert Monroe se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
