Samael Aun Weor – Trezirea Conștiinței: Descoperirea Sinelui Prin Autoobservare și Muncă Esoterică

În munca esoterică legată de eliminarea elementelor indezirabile pe care le purtăm în interiorul nostru, apare uneori dezgustul, oboseala și plictiseala. Incontestabil avem nevoie să ne întoarcem întotdeauna la punctul de plecare originar și să revalorizăm fundamentele muncii psihologice, dacă într-adevăr aspirăm la o schimbare radicală.

A iubi munca esoterică este indispensabil când se vrea cu adevărat o transformare interioară completă. Câtă vreme nu iubim munca psihologică ce conduce la schimbare, reevaluarea principiilor se dovedește ceva mai mult decât imposibil.

Ar fi absurd să credem că am putea fi interesați de muncă dacă în realitate nu am ajuns s-o iubim. Aceasta înseamnă că iubirea este imperioasă atunci când încercăm iar și iar să revalorizăm fundamentele muncii psihologice.

Este urgent, înainte de toate, să știm ce este ceea ce se numește conștiință, căci sunt multe persoanele care niciodată nu s-au interesat să știe ceva despre aceasta. Orice persoană obișnuită niciodată nu ar ignora faptul că un boxer ce cade făcut knock-out în ring își pierde conștiința. E clar că, revenindu-și, bietul pugilist își capătă din nou conștiința.

În consecință, oricine înțelege că există o diferență clară între personalitate și conștiință. Când venim pe lume cu toții avem un procent de trei la sută conștiință și un procent de nouăzeci și șapte la sută repartizabil între subconștient, infraconștient și inconștient.

Cele trei procente de conștiință trează pot fi crescute pe măsură ce lucrăm asupra noastră înșine. Nu este cu putință să ne mărim conștiința prin procedee exclusiv fizice sau mecanice.

Fără îndoială, conștiința se poate trezi numai pe baza unor munci conștiente și suferințe voluntare. Trebuie să înțelegem, există diferite tipuri de energie în interiorul nostru: primul – energie mecanică, al doilea – energie vitală, al treilea – energie psihică, al patrulea – energie mentală, al cincilea – energie a voinței, al șaselea – energie a conștiinței, al șaptelea – energia spiritului pur.

Oricât am multiplica energia pur mecanică, niciodată nu vom reuși să trezim conștiința. Oricât am mări forțele vitale în organismul nostru, niciodată nu vom ajunge să trezim conștiința.

Multe procese psihologice au loc înăuntrul nostru fără ca pentru aceasta să intervină în vreun fel conștiința. Oricât de mari ar fi disciplinările minții, energia mentală nu va reuși niciodată să trezească diversele funcționalisme ale conștiinței.

Forța voinței, chiar dacă ar fi multiplicată la infinit, nu reușește să trezească conștiința. Toate aceste tipuri de energie se repartizează pe diferite niveluri și dimensiuni ce nu au nimic de-a face cu conștiința. Conștiința poate fi trezită numai prin munci conștiente și eforturi corecte.

Micul procent de conștiință pe care îl posedă umanitatea, în loc să fie mărit, obișnuiește să fie irosit în mod inutil în viață. Este evident că, identificându-ne cu toate întâmplările din existența noastră, risipim în zadar energia conștiinței.

Noi ar trebui să vedem viața ca pe un film, fără a ne identifica vreodată cu nici o comedie, dramă sau tragedie, astfel am economisi energie conștientivă. Conștiința în ea însăși este un tip de energie de o foarte înaltă frecvență vibratorie.

Nu trebuie să confundăm conștiința cu memoria, căci sunt atât de diferite una de cealaltă, cum este lumina farurilor automobilului față de șoseaua pe care mergem.

Multe acte se desfășoară în interiorul nostru fără vreo participare a ceea ce se numește conștiință. În organismul nostru se petrec o mulțime de ajustări și reajustări, fără ca pentru aceasta conștiința să participe la ele.

Centrul motor al corpului nostru poate conduce un automobil sau poate dirija degetele ce ating clapele unui pian fără cea mai mică participare a conștiinței. Conștiința este lumina pe care inconștientul nu o percepe. Nici orbul nu percepe lumina fizică solară, dar ea există prin ea însăși.

Trebuie să ne deschidem pentru ca lumina conștiinței să pătrundă în tenebrele înspăimântătoare ale eului însuși, ale sinelui însuși.

Acum vom înțelege mai bine semnificația cuvintelor lui Ioan, când Evanghelia spune: „Lumina a venit la întuneric, dar întunericul nu a înțeles-o”. Însă ar fi imposibil ca lumina conștiinței să poată pătrunde în tenebrele eului însuși, dacă înainte nu am folosi simțul minunat al autoobservării psihologice.

Trebuie să-i deschidem drum luminii pentru a ilumina profunzimile întunecate ale Eului Psihologiei. O persoană nu s-ar autoobserva niciodată, dacă nu ar avea interes să se schimbe; un asemenea interes este posibil numai atunci când cineva iubește cu adevărat învățăturile esoterice.

Acum vor înțelege cititorii noștri motivul pentru care îi sfătuim să revalorizeze iar și iar instrucțiunile cu privire la munca asupra lor înșiși. Conștiința trează ne permite să experimentăm în mod direct realitatea.

Din nefericire, animalul intelectual în mod greșit numit om, fascinat de puterea de formulare a logicii dialectice, a uitat dialectica conștiinței.

Indiscutabil, puterea de a formula concepte logice se dovedește a fi în fond extrem de săracă. De la teză putem trece la antiteză și prin intermediul discuției să ajungem la sinteză, dar aceasta din urmă continuă să fie în sine un concept intelectual, care în nici un fel nu poate coincide cu realitatea.

Dialectica Conștiinței este mai directă, ne permite să experimentăm realitatea oricărui fenomen în el însuși și prin sine însuși. Fenomenele naturale în nici un caz nu coincid în mod exact cu conceptele formulate de minte.

Viața se desfășoară clipă de clipă și când o capturăm pentru a o analiza, o ucidem. Când încercăm să deducem concepte, observând un fenomen natural oarecare, încetăm de fapt să percepem realitatea fenomenului și vedem în acesta numai reflectarea teoriilor și conceptelor învechite care nu au câtuși de puțin vreo legătură cu faptul observat.

Halucinația intelectuală este fascinantă și vrem cu orice preț ca toate fenomenele naturii să coincidă cu logica noastră dialectică. Dialectica conștiinței se bazează pe experiențele trăite și nu pe simplul raționalism subiectiv.

Toate legile naturii există înăuntrul nostru înșine și, dacă în interiorul nostru nu le descoperim, nicicând nu le vom descoperi în afara noastră. Omul este cuprins în Univers și Universul este cuprins în om.

Real este ceea ce experimentează cineva în interiorul său, numai conștiința poate experimenta realitatea. Limbajul conștiinței este simbolic, intim, profund semnificativ și doar cei treji îl pot înțelege.

Cel ce vrea să trezească conștiința trebuie să elimine din interiorul său toate elementele nedorite care constituie Egoul, Eul Însuși, înăuntrul cărora se află îmbuteliată esența.