David R. Hawkins – Depășirea contrariilor: de la Conștiința de sine la Iluminare
Ascultă articolul audio:
Conștiința le depășește automat atunci când, prin intermediul reflecției, familiarității, rugăciunii, meditației sau inspirației survine înțelegerea. Depășirea contrariilor este facilitată, de asemenea, de cuvintele rostite de maestru sau de nivelul conștiinței acestuia. Ceea ce la un anumit nivel al conștiinței este imposibil, devine evident și ușor la un nivel mai înalt. Ființa umană este deopotrivă spirit și trup, motiv pentru care, în realitate, ea trăiește dintotdeauna atât în domeniul linear, cât și în cel non-linear. Până nu este „îmbibat” cu o conștiință și o conștiență subiectivă, corpul nu poate fi conștient de propria sa existență. El nu acționează decât atunci când este motivat de o anumită valoare, precum dorința de plăcere ce survine din experimentarea vieții.
Atunci când o persoană sau un animal este „despiritualizat(ă)“, moare. Când forța vieții sau spiritul nu mai energizează corpul, spiritul pleacă și merge într-o altă dimensiune. Deși se află într-o altă dimensiune, nivelul conștiinței spiritului poate fi calibrat printr-un simplu test kinesiologic. Unele spirite părăsesc trupul într-o stare de bucurie, extaz sau fericire. Altele o fac în cele mai joase stări ale deznădejdei, precum furia, vinovăția sau ura. De bună seamă că aceste stări vor influența mai apoi destinația spiritului – care a fost numit în mod tradițional suflet sau aspectul non-material al vieții. Când spiritul părăsește corpul, destinația lui se corelează cu nivelul specific al conștiinței sale, determinat de frecvența calibrată a acesteia. Putem presupune așadar că sufletul se îndreaptă spre diferitele niveluri ale iadului, purgatoriului, cerurilor, precum și spre domeniile celeste sau nivelurile astrale („planurile interioare”) ori stările discarnate.
Precum un dop de plută aflat în apă sau un balon aflat în aer, fiecare spirit se ridică în domeniile infinite ale câmpurilor energetice ale conștiinței până la propriul său nivel de flotabilitate. În acest proces nu este implicată nicio “judecată” externă sau constrângere divină. Fiecare ființă își radiază esența și astfel își determină propriul destin. Prin urmare, justiția divină este perfectă. Prin intermediul liberului arbitru, fiecare spirit devine ceea ce el însuși a ales să fie. În cadrul tuturor tărâmurilor și în fiecare moment există alegeri ale realității absolute – mereu prezentă și a cărei alegere absolută rezultă în eliberare.
Prin analogie, putem spune că sufletul, unit sau nu cu un corp fizic, este într-o oarecare măsură asemănător unei mici particule aflate într-un câmp electromagnetic. Atracția sau respingerea particulei depinde de mărimea, încărcătura, polaritatea și poziția acesteia într-un câmp mai larg, care include gradații ale energiei și puterii, precum și diferite calități față de care particula va fi atrasă ori respinsă. Prin urmare, toate posibilitățile și eventualitățile constituie o reflecție a stării conștiinței sau a nivelului de evoluție al individului în cadrul întregului. Acest fapt este inevitabil, dat fiind că individul reprezintă „o parte” esențială a întregului. S-ar putea spune că fiecare nivel al conștiinței este reprezentat în cadrul câmpului amintit ca un atractor, precum în teoria haosului.
În viața de zi cu zi, acest model poate fi observat în interacțiunea oamenilor cu cele plăcute, respectiv neplăcute lor, cu toate atracțiile și repulsiile aferente, exprimate în stiluri de viață, alegeri profesionale, comportamente sociale, obiceiuri, slăbiciuni, puncte tari și identificări de grup.
Întrebare: Există oare unele tehnici simple menite a facilita această progresie?
Răspuns: Faceți diferența între „acesta” și „acela”, între „cineva” și „ceva”, între „volițional” și „automat”, între „observator” și „ceea ce este observat”. Puntea este durată prin delimitarea conștiinței de observator/martor/conștiență. Este precum delimitarea capacității de a vedea și auzi de ceea ce vedem sau auzim propriu-zis.
Ochiul Sinelui este Sinele care dă sinelui capacitatea conștienței. Dacă soarele nu ar lumina, nimic nu ar fi vizibil. În lipsa luminii Sinelui, sinele nu și-ar cunoaște nici măcar propria existență. Dacă nu ar exista conștiența conștiinței, nici corpul, nici eul nu ar ști unul de existența celuilalt. Sfințenia reflectă faptul că Divinitatea constituie sursa existenței a tot ceea ce există, inclusiv a Sinelui.
Sinele infinit, atemporal și non-dualistic strălucește în lumea dualității și percepției ca sine. O caracteristică a sinelui (cu minusculă) este aceea de a nu fi conștient de adevărata sa sursă. De fapt, eul își reneagă în primul rând sursa, pretinzându-se a fi separat, autonom, autoactivat și independent. Odată ajuns la nivelul rațiunii și al capacității intelectuale, eul își atinge propriile limite și începe să caute răspunsuri dincolo de el. Cu toate acestea, la nivelurile mai scăzute ale evoluției intelectuale, intelectul tinde să fie plin de mândrie și să pretindă credit pentru toate capacitățile sau acțiunile, asumându-și paternitatea acestora și considerându-se apogeul evoluției.
La un moment dat, intelectul matur începe să discearnă informații spirituale, pe care apoi le urmează. Dar, și de această dată, poate fi orbit de mândrie și poziționalități. Cu ajutorul experienței de mai târziu și al lucrării spirituale intense, smerenia poate slăbi puterea eului intelectual, permițând prin aceasta o experimentare progresivă mai profundă a stărilor superioare ale conștiinței spirituale. Acest prag constituie un dar ce însoțește disponibilitatea de a iubi, iar inspirația generată astfel conduce către domeniile păcii și fericirii. Apoi, compasiunea devine o calitate dominantă și transformă percepția în viziune. Desăvârșirea acestui proces presupune descompunerea sinelui în Sine. Acest nivel, calibrat la valoarea 600, marchează acel nivel al conștiinței numit în mod tradițional iluminare. În acest punct, extazul poate genera deopotrivă incapacitatea de a funcționa în lume și funcționarea continuă în aceasta. Cu toate acestea, dacă extazul însuși este abandonat apoi lui Dumnezeu, se instalează starea de înțelept. Pe măsură ce acest stadiu se maturizează, este posibilă sau nu o întoarcere către lumea în care Dorința lui Dumnezeu determină tot ceea ce urmează.
Întrebare: Oare dispare sensul sinelui? La urma urmei, eul se teme de moarte.
Răspuns: Când sinele se dizolvă în Sine, acest proces este experimentat ca o mare expansiune de la ceea ce este limitat, trecător și vulnerabil către Totalitatea nemuritoare și infinită, care transcede toate lumile și universurile. Astfel, Sinele nu este nicidecum subiect al morții sau nașterii, deoarece el există dincolo de temporalitate. Obscuritatea Sinelui a fost doar rezultatul identificării greșite a percepției cu totalitatea Realității.
Întrebare: Ce se poate spune despre moartea fizică?
Răspuns: Poate suna surprinzător, dar nimeni nu-și experimentează, de fapt, propria moarte. Desigur, există experiența condițiilor care preced moartea, dar în momentul în care survine „moartea” fizică, sufletul părăsește corpul fără niciun efort și, pur și simplu, asistă la moartea corpului. Prin separarea de corp, fostul locatar al acestuia devine conștient de faptul că, în realitate, este un spirit. Uneori, acesta este momentul în care apare negarea. Spiritul este apoi atras spre destinația lui prin intermediul acțiunilor de atracție/repulsie, care constituie consecințele automate ale evoluției sufletului.
Și de această dată este prezentă libertatea de alegere. Salvarea este ajutată de devoțiunea pentru adevărul spiritual și învățătorii acestuia. Mila lui Dumnezeu este infinită și necondiționată. Sufletul însuși are puterea de a-și determina propria soartă. Fiecare suflet este atras către nivelul potrivit cu o precizie absolută. Ceea ce este omniscient este incapabil de nedreptate sau capricii. Astfel, „fiecare fir de păr de pe capul omului este numărat” grație cunoașterii infinite a câmpului energetic. Nimic nu poate scăpa nici detectării, nici consecințelor.
Întrebare: Încotro se îndreaptă știința?
Răspuns: Înțelegerea structurilor fundamentale ale lumii materiale a atins un stadiu major de dezvoltare grație demonstrației și descoperirii ultimului „tau neutrino” insesizabil. Știința își va deplasa probabil interesul către epistemologie, de vreme ce o continuare a funcției științei ar fi studiul conștiinței înseși. Pentru acest lucru, se va impune clarificarea procesului cunoașterii și a cum anume ne conștientizăm propria cunoaștere.
Se va descoperi astfel, că universul este o extrapolare a diferitelor categorii umane de formare și procesare a conceptelor. În cele din urmă, vor fi depășite limitele paradigmei newtoniene a realității (un nivel al conștiinței de 499), fapt care va deschide calea studierii proceselor naturii și vieții înseși, toate acestea fiind situate dincolo de logică, formă, percepție și dualitate.
Cercetarea spirituală va fi legitimată, iar investigația își va îndrepta atenția înspre interior și nu în afară. Se va descoperi că acțiunea de a căuta o realitate obiectivă constituie, de fapt, un act pur subiectiv, descoperire care, în sine, figurează drumul către iluminare. Omenirea va fi înălțată către înălțimi tot mai mari pentru ca, în cele din urmă, să atingă stadiul unității în care fiecare trăiește pentru Totalitate.
Această evoluție a devenit o posibilitate reală în ultimii ani. Câmpul total al conștiinței umanității este în creștere. Un fapt de o importanță majoră este acela că amintitul nivel al conștiinței omenirii a depășit, în sfârșit, pragul critic al Integrității (Adevărului), situat la valoarea 200, și a ajuns la actualul nivel de 207. Orice act de bunătate, considerație, iertare sau iubire influențează pe toată lumea. Chiar și în lumea fizică, mai sunt încă multe dimensiuni de descoperit. Viteza luminii poate fi depășită/accelerată (după cum susține Lijun Wang în Nature, 20 Iulie 2000). Universul se dezvoltă și se extinde cu o rată veșnic crescătoare. Cunoașterea naturii conștiinței are darul de a catapulta înțelegerea spre capacități și descoperiri tot mai mari. Călătoria presupune trecerea de la cunoaștere la Cunoaștere, de la percepție la omnisciență. Adevărații oameni de știință consideră că totul are o importanță egală. Dat fiind acest fapt, adevărații oameni de știință din zilele noastre vor deveni misticii viitorului. Singura cerință este aceea de a fi dedicați adevărului.
Dezvoltările geneticii și bionicii vor face ca etica și conștiința să devină din ce în ce mai importante. Vom simți cu adevărat nevoia de a cunoaște ce anume face ca ființa umană să fie o ființă umană.
Întrebare: Cum anume se corelează depășirea acestor contrarii aparente cu înțelegerea de sine sau cu iluminarea?
Răspuns: Pe scurt, înțelegerea sau iluminarea constituie condiția în care sensul sinelui se transferă de la cele limitate, lineare și materiale către domeniul non-linear, infinit și lipsit de formă. „Eul“ se mută din lumea vizibilă în cea invizibilă. Acest fenomen se petrece ca o schimbare a conștienței, ca o trecere de la identificarea percepției formei ca fiind obiectivă și reală la conștientizarea faptului că subiectivitatea constituie realitatea ultimă.
Ceea ce este ultim și etern transcende deopotrivă obiectivitatea și subiectivitatea, fiind dincolo de conștiență. Este ceea ce în literatura spirituală antică se numește Spiritul Suprem. Din acest Suprem provine tot ceea ce este manifestat și nemanifestat, orice conștiință și conștiență, orice existență, Tot ceea ce Este, fie că are formă, fie că este lipsit de formă, tot ceea ce este linear și tot ceea ce este non-linear, tot ceea ce apare prin creație, toate posibilitățile și toate realitățile. Supremul este dincolo de existență și nonexistență, dincolo de ființare, dincolo de toți zeii, dincolo de toate cerurile și formele spirituale, dincolo de toate denumirile și definițiile, dincolo de toate divinitățile și denotațiile spirituale. Divinitatea însăși se naște din Suprem.
Cartile lui David R. Hawkins se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
