Rudolf Steiner – Sănătatea oamenilor și artă vindecării

Să dăm în câteva cuvinte o imagine a somnului din templu, care se număra printre remediile preoţilor egipteni. În acele vremuri, cel care suferea de unele tulburări ale sănătăţii nu era tratat cu remedii exterioare; nu existau decât foarte puţine astfel de remedii şi se foloseau foarte rar.

Cel mai adesea bolnavul era dus în templu, unde era adormit. Nu era un somn obişnuit, ci un somn somnambulic atât de profund încât bolnavul putea avea nu numai vise haotice, ci adevărate viziuni. În timpul somnului el percepea formele eterice din lumea spirituală şi magii cunoşteau arta de a acţiona asupra acelor viziuni; ei puteau să le ghideze şi să le dirijeze. Să ne închipuim un bolnav cufundat în somn, cu magul vindecător alături. De cum adormea bolnavul, adică de cum pătrundea într-o lume a formelor eterice, preotul dirija acel somn prin puterile care îi erau conferite prin iniţiere, şi care nu au putut fi obţinute decât în acele timpuri îndepărtate când se întâlneau condiţii de existenţă care acum sunt foarte rare, dacă nu chiar cu totul dispărute. Magul modela viziunile şi fiinţele eterice în aşa fel încât, ca prin farmec, celui adormit i se arătau fiinţe pe care atlantul le considerase zeităţi. Aceste forme divine s-au păstrat în amintirea diverselor popoare, regăsindu-se de exemplu în mitologiile nordice, germanice şi greceşti; dintre ele, cele care sunt legate de principiul oricărei vindecări erau aduse înaintea sufletului celui adormit. Dacă omul şi-ar fi păstrat trează starea de conştienţă n-ar fi fost niciodată posibil ca aceste forţe să fie determinate să acţioneze asupra lui. Preoţii dirijau însă aceste vise în aşa fel încât în ele pătrundeau forţe puternice, care armonizau şi ordonau corpul ale cărui forţe vitale erau în dizarmonie şi dezordine. Acest lucru nu era posibil decât prin atenuarea conştienţei de sine.

Somnul din templu avea deci o importanţă foarte reală. Acum vedem, de asemenea, de ce influenţa terapeutică a magilor era legată de o înţelepciune pe care nu o puteau primi decât prin iniţiere. Această legătură reiese foarte clar. Într-adevăr magii erau aceia care, redeşteptând în ei vechea privire care pătrundea în lumile superioare, posedau prin înţelepciunea lor forţele care se revarsă din lumea spirituală unde spiritul acţionează asupra spiritului. Astfel dobândeau puterea de a acţiona prin spirit asupra spiritului, şi înţelepciunea era legată intim de viaţa sănătoasă a corpului.

În vremurile vechi, această înălţare spre lumea spirituală avea în vedere şi un principiu al sănătăţii; ar fi bine ca oamenii să poată să înţeleagă din nou acest adevăr; atunci ar fi conştienţi de marea misiune a Antroposofiei. Ce altă misiune poate avea decât cea de a conduce pe oameni spre lumile spirituale, pentru ca să poată contempla sferele de unde s-au coborât. Desigur, în viitor nu se va mai impune necesitatea somnului somnambulic – conştienţa de sine va rămâne intactă; totuşi forţa intensă a spiritului va acţiona asupra naturii umane; posedarea înţelepciunii şi contemplarea lumilor superioare vor da din nou naturii umane sănătate şi armonie.

În prezent, această relaţie dintre spirit şi principiile terapeutice este atât de ascunsă încât cei care nu sunt într-un fel sau altul iniţiati în profunda înţelepciune a misterelor nu pot să o conceapă: ei nu pot percepe faptele subtile care îi înconjoară. Dar cel a cărui privire nu este atât de superficială ştie că vindecarea depinde de condiţii foarte profunde.

Să luăm de exemplu o persoană atinsă de o anumită boală care are o cauză interioară, nu o fractură sau o boală a stomacului care au cauze exterioare. Cel care vrea să cunoască lucrurile în toată profunzimea lor va înţelege cu uşurinţă că posibilităţile de vindecare ale unui bolnav care se ocupă de exemplu de matematici sunt cu totul altele decât cele ale unui om pe care acestea nu-l interesează. Acest fapt vă arată ce legătură stranie există între viaţa spirituală a unui om şi sănătatea sa fizică. Desigur, nu trebuie să deducem de aici că gândirea matematică vindecă. Dar trebuie să înţelegem că sunt necesare condiţii diferite pentru a vindeca un om, în funcţie de faptul că el poate sau nu poate să gândească matematic. Să presupunem că două persoane suferă de aceeaşi boală. În realitate aceasta nu se întâmplă niciodată, dar putem să o presupunem. Una dintre ele se ocupă intens de matematică, cealaltă, dimpotrivă, a renuntat la ea. Se poate întâmpla ca a doua persoană să nu se vindece, în timp ce un tratament adecvat va reda sănătatea primei persoane. Acesta este un caz real.

Alt exemplu: starea sănătăţii unui ateu convins este cu totul alta decât cea a unei persoane cu un spirit profund religios. Şi de această dată se poate întâmpla ca dacă ambele persoane sunt atinse de o boală cea de a doua să se vindece, iar prima nu, deşi utilizează aceleaşi leacuri. Pentru gândirea modernă aceste relaţii par, în majoritatea cazurilor, nişte absurdităţi. Şi totuşi aşa este.

Care este cauza? Faptul că natura omenească este influenţată în mod diferit de ideile ataşate de lumea simţurilor şi de cele care s-au eliberat de aceasta. Gândiţi-vă ce diferenţă este între cei care nu poate să sufere matematica şi cel căruia îi place. Unul zice: la ce-mi trebuie mie toate acestea? Nu vreau să mă ocup decât de ce pot percepe prin simţurile mele. Şi totuşi este necesar ca fiinţa omenească să-şi reprezinte lucruri pe care nu le poate vedea; de asemenea, este necesar să fie pătrunsă de gânduri religioase, căci acestea se sprijină pe lucruri intangibile, fără nici o legătură cu materia, cu exteriorul; într-un cuvânt, ele nu mai sunt legate de simţuri. Când se va reveni la preocupări spirituale, aceste lucruri vor influenţa pedagogia.

Să luăm de exemplu o noţiune simplă: 3 ori 3 egal 9. Copiii o înţeleg mai bine când nu este însoţită de nici o demonstraţie materială. Nu este bine să tot pui în faţa lor de trei ori câte trei boabe, căci ei nu se mai pot apoi debarasa de concepţia senzorială. Obişnuiţi-i pe copii să numere întâi pe degete, dar nu pentru prea mult timp, iar apoi să calculeze doar în gând; aceasta va avea un efect regularizator asupra sănătăţii lor.

Neputinta epocii noastre de a înţelege aceste lucruri se manifestă prin faptul că pedagogia modernă procedează exact invers. S-a introdus în şcoli numărătoarea, pe care se fac adunări, scăderi ş.a. cu bile, pentru a face lecţia mai clară pentru ochi. Prin acest sistem se doreşte să se facă perceptibil simţurilor ceea ce nu ar trebui sesizat decât de către spirit. Poate că este mai comod, dar cei care cred că este un bun principiu educativ să recurgi la tot acest material nu au nici o idee despre influenţa binefăcătoare a pedagogiei care îşi are originea în forţele spirituale. Un om obişnuit din copilărie cu concepte materiale nu va putea fi vindecat la fel de uşor ca cel obişnuit cu concepte spirituale, şi aceasta deoarece sistemul său nervos trăieşte în condiţii nesănătoase. Cu cât un om a fost mai obişnuit să gândească făcând abstracţie de materie, cu atât va fi mai usor să fie vindecat.

Din acest motiv în Antichitate se obişnuia să se utilizeze tot felul de figuri simbolice: triunghiuri, combinaţii de cifre. Pe lângă valoarea lor obişnuită, aceste figuri aveau ca scop să ridice omul deasupra simplei perceperi a semnelor înscrise în faţa sa.

Dacă desenez un triunghi şi îl privesc ca atare, acesta nu are o valoare specială. Dimpotrivă, dacă văd în el simbolul trinităţii superioare a omului, acest simbol are un efect salutar asupra spiritului. Gânditi-vă însă că Ştiinţa spirituală trebuie să conducă pe om la contemplarea spiritului. Ea ne conduce de la ceea ce se petrece pe Pământ spre ceea ce s-a petrecut pe vechiul Soare, vechea Lună, vechiul Saturn. Dar dacă veţi reuşi să vă ridicaţi fără cârjele simţurilor până la ceea ce a fost odinioară, vă veţi însuşi concepţii care vor acţiona armonios asupra întregii voastre vieţi, chiar fizice. De aceea ştiinţa spirituală va redeveni marele remediu care a fost odinioară, atunci când preoţii Egiptului antic recurgeau încă, pentru a vindeca un bolnav, la o atenuare a Eului acestuia.

Ştiinţa spirituală posedă în sine o forţă a sănătăţii. Mi se va obiecta desigur: antroposofii se simt cu toţii bine, nu există bolnavi printre ei? Trebuie să înţelegem că o persoană nu poate face prea multe pentru sănătatea sau pentru bolile sale. O mare parte dintre cauzele bolilor nu depind de personalitatea omului. Puteţi avea în prezent ideile cele mai sănătoase care, dacă aţi trăi în condiţii normale, nu ar fi niciodată o cauză interioară a bolilor; dar există alte cauze care sunt absolut în afara voinţei individuale, de exemplu acţiunea ascunsă a eredităţii, a influenţei dintre oameni, acţiunea unui mediu anormal etc. Sunt tot atâtea stimulente pentru îmbolnăviri pe care nu vom ajunge să le învingem decât cu timpul, printr-o gândire spirituală sănătoasă. Faptul că în epoca noastră oameni cu un spirit foarte sănătos se îmbolnăvesc, chiar foarte grav, nu este o dovadă că Ştiinta spirituală nu va avea în decursul veacurilor (şi vorbesc de veacuri, nu de milenii) o influenţă binefăcătoare asupra omenirii. Privirea înţeleptului percepe un viitor în care nu vor mai fi cauze interioare ale îmbolnăvirilor pentru cei care vor şti să trăiască în condiţii interioare şi exterioare de înţelepciune spirituală. Vor mai fi încă cauze externe, ele nu vor putea fi eliminate decât de către o ştiinţă medicală spirituală din ce în ce mai amplă. Iată deci că atunci când înţelegem influenţa reală a spiritului somnul din templu nu mai este o enigmă pentru noi.

Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.