Articole

Robert Monroe – Secretul este sa pui in actiune, simultan, ambele emisfere cerebrale

Conform unor concepte mai recente, conştiinţa umană oscilează înainte şi înapoi, pe măsură ce apar diferite situaţii pe parcursul vieţii fizice de fiecare zi. Atunci când facem calcule, emisfera stângă este dominantă. Atunci când ascultăm muzică, preia conducerea emisfera dreaptă. Performanţele de vârf apar atunci când gândirea ambelor emisfere este integrată, unificată şi sincronizată.

Un fel de război subteran s-a purtat timp de secole şi a ieşit la iveală abia în ultimii ani. Adepţii dominanţei emisferei stângi îi consideră pe adepţii dominanţei emisferei drepte fundamental inadecvati existenţei în Sistemul Vieţii de pe Pământ şi tind să-i privească cu dispreţ sau neîncredere. Adepţii dominanţei emisferei drepte îi consideră pe ceilalţi lipsiţi de imaginaţie, ultramaterialişti, insensibili şi lipsiţi de „valori spirituale.”

Acum a venit timpul să se facă pace în această luptă şi să se pună capăt acestei înţelegeri greşite. Scopul nostru primordial şi fundamental, pe lângă acela de a învăţa prin intermediul existenţei umane, este să dobândim şi să dezvoltăm ceea ce numim intelectul: conştiinţa emisferei cerebrale stângi. Nu trebuie să facem acelaşi lucru în privinţa abilităţilor ce ţin de emisfera cerebrală dreaptă, întrucât pe acestea deja le avem. Am venit cu ele – într-un fel s-au altul, ele sunt inerente.

Atunci când ne deplasăm sau ne întoarcem Acolo, dincolo de dimensiunea spaţiu-timp, calităţile emisferei stângi sunt de o extremă valoare. Emisfera stângă este cea care elimină limitările din procesul evoluţiei, care au existat dinaintea şederii noastre Acolo. Numai activitatea emisferei stângi poate transforma Necunoscutul în Cunoscut, poate dizolva fricile, poate intensifica experienţa, poate deschide noi căi şi poate îndepărta deşeurile sistemului falselor credinţe. Emisfera stângă este cea care preia orice idee, informaţie sau inspiraţie izvorâte din emisfera dreaptă, sau prin intermediul acesteia, şi o transformă în acţiune.

Conform tuturor normelor, nimic valoros nu devine real, până când nu este preluat de emisfera stângă.

Timp de milenii, emisfera dreaptă a creierului uman nu s-a modificat; nu a crescut şi nici nu a evoluat. Este la fel ca întotdeauna. In contrast cu aceasta, conştiinţa emisferei stângi a evoluat în mod constant – atât ca formă, cât şi ca utilitate. In secolul trecut, această dezvoltare a devenit o curbă exponenţială, nu doar la unul sau doi indivizi, ci literalmente la milioane de fiinţe umane, pe întregul parcurs al perioadei respective.

Astăzi, emisfera stângă a fost cercetată atât de profund în cadrul fenomenului spaţiu-timp, încât pare a nu mai fi rămas multe domenii de explorat, fără riscul repetării sau reciclării.

In Acolo, câmpurile energetice sunt gata pentru a fi explorate. Prin însăşi natura sa, emisfera stângă nu ooate fi implicata in evaluări şi acţiuni constructive. Emisfera dreaptă este cea care o obligă să facă astfel – şi tot ea se ocupă de acest lucru.

Ceea ce s-a întâmplat a fost faptul că emisfera noastră stângă a devenit în întregime specializată – şi acest lucru este perfect justificabil – în asigurarea mijloacelor de supravieţuire în cadrul Sistemului Vieţii de pe Pământ, care se opune oricărei persoane şi oricărui lucru care poate interfera în acest proces, ori îl poate întrerupe. Ceea ce apare dincolo de dimensiunea spaţiu-timp, în Acolo, nu poate fi evaluat conform standardelor Sistemului Vieţii de pe Pământ. Mai important este faptul că informaţiile provenite de Acolo par a nu avea nicio valoare pentru locuitorii obişnuiţi ai Sistemului de Viaţă de pe Pământ. Un anume interes va apărea doar atunci când emisfera stângă va recunoaşte că o asemenea cunoaştere reprezintă un instrument esenţial pentru evoluţia de Acolo.

Viziunea noastră Diferită include, în modul cel mai empatic, talentele profunde, mature ale emisferei stângi. După cum am mai spus, asta este ceea ce ne-am dorit să dobândim, venind aici. Persoanele care folosesc dominant emisfera dreaptă consideră că acest lucru este greu sau imposibil de acceptat.

Adesea, în calitate de „şef“, emisfera dreaptă obligă emisfera stângă să acţioneze într-un mod care tinde să folosească ideile utile şi inspiraţia emisferei drepte, transformându-le în ceva de valoare. Emisfera stângă tolerează tiparele neproductive ale emisferei drepte, câtă vreme acestea nu îi stau în cale. De asemenea, ea distorsionează în mare măsură unele tipare ale emisferei drepte, pentru a le adapta la modul de organizare bazat pe supravieţuitor-prădător, al Sistemului de Viaţă de pe Pământ.

Iată două definiţii pentru Viziunile noastre Diferite:

Emisfera Cerebrală stângă=Mintea Umană modificată de către Sistemul Vieţii de pe Pământ

Emisfera Dreaptă – Expresia Sinelui Lăuntric, partea atemporală şi non-fîzică din noi, neatinsă şi neinfluenţată de Sistemul Vieţii de pe Pământ.

Secretul este să reuşeşti să pui în acţiune simultan, ambele emisfere – stângă şi dreaptă – stimulând tot mai mult emisfera stângă, pentru a participa la activitatea de Acolo, Niciodată nu trebuie să o abandonezi pe una, pentru cealaltă.

Odată ce toate acestea sunt la locul lor, următoarele idei iţi pot fi de folos:

1. Să ştii şi să-ţi reaminteşti mereu că eşti „mai mult decât corpul tău fizic”. Acest lucru îţi va oferi o perspectivă imediată asupra oricărei activităţi din cadrul Sistemului Vieţii de pe Pământ. Agonia devine tolerabilă, iar extazul şi mai profund. Fricile induse de acest loc se evaporă.

2. Recunoaşte şi controlează-ţi strădania de supravieţuire. Foloseşte-o tu pe ea – în loc să te folosească ea pe tine.

Iată câteva sugestii:

a. O parte a formulei (Viaţa Fizică – Bine) este necesară în Sistemul Vieţii de pe Pământ şi este acceptabilă, pe parcursul şederii tale pe Pământ. De cealaltă parte (Moartea Fizică – Rău) te poţi debarasa, fiindcă vei şti mai bine despre ce e vorba.

b. Aminteşte-ţi că scopul tău final nu este supravieţuirea fizică. Astfel, deşi este adevărat faptul că te afli aici pentru a face anumite lucruri şi că sunt activităţi pe care trebuie să le îndeplineşti, nu trebuie să te dispere acest lucru. Pot apărea accidente, dar tu nu poţi pierde; ai trăit experienţa de a fi om.

c. Impulsul sexual de reproducere este cel mai puternic instinct animalic în Sistemul Vieţii de pe Pământ Menit iniţial supravieţuirii fizice a speciei, el controlează şi este manipulat în scopul de a supraveghea majoritatea aspectelor comportamentului uman. Bucurăte de el, dar nu e nevoie sa trăieşti sau să mori pentru el. Şi savurează manipulările pentru ceea ce sunt ele; cedează doar cu bună ştiinţă.

d. Bunurile fizice (materialele, hrana, uneltele, jucăriile) sunt minunate pentru timpul petrecut pe Pământ, dar a le considera proprietatea ta este doar o problemă de confort temporar. Nu numai că nu vei putea, dar nici nu vei dori să le iei cu tine – nici măcar corpul tău fizic.

3. Păstrează-ţi statutul vremelnic. Eşti om fiindcă ai optat pentru acest lucru, în sensul cel mai strict al cuvântului. Această opţiune rămâne în vigoare pe tot parcursul vizitei tale. Iţi poţi împacheta experienţa şi poţi pleca de Aici, oricând şi în orice direcţie doreşti, fără niciun fel de cenzură sau penalizări, din partea niciunei surse care contează. Dacă Mintea ta Umană este satisfăcută, vei face acest lucru, în ciuda uzanţei sau a efortului local. Persoanele dependente de Sistemul Vieţii de pe Pământ s-ar putea să nu înţeleagă – dar este problema lor.

4. Bucură-te de viaţa ta în cadrul Sistemului, mărindu-i la maximum suişurile şi coborâşurile – dar nu deveni dependent. Treci dincolo de furia generată de modul în care acţionează sistemul, de nedreptăţile aparente, de avantajele necuvenite, de brutalităţi, de cruzime şi înşelătorii. A fost plănuită ca o lume a prădătorilor – şi este un splendid mecanism de învăţare.

5. Exersează-ţi Mintea Umană cât de mult poţi, ştiind că nu este decât un exerciţiu. Construieşte artefacte minunate, rezolvă „probleme”, miroase florile şi priveşte apusurile de soare, compune muzică, explorează „secretele” universului fizic, savurează senzaţiile primite prin toate cele cind simţuri, lasă-te captivat de nuanţele relaţiilor şi situaţiilor intime, dă-ţi voie să simţi bucuria şi durerea, râsul, empatia, compasiunea – şi aşează toată amintirea emoţiilor trăite, în bagajul tău de călătorie.

6. Iar cel mai important lucru este să-ţi laşi Mintea Umană să caute, să trăiască experienţe şi să le adauge în fluxul conştiinţei tale, atunci când îţi iese în cale. Absoarbe-o, dar ai grijă de tendinţa de a te lăsa copleşit de ea, întrucât conţine ceea ce înseamnă pentru tine, Acasă. Fereşte-te de iluzii şi convenienţe care, uneori, te împiedică să discerni ceea ce este real, în contextul Sistemului Vieţii de pe Pământ.

7. Mintea Umană are tendinţa naturală şi normală de a încerca să facă lucrurile în Sistemul Vieţii de pe Pământ, mult asemănător cu ceea ce a făcut Acolo. Istoria este plină de asemenea tendinţe – clar, în cele din urmă, sistemul învinge întotdeauna Poate că se mai toceşte pe undeva, dar prădătorul revine întotdeauna – uneori ceva mai deştept decât înainte – şi preia conducerea. Asta nu înseamnă că nu te străduieşti, în termeni specifici Minţii Umane – şi e posibil chiar să schimbi o parte din ea – dar nu o vei schimba în totalitate. Dacă ai reuşi o schimbare totală, sistemul ar cădea şi nu ar mai putea să existe. Oricum, cine ştie cât va mai exista . . ?

Toate punctele de mai sus sunt Cunoscute pentru unii şi sunt uşor de verificat prin intermediul abordării directe, logice a fiecărui punct, cu ajutorul emisferei stângi. Consolidează-ţi Viziunea Diferită, dovedindu-ţi aceste adevăruri ţie însuţi – şi doar ţie.

 
Cartile lui Robert Monroe se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Sustine traducerea audio a mai multor articole: Doneaza!

(Doriti un anumit articol sa fie tradus din text in voce audio, trimite-ti un mesaj de cerere traducere)

Dacă informatiile găsite aici ti-au fost de folos, spune "mulțumesc" printr-o donație de sustinere:


Hide picture