Articole,  Text Audio,  Text Podcast

Sal Rachele – A 5-a Densitate: Eliberarea de Iluzie și Matricea Fricii pentru o Percepție Adevărată

Getting your Trinity Audio player ready...


Ascultați articolul sub formă de podcast:


Din perspectiva celei de-a 5-a densități, totul este Unul. Separarea este o iluzie. Având în vedere că totul este Dumnezeu, poate exista numai o singură voie – Voia lui Dumnezeu. În vreme ce la început aceasta poate părea restrictiv – Dumnezeu ia toate deciziile şi micul sine este neputincios în a face ceva despre asta – din cel mai înalt punct de vedere, este o eliberare. Există, de fapt, mai multă libertate în perspectiva celei de-a 5-a densități deoarece natura nelimitată a lui Dumnezeu este natura voastră nelimitată. În cea de-a 5-a densitate, ego-ul se dizolvă în conştientizarea că există numai un singur Sine Divin Sfânt şi că este posibil pentru un suflet uman să trăiască viața pe Pământ bazat în totalitate pe conştiința lui Dumnezeu.

Sufletele celei de-a 5-a densități sunt adevărații lideri, capabili să-i călăuzească pe ceilalți în afara iluziilor celei de-a 3-a şi a 4-a densități. În cea de-a 5-a densitate realizați că toate sistemele de credință sunt limitative – inclusiv credințele spirituale sau “New Age”. Ele pot fi mai pretențioase, mai atrăgătoare şi mai satisfăcătoare, dar încă sunt totuşi interpretări ale realității – nu sunt lucrurile descrise.

În cea de-a 5-a densitate, realizați că sunteți intim conectați cu toți şi cu totul – nu doar ca un concept, ci ca un câmp de energie sau matrice energetică. Vedeți falsa matrice – rețeaua de energie care menține aproape toți oamenii în sisteme de credință ale minții colective ale rasei umane. Matricea celei de-a 3-a şi a 4-a densități este în cea mai mare parte compusă din frică. Deveniți conştienți de dimensiunea fricii care pare să mențină ostatică cea mai mare parte a umanității. Puteți chiar vizualiza stratul de frică fiind precum un strat maroniu de ceață care acoperă cea mai mare parte a lumii.

Gândiți-vă la cea de-a 4-a densitate ca la un avion care zboară la altitudini mai joase şi care călătoreşte prin straturile de ceață (credințele minții rasei umane) şi la cea de-a 5-a densitate ca la un avion cu reacție de altitudini mari, care zboară deasupra ceții. Acum puteți vedea clar. Aveți ceea ce se numeşte percepția adevărată. Nu mai există sisteme de credință false sau programe care să vă obstrucționeze vederea. V-ați eliberat de capcana percepției din nivelurile joase.

Vă puteți gândi la nivelurile joase ca având patru sectoare: fizic, emoțional, mental şi astral. În unele modele, incluzând cele ale autorului, mai aveți două niveluri, cel eteric şi cel cauzal. Aceste patru sau şase niveluri reprezintă tărâmurile “maya” sau iluzia. Dincolo de aceste niveluri există alte tărâmuri care sunt libere de capcanele ego-ului. Vom numi colecția nivelurilor înalte ale ființei – Sinele înalt.

 


Cartile lui Sal Rachele se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 

Hide picture