Samael Aun Weor – Tăcerea Interioară și Anihilarea Vorbăriei Greșite
Se dovedește urgent, presant, de neamânat, să observăm vorbăria interioară și locul precis din care provine. Incontestabil, vorbăria interioară greșită este „Causa Causorum” a multor stări psihice nearmonioase și neplăcute din prezent și, de asemenea, din viitor.
Evident, acea deșartă pălăvrăgeală insubstanțială, de discuție ambiguă și, în general, orice discuție prejudiciabilă, dăunătoare, absurdă, manifestată în lumea exterioară, își are originea în conversația interioară greșită.
Se știe că în Gnoză există practica esoterică a tăcerii interioare; aceasta o cunosc discipolii noștri de „Camera a Treia”. Nu este de prisos să spunem cu deplină claritate că tăcerea interioară trebuie să se refere în mod specific la ceva foarte precis și definit.
Când procesul gândirii este epuizat înadins pe durata meditației interioare profunde, se obține tăcerea interioară; însă nu aceasta e ceea ce vrem să explicăm în acest capitol. „A goli mintea” sau „a o pune în alb” pentru a obține realmente tăcerea interioară, nici aceasta nu e ceea ce vrem să explicăm acum în aceste paragrafe.
A practica tăcerea interioară la care ne referim, nu înseamnă nici să împiedici ca în minte să pătrundă ceva. Într-adevăr, vorbim acum de un tip de tăcere interioară foarte diferit. Nu este vorba de ceva vag și general… Vrem să practicăm tăcerea interioară în relație cu ceva ce se află deja în minte, o persoană, un eveniment, o problemă personală sau străină, ceea ce ni s-a povestit, ceea ce a făcut cineva etc., dar fără a o atinge cu limba interioară, fără discurs intim…
A învăța să taci, nu numai cu limba exterioară, ci totodată și cu limba secretă, internă este extraordinar, minunat. Mulți tac în exterior, însă cu limba lor interioară îl jupoaie de viu pe aproapele lor.
Vorbăria interioară înveninată și răuvoitoare produce confuzie interioară. Dacă se observă vorbăria interioară greșită, se va vedea că este formată din jumătăți de adevăr, sau din adevăruri care se relaționează între ele într-un mod mai mult sau mai puțin incorect, adăugându-se ori omițându-se ceva.
Din păcate, viața noastră emoțională se bazează exclusiv pe „auto-simpatie”. Drept culme a unei asemenea infamii, simpatizăm doar cu noi înșine, cu atât de iubitul nostru Ego și simțim antipatie și chiar ură față de cei care nu simpatizează cu noi.
Ne iubim prea mult pe noi înșine, suntem narcisiști sută la sută, acest lucru este incontestabil, indiscutabil. Până când vom rămâne mai departe îmbuteliați în „auto-simpatie”, orice dezvoltare a Ființei devine mai mult decât imposibilă.
Avem nevoie să învățăm să vedem punctul de vedere al altuia. Este urgent să știm să ne punem în locul celorlalți. „Astfel că, toate lucrurile pe care vreți ca oamenii să vi le facă vouă, tot așa faceți-le și voi lor” (Matei 7:12). Ceea ce într-adevăr contează în aceste studii este modul în care oamenii se comportă în interior în mod invizibil unii cu alții. Din nenorocire și cu toate că suntem foarte politicoși și chiar sinceri, uneori fără îndoială că la nivel invizibil și intern, ne tratăm foarte rău unii pe alții. Persoane aparent foarte binevoitoare, își târăsc zilnic semenii spre caverna secretă din ei înșiși, pentru a face cu aceștia tot ceea ce poftesc (umiliri, zeflemisire, batjocură etc.).
