Samael Aun Weor – Anihilarea Egoului și Centrul de Gravitație Permanent

Neexistând o adevărată individualitate, se dovedește imposibil să existe o continuitate a scopurilor. Dacă nu există individul psihologic, dacă în fiecare dintre noi trăiesc multe persoane, dacă nu există un subiect responsabil, ar fi absurd să-i pretindem cuiva o continuitate a scopurilor. Știm bine că înăuntrul unei persoane trăiesc multe persoane, așadar, simțul deplin al responsabilității nu există de fapt în noi. Ceea ce un anumit Eu afirmă la un moment dat, nu poate avea nicio seriozitate, datorită faptului concret că oricare alt Eu poate afirma exact contrariul în orice alt moment.

Ceea ce e grav în toate acestea este că mulți oameni cred că posedă simțul responsabilității morale și se auto-înșeală afirmând că sunt mereu aceiași. Există persoane care la un moment dat al existenței lor vin la studiile Gnostice, strălucesc prin forța năzuinței, se entuziasmează de munca esoterică și chiar jură să-și consacre întreaga existență acestor chestiuni. Indiscutabil, toți frații mișcării noastre ajung chiar să admire un astfel de entuziast. Nu poți decât să simți o mare bucurie ascultând persoane de acest fel, atât de devotate și complet sincere.

Cu toate acestea, idila nu durează mult timp, într-o bună zi, din cauza unui motiv oarecare, justificat sau nejustificat, simplu sau complicat, persoana se retrage din Gnoză, atunci abandonează munca esoterică și pentru a repara nedreptatea, sau încercând să se justifice pe ea însăși, se afiliază la oricare altă organizație mistică și crede că acum merge mai bine.

Tot acel du-te vino, toată acea schimbare neîncetată de școli, secte, religii, se datorează mulțimii de Euri care, în interiorul nostru, luptă între ele pentru propria supremație. Dat fiind faptul că fiecare Eu posedă propriul său criteriu, propria sa minte, propriile sale idei, este aproape normală această schimbare de păreri, această rătăcire constantă din organizație în organizație, din ideal în ideal etc.

Subiectul în sine, nu este altceva decât o mașină care imediat servește drept vehicul atât unui Eu, cât și altuia. Anumite Euri mistice se auto-înșeală, după ce au abandonat o sectă oarecare, se decid să se creadă Zei, strălucesc ca focurile de paie și în cele din urmă dispar.

Există persoane care se dedică pe moment muncii esoterice și apoi, în clipa în care alt Eu intervine, abandonează definitiv aceste studii și se lasă înghițite de viață. Evident, dacă cineva nu luptă împotriva vieții, aceasta îl devorează și sunt rari aspiranții care, într-adevăr, nu se lasă înghițiți de viață.

Existând înăuntrul nostru o întreagă multiplicitate de Euri, centrul de gravitație permanent nu poate exista. Este aproape normal ca nu toți subiecții să se auto-realizeze în mod intim. Știm bine că autorealizarea intimă a Ființei pretinde o continuitate a scopurilor și, cum se face că e foarte dificil să găsești pe cineva care să aibă un centru de gravitație permanent, atunci, nu este ciudat faptul că sunt foarte rare persoanele care ajung la auto-realizarea interioară profundă. Normal este ca un om să se entuziasmeze pentru munca esoterică și ca apoi să o abandoneze; ciudat este ca un om să nu abandoneze munca și să-și atingă scopul.

Cu siguranță și în numele adevărului, afirmăm că Soarele face un experiment de laborator foarte complicat și teribil de dificil. Înăuntrul animalului intelectual, în mod greșit numit om, există germeni care, dezvoltați corespunzător, pot să ne transforme în oameni solari.

Totuși, este bine să clarificăm că nu este sigur că acei germeni se vor dezvolta, normal este ca ei să degenereze și să se piardă în mod lamentabil. În orice caz, amintiții germeni, care trebuie să ne preschimbe în oameni solari, au nevoie de un ambient adecvat, căci este bine știut că sămânța nu germinează într-un mediu
sterp, se pierde. Pentru ca sămânța reală a omului, depozitată în glandele noastre sexuale, să poată germina, este nevoie de o continuitate a scopurilor și un corp fizic normal.

Dacă nu lucrăm asupra noastră înșine, involuăm și degenerăm înspăimântător. Experimentul pe care Soarele îl face în laboratorul naturii, cu siguranță, pe lângă faptul că e dificil, a dat foarte puține rezultate. A crea oameni solari este cu putință numai când există o adevărată cooperare în fiecare dintre noi. Nu este posibilă crearea omului solar, dacă nu stabilim mai întâi un centru de gravitație permanent în interiorul nostru.

Cum am putea avea o continuitate a scopurilor dacă nu stabilim în psihicul nostru centrul de gravitație?

Orice rasă creată de Soare, desigur, nu are alt obiectiv în natură, decât cel de a servi intereselor acestei creații și experimentului solar.

Dacă Soarele eșuează în experimentul său, își pierde orice interes pentru o astfel de rasă, iar aceasta, de fapt, rămâne condamnată la distrugere și la involuție.

Fiecare dintre rasele ce au existat pe fața Pământului a servit pentru experimentul solar. Din fiecare rasă Soarele a obținut câteva victorii, recoltând mici grupuri de oameni solari.

Când o rasă și-a dat roadele sale, dispare în mod progresiv sau piere în mod violent prin mari catastrofe. Crearea oamenilor solari este posibilă când o persoană luptă pentru a deveni independentă de forțele lunare.

Fără nicio îndoială că toate acele Euri pe care le purtăm în psihicul nostru sunt de tip exclusiv lunar.

Ar fi imposibil să ne eliberăm în vreun mod de forța lunară, dacă în prealabil nu am stabili în noi un centru de gravitație permanent.

Cum am putea dizolva totalitatea Eului pluralizat dacă nu avem o continuitate a scopurilor?

În ce mod am putea avea o continuitate a scopurilor, fără să fi stabilit înainte, în psihicul nostru, un centru de gravitație permanent?

Dat fiind faptul că rasa actuală, în loc să devină independentă de influența lunară, a pierdut orice interes pentru inteligența solară, incontestabil s-a condamnat singură la involuție și degenerare. Nu este posibil ca omul adevărat să apară prin intermediul mecanicii evolutive.

Știm bine că evoluția și sora sa geamănă, involuția, sunt doar două legi ce constituie axa mecanică a întregii naturi. Se evoluează până la un anumit punct perfect definit și apoi vine procesul involutiv; oricărei înălțări îi urmează o coborâre și viceversa.

Noi suntem exclusiv mașini controlate de diverse Euri. Servim economiei naturii, nu avem o individualitate definită.

Avem nevoie să ne schimbăm cu maximă urgență cu scopul ca germenii omului să-și dea roadele. Doar lucrând asupra noastră înșine cu o adevărată continuitate a scopurilor și cu simțul deplin al responsabilității morale, putem să ne transformăm în oameni solari.

Aceasta implică să ne consacrăm totalitatea existenței muncii esoterice asupra noastră înșine. Aceia care au speranța să ajungă la stadiul solar prin intermediul mecanicii evoluției, se înșeală pe ei înșiși și se condamnă, de fapt, la degenerarea involutivă.

În munca esoterică nu ne putem permite luxul versatilității; aceia care au idei nestatornice, aceia care astăzi lucrează asupra psihicului lor și mâine se lasă înghițiți de viață, aceia care caută subterfugii, justificări pentru a abandona munca esoterică, vor degenera și vor involua.

Unii amână greșeala, lasă totul pe ziua de mâine, până când își îmbunătățesc situația economică, fără a ține seama că experimentul solar este ceva foarte diferit de criteriul lor și de obișnuitele lor proiecte.

Nu este atât de ușor să ne transformăm în oameni solari, când purtăm Luna în interiorul nostru. (Eul este lunar.) Pământul are două Luni; a doua dintre acestea este numită Lilith și se află puțin mai departe decât Luna albă. Aceea este Luna neagră.

Forțele cele mai sinistre ale Eului ajung la Pământ dinspre Lilith și produc rezultate psihologice infraumane și bestiale. Crimele presei de scandal, asasinatele cele mai monstruoase ale istoriei, delictele cele mai nebănuite etc. etc. etc., se datorează undelor vibratorii ale lui Lilith.

În inter-relație există auto-descoperire și auto-revelație. Cine renunță la conviețuirea cu semenii săi, renunță deopotrivă la auto-descoperire.

Orice incident al vieții, oricât de nesemnificativ ar părea, fără îndoială, are drept cauză, în noi, un actor intim, un agregat psihic, un „Eu”. Auto-descoperirea este posibilă când ne găsim în stare de percepție alertă, de alertă noutate. „Eul” descoperit în flagrant delict, trebuie să fie observat cu luare-aminte în creierul, inima și sexul nostru.

Un „Eu” oarecare de desfrâu ar putea să se manifeste în inimă ca iubire, în creier ca un ideal, însă îndreptându-ne atenția asupra centrului sexual, vom simți o anumită excitație bolnăvicioasă inconfundabilă.

Judecarea oricărui „Eu” trebuie să fie definitivă. Trebuie să-l așezăm pe banca acuzaților și să-l judecăm fără cruțare. Orice subterfugiu, justificare, considerație, trebuie să fie eliminate, dacă vrem cu adevărat să devenim conștienți de „Eul” pe care năzuim să-l extirpăm din psihicul nostru.

Execuția este diferită; nu ar fi posibil să executăm un „Eu” oarecare, fără să-l fi observat și judecat mai întâi. Rugăciunea în munca psihologică este fundamentală pentru disoluție. Avem nevoie de o putere superioară minții dacă într-adevăr dorim să dezintegrăm vreun „Eu”.

Mintea, prin ea însăși, nicicând nu ar putea dezintegra nici un „Eu”, aceasta este indiscutabil, incontestabil.

A te ruga înseamnă a sta de vorbă cu Dumnezeu. Noi trebuie să apelăm la Dumnezeul Mamă în intimitatea noastră, dacă într-adevăr vrem să dezintegrăm „Euri”; cine nu-și iubește Mama, fiul ingrat, va eșua în munca asupra lui însuși.

Fiecare dintre noi își are Mama sa Divină particulară individuală; ea, în sine însăși, este o parte a propriei noastre Ființe, dar derivată. Toate popoarele de altădată l-au adorat pe „Dumnezeul Mamă” în partea cea mai profundă a Ființei noastre. Principiul feminin al Eternului este ISIS, MARIA, TONANTZIN, CIBELE, RHEA, ADONIA, INSOBERTA etc. etc.

Dacă în lumea exclusiv fizică avem tată și mamă, în partea cea mai adâncă a Ființei noastre îi avem deopotrivă pe Tatăl nostru care se află în secret și pe Divina noastră Mamă KUNDALINI.

Există atâția Tați în Cer câți oameni pe pământ. Dumnezeul Mamă, în propria noastră intimitate, este aspectul feminin al Tatălui nostru care se află în secret. EL și EA sunt, desigur, cele două părți superioare ale Ființei noastre intime. Fără îndoială EL și EA sunt însăși Ființa noastră Reală, dincolo de „EUL” psihologiei.

EL se dedublează în EA și comandă, dirijează, instruiește. EA elimină elementele nedorite pe care le purtăm în interiorul nostru, cu condiția unei munci continue asupra noastră înșine.

Când vom fi murit radical, când toate elementele nedorite vor fi fost eliminate după multe munci conștiente și suferințe voluntare, vom fuziona și ne vom integra cu „TATĂL-MAMA”, atunci vom fi Zei teribil de Divini, dincolo de bine și de rău.

Mama noastră Divină particulară, individuală, prin intermediul puterilor sale înflăcărate poate reduce la praf cosmic oricare dintre acele multe „Euri” care va fi fost observat și judecat în prealabil.

În nici un caz nu ar fi necesară o formulă specifică pentru a ne ruga Mamei noastre Divine interioare. Trebuie să fim foarte naturali și simpli adresându-ne EI. Copilul care se adresează mamei sale, nu are nicicând formule speciale, spune ceea ce-i iese din inimă și atâta tot. Nici un „Eu” nu se dizolvă instantaneu; Divina noastră Mamă trebuie să lucreze și chiar să sufere foarte mult înainte de a izbuti o anihilare a oricărui „Eu”.

Deveniți introvertiți, dirijați-vă ruga spre interior, căutând-o înăuntrul vostru pe Divina voastră Doamnă și cu implorări sincere puteți să-i vorbiți. Rugati-o să dezintegreze acel „Eu” pe care îl veți fi observat și judecat în prealabil.

Simțul auto-observării intime, pe măsură ce se va dezvolta, vă va permite să verificați avansarea progresivă a muncii voastre. Înțelegerea și discernământul sunt fundamentale; totuși, este nevoie de ceva în plus dacă vrem într-adevăr să dezintegrăm „EUL ÎNSUȘI”.

Mintea își poate oferi luxul de a eticheta orice defect, de a-l trece dintr-un compartiment în altul, de a-l expune, de a-l ascunde etc., însă nicicând nu l-ar putea descompune în mod fundamental. Este nevoie de o „putere specială” superioară minții, de o putere înflăcărată, capabilă să prefacă în cenușă orice defect.

STELLA MARIS, Divina noastră Mamă, are acea putere, poate pulveriza orice defect psihologic. Mama noastră Divină trăiește în intimitatea noastră, dincolo de corp, de afecte și de minte. Ea este prin ea însăși o putere ignică superioară minții.

Mama noastră Cosmică particulară, individuală, posedă Înțelepciune, Iubire și Putere. În ea există perfecțiune absolută. Bunele intenții și repetarea constantă a acestora, nu servesc la nimic, nu conduc la nimic. Nu ar servi la nimic să repetăm: „nu voi mai fi desfrânat”; Eurile lascivității oricum vor continua să existe în adâncimea însăși a psihicului nostru. Nu ar servi la nimic să repetăm zilnic: „nu voi mai fi mânios”; Eurile mâniei vor continua să existe în adâncul nostru psihologic. Nu ar servi la nimic să spunem zilnic: „nu voi mai fi lacom”. Eurile lăcomiei vor continua să existe în diversele străfunduri ale psihicului nostru.

Nu ar servi la nimic să ne retragem din lume și să ne închidem într-o mănăstire sau să trăim într-o grotă; Eurile înăuntrul nostru vor continua să existe. Unii anahoreți care trăiesc în peșteri, pe baza de discipline riguroase au ajuns la extazul sfinților și au fost duși în ceruri, unde au văzut și au auzit lucruri care ființelor umane nu le este dat să le înțeleagă; totuși, Eurile au continuat să existe în interiorul lor.

Incontestabil, Esența poate să scape din „Eu” pe baza de discipline riguroase și să se bucure de extaz, însă după clipa de fericire, se reîntoarce în interiorul „Eului Însusi”. Cei care s-au obișnuit cu extazul, fără să-și fi dizolvat „Egul”, cred că deja au atins eliberarea, se autoînșeală crezându-se Maeștri și chiar intră în Involuția scufundată.

Niciodată nu ne-am pronunța împotriva încântării mistice, împotriva extazului și a fericirii Sufletului în absența EGOULUI.

Vrem doar să accentuăm necesitatea de a dizolva „Eurile” pentru a obține eliberarea finală.

Esența oricărui anahoret disciplinat, obișnuit a sa scape din „Eu”, repetă acea faptă eroică după moartea corpului fizic, se bucură un timp de extaz și apoi revine ca Geniul lămpii lui Aladin în interiorul sticlei, în Ego, în Eul Însusi.

Atunci nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să se reîntoarcă într-un nou corp fizic, cu scopul de a-și repeta viața pe scena existenței.

Mulți mistici care s-au dezîncarnat în peșterile din Himalaya, în Asia Centrală, acum sunt persoane comune, obișnuite, în această lume, în ciuda faptului că adepții lor încă îi adoră și-i venerează.

Orice încercare de eliberare, oricât de grandioasă ar fi, dacă nu ține cont de necesitatea de a dizolva Egoul, este condamnată la eșec.