Ramtha – Stiinta cunoasterii: cum sa capatati capacitatea de a sti toate lucrurile
De ce este atât de important? Deoarece, veţi deveni tot ceea ce cunoaşteţi. Şi când învăţaţi cum să cunoaşteţi toate lucrurile care sunt, veţi deveni în totalitate tot ceea ce este – ce Dumnezeu este: cunoaştere nelimitată, viaţă nelimitată, totalitatea gândului. Şi astfel sunteţi, din nou, libertatea şi bucuria nelimitate de a fi.
Pentru a înţelege cum puteţi cunoaşte tot ceea ce există, trebuie să înţelegeţi mai întâi nu numai că totul există din gând – care este mintea lui Dumnezeu – ci şi că totul emană gândul fiinţei Sale, înapoi către mintea lui Dumnezeu.
Totul este înconjurat de un câmp de lumină. Nu există nimic care să nu fie înconjurat de o coroană de lumină, întrucât aceasta menţine imaginea gândului şi creează idealul în forma numită materie. Prin acest câmp de lumină, fiecare lucru îşi emană gândurile fiinţei sale, înapoi către ceea ce se numeşte fluxul de conştiinţă, sau cursul gândurilor – mintea lui Dumnezeu.
Uitaţi-vă la covor, la o plantă, la lumină, la pielea din care sunt făcuţi pantofii voştri. Uitaţi-vă la mâna voastră sau la o altă entitate. Ce au în comun toate aceste lucruri? Toate există. Şi în virtutea existenţei lor, fiecare emană din fiinţa sa nu numai gândul fiinţei, dar şi conştienţa pe care o are cu privire la tot ce o înconjoară. Aceasta se numeşte percepţie colectivă. Pe măsură ce covorul este conştient de culorile ce-l alcătuiesc sau de persoana care stă pe el, sau pe măsură ce planta este conştientă de încăperea în care se află, această conştienţă este emisă prin lumina fiinţei sale, în fluxul de conştiinţă. Şi, în fiecare moment, acea conştienţă se va schimba, deoarece Dumnezeu – cursul gândurilor în care există totul – se extinde şi se mişcă mereu.
Fiecare sistem solar, fiecare fir de praf şi fiecare entitate, văzută şi nevăzută, din toate universurile, îşi emană gândul fiinţei către mintea lui Dumnezeu – căci de acolo a venit. Totul emană înapoi spre gând. In acest fel totul este cunoscut.
Cum vă puteţi dezvolta capacitatea de a cunoaşte tot ce e de cunoscut? Corpul vostru fizic este înconjurat de un frumos câmp de lumină, numit aură sau câmp auric. Aura este câmpul de lumină ce înconjoară şi ţine la un loc materia întrupării voastre. Prin intermediul efectului Kirlian, oamenii de ştiinţă au fotografiat deja primul câmp coronal al aurei. Dar există şi alte câmpuri electromagnetice care vă înconjoară corpul, mult mai mari, întrucât aura se extinde de la densitatea electricităţii – coroana albastră ce înconjoară corpul – până în infinitatea gândului.
Aura este Spiritul fiinţei voastre. Spiritul fiinţei – care este numit Dumnezeul fiinţei voastre – se conectează direct la mintea lui Dumnezeu: fluxul de conştiinţă, unde sunt cunoscute toate lucrurile. O parte a aurei este un câmp electromagnetic puternic de electrum negativ şi pozitiv. Dincolo de câmpul electromagnetic, electrumul nu se mai divide. El este o sferă de lumină nedivizată, care este energie pură. Sfera de lumină îi permite totalităţii gândului din fluviul de cunoaştere, să curgă prin câmpul său măreţ şi puternic. Gândurile care ajung să fie cunoscute de către voi sunt determinate de procesele de gândire, deoarece porţiunea electromagnetică a aurei voastre atrage spre voi ceea ce corespunde felului în care gândiţi.
Spiritul vostru este ca o sită aflată pe malul fluviului de gândire, care se află într-o mişcare şi schimbare perpetuă. In această lumină vă ridicaţi pentru a primi mintea lui Dumnezeu – fluxul gândurilor unde se află întreaga cunoaştere. Astfel aveţi posibilitatea de a cunoaşte tot ce se poate cunoaşte, deoarece vă găsiţi în fluxul continuu al întregii conştiinţe – fluviul întregii cunoasteri.
Conştiinţa este ca un râu, iar Şinele vostru complet – inclusiv fiecare celulă din trupul vostru – este hrănit în permanenţă de către acest râu, deoarece gândul vă susţine şi vă atestă viaţa. Voi trăiţi prin gândul din fluxul conştiinţei. La fel cum corpul vostru trăieşte datorită fluxului sanguin ce transportă substanţele din alimente la fiecare celulă, aşa este şi Şinele vostru susţinut prin substanţa gândului ce emană din fluxul conştiinţei.
Voi creaţi fiecare moment din existenţa voastră, prin gândul provenit din fluxul conştiinţei. Luaţi în mod continuu gând din fluviul gândurilor, îl simţiţi în suflet, vă hrăniţi şi vă extindeţi întreaga fiinţă prin această emoţie – şi puneţi gândul Sinelui vostru extins înapoi în fluviu, ce va extinde conştiinţa a tot ce înseamnă viaţă.
Puteţi contempla astăzi un gând creator, şi, pe măsură ce o faceţi, gândul este simţit, înregistrat în suflet ca o frecvenţă electrică – frecvenţă ce vă părăseşte trupul şi pleacă în conştiinţă, pentru ca altcineva să o capteze şi să creeze cu ajutorul ei. Toată lumea are acces la ceea ce gândiţi şi simţiţi. Alte persoane se hrănesc din gândurile voastre, iar voi vă hrăniţi din ale lor.
Conştiinţa constă din toate gândurile ce emană de la toate entităţile şi toate lucrurile. Gândurile ce alcătuiesc conştiinţa au frecvenţe electrice diferite. Unele sunt gânduri de frecvenţă foarte joasă şi lentă, şi anume cele care predomină aici, în conştiinţa socială. Altele sunt gânduri de frecvenţă înaltă – gândurile nelimitate ale supraconştiinţei. Conştiinţa este suma tuturor valorilor de frecvenţă diferită ale gândului, iar fiecare valoare de gând atrage valori asemănătoare, luate de pretutindeni.
Conştiinţa socială reprezintă o densitate de frecvenţe electrice ale gândului – dar este o densitate mai uşoară decât aerul. Densitatea conştiinţei sociale este constituită din gând exprimat – gând ce a fost exprimat prin emoţie, de către fiecare entitate; adică, este alcătuită din gând realizat – gând pe care fiecare entitate l-a preluat deja, l-a simţit în suflet şi l-a distribuit prin câmpul auric, înapoi în fluviul gândurilor, pentru ca toţi să se hrănească din el.
Gândurile din care prosperă planul vostru sunt acele gânduri limitate şi de joasă frecvenţă ale conştiinţei sociale. Aceste gânduri sunt foarte restrictive, care emit judecăţi, foarte dure, deoarece vieţile voastre sunt conduse de atitudini legate de supravieţuire şi de frica de moarte – fie că este moartea întrupării, fie cea a egoului.
Prin urmare, conştiinţa voastră este ocupată cu gânduri legate de hrană, adăpost, muncă, bogăţie; cu gânduri de judecată a ceea ce este potrivit şi ce nu este, a ce este bine şi ce e rău; gânduri legate de modă, de frumuseţe, acceptare, competiţie, vârstă, boală şi moarte. Aceste gânduri de joasă frecvenţa intră cu uşurinţă în câmpul vostru auric, deoarece ele predomină în gândirea celor din jur.
Deci, sunteţi alimentaţi în permanenţă cu gânduri limitate, provenite de la o conştiinţă foarte îngustă şi imobilizată. Şi, pe măsură ce le permiteţi acestor gânduri să vă alimenteze, transmiteţi înapoi sentimentul pe care vi-l dau, regenerând şi perpetuând astfel gândirea limitată a omului.
Conştiinţa din marile voastre oraşe este în mod special limitată, deoarece majoritatea celor care trăiesc acolo sunt extrem de competitivi, preocupaţi de propria imagine exterioară, se tem de alţii şi nu se acceptă între ei. Prin urmare, toate oraşele voastre mari sunt învăluite de o densitate densă de conştiinţă. Ceea ce văd cei care vin aici din alte universuri, când vă privesc oraşele, este o reţea densă de lumini multicolore – gânduri de joasă frecvenţă, ale unei conştiinţe foarte limitate, manifestată ca un câmp de lumină.
Gândurile de frecvenţă înaltă ale supraconştiinţei sunt acelea ale stării de A FI, ale vieţii, armoniei, unimii şi a unei deveniri continui. Ele sunt gândurile iubiri. Ele sunt gândurile bucuriei, ale geniului. Ele sunt gândurile nelimitate care, în realitate, depăşesc posibilitatea de a fi exprimate chiar şi prin aceste cuvinte, deoarece sentimentele născute din gânduri nelimitate nu pot fi descrise prin cuvinte.
Gândurile de frecvenţă înaltă pot fi experimentate mai simplu în conştiinţa unui loc sălbatic, departe de gândirea imobilizată a omului – deoarece, acolo, viaţa este simplă, în afara timpului, în continuă devenire şi într-o totală armonie cu ea însăşi. Acolo, departe de judecata omului, vă puteţi auzi pulsul propriei cunoştinţe.
Cartile lui Ramtha se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina