Yram – Fiinta umana constienta, langa forma sa fizica

A te despărţi în două părţi, într-un loc familiar, a acţiona total conştient, cu toată libertatea dorită şi a şti că eşti încă viu pe pământ, rezumă cel mai mare triumf al Eului gânditor asupra materiei. Acest triumf nu are limită şi fiinţa omenească poate pătrunde, dacă vrea, dimensiunile succesive ale substanţei, pentru a atinge iuţeala extremă care coincide cu dimensiunea cea mai simplă a atomilor sistemului nostru de Universuri. Cunoştinţele noastre ordinare, educaţia noastră, moravurile noastre, obiceiurile noastre fiind în contradicţie flagrantă cu această realitate experimentală, la prima încercare de dedublare simţim o ciocnire la care trebuie să fim pregătiţi a o suporta.

Realitatea este atât de bruscă, încât toate cuvintele inventate de oameni sunt fără valoare în faţa faptului împlinit, înaintea unei astfel de evidenţe, de care ne îndoim până în ultimul moment, toate raţionamentele contradictorii ale ştiinţei, ale Religiei şi ale Filosofiei se dărâmă lamentabil, fără să lase urmă. In acelaşi timp un val de “Pentru ce” şi “Cum” se iveşte din toate părţile şi această supra-abudenţă de idei îţi dă senzaţia că primeşti o lovitură de măciucă. Ea este de scurtă durată. In curând, reuşita unei astfel de experienţe, bucuria intimă de a cunoaşte în sfârşit realitatea adevărată, în afara oricărei speculaţii sentimentale sau intelectuale, dă operatorului, toate certitudinile pe care i le-a luat Civilizaţia.

Ceea ce este mai surprinzător în această realizare, este uşurinţa cu care dispar toate aceste învăţăminte seculare. Reduse la neant, ele se sparg ca nişte băşici de săpun. Dintr-o dată, rămâi uluit de atâtea eforturi făcute de oameni în atâtea secole de civilizaţie, pentru a sfârşi cu această catastrofă finală. Cu toate acestea, când stai să reflectezi, bagi de seamă că tocmai incertitudinea acestor opinii este aceea care ne-a dus să facem eforturile necesare pentru a ajunge la certitudinea experimentală de azi.

Odată primele surprize trecute, reîncepi cu bucurie a evada din închisoarea de carne. In acest nou domeniu, contempli cu plăcere obiectele familiare. Te plimbi prin încăperile tale cu o senzaţie neobişnuită de putere şi de încredere. Ideile sunt mai precise decât în viaţa pământească. Pe scurt, este o viaţă incontestabil superioară existenţei pământeşti.

La fiecare experienţă se reînnoiesc aceleaşi bucurii. Impresia dominantă are un caracter de siguranţă, asemănător celui pe care-l simţi ajungând acasă după câtva timp de absenţă, şi această impresie de încredere, această senzaţie de a te întoarce acasă este proporţională cu calitatea “forţă” a substanţei în care te dedublezi.

Forma care se exteriorizează astfel aproape de corpul fizic este destul de materială. Ea conţine sensibilitatea corpului organic şi nu se poate îndepărta de acesta decât cu câţiva zeci de metri, este normal, prin urmare, ca în aceasta stare, sa fi mânat a face aceleaşi gesturi ca în viaţa obişnuită. Astfel, pentru a ieşi din cameră eşti obligat a te preface că deschizi uşa sau fereastra. In mai multe rânduri am vrut să trec prin ziduri şi, cu toată voinţa mea, n-am reuşit decât să simt o durere la cap, ca şi cum corpul fizic ar fi fost prezent. Abia mult mai târziu, am ajuns să fac aceasta. La început, aceşti pereţi mi-au părut moi, apoi i-am traversat ca şi când n-ar fi existat deloc, şi aceasta pentru că exteriorizam un dublu mai puţin material, mai radioactiv decât cele de mai înainte.

Atmosfera camerei urmează aceleaşi variaţii. 0 uşoară fosforescenţă îi dă o luminozitate specială. Deşi este destul de întunecată, te recunoşti totuşi îndestul într-însa. Când sensibilitatea magnetică a dublului creşte, atmosfera se clarifică, iată câteva exemple de dedublare în cameră.

Am încercat o experienţă seara, fără să fiu dezbrăcat, întins simplu pe pat. M-am gândit să mă dedublez, fără alt exerciţiu şi am închis ochii. Curând se desemna o imagine. Am făcut efortul necesar şi am avut senzaţia că sunt comprimat şi că mă strecor într-o deschizătură strâmtă. In sfârşit m-am ridicat din pat cu forma mea de a doua. Deşi aveam un an de antrenament când am realizat această experienţă, am simţit o frică instinctivă îndată ce am luat cunoştinţă de dubla mea stare. Mă stăpânii, însă sugestia de teamă şi-a făcut efectul. Simţeam mii de legături nevăzute care mă atrăgeau în forma fizică. Rezistam din toate puterile mele şi priveam cu curiozitate în jurul meu. Totul era întunecat. Focul din cămin trimetea o uşoară licărire şi am constatat că, contrar afirmaţiilor anumitor autori, pereţii nu erau transparenţi. Imi strângeam pumnul stâng cu mâna dreaptă şi am constatat că era tare. In această clipă am auzit fluierând aria “La drapel”. Deşi nu vedeam nimic, cred că ea nu îmi era adresată mie. In acest timp atracţia n-a slăbit şi a trebuit să cedez.

Am deschis ochii şi am luat note despre aceste observaţii şi, după ce m-am dezbrăcat şi culcat, am încercat o nouă experienţă. Mi-am concentrat atenţia asupra operaţiunilor următoare: să aduc pe pat o foaie de hârtie aşezată în faţă, pe un scrin, să examinez mai atent locurile. Am adormit şi m-am deşteptat spre miezul nopţii, cu amintirea vagă că am zburat la o mare înăiţime, pe deasupra unor clădiri. După ce m-am uitat la ceasornic, am închis pleoapele. Abia am isprăvit această mişcare, că am ieşit din corp într-un chip destul de curios. Eram în echilibru pe mâini şi am făcut înconjurul camerei, cu picioarele în aer. Revenit aproape de pat, mi-am reluat poziţia normală. Deşi focul din cămin era stins, camera mi-a părut mai puţin întunecoasă decât prima dată. Eram foarte calm, nicio atracţie nu mă ispitea. Reflectând la hotărârile pe care le-am luat, m-am dus aproape de scrin, însă am văzut două foi de hârtie în loc de una. Le-am luat pe amândouă şi le-am pus pe pat. In sfârşit, m-am aşezat într-un fotoliu, meditând asupra acestei stranii situaţii. Mi-am examinat mâinile şi picioarele; îmi păreau semi-materiale, ca într-un clişeu de raze X. In sfârşit, nevăzând nimic deosebit, am hotărât să schimb dimensiunea şi să mă duc să-mi văd un prieten. Am ieşit pe balcon, şi dintr-un salt uşor am fost în stradă. N-am făcut cincizeci de metri că o forţă irezistibilă mă atrase înapoi şi mă obligă să intru în corp. Am deschis pleoapele, am scris amănuntele experienţei şi am constatat că hârtia nu s-a mişcat de pe mobila pe care am pus-o.

Către ceasurile trei de dimineaţă am încercat o a treia dedublare. De astădată atmosfera era şi mai luminoasă încă. Deşi obloanele erau închise, distingeam prin ele un frumos cer albastru. Am reluat examenul de mai înainte. Am suflat asupra hârtiei îndărătnice, mi-am examinat braţele şi îndată am descoperit un nucleu tare la pipăit, cu o împrejmuire de radiaţii cenuşii, ca într-un clişeu radiografie. In sfârşit, am reintrat în învelişul meu de carne. Hârtia nu s-a mişcat nici acum din loc.

De când am făcut aceste încercări, mi-am dat seama de posibilitatea de a exterioriza un dublu cu densitate variabilă, aducând cu sine puteri şi observaţii de aceeaşi natură.

Intr-un exerciţiu de acelaşi fel, am luat cunoştiinţă de mine însumi prin senzaţia unei încetiniri a respiraţiei, urmată de efort pentru a ieşi dintr-un loc strâmt şi îndată mă simţii mai liber, fără nicio stânjenire. De astă dată, camera îmi păru destul de întunecoasă. Imi contemplam fără entuziasm forma fizică, a cărei figură era pe jumătate acoperită de pături. Am atins-o şi îmi păru moale. M-am îmbrăţişat pe mine însumi şi am avut aceeaşi senzaţie ca la îmbrăţişarea unei persoane moartă de puţin timp. In mijlocul întunecimii uşor transparentă a atmosferei, acest corp călduţ, inert, fără rigiditate musculară, are un caracter destul de lugubru. Cu toate acestea, m-am gândit la hotărârea pe care am luat-o încercând experienţa. Să mă duc la cincisprezece mii de kilometri de locul în care mă aflam, pentru a face o vizită unei persoane prietene. Pentru acest scop m-am îndreptat spre fereastră. Cum încercam să trec prin ea, am simţit o rezistenţă cu neputinţă de învins şi m-am gândit că dublul meu, prea material, se opunea. Am făcut deci simulacrul de a deschide această fereastră şi m-am avântat în spaţiu, gândind la persoana pe care mă duceam să o văd. Călătoria a fost destul de rapidă. In mai multe rânduri am simţit o impresie de oboseală şi trebui să mă opresc. După ce m-am rugat, puterile mi-au revenit şi am ajuns fără piedică la capătul călătoriei, am îmbrăţişat persoana în chestiune, care-mi făcu observaţia că nu am nici pântece nici picioare, l-am răspuns că, în această dimensiune se păstrează numai aparenţa părţii superioare a corpului. Tot vorbind despre una alta, am observatat că acest exerciţiu mă oboseşte. Când încetam să vorbesc, recâştigam puteri. In sfârşit, am revenit în corp, calm şi odihnit, pe când la începutul experienţei eram uşor deprimat.

In privinţa chestiunii “timp”, să notăm că valoarea lui este invers proporţională cu radioactivitatea substanţei în care ne dedublăm. Ea atinge instantaneitatea în esenţa forţă a Lumilor superioare. Rugăciunea este deasemenea un cuvânt care trebuie să fie debarasat de toate superstiţiile care i se atribue. In invizibil, a te ruga este sinonim cu a chema, cu a cere ajutor şi protecţie.

Iată o altă dedublare efectuată cu o formă înzestrată cu vibraţii şi mai subtile.

Fără exerciţiu preliminar, m-am gândit simplu să mă dedublez. Am luat cunoştiinţă de mine însumi, chiar în actul exteriorizării. Aveam senzaţia şi viziunea că sunt întins pe burtă pe o masă. Cu braţele întinse înainte, mă ţineam de marginile acestei mese închipuite, trăgând pentru a mă ajuta să ies din ceva. Aveam impresia că sunt închis într-un sac a cărui gură prea strâmtă era o piedică. In sfârşit, eforturile mele au fost încununate de succes şi m-am văzut aproape de corpul meu, în plină stăpânire a facultăţilor mele psihologice şi conştiente. M-am privit o clipă dormind, apoi, după ce mi-am îmbrăţişat soţia şi copiii, am plecat în spaţiu, în direcţia Răsăritului. Câtva timp am hoinărit în poziţie normală, adică în picioare în mediul atmosferic, cu corpul uşor înclinat, cu capul înainte, cu faţa întoarsă spre orizont, dacă mă pot exprima astfel. Deodată, am simţit o atracţie care mă răsturnă pe spate şi mă târî cu picioarele înainte, într-o direcţie necunoscută. Fără să-mi pierd sângele rece, m-am lăsat condus, redublându-mi atenţia. Am ajuns într-un loc al spaţiului care reprezenta o cameră. Mai multe persoane şedeau lângă un domn culcat. După ce mi-au spus numele persoanei bolnave, m-au poftit să mă aşez şi am discutat cu vecinii mei despre diferite lucruri. Am părăsit grupul şi am revenit în corpul meu pentru a însemna aceste amănunte. Numai natura subiectelor tratate mi-a dispărut din amintire. M-am desfăcut încă odată de forma mea fizică. Am văzut atunci pe Călăuza mea căreia i-am pus mai multe întrebări a căror amintire am păstrat-o de astă dată. In sfârşit, în loc să reintru, ca de obiceiu, direct în corpul meu, m-am oprit în cameră pentru a-mi da seama de diferenţa dintre un dublu condensat şi o substanţă mai rărită, cu aceea pe care o am folosit-o. Atmosfera camerei era mult mai luminoasă decât de obicei. Am văzut-o pe soţia mea mişcându-se în pat, fără să simt nicio vibraţie. Apoi am intrat şi ieşit de mai multe ori din învelişul meu organic. Fineţea formei exteriorizate mi-a îngăduit fac acest exerciţiu fără nici un efort. Acest dublu urma impulsul gândului meu cu o uşurinţă prodigioasă. Abia îmi exprimam dorinţa să reintru în corp, că şi simţeam lămurit patul pe care se odihnea acesta. Greutatea membrelor, respiraţia greoaie, considerabil slăbită, răcoarea atmosferei pământeşti, miile de zgomote ale străzii, pe scurt, eram în învelişul meu fizic. Doream să ies? Aceste senzaţii dispăreau îndată, îmi vedeam corpul întins pe pat şi mă plimbam prin cameră cu o uşurinţă mai mare decât de obicei. După ce am repetat acest exerciţiu de atâtea ori de câte ori mi-a plăcut, am deschis pleoapele, fără ca această mişcare să strice cu ceva precizia amănuntelor pe care le-am observat.

 
Cartile lui Yram se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 


O donatie este un mod de a spune ca apreciati acest blog si articolele publicate. Multumesc frumos tuturor celor care ma sustin si tuturor celor care apreciaza informatiile publicate. Fara voi dragilor, acest blog nu ar exista!


Hide picture