Ramtha – Trăiește în veșnicia lui Acum, Trăieşte pentru Acum
|
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Trăieşte pentru Acum, căci viitorul nu a fost conceput încă. Trăind în momentul Acum, nu te restricţionezi sau limitezi niciodată. Îţi dai voie simplu să fii. Când trăieşti la timpul viitor, îţi pierzi abilitatea de a fi liber, deoarece lucrezi pentru ceva ce este presupus în viitor, sperând ca acel moment să-ţi aducă împlinire, când Acum-ul aduce împlinire.
Dacă nu ştii cum să împlineşti acest moment, entitate, el nu va fi împlinit niciodată în viitorul ce va veni. Acum trebuie experimentata viaţa şi numai în acest moment. Pe măsură ce momentul următor progresează, tu te mişti în următorul moment al progresiei şi în următorul şi în următorul. Dacă încerci să o iei înainte, nu vei şti niciodată ce este viaţa, căci vei rata tocmai momentele care ţi-ar fi permis să o experimentezi.
Trăieşte pentru Acum. Acest Acum inteţionat va face Acum-urile ce vor veni măreţe şi mai valoroase.
Râul lui Dumnezeu sau râul gândului este nesfârşit în idealurile ce pot fi aduse la iveală şi implementate în această societate, în această vibraţie a voastră. Dar nu vine decât la cel care trăieşte în Acum şi nu se gândeşte la viitor. Ce este viitorul? Cum poate fi văzut? Este văzut doar printr-un film numit Acum.
Când trăieşti pentru viitor, nu ai trăit acest moment. Ai trăit o aşteptare, şi asta este o presupunere. Dacă trăieşti Acum şi rosteşti ce ai nevoie acum, ce vrei acum în Acum, idealul, uşa, mesagerul va ieşi la iveală, dar numai atunci când înveţi să trăieşti aşa cum trebuie, şi asta înseamnă să trăieşti în acest moment.
Nu există trecut şi nu există viitor. Există doar continuitatea acestui Acum. Nu există nimic altceva. Acest Acum permite eternităţii să urmeze. Un viitor nu permite nimic. Tot ce este trăit acum care este o grijă faţă de viitor nu-ţi permite să fii. Aşa mor entităţile.
Timpul, abominabilul înrobitor
Acest plan este singurul plan cu întuneric – singurul plan cu întuneric – astfel voi aveţi o zi plină de lumină minunată şi o seară, când Seducătoarea are chef, cu ceva lumină. Dacă te vei uita la cerul vostru albastru, dragul meu maestru, vei vedea că nu există un calendar, şi dacă te vei uita în apa voastră, nu există ceas, şi dacă te vei uita la vânt ca să-ţi spună ce an este, o să-ţi zboare pălăria de pe cap.
Acum, trebuie să presupunem că dacă timpul nu este în înţelegerea fundamentală a ceea ce este natura voastră, viaţa este doar o existenţă care continuă în ciclurile ei din natură. Şi trebuie să presupunem că omul este cel care a inventat şi a evoluat timpul pentru o înţelegere, într-adevăr.
Atâta timp cât toţi fraţii mei iubiţi trăiesc pentru viitor, au pierdut Acum-ul. Ştii de ce trăiesc ei pentru viitor? Ei se duc şi muncesc pentru ca într-un timp viitor să fie plătiţi cu un ban pentru munca lor, şi banul este numărat după muncă, măsurată în timp, care le determină valoarea. Astfel ei trăiesc în viitor.
Daţi foc calendarelor. Trăiţi momentele aşa cum vin. Când proiecţiile voastre sunt distribuite acum, împlinirea lor este în Acum – Acum, Acum, Acum.
Trăiţi pentru moment. Viaţa este în moment. Nu este în timp. Timpul este distrugătorul vieţii. Timpul este cel care vă face să îmbătrâniţi. Timpul este cel care vă răpeşte tinereţea. Timpul este cel care vă ia oasele şi le transformă în praf.
Eu înţeleg dificultatea de aici când viaţa, în întregimea ei, se bazează pe timp. Singurul mod în care va fi desfiinţat vreodată va fi când marea lumină va veni la sfârşitul secolului vostru, căci entităţile iluminate nu vor fi înrobite de iluzie, de enigmă, de timp.
Ştii maestre, timpul este aşa o realitate aici, şi totuşi este o nerealitate. Poţi întinde mâna să atingi o oră? Şi ei se întreabă dacă eu sunt real.
Timpul trebuie tratat individual de către fiecare om cu propria înţelegere a ceea ce este un moment individual şi, în felul lui propriu, potrivit cu propria atitudine şi propria lui împărăţie. Este la latitudinea ta să decizi cum vrei să trăieşti şi cum vor fi numărate momentele tale.
Dacă te-aş pune într-un loc minunat, maestre, fără ferestre, şi ţi-aş lua moara de apă şi ceasul; aş pune acolo entităţi care arată toate la fel, te-aş pune acolo două zile fără nicio schimbare de lumină, n-ai dormi când ar fi timpul să dormi. Ţi-ai da seama că ai stomacul gol mult după ora de cină sau de mic dejun. Poate că cina ar fi la miezul nopţii şi micul dejun la prânz.
Vezi tu, dacă ţi-aş face aşa ceva, atunci tu, iubite maestre, ai trăi după nevoile tale, nu după un ceas care spune că e timpul să mănânci sau că e timpul să dormi sau că e timpul să-ţi faci griji sau că e timpul să te grăbeşti sau că e timpul s-o iei la goană. Aşadar cum face cineva posibil aşa ceva? Prin atitudine.
Această împărăţie se înrobeşte pentru lucruri, şi cele mai multe lucruri sunt nevăzute, din nefericire, la fel ca viitorul. Va veni o împărăţie, o zi în care nimeni nu va mai trebui să muncească pentru altul. Când un maestru devine un maestru, ştii că el nu munceşte pe câmp? Pâinea este manifestată în faţa lui. Ştii că el nu are nevoie să meargă la piaţă să cumpere cu câţiva bănuţi munciţi de el o biată haină de lână să-şi acopere umerii? Vezi tu, el o manifestă pentru sine. Acesta este privilegiul de a fi un maestru. De aceea merită să devii un maestru. De aceea toţi pun tot ce au în a deveni mai măreţi, şi toţi se pun într-un astfel de loc în care acea măreţie poate veni cert fără interacţiunile şi întreruperile celor care vor să vă limiteze sau să vă înrobească.
La modul ideal, Dumnezeu nu trebuie să muncească pentru nimeni. La modul ideal, veşmintele lui Dumnezeu sunt Dumnezeu. De unde o să le ia el? Vezi tu, voi sunteţi încă blocaţi pe acest plan când spuneţi ce pot să fac cu timpul? Când eu te tot numesc maestru, cu ce ar trebui să ai de a face nu este timpul, ci tu, maestre, să devii mai măreţ ca el.
Timpul este un înrobitor abominabil. Este cea mai mare enigmă în care credeţi voi necredincioşii. Nu puteţi vedea un moment sau o oră, şi totuşi voi credeţi în lucuri ce pot fi văzute. Ei bine, a crede doar în ceea ce poate fi văzut este un înrobitor nevăzut.
Timpul nu este tratat nicicum în Fiinţa continuă, căci nu există aşa ceva. Timpul te grăbeşte doar către ora morţii tale. Îţi îmbătrâneşte frumoasa fiinţă. Timpul oprimă, deprimă şi provoacă nevroze în voi. De ce veneraţi voi acest înrobitor teribil?
Eu nu dau crezare timpului. Eu dau crezare anotimpurilor. Într-adevăr fiecare lucru are anotimpul lui şi ceea ce se numeşte schimbarea sa. Când eu merg cu voi şi mă mişc în voi, eu nu mă mişc cu voi în timpul vostru, şi n-o voi face niciodată, dar vă voi mişca atunci când vă e sufletul mai delicat, când este pregătit pentru experienţă. Şi dacă va fi o sută de ani după acest moment, tot va fi. Sau într-o zi sau în alt moment sau peste un an, tot se va întâmpla.
Voi sunteţi atât de nerăbdători. Când începi să trăieşti după sentimente şi nu după timp, tot ce ţi-ai dorit vreodată va ieşi la iveală şi se va naşte la îndemâna ta, dacă îi permiţi doar.
Timpul este o iluzie puternică aici. Aţi învăţat să măsuraţi distanţa de curând, astfel timpul este rigla iluziei momentelor măsurate după distanţa măsurată.
Acum-ul nu oferă niciun timp şi nicio măsurătoare, astfel Acum a fost cu un milion de ani în urmă. În timp ce vă vorbesc în acest moment, peste un milion de ani din acest moment mă veţi vedea din nou că vă vorbesc în acelaşi moment deoarece este totul în Acum şi nu este măsurat în timp şi mişcare laterală. Astfel eu mă întind până în veşnicie. Unde sunt cu voi acum, în acest moment, voi fi cu voi în acelaşi moment peste zece ani după acest Acum dar Acum. Eu am capacitatea de a face acest lucru. Căci eu nu iubesc, venerez şi ader la timp, şi nici, entitate, nu ader la măsură. Eu ader la gând, la magia sublimă care a creat toată această iluzie.
Cum vă cunosc pe voi? Eu devin voi în momentul în care vă vorbesc, şi în momentul în care devin voi deschid uşa pentru ceea ce veţi avea nevoie anul acesta, peste doi ani, peste patru sute de ani. În acelaşi moment am făcut-o deja. Dar voi trebuie să trăiţi în timp ca să acceptaţi asta. Eu sunt mesagerul viitorului. Eu sunt Dumnezeul care manifestă acest Acum. Este deja terminat pentru toţi cei de aici.
Sufletul n-are ce face decât să trăiască în timp, deoarece este încastrat într-o entitate care se produce continuu pe sine viaţă după viaţă după viaţă după viaţă, al cărei sfârşit şi început în timp este dictat de timp, de iluzie. Sufletul nu-şi schimbă niciodată continuitatea care se numeşte veşnicie. Timpul înseamnă o continuitate care este măsurată şi cântărită, dar veşnicia este Acum-ul. Este continuum-ul. Şi sufletul este continuum-ul.
Când tu încetezi în timp şi porneşti începutul Acum-ului ca veşnicie că acest Acum este tot ce-i important – sufletul va înregistra continuu Acum mai degrabă decât ore care indică ceea ce numiţi voi zile de naştere care vă avansează spre moarte.
Trăieşte acum, entitate, sufletul va regla activitatea hormonală în corp care permite corpului să se susţină într-un echilibru numit Acum.
Singurul motiv pentru care toată lumea îmbătrâneşte este că asta se aşteaptă de la ei. Ei gândesc bătrân. Au zile în care îşi sărbătoresc – cu mulţi oaspeţi şi tot felul de frivolităţi – ziua de naştere, entităţi perfide care sărbătoresc îmbătrânirea, se reped cu râsete şi grabă mare să moară. Când veţi termina cu lucrurile şi vârsta şi conceptul de eternitate şi astrologie, veţi termina cu bătrâneţea şi moartea.
La începuturile ofensivei asupra omului, chiar şi acum trei mii de ani în timpul vostru, entităţile trăiau până la cinci sute de ani. Doar atunci când omul a devenit ceea ce voi numiţi civilizat şi limitat durata lui de viaţă s-a scurtat. Când a fost creat calendarul, acela a fost sfârşitul duratei de viaţă a omului – acesta este un adevăr -o iluzie, într-adevăr, dar cea mai grozavă care conduce acest plan. Vi se permite să acţionaţi doar în cadrul timpului care acordă şi limitează activitatea unei entităţi pe planul demonstraţiei.
Ştiţi ceva, sufletul vostru nu are niciun fel de riduri. Spiritul adeseori merge în faţa voastră, o lumină strălucitoare, întotdeauna a fost o lumină strălucitoare. Nemurirea sufletului pe care-l aveţi, fără de care nu aţi putea ocupa gândul, nu se schimbă niciodată. Doar se echipează cu înţelepciunea experienţei şi virtutea aventurii care permite părţii raţionale – Spiritul, sufletul şi ego-ul – să se adune laolaltă şi să fie plină de emoţie în decizii şi atitudini.
Răbdarea, maestrul timpului şi al morţii
Răbdarea nu înseamnă, entitate, că stai acolo şi aştepţi ca lumea să se întoarcă pe o parte şi să râgâie. Înseamnă că eşti într-o stare de a fi. Răbdarea înseamnă doar a fi – a fi. Starea ta de a fi va fi diferită de a tuturor celorlalţi, căci atunci eşti lipsit de presiune, eşti lipsit de solicitări şi eşti lăsat să creezi. A fi este cel mai magic lucru pe care-l poate face cineva pentru ilustrul său sine, căci atunci înlătură tot ce trebuie să facă şi începe să trăiască aşa cum este el de fapt. Este o artă.
A fi nerăbdător înseamnă a recunoaşte timpul, şi a recunoaşte timpul în timp ce eşti nerăbdător înseamnă să te grăbeşti către moarte. Fiecare moment în care tu trăieşti în uşurinţă şi nu recunoşti Acum-ul ca fiind Acum pentru totdeauna, în fiecare moment în care nu faci acest lucru se cheamă că eşti nerăbdător. Momentul va aluneca într-o eternitate şi sfârşitul vieţii tale va fi peste câteva momente. Asta aduce nerăbdarea unei entităţi. Asta înseamnă acceptarea timpului şi acceptarea morţii.
Răbdarea este o virtute admirabilă, căci prin ea o entitate învaţă să trăiască acum şi vede că împărăţia ei s-a manifestat acum. Şi orice şi-ar dori să-i aducă viitorul, trebuie doar să simtă în Acum-ul său, căci în ziua de mâine ce va veni, care va fi un alt Acum, ceea ce a simţit se va manifesta.
Răbdarea este maestrul timpului. Nerăbdarea este victima lui. A fi nerăbdător, entitate, înseamnă a nu cunoaşte niciodată iubirea, căci iubirea este în afara providenţei timpului. Este în afara providenţei măsurii, a gradelor, a calculelor. Când devii răbdător, tu devii nu doar maestrul timpului şi al iluziei, ci permiţi şi iubirii să apară. Asta aduce pace, bucurie, fericire şi înţelegere, şi asta vreau să găseşti. Dacă este nevoie de un eon ca acestea să apară, se merită. Se merită. Atunci poţi experimenta iubirea şi nu poţi fi victima propriei morţi premature.
Dacă tu poţi merge mai repede decât tatăl, entitate, sau să mergi în cel care s-a aliniat pe sine pentru a produce ceea ce se numeşte infinitul, atunci ai dreptul să fii nerăbdător. Dacă ai putea, n-ai fi structura moleculară care eşti. Ai fi gând pur, deoarece numai gândul contemplă infinitul şi capătul lui. Doar gândul este destul de expeditiv pentru a atinge infinitul ce nu se termină niciodată. Gândul este cel care transformă infinitul în spaţiu.
Nerăbdarea înseamnă că încerci să devii ceva, dar nu ai adăugat realizarea a ceea ce este acel ceva în fiinţa ta. Asta este nerăbdarea, entitate. Cum o depăşeşti? Devenind cunoaşterea a ceea ce este idealul ce eşti nerăbdător să devii. Odată cunoscut, nu mai ai nevoie să fii nerăbdător, căci te vei fi aclamat pentru el.
Cea mai mare cauză a morţii în această experienţă şi în acest corp este stresul. În stres, entitate, corpul este pus în mişcare şi se consumă şi se rupe şi îşi reduce durata de viaţă la jumătate. O entitate nerăbdătoare, cineva care se grăbeşte prin momente, se grăbeşte spre moarte.
În fiecare moment când te uiţi la ceas sau numeri orele, entitate, sau priveşti soarele cum urcă şi coboară şi simţi că tot timpul a fost fără folos, ziua aceea este pierdută pentru tine în viaţă pentru totdeauna. Alergi către moarte. Dacă vei continua să trăieşti în acest gen de anxietate din cauza nerăbdării, într-o zi se va sfârşi totul şi dorinţa ta de nerăbdare va fi îndeplinită, căci aşa lucrează sufletul.
Sufletul, entitate, este fiinţa subconştientă care controlează curgerea vieţii în corp. De asemenea, controlează hormonul morţii din corp. Când entităţile trăiesc cu nerăbdare sau trăiesc după ceea ce se numeşte un timp alocat, ele trăiesc la o rată mult mai grăbită decât cineva care este relaxat, se bucură de moment, şi trăieşte nu pentru mâine ci pentru Acum, aşa cum ar trebui să trăiască toată lumea. Aceştia vor trăi mai mult decât tine, fiecare dintre ei, căci sufletul te pregăteşte să mori.
Dacă nerăbdarea merită o moarte timpurie pentru tine, atunci ţine-o tot aşa. Nu există nicio persoană, niciun lucru, niciun ideal sau experienţă care să merite furia sau nerăbdarea ta, entitate, căci niciunul dintre acele lucruri nu va muri pentru tine – niciunul dintre ele.
Nu există nicio iluzie, entitate, în Acum. Acum-ul este cel mai grozav loc în care să fii. Când cineva are toată aura intactă, entitate, viaţa este cea mai expresivă şi mai minunată comoară. În asta, poţi să descoperi iubire, aventură, stimă de sine şi mulţumire de sine. Să nu pierzi niciodată Acum-ul. Nu există alt loc ca el. Trăieşte acest Acum ca şi cum ar fi veşnic. Nu se merită să fii răutăcios sau neînţelegător cu cineva, căci asta nu-ţi aduce decât dezarmonie în fiinţă şi distruge Acum-ul. Iubeşte pe toată lumea. Lasă-i să fie cine sunt ei, maestre, căci ei îl exprimă pe Dumnezeu, la fel ca tine. Iar atunci când îi iubeşti, grijile tale sunt mai puţine, maestre, pentru că-i laşi să fie. Atunci te laşi pe tine să fii. Atunci viaţa aceasta înfloreşte.
Acum un mic sfat. Acordă-ţi ceea ce se numeşte acte de smerenie şi nu te astepta de la tine la mai mult decât poţi înţelege. Ce poţi înţelege poţi să fii, chiar dacă este cel mai măreţ din tot ce eşti. Apoi, când vei fi umplut acel spaţiu şi începi să creşti şi este un mic vid acolo, aşteaptă-te să fii şi mai grozav şi vei fi. Fii bun cu tine rogu-te şi dă-ţi voie să te exprimi o vreme. Ai milă de fiinţa ta. Va creşte dacă vei face asta.
Căutarea – iluzoria căutare a împlinirii
Nu entitate, nu există nicio căutare. Dacă tu crezi că există o căutare, că trebuie să cauţi încontinuu, ştii că nu vei găsi niciodată, căci în fiecare moment priorităţile tale legate de ceea ce-ţi va aduce căutarea se schimbă mereu.
Nu există nicio căutare. Există doar Acum, a trăi în acest Acum şi cine eşti tu. Aceasta este totalitatea singurei realităţi care a fost şi va fi vreodată. Dacă te apuci să cauţi ceva, nu vei găsi niciodată. Niciodată. Dacă trăieşti în acest moment şi iubeşti Dumnezeul care eşti şi frumoasa entitate care eşti şi ştii că poţi crea din mintea ta orice doreşti, aceasta este împlinire. Aceasta este expresie. Nu este căutare. La urma urmei, nu este împlinirea sfârşitul a ceea ce crede toată lumea că este o căutare? împlinirea este deja aici. Fii pur şi simplu.
Adevărul meu a fost diferit de al vostru, căci al vostru înseamnă că trebuie să vă duceţi în afara întrupării voastre ca să-l găsiţi pe Christos, să vă duceţi în afara întrupării voastre ca să găsiţi un Dumnezeu, să trăiţi cu greu în căutarea împlinirii care va fi mereu în afara voastră. Eu aş întreba, dacă ei sunt toţi în afara voastră, ce rost mai are să fiţi cine sunteţi? Adevărul meu spune că ei sunt deja voi, că tu eşti totul, entitate, tot ce-ţi va trebui vreodată şi că nu este nimeni – nimeni – mai măreţ decât tine, nimeni. Dacă realizezi acest lucru, ai deja tot ce ai crezut că există în afara ta. Va ţâşni din propria ta fiinţă ca un izvor măreţ.
Adevărul tău a spus, entitate, că această viaţă armonioasă şi dezarmonioasă este pentru a căuta sau a egaliza sau a echilibra pentru a învăţa. Când eu spun că toate acele gânduri sunt cu siguraţă adevărate – atâta timp cât tu ştii că sunt o realitate prin procesul numit credinţă – atunci aşa va fi. Atunci nu eşti niciodată împlinit, nici fericit, deoarece ai pus în mişcare pentru tine un precedent pe care să nu-l obţii niciodată. Ce jalnic să nu-l obţii niciodată.
Aceeaşi gândire poate fi inversată şi totul să fie Acum – explicit de complet Acum. Atunci eşti împlinit în fiecare moment. Atunci eşti tot ce ai vrut vreodată să fii în fiecare moment. Atunci nu vei mai pleca din viaţa asta simţind că ai pierdut ceva. Pleci din viaţa asta pentru o aventură şi mai mare.
Schimbă felul în care gândeşti şi vorbeşti şi toată viaţa ta se va schimba, entitate. Toate visele tale se vor împlini în pofida ta, dar vreau să ştii că nimeni nu le-a adus în fiinţă în afară de tine.
Maestre, ştii cât de des fluxul de geniu a încercat să treacă prin unii receptori care se luptă cu el şi-l alungă drept imaginaţie sau îl înlătură ca neinteligibil sau îl dau la oparte deoarece nu este aplicabil în teorie? Tot timpul, în viaţa asta pe care încerci tu să o realizezi aici, ceea ce a fost răspunsul pentru tine – şi purtătorul care te-ar fi purtat prin el, l-ai dat laoparte deoarece era prea simplu.
Dacă te laşi să curgi şi să fii, nu vei eşua. Nu vei pierde urma ta sau a celor care încearcă să te schimbe. În a fi, entitate, înseamnă că nu poţi veni din punctul focal central al fiinţei. Pur şi simplu eşti acolo. Nu are niciun fel de grade. Fii cine eşti tu.
Căutarea are meritele ei, căci într-adevăr atunci când cauţi vei găsi ceva. Din nefericire, nu întotdeauna este acel ceva de care avem nevoie deoarece ne pune iar în căutare. Dacă doar eşti, entitate, şi-ţi dai voie să trăieşti complet într-un moment neestompat de gânduri contemplative despre un viitor de neatins care nici nu poate fi imaginat măcar, căci nici măcar nu e conceput – şi nu te mai lupta împotriva vântului – răspunsurile şi ceea ce cauţi vor veni mai întâi în gând. Atunci nu va trebui să cauţi. Atunci nu va trebui să treci prin antrenamente anevoioase, filozofie, şcoală, cum s-ar zice. Faptul că eşti tu te va conduce la ce ai nevoie să ştii, căci sufletul recunoaşte ce-i lipseşte. El, entitate, îţi va arăta ce-i trebuie, dar numai într-o stare de a fi.
Nu te zbate. N-o să ajungi nicăieri. Dacă te duci să cauţi răspunsuri, entitate, nu le vei găsi în ceea ce se numeşte locurile evidente. Vreaii să ştii asta.
Ţelurile, precursorii eşecului
Când îţi stabileşti multe ţeluri de atins în viaţa asta – unele pentru a preda, unele pentru a învăţa, unele pentru a iubi şi unele pentru a fi – atunci renunţi la darul vieţii. Nu-ţi stabili prea multe ţeluri. Atunci vei putea începe să trăieşti, şi momentul este superb când se întâmplă. Tu spui, vai, maestre, noi nu putem face asta. Nu este practic în societatea noastră. Ei bine, nici societatea nu este practică.
Ţelurile sunt bune şi frumoase dar ele sunt şi un indicator al eşecului şi multe entităţi ajung să crească în viaţa asta foarte conştienţi de eşec. Învaţă să trăieşti în acest Acum şi în acest moment. Dă-ţi voie să curgi.
Rutinele pe care le stabileşti sunt de înţeles dar să nu faci niciodată o rutină din ceva ce vrei să realizezi. Doar lasă zilele să vină, şi orice va fi în acele zile, lasă să fie. Vei afla că întreaga ta viaţă este schimbată şi îmbogăţită.
La urma urmei, tu care ai căutat atâta iluminare, atâta cunoaştere – sus şi jos le-ai căutat – nu le vei obţine niciodată, nici nu vei înţelege ce anume ai cautat până când nu-ţi vei permite viaţa în care să le găseşti.
Fiecare persoană ce ai trăit ca să fii a fost diferită decât ce eşti acum. Ce eşti tu astăzi e rezultatul direct a tot ce ai fost. Ce eşti acum e mai măreţ decât ai fost vreodată înainte. Nici măcar nu ai şti cine ai fost cândva sau nu te-ai recunoaşte deoarece ai cizelat elementul numit sine până într-un punct dincolo de recunoaşterea a ce a fost cândva. Cel care ai fost cândva, dacă s-ar uita la tine astăzi te-ar numi galant, un geniu, un eretic. Te-ar numi posedat. Te-ar numi în multe feluri, căci tu eşti dincolo de înţelegerea din acele zile.
Când entităţile se uită înapoi în trecutul lor după răspunsuri, nu găsesc niciodată răspunsuri pentru viitor. Ele sunt prea ocupate, cu capul întors înapoi, ca să vadă Acum-ul când vine.
Am aflat de asemenea că entităţile fantazează despre trecutul lor la modul cel mai romantic şi eroic, căci atunci când viaţa aici e foarte simplă, ternă şi plictisitoare, pot spune întotdeauna că au fost mari eroi în bătălie. Au lăsat în urmă multe femei plângând după ei şi când s-au întors, tot oraşul s-a adunat la o sărbătorire care a durat eoni. Sau au fost mai frumoase decât orice femeie din acele timpuri şi toţi bărbaţii le-au fost iubiţi. Dar eu îţi spun că prezentul e mult mai grozav decât orice am menţionat din trecut, deoarece cunoaşterea e mai măreaţă.
Voi toţi aţi trăit multe vieţi. Vieţile voastre au fost ilustre, romantice, barbare, infame, faimoase, niciun lucru, unele lucruri, parte din lucruri, toate lucrurile. Tu eşti cel mai măreţ ce ai fost vreodată, entitate, căci tu eşti cunoaşterea şi experienţa cumulativă a tuturor vieţilor trăite până în acest Acum. N-ai fost niciodată mai bun ca acum, indiferent de deghizare sau de iluzie sau de experienţă.
Cei care se uită tot timpul în trecutul lor să afle cine au fost nu găsesc niciodată viitorul şi nu cunosc niciodată Acum-ul, căci toate zilele lor de ieri le alcătuiesc Acum-urile, ceea ce face ca o entitate să fie mai puţin creativă, mai puţin prosperă, mai puţin iubitoare de sine, şi nesigură.
Învaţă să trăieşti în Acum – cea mai măreaţă viaţă care există, cea mai măreaţă fiinţă care există, cea mai mare frumuseţe care există. Fii grandios în viaţa asta şi experimentează-te pe tine. Călăreşte vântul, entitate. Navighează pe un gând până la lună. Aşterne un gând splendid peste soare să ştie cine eşti. Stai pestea. Vorbeşte cu apa. Toate acestea eşti tu. Toate sunt Dumnezeu. Totul este viaţă, cea mai măreaţă realitate intenţionată care există, când tot restul este iluzie.
Cartile lui Ramtha se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Dacă informațiile găsite aici te-au ajutat, spune "Mulțumesc" printr-o Donație:
