Samael Aun Weor – Concept si Realitate

Cine sau ce poate garanta cã realitatea și conceptul ar fi absolut egale? Conceptul este un lucru iar realitatea este un alt lucru și existã tendința de a ne supraestima propriile concepte. Faptul ca realitatea sã fie egalã cu conceptul este ceva aproape imposibil; totuși, lumea, hipnotizatã de propriul ei concept, presupune întotdeauna cã acesta și realitatea sunt identice.

Unui proces psihologic oarecare, corect structurat prin intermediul unei logici exacte, i se opune un altul diferit, riguros alcãtuit, cu o logicã asemãnãtoare ori superioarã. Și atunci?

Douã minți sever disciplinate în structuri intelectuale de fier, discutând între ele, polemizând despre o oarecare realitate, cred fiecare în exactitatea propriului lor concept și în falsitatea conceptului celeilalte; totuși, care dintre ele are dreptate? Cine ar putea în mod cinstit sã garanteze și într-un caz și în celãlalt? În care dintre ele conceptul și realitatea se dovedesc a fi identice?

Incontestabil, fiecare cap este o lume și în toți și în fiecare dintre noi existã un fel de dogmatism pontifical și dictatorial care vrea sã ne facã sã credem în egalitatea absolutã între concept și realitate.

Oricât de puternice ar fi structurile unui raționament, nimeni nu poate garanta egalitatea absolutã între concepte și realitate.

Cei care se autolimiteazã în orice procedeu de logicã intelectualã, vor sã facã întotdeauna sã coincidã realitatea fenomenelor cu conceptele elaborate, iar aceasta nu este altceva decât rezultatul halucinației raționale. A se deschide la nou este dificila facilitate a conservatorului; din nefericire, oamenii vor sã descopere, sã vadã în orice fenomen natural, propriile lor prejudecãți, concepte, preconcepții, opinii și teorii; nimeni nu știe sã fie receptiv, sã vadã noul cu mintea clarã și spontanã.

Indicat ar fi ca fenomenele sã-i vorbeascã savantului; din pãcate, savanții acestor vremuri nu știu sã vadã fenomenele, vor doar sã vadã în ele confirmarea tuturor preconcepțiilor lor. Chiar dacã pare de necrezut, oamenii de științã moderni nu știu nimic despre fenomenele naturale. Când vedem în fenomenele naturii exclusiv propriile noastre concepte, cu siguranțã nu vedem fenomenele, ci conceptele.

Totuși, nerozii oameni de științã, hipnotizați de fascinantul lor intelect, cred în mod stupid, cã fiecare din conceptele lor este absolut identic cu vreunul din fenomenele observate, cu toate cã realitatea este diferitã. Nu negãm faptul cã afirmațiile noastre sunt respinse de oricine se autolimiteazã într-un procedeu logic oarecare; indiscutabil, condiția pontificalã și dogmaticã a intelectului n-ar putea în nici un fel sã accepte cã un oarecare concept corect elaborat nu coincide exact cu realitatea.

De îndatã ce mintea observã, prin intermediul simțurilor, vreun fenomen, se grãbește imediat sã-l eticheteze cu un oarecare termen științific care, în mod incontestabil, servește doar ca paravan pentru ași ascunde propria ignoranțã.

Mintea nu știe în realitate sã fie receptivã la nou, însã știe sã inventeze termeni foarte complicați cu care pretinde sã califice într-un mod autoînșelãtor ceea ce cu siguranțã ignorã. Vorbind de aceastã datã în accepție Socraticã, vom spune cã mintea nu numai cã nu știe, ci pe deasupra nu știe cã nu știe.

Mintea modernã este teribil de superficialã, s-a specializat în a inventa termeni foarte complicați pentru a-și ascunde propria ignoranțã. Existã douã tipuri de științã: prima nu este altceva decât acea putreziciune de teorii subiective care abundã peste tot. A doua este știința purã a marilor iluminați, știința obiectivã a Ființei.

Fãrã îndoialã, nu ar fi posibil sã pãtrundem în amfiteatrul științei cosmice, dacã înainte nu am murit în noi înșine. Trebuie sã dezintegrãm toate acele elemente indezirabile pe care le purtãm în interiorul nostru și care, în ansamblul lor, constituie sinele însuși, Eul psihologiei.

Câtã vreme conștiința superlativã a Ființei continuã sã fie îmbuteliatã în eul însuși, în propriile noastre concepte și teorii subiective, se dovedește absolut imposibil sã cunoaștem în mod direct cruda realitate a fenomenelor naturale în sine.

Cheia laboratorului naturii o ține în mâna sa dreaptã Îngerul Morții.

Foarte puțin putem învãța din fenomenul nașterii, dar din cel al morții putem învãța totul. Templul neatins al științei pure se aflã în adâncul negrului mormânt.

Dacã germenul nu moare, planta nu se naște. Doar o datã cu moartea survine noul. Când Egoul moare, conștiința se trezește pentru a vedea realitatea tuturor fenomenelor naturii așa cum sunt în ele însele și prin ele însele.

Conștiința știe ceea ce experimenteazã în mod direct, prin ea însãși, cruda realitate a vieții de dincolo de corp, de afecte și de minte.

Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.