Rudolf Steiner – Treptele Conștiinței Umane și Conexiunile Cosmice
Această conștiință obiectivă, prin care avem astăzi posibilitatea să percepem lumea simțurilor și să vedem culorile, să auzim sunetele, să pipăim și să gustăm, s-a dezvoltat treptat, cum am mai spus, pornind de la un rudiment de organ senzorial, care era la început o sursă de lumină – glanda pineală. Această conștiență este pur terestră.
Percepțiile senzoriale de care depinde nu se găsesc decât pe Pământ. Oricât ar părea de ciudat, toate senzațiile noastre, cele care ne arată lumea în culori diferite, cele care fac să ne sune în urechi muzica, toate acestea nu există decât ca urmare a existenței terestre. Dacă ați putea vedea ființele de pe alte planete, v-ar fi imposibil să vă înțelegeți direct cu ele. Dacă le-ați vorbi despre culoarea roșie, ele nu ar ști despre ce este vorba. Într-adevăr; ele au pe planetele lor alte mijloace de a percepe obiectele și entitățile. Ceea ce numim percepție senzorială este ceva ce nu poate fi utilizat decât pe Pământul nostru.
Dar, am văzut că percepția senzorială, înainte de a se diferenția, era strâns legată de funcția de reproducere. Ca și forma noastră de percepție, forma noastră de procreație, așa cum este ea în zilele noastre, este terestră, adaptată în mod special acestei existențe planetare. Scopul ei este să pună bazele a ceea ce este chiar țelul misiunii terestre: dragostea. Căci dragostea se dezvoltă pe acest Pământ. Capacitatea de procreare a omului de acum este deci de asemenea strict și exclusiv terestră; nu acționează decât pe Pământ.
Să urmărim și altă forță. Să luăm un obiect sesizabil. Cât timp ne ațintim privirea asupra lui, știm că suntem în corespondență cu acel obiect, că el acționează asupra noastră. Privim apoi în altă parte păstrând în minte reprezentarea acelui obiect. Obiectul nu mai este în fața noastră, dar imaginea lui rămâne în noi. Dacă omul nu ar avea capacitatea să rețină astfel imaginile, el ar fi cu totul altul; lucrurile ar dispărea complet din mintea lui de cum și-ar lua privirea de la ele. În această situație, el nu ar mai avea nicio posibilitate să stabilească o legătură între el însuși și calitățile ființelor. Această capacitate pe care o are omul de a-și reprezenta un lucru chiar atunci când nu-l mai percepe, exista și pe vechea Lună și este capacitatea care îi dă posibilitatea să vadă lumea exterioară sub forma unor imagini. Pe atunci; el nu putea să perceapă obiectele exterioare, ca astăzi, dar când se apropia de ceva, în el apărea o imagine astrală, un vis, care îl punea în legătură cu acel lucru. Conștiința sa era alcătuită din imagini, în timp ce acum imaginea se formează după ce omul a venit în contact cu obiectul respectiv. Imaginile-amintiri pe care le avem sunt un ultim vestigiu al conștiinței în imagini de altădată. De aceea valoarea lor depășește cu mult pe cea a simplei perceperi a obiectelor exterioare. După ce am perceput mai multe obiecte, le reunim într-un concept comun. Există multe bucăți de cretă pe care le reunim în noțiunea generală de „cretă“. Astfel, omul ajunge să formeze concepte generale care nu corespund unui obiect exterior. El are darul de a elabora reprezentări interioare.
Abordând locuitorii altor planete cu ajutorul acestei elaborări interioare, al acestei reprezentări separate a obiectelor, ne putem deja înțelege mai bine cu aceste ființe cărora Pământul le este străin. Conștiința în imagini pe care o poseda omul înainte de a putea percepe lucrurile exterioare, și care era o clarviziune nedeslușită, este în mare măsură analogă cu „conștiința imaginativă“ care se va dezvolta în viitor, și ea nu se limitează numai la obiecte pur terestre. Atunci când omul reușește să o obțină datorită învățăturii oculte, când nu se mai mărginește numai la perceperea obiectelor exterioare, ci, de exemplu, la apropierea unuia dintre semenii săi vede cum strălucește „aura“ acestuia, când sesizează prin imagini orice element spiritual și însuflețit care îl înconjoară, când viața din Univers îi apare sub formă de simboluri vii, atunci el are puterea să se unească în mod conștient cu alte entități care populează lumile planetare.
Există însă și un nivel mai elevat al stării de conștiință umană. Omul îl poseda în mod confuz în timpul Soarelui vechi și mai păstrează încă, în timpul somnului, o rămășiță foarte vagă a acestui nivel de conștiință, cel al somnului profund. Omul, când doarme, și când nu visează, nu este complet lipsit de conștiință; nici planta nu este lipsită complet de conștiință; dar nivelul ei de conștiință, care este în timpul zilei similar cu cel al omului din timpul somnului profund, pare foarte scăzut. Obiectele nu sunt sesizate, ele scapă din vedere, nu pot fi ținute sub ochi. Dar omul poate să-și dezvolte unele facultăți care îi permit să perceapă, în această stare de somn profund, lumea înconjurătoare. Conștiința pe care o obține atunci este superioară conștiinței imaginative, este conștiința pe care planta o posedă în chip ascuns. Să te ridici la conștiința plantei, dar pe care să o luminezi cu lumina Eului, să o posezi în plină claritate a spiritului, este ceea ce se numește în învățătura ocultă treapta de „Inspirație“, de „conștiință inspirată“. Aceasta nu cuprinde numai imagini. Ceea ce emană din lucruri și din ființe, capătă un nou caracter atunci când pătrunde în conștiința inspirată. Ceea ce este propriu acestei conștiințe inspirate este că ea are un caracter muzical, sonor. Omul care se bucură de ea pătrunde într-un univers de sunete spirituale.
Pitagora evoca această experiență atunci când vorbea despre „armonia sferelor“. Întregul Univers se exprimă prin sunete, și atunci când omul adoarme seara, când corpul său astral și Eul său se eliberează, armoniile și melodile muzicii lumilor străbat acest corp astral eliberat. Acesta se află atunci ca într-un leagăn, în existența sa spirituală normală, și muzica lumilor îi transmite forțele de care are nevoie pentru a reface forțele uzate ale celui adormit. De fapt, noaptea omul se scaldă în armonia sferelor și datorită influenței reparatoare a sonorităților universale el se simte a doua zi în zori dotat cu forțe noi. Atunci când omul realizează în mod conștient acest salt, el posedă o conștiință inspirată care îi permite să perceapă tot ce se află în sistemul nostru solar.
Să recapitulăm. Prin capacitatea sa curentă de reprezentare, omul nu are acces decât la lucrurile de pe Pământ. Prin imaginație el devine apt să intre în corespondență cu entități de pe diferite planete; prin Inspirație el se pune în legătură cu întregul sistem solar. Aceste lucruri au fost dintotdeauna cunoscute în unele cercuri. Goethe, care era un inițiat fără a fi conștient de aceasta, le știa. În Faust, în „Prologul în cer“ – scenă care se petrece în lumea spirituală – el îi pune pe îngeri să zică:
„Soarele răsună în străveche armonie
În corul frățesc al sferelor.“
Ne dăm seama că el cunoștea misterul despre care am vorbit, și anume că realitățile spirituale dintr-un sistem solar se exprimă prin sunete și că omul care s-a înălțat până la nivelul inspirației învață să le cunoască. Goethe n-a scris acele versuri la întâmplare. El le menține și le repetă în partea a doua a lui Faust, în clipa când eroul său este transportat în lumea spirituală:
„Deja ziua cea nouă care se naște,
Răsună în urechile spiritului.“
Urechile spiritului sunt urechile inițiatului care percepe armoniile celeste ale sistemului solar. Dacă ați putea percepe forțele solare care coboară asupra corpului plantelor, atunci când acestea se ivesc din Pământ, aceste corpuri de plante formate din rădăcină și frunze, terminate în partea de sus prin flori, în punctul unde lumea astrală le scaldă și forțele spirituale ale Soarelui le fecundează, dacă ați putea sesiza acele forțe, le-ați percepe ca pe o muzică cerească, pe care nu o pot auzi decât urechile spiritului. Sunetele spirituale pătrund în mod misterios în fiecare floare. Acesta este secretul plantei: fiecare floare este expresia sunetelor spirituale care au format-o și însuși fructul își primește prin aceasta caracterul său.
Armoniile solare sunt primite de plantă și acționează spiritual în ea. Poate că știți că în lumea materială pot fi generate forme prin sunete. Amintiți-vă experiența lui Chladni, prin care se obțin figuri în pulberea împrăștiată pe o tavă care este făcută să vibreze. Aceste figuri sunt expresia sunetelor care le-au determinat. Așa cum în experiența lui Chladni se poate spune că pulberea recepționează sunetul fizic, floarea și fructul plantelor primesc, absorb sonoritatea spirituală a Soarelui. Această sonoritate trece în mod misterios în sămânță, și când planta apare din sămânță, sonoritatea solară aspirată, primită anterior, este aceea care face să se ivească din nou, miraculos, forma vegetală.
Când conștiința clarvăzătoare se oprește asupra lumii vegetale care ne înconjoară, asupra florilor care alcătuiesc covorul ce acoperă fața Pământului, vede în ele efectul direct al Sunetului solar. Astfel, ceea ce a scris Goethe este profund adevărat: „Soarele răsună în străveche armonie“ Dar este adevărat, de asemenea, că acest sunet solar coboară, scaldă Pământul, este absorbit de plante și reapare atunci când încolțește o sămânță. Formele plantelor constituie restituirea sonorităților solare în spațiul universal, este muzica sferelor reflectată de globul terestru. Prin aceasta există relații spirituale strânse de la o lume la alta, de la stea la planetă. Nu se pune problema să înțelegem numai ceea ce ne înconjoară în lumea fizică; trebuie și să ghicim, să presimțim cum se ridică inspirația până la Soare.
Dar există un nivel și mai ridicat al conștienței. Îi putem spune, în sensul cel mai propriu al cuvântului Intuiție. Prin intuiție omul pătrunde până în adâncul lucrurilor. Nu este numai o conștiință inspirată. Prin conștiința intuitivă omul pătrunde în ființe, în entități. El se identifică cu ele. Acest lucru îl duce mai departe decât până acum. Până unde îl poate duce pe om conștiința inspirată? Până în punctul unde el se simte unit cu planeta terestră, în centrul căreia se află Eul plantelor. Sesizând sunetul solar, el se unește cu entitatea planetară care este întrupată în centrul Pământului, el devine una cu planeta. Dar el se poate uni astfel cu orice entitate; în acest fel el accede la experiențe care depășesc cu mult sistemul solar. Privirea lui străbate până departe, trece de nivelul de conștiință al sistemului solar și accede în cel al conștiinței Universului. Intuiția te poartă astfel dincolo de toate sistemele solare distincte până în profunzimile Universului.
Astfel, regnul mineral, prin alcătuirea sa uniformă, ne oferă o trambulină spirituală care ne transportă mult dincolo de condițiile existenței noastre obișnuite. Corpul de astăzi al omului este fizic, terestru, dar omul se va ridica de la conștiința sa terestră curentă la conștiința planetară prin Imaginație, la conștiința Universului prin Intuiție.
Acesta este drumul omenirii, în măsura în care acest drum este legat cu cel al evoluției universale.
Cartile lui Rudolf Steiner se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
