Rudolf Steiner – Treptele Inițierii Creștine: Contemplarea lui Christos
În alte conferințe am descris deseori treptele pregătitoare prin care ne ridicăm la însăși contemplarea lui Christos. Discipolul trebuie să treacă la rândul lui prin toate experiențele lăuntrice descrise de Evanghelia după Ioan. În acest context vom prezenta, cât mai concis, modul în care omul, dacă se hotărăște să urmeze o anumită scală de sentimente, se poate ridica în lumea spirituală în care, de la evenimentul de pe Golgota, s-a aprins lumina lui Christos.
Primul dintre acestea este atunci când omul spune: Privesc planta. Ea iese din pământul mineral, crește și înflorește. Dacă însă planta ar putea dezvolta o conștiință ca și omul, ea ar trebui să se întoarcă spre regnul mineral, spre pământul mineral din care a ieșit și să spună: Tu, piatră, tu ești, printre ființele actuale ale naturii, o creatură inferioară în comparație cu mine, dar fără de tine n-aș putea exista! Și tot astfel, dacă animalul s-ar apropia de plantă și ar putea resimți că ea se află la baza existenței lui ar trebui să-și spună: Eu, ca animal, sunt o creatură superioară ție, plantă, dar fără tine nu aș putea trăi! Și, cu toată umilința, animalul ar trebui să se închine spre plantă și să spună: Ție, plantă inferioară îți datorez existența mea! – Și în regnul uman ar trebui să fie la fel. Un om ajuns pe o treaptă spirituală superioară ar trebui să își întoarcă privirea spirituală către cei de pe treapta aflată sub el și să spună: Voi aparțineți de fapt unei lumi inferioare; dar așa cum planta ar trebui să se închine în fața pietrei și animalul în fața plantei, tot astfel și omul aflat pe o treaptă superioară ar trebui să spună: Ție, inferiorule, îți datorez existența mea!
Dacă timp de săptămâni și luni, poate ani, te adâncești, sub îndrumarea învățătorului corespunzător, în astfel de sentimente de umilire universală, ajungi să știi ce înseamnă „spălarea picioarelor”. Căci atunci în fața discipolului stă viziunea spirituală nemijlocită a ceea ce a făcut Christos atunci când El, ca ființă superioară, s-a închinat în fața celor 12 și le-a spălat picioarele. Și atunci discipolului îi răsare întreaga semnificație a acestui eveniment ca într-o viziune, astfel că el știe că acest eveniment al spălării picioarelor s-a petrecut în realitate. Firul cunoașterii îl duce până la punctul în care orice altă dovadă este de prisos, căci el privește direct în lumea spirituală și Îl vede pe Christos în scena spălării picioarelor.
Condus de maestrul său, discipolul găsește apoi puterea să spună: Voi suporta fără crâcnire toate durerile și suferințele pe care mi le va aduce viața. Mă voi oțeli, în așa fel încât aceste dureri și suferințe nu vor mai fi pentru mine dureri și suferințe, căci eu voi ști că acestea sunt necesități în Univers! Când sufletul s-a întărit destul în acest exercițiu, el resimte interior impresia „flagelării”, se simte ca și cum ar fi fost flagelat. Acest lucru însă îi deschide ochiul spiritual pentru a contempla el însuși scena flagelării descrisă de Evanghelia după Ioan.
Omul este condus apoi să dezvolte forța care îi va permite să ajungă la următoarea treaptă, pe care nu numai că poate îndura toată durerea și suferința lumii, dar și spune: Am un bun sacru pentru care pun în joc întreaga mea persoană. Disprețul și batjocura sunt pentru mine tot ce poate fi mai sfânt. Chiar dacă lumea mă va acoperi cu dispreț și batjocură, chiar dacă rămân singur, nimic nu mă va deturna de la această comoară supremă. Mă simt răspunzător de ea! Omul resimte atunci spiritual „încununarea cu spini”. Fără ajutorul vreunui document istoric, ochiul său spiritual îi mijlocește contemplarea scenei încununării cu spini descrisă de Evanghelia după Ioan.
Și când apoi omul, sub îndrumare corespunzătoare, este condus la momentul în care își privește existența sa fizică cu totul altfel decât făcea înainte, când învață să își privească propriul trup ca pe un obiect pe care îl poartă exterior, când el ajunge să exprime ca ceva evident sentimentul: Corpul meu fizic îl port în lume ca pe un instrument exterior! el a ajuns pe treapta a patra de inițiere creștină, la „purtarea crucii”. Departe de a fi devenit un ascet vlăguit, el învață să își conducă cu mai multă forță decât înainte instrumentul corpului său fizic. Când te-ai obișnuit să consideri corpul ca pe ceva pe care îl porți, atunci ai ajuns la cea de a patra treaptă a inițierii creștine, numită purtarea crucii. Și cucerești atunci cunoașterea, harul de a privi spiritual acea scenă în care Christos își poartă crucea Sa în spate, să-ți porți trupul ca pe un lemn, așa cum ai învățat prin forța sufletească întărită.
Intervine apoi ceva ce poate fi considerat a cincea treaptă a inițierii creștine, numită „moartea mistică”. Ca urmare a evoluției sufletești avansate, lumea fizică din jur ne apare difuză. În jurul nostru este întuneric. Și vine apoi un moment în care această întunecime se sfâșie ca o perdea care se despică în două și în spatele lumii fizice îți apare lumea spirituală. În acel moment mai intervine însă ceva: noi am cunoscut pe această treaptă ceea ce sunt păcatul și răul sub adevăratul lor aspect, am cunoscut, cu alte cuvinte, ceea ce înseamnă „coborârea în Infern”.
Înveți apoi nu numai să îți consideri corpul ca pe ceva străin, ci și să te identifici cu tot ceea ce există pe Pământ; toate lucrurile le resimți ca aparținând corpului tău, așa cum se întâmpla odinioară în timpul anticei clarvederi. Și suferințele celorlalți oameni, pe care îi vedem ca pe un singur organism, le trăim ca fiind ale noastre proprii. Ești atunci unit cu Pământul în așa măsură încât îl cunoști. Viețuiești atunci „punerea în Pământ” sau „punerea în mormânt”. Dar, unindu-te cu pământul, învii din el, căci ai gustat din ceea ce înseamnă: „Pământul este pe cale de a deveni un nou Soare!”
Prin treptele de inițiere patru, cinci și șase am atins un nivel care ne permite să vedem prin contemplare proprie evenimentul de pe Golgota, să ne transpunem lăuntric în Evenimentul de pe Golgota. Nu mai avem nevoie atunci de niciun document. Documentul ne-a servit pentru a ne ajuta să crească lăstarii și să se maturizeze.
Urmează apoi cea de a șaptea treaptă, numită „urcarea la ceruri”, cu alte cuvinte reînvierea în lumea spirituală. Este acea treaptă despre care pe drept se spune că nu poate fi exprimată printr-un cuvânt împrumutat din limba noastră, o treaptă pe care și-o poate reprezenta doar cel ajuns în stare să gândească fără ajutorul instrumentului creierului. Minunea Învierii și-o pot imagina doar cei care nu mai sunt siliți să gândească prin intermediul creierului fizic.
Cartile lui Rudolf Steiner se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
