Samael Aun Weor – Intelegere creatoare

Faptul de a Fi și a Ști trebuie sã se echilibreze reciproc pentru a stabili în psihicul nostru sclipirea înțelegerii. Când faptul de a ști este mai mare decât cel de a fi, se produc confuzii intelectuale de tot felul.

Dacã faptul de a fi este mai mare decât cel de a ști, acest lucru poate determina cazuri la fel de grave ca și acela al sfântului neghiob. Pe terenul vieții practice este bine sã ne autoobservãm cu scopul de a ne autodescoperi.

Tocmai viața practicã este gimnaziul psihologic prin intermediul cãruia putem sã ne descoperim defectele. În stare de alertã percepție, de alertã noutate, vom putea verifica în mod direct cã defectele ascunse apar spontan.

E clar cã defectul descoperit trebuie sã fie studiat în mod conștient cu scopul de a-l separa de psihicul nostru. Înainte de toate, nu trebuie sã ne identificãm cu nici un eu-defect, dacã într-adevãr dorim sã-l eliminãm.

Dacã stând în picioare pe o scândurã vrem sã o ridicãm ca s-o sprijinim de un perete, acest lucru nu ar fi posibil dacã am continua sã rãmânem în picioare pe ea.

Evident, trebuie sã începem prin a ne desprinde de scândurã, dându-ne jos de pe ea și apoi, cu mâinile noastre, sã ridicãm scândura și s-o așezãm sprijinitã de perete. Tot așa, nu trebuie sã ne identificãm cu nici un agregat psihic, dacã într-adevãr dorim sã-l separãm de psihicul nostru. Când cineva se identificã cu un eu oarecare, de fapt îl fortificã în loc sã-l dezintegreze.

Sã presupunem cã un eu oarecare de desfrâu, se înstãpânește pe încâlcelile pe care le avem în centrul intelectual, pentru a proiecta pe ecranul minții scene de lascivitate și morbiditate sexualã; dacã ne identificãm cu asemenea tablouri pasionale, fãrã îndoialã cã acel eu desfrânat se va fortifica teribil.

Dar dacã noi, în loc sã ne identificãm cu acea entitate, o separãm de psihicul nostru considerând-o ca pe un demon intrus, în mod evident va fi apãrut atunci în intimitatea noastrã, înțelegerea creatoare.

Ulterior, ne vom putea oferi luxul de a judeca analitic agregatul respectiv, cu scopul de a deveni absolut conștienți de el. Ceea ce este grav la oameni constã tocmai în faptul cã se identificã și asta este lamentabil.

Dacã oamenii ar cunoaște doctrina celor multipli, dacã ar înțelege într-adevãr cã nici propria lor viațã nu le aparține, atunci nu ar mai comite greșeala de a se identifica.

Scenele de mânie, imaginile de gelozie etc., se dovedesc utile pe terenul vieții practice, atunci când ne aflãm într-o constantã autoobservare psihologicã. Atunci constatãm cã nici gândurile, nici dorințele și nici acțiunile noastre nu ne aparțin.

Indiscutabil, multiple euri intervin ca niște intruși nefaști, pentru a pune în mintea noastrã gânduri, în inima noastrã emoții, iar în centrul nostru motor acțiuni de tot felul.

Este lamentabil sã nu fim proprii noștri stãpâni și ca diverse entitãți psihologice sã facã din noi ce vor ele.

Din nefericire, nici mãcar nu bãnuim ce ni se întâmplã și acționãm ca simple marionete controlate de fire invizibile. Cel mai rãu dintre toate este cã în loc sã luptãm pentru a deveni independenți de toți acești mici tirani secreți, comitem greșeala de a-i întãri și acest lucru se întâmplã atunci când ne identificãm.

Orice scenã de pe stradã, orice dramã familialã, orice ceartã prosteascã între soți, se datoreazã fãrã îndoialã unui eu oarecare, iar acesta este un lucru pe care nu trebuie sã-l ignorãm niciodatã.

Viața practicã este oglinda psihologicã în care ne putem vedea pe noi înșine așa cum suntem. Dar înainte de toate, trebuie sã înțelegem necesitatea de a ne vedea pe noi înșine, necesitatea de a neschimba radical, doar așa vom avea dorința de a ne observa cu adevãrat.

Cel care se mulțumește cu starea în care trãiește, neghiobul, retrogradul, neglijentul, nu va simți niciodatã dorința de a se vedea pe sine însuși, se va iubi prea mult și în nici un fel nu va fi dispus sã-și revizuiascã conduita și felul sãu de a fi.

În mod clar vom spune cã în anumite comedii, drame și tragedii ale vieții practice intervin diverse euri pe care este necesar sã le înțelegem. În orice scenã de gelozie pasionalã intrã în joc euri de desfrâu, mânie, amor propriu, gelozie etc. etc. etc., care ulterior vor trebui sã fie judecate în mod analitic, fiecare separat, pentru a le înțelege în mod integral, cu scopul evident de a le putea dezintegra în totalitate.

Înțelegerea se dovedește foarte elasticã, de aceea trebuie sã pãtrundem de fiecare datã mai în profunzime; ceea ce astãzi înțelegem într-un fel, mâine vom înțelege mai bine. Privite lucrurile sub acest aspect, putem verifica prin noi înșine cât de utile sunt diversele circumstanțe ale vieții, atunci când într-adevãr le folosim ca pe o oglindã pentru a ne autodescoperi.

Nicidecum nu am încerca sã afirmãm vreodatã cã dramele, comediile și tragediile vieții practice sunt întotdeauna frumoase și perfecte; o asemenea afirmație ar fi necugetatã. Totuși, oricât de absurde ar fi diversele situații ale existenței, ele se dovedesc minunate ca gimnaziu psihologic.

Munca legatã de dizolvarea diverselor elemente care constituie eul însuși, se dovedește extrem de dificilã. Și în cadența versurilor se ascunde delictul. În parfumul încântãtor al templelor, se ascunde delictul. Uneori delictul devine atât de rafinat încât se confundã cu sfințenia și atât de crud încât ajunge sã se asemene blândeții.

Delictul se îmbracã cu toga judecãtorului, cu tunica Maestrului, cu haina cerșetorului, cu costumul domnului și chiar cu tunica lui Cristos.

Înțelegerea este fundamentalã, însã în munca de dizolvare a agregatelor psihice, nu este totul, așa cum vom vedea în capitolul urmãtor. Este urgent și de neamânat sã devenim conștienți de fiecare Eu pentru a-l separa de Psihicul nostru.

Dacă informatiile găsite aici ti-au fost de folos, spune "mulțumesc" printr-o donație de sustinere: