William Buhlman – Evoluția Multidimensională a Sufletului: Etapele Creșterii Spirituale

Ascultați articolul sub formă de podcast:
Ascultați articolul sub formă audio:
„Cu toții îl vor cunoaște fără îndoială pe Dumnezeu. Cu toții vor fi eliberați… Cu toții, fără excepție, își vor cunoaște sinele real!” – Ramakrishna
Lumea fizică este un teren de antrenament eficient pentru evoluția noastră spirituală. Noi învățăm și creștem prin intermediul a numeroase experiențe. Toate schimbările fizice pe care le observăm în jurul nostru reprezintă rezultatul direct al conștiinței care modelează forma și materia. Până acum, educația noastră a fost centrată asupra dramelor și lecțiilor fizice create de noi înșine. Acest lucru se va schimba odată ce ne vom da seama că noi nu suntem totuna cu corpurile noastre fizice sau cu mințile noastre egotice. Pe măsură ce evoluăm și ne trezim sinele autentic, fiecare dintre noi va mai trece cu succes câteva etape.
PRIMA FAZĂ: RECOMPENSA FIZICĂ
Prima etapă în cadrul evoluției sufletelor care ajung pe Pământ este asimilarea lor în materia fizică.
Sufletele tinere care ajung pe Pământ sunt în primul rând preocupate de nevoile și cererile corpurilor fizice. Supraviețuirea și răsplata fizică sunt cele care domină această stare de conștiință. Tu te vezi pe tine ca o ființă din planul fizic ce este separată de toți cei din jurul ei. Tu crezi că ești una cu corpul tău, identificându-te în totalitate cu atributele fizice și cu numeroasele roluri asociate acestora. Identitatea ta se bazează pe aparențe. Dorința pentru răsplata fizică este nevoia care te mobilizează. Lumea din jurul tău este văzută ca fiind un mediu competitiv, chiar ostil. În această stare de conștiință, școala materiei ne oferă lecții de supraviețuire intense și provocări fizice constante.
Deoarece îți petreci viața alergând după împlinirea dorințelor corpului fizic, tu rămâi orb la realitatea sinelui tău spiritual. Pe măsură ce corpul tău fizic îmbătrânește, trebuie să faci față unor lecții puternice atunci când te confrunți cu propria efemeritate și moarte. Procesul natural al îmbătrânirii și morții este văzut ca o suferință groaznică ce trebuie evitată cu orice preț. Per ansamblu, lecțiile vieții se bazează pe planul fizic până în acest stadiu, deoarece acesta este nivelul pe care este focalizată conștiința ta.
A DOUA ETAPĂ: IDENTIFICAREA CU EGOUL
În a doua fază, tu crezi că ești una cu mintea ta egotică, deoarece îi urmezi orbește comenzile nesfârșite, ceea ce îi place și ceea ce nu îi place. Personalitatea fabricată a minții este acceptată ca fiind inima identității tale de sine. Gândurile și emoțiile tale sunt principala preocupare din viața ta și te individualizează în mod evident față de toți ceilalți.
Condus în mod constant de cererile minții tale, te regăsești urmându-i capriciile nesfârșite. În această stare de conștiință, tu te vezi pe sine ca fiind superior celor care își îmbrățișează doar identitatea fizică. Tu crezi că ești mai evoluat deoarece mintea ta îți spune că ești așa.
În această fază de evoluție, lecțiile sunt mai dinamice. Din moment ce tu crezi că ești una cu identitatea falsă a minții tale, te regăsești prins într-un carusel, urmărind în mod constant cererile și nevoile nesfârșite ale egoului tău. Viața ta este o căutare perpetuă pentru recunoașterea de sine și dobândirea de lucruri fizice. Nefiind conștient de esența ta spirituală, tu accepți cu ușurință orice credințe predominante ale culturii și societății tale.
FAZA A TREIA: CONȘTIINȚA DE GRUP
Îndreptându-te și către ceilalți, în cadrul fazei a treia, tu îți expansionezi identitatea de sine pentru a include și anumite grupuri specifice. Tu te definești pe tine însuți în termenii acestor grupuri. De exemplu: eu sunt american, metodist sau democrat. Te conectezi mental la anumite atribute și etichete specifice și ești dispus să aperi aceste convingeri create de conștiința de grup pe care tu ai acceptat-o.
Tu vezi grupul tău ca fiind diferit și unic și te vezi adeseori în competiție cu alte grupuri. Această diviziune făcută de om conduce la scară globală la separare, conflict, suferință, război și devastare, deoarece există o nevoie stringentă de reafirmare a superiorității grupului tău față de celelalte grupuri. În această stare de conștiință, tu crezi adeseori că faci parte din grupul ales.
Deoarece atât de multe suflete rămân fără să ajungă vreodată să își cunoască adevărata identitate, ele se agață de securitatea pe care o percep față de o anumită conștiință de grup stabilită. În turmă se regăsește starea de siguranță. Aceasta poate fi o stare de conștiință periculoasă și potențial volatilă. Fiecare grup simte nevoia să își apere credințele și principiile și de prea multe ori încearcă să le convertească sau să le elimine pe toate cele care sunt diferite. De-a lungul istoriei, această atitudine a condus la un naționalism extrem, la intoleranță religioasă și la distrugerea civilizațiilor.
ETAPA A PATRA: TREZIREA SUFLETULUI
În etapa următoare, prin intermediul unor încercări personale serioase și al unor provocări, tu începi să recunoști iluziile lumii în care trăiești. Conștientizezi că ești mai mult decât mintea ta hoinară sau decât corpul tău fizic. Devii conștient de faptul că ești o ființă spirituală puternică ce are o experiență temporară în planul fizic. Aceasta reprezintă o schimbare majoră în conștiință și este adeseori considerată a fi stadiul incipient al realizării de sine.
Ajungi să nu mai urmezi doctrinele predominante ale societății sau pornirile neobosite ale minții egotice. De fapt, acum poți să observi scamatoriile minții tale care sunt precum un copil neastâmpărat care cere în permanență să i se dea atenție. Tu știi foarte bine că spiritul îți este mai apropiat decât propria-ți inimă care bate, astfel că de ce ți-ai pierde vremea căutându-l pe Dumnezeu în afara ta? Adevărul este acum evident. Îți dai seama că tu ești mereu conectat la sursă și că drumul spiritual este în tine.
ETAPA A CINCEA: EXPERIENȚELE SPIRITUALE PERSONALE PROFUNDE
Etapa a cincea este atunci când apare o evoluție majoră. Tu faci saltul esențial în conștiință, detașându-te de dependența față de credințe, și experimentezi propria aventură spirituală autentică. Apoi toate percepțiile îți sunt schimbate și tu ești transformat pentru totdeauna. Lumea fizică este văzută ca și vehiculul exterior al sufletului – un dans al energiei. Tu știi că ești spiritul pur, conectat mereu la sursa din interiorul tău. Înțelegi că ești inseparabil față de oceanul universal al iubirii și abundenței nesfârșite. Legătura ta interioară cu sinele tău spiritual devine la fel de esențială ca și aerul pe care îl respiri.
În acest punct, te trezești la realitatea sinelui tău autentic și ești pregătit să mergi mai departe și să absolvi școala pretențioasă a materiei fizice. Dramele fizice nesfârșite ale conștiinței sunt recunoscute a fi ceea ce sunt cu adevărat – suflete care evoluează prin intermediul formei. Tu emani iubire pentru toți ceilalți, deoarece iubirea este tot ceea ce curge prin tine. Ești în sfârșit eliberat de această lume grosieră exterioară a materiei fizice și ești acum pregătit să intri în tărâmurile mai sensibile la puterea gândului din cadrul dimensiunilor interioare. Lucru neștiut de mulți, acesta este doar începutul antrenamentului tău multidimensional extins.
EVOLUȚIA SUFLETULUI DINCOLO DE PLANUL FIZIC
Moartea corpurilor noastre fizice este numai începutul educației noastre continue în cadrul celorlalte realități dimensionale. Acest proces uluitor se extinde cu mult dincolo de educația clasică de pe Pământ. Evoluția noastră este o călătorie interioară a conștiinței către sursa spirituală din noi. Pe măsură ce progresăm, fiecare dimensiune în care intrăm ne oferă lecții noi și complexe. Transformarea noastră continuă dincolo de conceptele liniare de timp, spațiu și formă, și fiecare lume nonfizică în care intrăm ne oferă ocazii pentru evoluția noastră spirituală. Viața și evoluția continuă mai departe în lumi din ce în ce mai sensibile la puterea gândului.
ETAPELE EVOLUȚIEI NOASTRE DUPĂ MOARTE
Fiecare dimensiune nonfizică interioară în care intrăm ne va oferi ocazii diferite și unice pentru a ne transforma și a învăța. Ceea ce urmează este prezentat sub forma unui rezumat global.
• Să învățăm să ne adaptăm la corpul nostru subtil astral și să asimilăm o nouă realitate energetică.
• Să experimentăm și să învățăm în cadrul acestor realități diverse și locații de antrenament ale dimensiunii astrale.
• Să ne purificăm corpul astral de numeroasele temeri, frici, blocaje și tipare emoționale limitatoare, precum și de tendințele subconștiente pe care continuăm să le avem.
• Să ne dezvoltăm corpul astral și capacitățile sale prin experimentarea a numeroase simulări energetice (frici personale și confruntări ale limitelor)
• Să ne dezvoltăm simțurile interioare subtile și întregul potențial al corpului nostru astral.
• Să deprindem abilitățile esențiale de navigare pentru a explora numeroasele realități ale planului astral.
• Să explorăm în mod conștient dimensiunea astrală. Să devenim conștienți de numeroasele și diversele paradisuri/teritorii de credințe care populează această dimensiune vastă.
• Să ne trezim și să devenim conștienți de natura temporară și educativă a tuturor realităților bazate pe formă.
• Să devenim pe deplin conștienți că noi suntem forța creatoare responsabilă pentru șlefuirea realității noastre în cadrul tuturor dimensiunilor.
• Să învățăm să folosim și șă manifestăm conștient energiile gândurilor.
• Să ne deschidem față de iubirea și lumina noastră interioară. Să oferim tuturor ființelor și lucrurilor iubirea noastră necondiționată.
• Să călătorim prin diversele realități nonfizice ale dimensiunii astrale și să funcționăm efectiv atât în realitățile consensuale cât și în cele nonconsensuale.
• Să învățăm și să experimentăm metode de explorare pentru a ne expansiona conștiința dincolo de limitele corpului nostru astral.
• Să ne transcendem în mod conștient limitele corpului astral și să ne experimentăm corpul energetic al gândurilor, mult mai înalt ca și frecvență de vibrație.
• Să explorăm și să ne familiarizăm cu corpul nostru mental și cu realitățile sale corespondente.
• Să ne purificăm corpul mental de toate fricile și limitările care ne-ar putea stânjeni în cadrul evoluției noastre spirituale.
• Să ne stăpânim în mod conștient corpul mental energetic expansiv și capacitățile sale creatoare intrinseci.
• Să învățăm să călătorim cu măiestrie în cadrul realităților sensibile la puterea gândului – paradisurile superioare.
• Să învățăm să experimentăm în mod conștient realitățile spirituale aflate dincolo de dimensiunea mentală.
• Să ne folosim cu măiestrie capacitățile creatoare nelimitate în cadrul tuturor dimensiunilor.
• Să devenim maeștri în călătoria spirituală multidimensională din interiorul nostru.
• Să ne reunim în mod conștient cu esența noastră spirituală dincolo de orice formă sau gând.
• Să devenim niște călători spirituali; evoluția sufletului dincolo de toate conceptele bazate pe formă.
• Să devenim un suflet foarte evoluat, înzestrat cu capacitatea de a experimenta în mod conștient întreaga expansiune a universului multidimensional.
Ca și conștiință, noi ne vom continua călătoria interioară și ne vom reuni într-un final cu esența noastră spirituală dincolo de limitările formei și ale gândului. Nu există niciun fel de limite și niciun fel de punct final în cadrul evoluției noastre spirituale.
Cartile lui William Buhlman se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina