Articole

Samael Aun Weor – Kundalini

Am ajuns la un punct foarte spinos, vreau să mă refer la această chestiune legată de Kundalini, șarpele ignic al puterilor noastre magice, citat în multe texte ale înțelepciunii orientale. Fără îndoială Kundalini se bucură de o vastă documentație și este ceva ce merită din plin să fie investigat.


În textele de Alchimie Medievală, Kundalini este semnătura astrală a spermei sacre, STELLA MARIS, FECIOARA MĂRII, cea care îi ghidează cu înțelepciune pe cei ce lucrează în Marea Operă.

La azteci ea este TONANTZIN, la greci este CASTA DIANA, iar în Egipt este ISIS, MAMA DIVINĂ căreia nici un muritor nu i-a ridicat vălul. Fără nici o îndoială, Creștinismul Esoteric nu a încetat nicicând să o adore pe Divina Mamă Kundalini; evident, ea este MARAH sau, mai bine zis, RAM-IO, MARIA.

Ceea ce nu au specificat religiile ortodoxe, cel puțin în ceea ce privește cercul exoteric sau public, este aspectul lui ISIS în forma sa individuală umană. În mod vădit, numai în taină li s-a predat inițiaților faptul că această Divină Mamă există în mod individual înăuntrul fiecărei ființe umane.

Nu e de prisos să precizăm în mod subliniat că Dumnezeul-Mamă, REA, CIBELE, ADONIA sau oricum am vrea să o numim, este o variantă a propriei noastre Ființe individuale, aici și acum.

Rezumând, vom spune că fiecare dintre noi își are propria Mamă Divină particulară, individuală. Există tot atâtea Mame în cer, câte creaturi sunt pe fața pământului.

Kundalini este energia misterioasă care face să existe lumea, fiind un aspect al lui BRAHMA. În aspectul său psihologic concret din anatomia ocultă a ființei umane, KUNDALINI se află încolăcită de trei ori și jumătate înăuntrul unui anumit centru magnetic situat în osul coccigian. Acolo, amorțită, se odihnește ca orice șarpe, Divina Prințesă.

În centrul acelei Chakre sau loc de ședere, există un triunghi feminin sau YONI, în care se găsește un LINGAM masculin. Pe acest LINGAM atomic sau magic, ce reprezintă puterea sexuală creatoare a lui BRAHMA, se încolăcește sublimul șarpe KUNDALINI.

Regina ignică în aspectul ei de șarpe, se trezește prin secretum secretorum al unui anumit meșteșug alchimic pe care l-am predat cu claritate în opera mea intitulată „Misterul Înfloririi de Aur”.

Indiscutabil, atunci când această forță divină se trezește, ea urcă victorioasă prin canalul măduvei spinării pentru a dezvolta în noi puterile care divinizează.

În aspectul său transcendental divin, supraliminar, șarpele sacru, transcendând ceea ce este pur fiziologic, anatomic, în sarea sa caracteristică este, așa cum am spus deja, propria noastră Ființă, însă derivată.

Nu este scopul meu să explic în acest tratat tehnica pentru trezirea șarpelui sacru. Vreau doar să accentuez întrucâtva cruda realitate a Egoului și urgența interioară privind dizolvarea diverselor sale elemente inumane.

Mintea, prin ea însăși, nu poate altera în mod radical nici un defect psihologic. Mintea poate să eticheteze orice defect, să-l treacă de la un nivel la altul, să-l ascundă de ea însăși sau de ceilalți, să-l justifice etc., dar niciodată să-l elimine definitiv.

Înțelegerea este o parte fundamentală, însă nu e totul, este nevoie de eliminare. Un defect observat trebuie să fie analizat și înțeles în mod integral înainte de a trece la eliminarea lui.

Avem nevoie de o putere superioară minții, de o putere capabilă să dezintegreze la nivel atomic orice eu-defect pe care lam descoperit în prealabil și l-am supus judecății în mod profund.

Din fericire o asemenea putere subzistă profund, dincolo de corp, de afecte și de minte, deși își are exponentele concrete în osul din centrul coccigian, așa cum am explicat-o deja în paragrafele anterioare ale acestui capitol.

După ce am înțeles în mod integral un oarecare eu-defect, trebuie să ne cufundăm în meditație profundă, implorând, rugându-ne, cerându-i Divinei noastre Mame particulare, individuale, să dezintegreze eul-defect înțeles în prealabil.

Aceasta este tehnica precisă care se cere pentru eliminarea elementelor nedorite pe care le purtăm în interiorul nostru.

Divina Mamă Kundalini are puterea de a reduce la cenușă orice agregat psihic subiectiv, inuman. Fără această metodă, fără acest procedeu, orice efort pentru dizolvarea Egoului se dovedește zadarnic, inutil, absurd.

 


Susține Trezirea Inteligenței prin o donație pentru a răspândi lumină, cunoaștere și a crea un viitor mai conștient și iubitor.


Hide picture