Jonathan Black – Viziunea lui Steiner despre Viața de După Moarte
|
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Francmasonii aveau o activitate secretă și mulți teosofi de frunte erau și francmasoni. Dar, dacă Madame Blavatsky și Teosofia se inspiraseră inițial din ideea rozacruciană de a îmbina religia occidentală cu cea orientală într-o unitate transcendentală, alții au simțit că opera ei înclina mai mult spre Orient. În 1914, Rudolf Steiner a părăsit Mișcarea Teosofică pentru a-și întemeia propriul lui curent, Antroposofia, în scopul de a echilibra balanța.
Cum se leagă aceasta de povestea vieții de după moarte? De-a lungul istoriei au existat mai multe viziuni despre ce se întâmplă după moarte. Credințele inițiale despre ceruri, cele din vremea lui Enoh, s-au estompat în epoca lui Homer și a psalmilor. Ele susțin că spiritul umblă într-un fel de jumătate de viață, pătrunzând în Gaură. După viață, moarte și coborârea în iad a lui Iisus Hristos au apărut alte reprezentări ale vieții de după moarte. Potrivit lui Steiner, aceste reprezentări s-au schimbat pentru că s-a schimbat ce se întâmplă de fapt după moarte. Ce urmează este viziunea lui asupra călătoriei de după moarte.
În epoca modernă, sufletul și spiritul s-au confundat și s-au combinat, dar religiile tradiționale făceau deosebirea între suflet și spirit și pentru a înțelege experiența de după moarte trebuie să înțelegem mai întâi diferitele componente ale ființei umane, potrivit idealismului mistic, care sunt patru la număr.
-
La început este, desigur, corpul fizic.
-
Apoi urmează principiul însuflețitor care dă viață organică trupului material. Acesta este sufletul. Mistici ca Lorna Byrne îl văd umplând corpul material. În Cabala el e numit nephesch, iar în Teosofie corp eteric. Unii mistici, printre care Jacob Boehme și William Blake, i-au spus corp vegetativ, pentru că ne dă o viață la fel ca a plantelor.
-
Cuibărindu-se în corpul vegetativ – spiritul -, care le dă animalelor spirite, forma conștiinței pe care o avem în comun cu animalele și pe care plantele nu o au. Aceasta este numită zelem în Cabala și corp astral în Teosofie.
-
Acesta conține, la rândul său, eul, o scânteie de natură divină. Eul ne dă sentimentul conștiinței individuale, pe care animalele nu o au, și posibilitatea de a ne bucura de liber-arbitru și de gândire liberă.
Pentru a rămâne în viață, trupul nostru vegetativ trebuie să stea înăuntrul corpului fizic. În somn, suntem vii, dar nu și conștienți. Atunci când se uită la un om care adoarme, clarvăzătorii, ei văd corpul vegetativ rămânând în corpul material, dar văd și corpul animal purtând scânteia divină, ridicându-se deasupra corpului fizic. În condiții normale, acesta nu plutește în sus spre tavan, așa cum își imaginează unii, ci rămâne chiar deasupra corpului fizic sau, potrivit altor surse, emană parțial din el.
Paracelsus a văzut în somn cum spiritul devine mai liber în mișcări, se poate înălța din trup și poate vorbi cu strămoșii sau îngerii. De obicei, când ne trezim, „am băut din Apa Uitării” și uităm întâlnirile cu îngerii, dar uneori, când suntem într-o situație îngrozitoare, spiritele ce se îngrijesc de noi ne grăiesc cu așa o ardoare, încât în dimineața următoare ne amintim ce ne-au spus.
Cu alte cuvinte, deoarece corpul animal și eul sunt în afara corpului fizic, care respinge influențele spirituale, în timpul somnului e posibil să avem experiențe în lumile spiritelor. Visele noastre sunt de fapt un talmeș-balmeș de experiențe pe tărâmurile spirituale. Pe de altă parte, când murim, celelalte trei corpuri părăsesc trupul material. Corpul vegetativ îl părăsește pe cel fizic, ducând cu el trupul animal și eul. Și se ridică din corpul fizic, iar cel vegetativ începe să piară, ca și corpul animal sau spiritul.
În epoca modernă, înălțarea și disiparea, primele stadii de după moarte, au fost explicate de Rudolf Steiner.
Există o credință populară că un om în pericol iminent de a muri, prin înec, de pildă, își revede întreaga viață în câteva secunde. După Steiner, la baza acestei credințe stă un important adevăr psihologic. Scurta amintire este, de fapt, efectul corpului vegetativ ce se desprinde de cel fizic.
Dacă mori de-a binelea, spune Steiner, simți o claritate și o luminozitate care sunt un fel de trezire.
Acea trecere în revistă a vieții pe care o face muribundul este scurtă și mecanică, un rezumat în imagini care se derulează repede, așa cum vedem uneori pe ecran. Totuși, nu presupune implicare. Pe de altă parte, când mori, corpul animal se eliberează din cel vegetativ în curs de disoluție și îți mai apare un rezumat al propriei vieți, dar unul mult mai lung și mai profund resimțit. Cât erai în viață, corpul animal îți dădea posibilitatea să ai emoții și dorințe. Dat fiind că eul tău mai rămâne în corpul animal, încă simți dorințe, dar, cum nu mai ești în corpul tău fizic, nu ai niciun mijloc prin care să ți le satisfaci.
Această a doua trecere în revistă a vieții poate reprezenta o treime din timpul petrecut pe pământ, cam 30-40 de ani. Este Kamaloca („locul dorinței”) în hinduism sau Purgatoriul din tradiția creștină. Dorințele tale, pe care nu ți le mai poți satisface și care trebuie purificate înainte ca eul să intre în cerurile mai înalte (Devachan la hinduși). Eul trebuie să se elibereze de legăturile cu existența pământeană. La cel mai de jos nivel, aceste legături ar putea fi pofte animalice sau desfrânate ori dorința de a acumula bunuri materiale, dar și legături mai elevate ca, de exemplu, dragostea de artă de dragul artei (așadar artă lipsită de conținutul ei spiritual) sau atașament față de filosofia materialistă, oricât de bine intenționat ar fi el.
În timp ce suferi din cauza dorințelor neîmplinite pe care trebuie să le alungi, începi să-ți dai seama că dorințele se prindeau de tine în timpul vieții ca niște adevărate ființe. Acum par hibrizi ai răului, jumătate oameni, jumătate animale.
Să vezi demoni e și dureros, și îngrozitor. Există însă și alte suferințe. Ne îndurerează propriile emoții, dar și ale altora, cu aceeași intensitate. Ceva din această suferință surprinde Charles Dickens în nuvela Un colind de Crăciun. Dar, spre deosebire de ce spune povestea, spiritul nu mai are acum ocazia să îndrepte lucrurile. După moarte e prea târziu.
După ce ai călătorit pe acest tărâm și ai purificat fiecare element al corpului animal, îți lepezi corpul astral. (Steiner a spus că acei clarvăzători care se laudă că sunt uneori în contact cu morții sunt, de fapt, în contact cu aceste corpuri astrale care au câteodată urme de memorie și limbaj, dar nu și inteligența ființelor vii. După explozia de lumină și o iluminarea simțite atunci când eul tău pleacă din sfera lunii – sfera dorinței sau purgatoriu în toate religiile -spre următoarea sferă. Ca mesager al zeilor, Mercur este acolo să te călăuzească, să-ți lumineze drumul în sus.
În veacul al IV-lea, împăratul Iulian a scris despre capacitatea luminii stelare de a radia asupra lui pentru a-i ușura intrarea într-o stare de transă în care avea o conștiință superioară. Spaima plină de respect pe care o are cineva care umblă pe suprafața pământului crește de multe ori când ajungi în ceruri mai înalte. Vezi marile ființe spirituale, îngerii din spatele corpurilor fizice ale planetelor și ale stelelor. Acum înțelegi ce ai văzut pe pământ, obiectele fizice și evenimentele au fost create pentru tine prin colaborarea dintre marile ființe spirituale.
În sfera lui Mercur ai putea să-i regăsești pe cei cunoscuți pe pământ, inclusiv prieteni și membri ai familiei. Va fi o regăsire fericită, dacă ai fost bun cu ei în viață, dacă ai o conștiință fără pată. Dacă nu, te vei simți izolat și departe de ei. Vei înțelege și că ființele spirituale care au colaborat la crearea condițiilor fizice pe care le-ai cunoscut în viața de pe pământ lucrau și în tine, legănându-te și educându-te să faci ce trebuia. În sfera lui Mercur, îți pui întrebări de genul: Am iubit destul? Am dat greș în iubire? Am fost gelos? Mi-am lăsat inima să se împietrească? Am dat cu piciorul șansei de a duce o viață fericită și împlinită, cu atâta nepăsare ca în ziua aceea ploioasă de aprilie? Am ratat șansa de a fi bun, pretinzând că nu recunosc șansa? Pericolul pe acest tărâm este că îți dai seama că lucrurile pe care le-ai fi putut face, dar nu le-ai făcut sunt cea mai mare parte din viața ta.
În capitolele anterioare am văzut că misiunea lui Iisus Hristos îi privea și pe morți, și pe vii. Cel care a primit înțelepciunea lui iubitoare va înțelege călătoria prin sfere, va comunica mai bine cu ființele spirituale superioare dintre vieți și, prin urmare, se va întoarce pe pământ cu daruri și binecuvântări superioare.
Urmează trecerea prin sferele lui Venus și Marte, a Soarelui și a lui Saturn, în cele din urmă ajungându-se la prezența lui Dumnezeu.
Poate vă închipuiți un micuț eu fără trup înălțându-se spre vastele sfere cosmice, așa cum e zugrăvit de obicei. Dar, potrivit lui Steiner, adevărata imagine arată spiritul dilatându-se ca să umple mai întâi sfera amplă de pe orbita lunii, apoi pe cea a lui Mercur și așa mai departe, până când eul se extinde într-atât, încât umple întregul univers, așa cum l-a reprezentat Leonardo da Vinci în faimosul său desen al omului cosmic. Eul este întins acum peste Marele Eu. Tot cosmosul este, într-un sens, corpul acelui eu. Planetele îi sunt organe, Saturn fiind splina, Soarele inima și Luna creierul. Atunci tot cosmosul este cuprins de el. Eul începe apoi să-și reducă iar dimensiunile, ca să încapă într-un trup omenesc, iar corpurile cerești pe care le-am înglobat rămân în noi în esență. Origen, unul dintre Părinții Bisericii, scria: „înțelege că ai un mic cosmos înăuntrul tău, iar soarele, luna și stelele sunt în tine”.
Pentru cineva ca mine, crescut în sânul Bisericii Anglicane, descrierile făcute de Steiner vieții spirituale și lumilor spirituale sunt surprinzătoare datorită îndrăznelii și preciziei lor. Nu există niciun compromis cu materialismul. Steiner a cercetat temeinic implicațiile idealismului în fiecare aspect al vieții și în moarte.
Cartile lui Jonathan Black se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
