Stiinta si Religie – Creierul emotional: sistemul limbic

Sistemul limbic uman întreţese impulsurile emoţionale cu gânduri şi percepţii mai înalte, producând un repertoriu larg şi flexibil de stări emoţionale foarte complexe, cum ar fi: dezgustul, frustrarea, invidia, surprinderea şi încântarea. Aceste emoţii, deşi construite pe emoţii primare întâlnite în oarecare măsură şi la animale, dau fiinţelor umane un vocabular emoţional mult mai divers articulat.

Studiile au indicat, de asemenea, că sistemul limbic este parte integrantă din experienţele religioase şi spirituale. Stimularea electrică a structurilor limbice în subiecţii umani produce halucinaţii asemănătoare viselor, senzaţii de ieşire din propriul corp, deja vu şi iluzii, toate fiind înregistrate şi în timpul stărilor spirituale.

Pe de altă parte, când impulsul nervos în sistemul limbic este blocat, pot apărea, de asemenea, halucinaţiile vizuale. Datorită implicării sale în experienţele religioase şi spirituale, sistemul limbic a fost uneori numit „transmiţătorul către Dumnezeu.” Indiferent care ar fi relaţia sa cu spiritualul, înainte să înveţe să transmită activitatea, scopul fundamental al sistemului limbic este totuşi de a genera şi modula emoţii primare, cum ar fi teama, agresivitatea şi furia. Posedate de majoritatea animalelor cu sistem nervos central, structurile sistemului limbic sunt, în termeni evolutivi, învechite. Ceea ce separă sistemul nostru limbic de cel al animalelor şi al primilor noştri strămoşi sunt multele rafinamente pe care le-am dezvoltat. Gelozia, orgoliul, regretul, stânjeneala, exaltarea — toate sunt produsele unui sistem limbic foarte evoluat, mai ales când funcţia sa este combinată cu restul creierului. Deci, dacă primii noştri strămoşi au simţit, poate, numai o undă de dezamăgire pentru că nu au ajuns la concursul de aruncare a pietrei al fiului lor, acum noi simţim o vină pe deplin dezvoltată.

Structurile primare ale sistemului limbic sunt hipotalamusul, amigdala şi hipocampul. Toate sunt organe primitive, dar influenţa lor asupra minţii umane este considerabilă.

Avantajul supravieţuirii sistemului limbic este clar: dă animalelor agresivitatea de care au nevoie ca să găsească mâncare, teama care le determină să evite prădătorii şi alte situaţii periculoase şi afecţiunea filială — „iubirea” primitivă, dacă vreţi — care îi determină să se împerecheze şi să îşi îngrijească puii. La fiinţele umane, sentimentele primare produse de activitatea limbică sunt îmbinate cu funcţii cognitive mai înalte din neo-cortex, care au ca rezultat experienţe emoţionale mai bogate şi mai variate.

Sustine traducerea audio a mai multor articole: Doneaza!

(Doriti un anumit articol sa fie tradus din text in voce audio, trimite-ti un mesaj de cerere traducere)

Dacă informatiile găsite aici ti-au fost de folos, spune "mulțumesc" printr-o donație de sustinere: