David R. Hawkins – Phoenixul Trezirii Spirituale: Adevăr, Conștiință și Transformare
Înainte de a căuta o nouă direcție, este necesar să discernem greșelile din vechile abordări, cu dorința de a le depăși. Acest lucru reclamă deopotrivă curaj și onestitate neînfricată. Vindecarea din multe boli grave, netratabile și potențial incurabile se bazează pe disponibilitatea și capacitatea de a face față adevărului, alegând astfel o cale diferită. Acțiunea de a pune capăt negării și de a admite adevărul ne duce dincolo de pragul critic al Integrității (calibrat la nivelul 200).
Phoenixul trezirii spirituale s-a născut din cenușa disperării omenești. Așa cum a spus și Maica Tereza, floarea frumoasă, lotusul, își are rădăcinile în mocirla și noroiul din fundul iazului.
Încă de timpuriu, în viața autorului acestei cărți s-a petrecut revelația imensei suferințe a întregii omeniri. Imensitatea acesteia era incredibilă și copleșitoare. Așa cum am mai spus și cu alt prilej, acest lucru a condus, din păcate, la greșeala de a-l condamna pentru toate suferințele umanității pe Dumnezeul religiei, care „a permis să se întâmple toate astea”. Cu toate acestea, condiția amintită mi-a consolidat chemarea și dorința de a alina suferința omenirii.
Mulți ani mai târziu, aflat în mijlocul disperării și fără a fi prevenit în vreun fel, ateul care devenisem s-a abandonat lui Dumnezeu și a avut o profundă trezire spirituală. Această trezire a avut darul de a-mi transforma toate înțelegerile referitoare la conceptele de Dumnezeu, Adevăr și Realitate. Apoi, câțiva ani mai târziu, a avut loc viziunea și înțelegerea deopotrivă a ignoranței profunde și a limitelor conștiinței umane, care se dezvăluiseră a fi adevăratele baze și surse ale suferinței tuturor oamenilor. Înțelegerea acestei gigantice ignoranțe, precum și a teribilului preț pe care trebuia să-l plătească umanitatea, a avut un impact profund și a rezultat într-o schimbare a direcției strădaniei, de la alinarea suferințelor fizice și mentale la eroarea spirituală, care era răspunzătoare de toate acestea.
Eul colectiv al umanității, exprimat în forma societății, este orb în fața problemei fundamentale care stă la baza propriei sale suferințe. Credința conform căreia problemele care trebuie rezolvate sunt „exterioare” este una definitorie pentru eu; prin urmare, toate programele sociale, inclusiv războaiele, sunt dedicate rezolvării acestor probleme „exterioare”.
Problema principală a omenirii constă în faptul că mintea umană este incapabilă să discearnă adevărul de falsitate.
Ea nu poate deosebi „binele” de „rău”. Fără a avea niciun mijloc de autoapărare, oamenii sunt la cheremul falsității – în toate ademenirile sale ascunse, care defilează în forma patriotismului, religiei, binelui social, distracțiilor inofensive etc.
Prin efectuarea unui simplu și foarte comod test al adevărului/falsității, toți dictatorii, împărații și demagogii istoriei ar fi pierdut puterea. Dacă cineva ar fi pus o fotografie a lui Hitler într-un plic închis și ar fi cerut unui copil să o țină deasupra plexului solar, brațele copilului ar fi slăbit instantaneu. Același lucru s-ar fi petrecut și în cazul unei fotografii a lui Stalin, a lui Lenin, a liderilor fanatici arabi, a comuniștilor, a liderilor Cambodgiei și statelor africane, precum și a dictatorilor care se ascund în spatele numelui lui Allah, dezvăluind adevărata natură a acestora.
Toate masacrele din istoria omenirii au fost rezultatul forței, al cărui unic antidot este Puterea. Forța este bazată pe falsitate; puterea este fundamentată numai pe adevăr. „Răul” își pierde stăpânirea atunci când este dezvăluit; aceasta este partea sa vulnerabilă, „călcâiul lui Ahile”, care este expus tuturor. Falsitatea dispare când este expusă adevărata sa natură. Nu este nevoie de guvernul Statelor Unite, de CIA, FBI, de sateliți de spionaj sau de computere pentru a demonstra această evidență – brațul unui copil inocent în vârstă de numai cinci ani are singura putere reală pe Pământ – puterea adevărului însuși, care este invincibilă și nu cere niciun sacrificiu.
Brațul unui Copil
Este arma inocenței, de care se tem cel mai mult legiunile întunecate ale lumii, pentru că ea demască deghizările prin care acestea își mențin influența asupra a peste șaptezeci și opt de procente din populația lumii.
Dacă renunțăm la negare, vom vedea că falsitatea, manipularea și distorsionarea adevărului satisfac cu preponderență cele mai joase înclinații ale oamenilor, pătrunzând întreaga societate. Popularele jocuri pe calculator nu sunt deloc inocente, așa cum pot părea la prima vedere; ele sunt mașini programate să înăbușe sensibilitatea spirituală prin condiționarea minții la crimă și violență. Uciderea cu premeditare a câinilor de preerie nu este un „sport”, ci un act sângeros. Drogurile nu sunt deloc ceva „cool”, ci o înrobire. Rock-ul dur, heavy-metal și muzica rap nu sunt nici eliberatoare, nici amuzante; ele nu sunt decât un mod deliberat prin care se antrenează conștiința tinerilor. Mass-media se pretinde inocentă, deși strânge profituri uriașe din alimentarea slăbiciunii și vulnerabilității oamenilor.
Brațul unui copil nevinovat constituie un spectru înspăimântător pentru marile organizații care-și fundamentează influența pe ignoranța oamenilor. Falsul „război împotriva drogurilor” se dovedește a fi cea mai importantă cauză a acestei probleme, fiind chiar bastionul întregului comerț cu droguri, pe care l-a creat, autorizat și îmbogățit. Comunismul nu a fost înfrânt de vreun război, ci de non-violența lui Gorbaciov.
Renașterea lui Hristos – marea, proorocită a doua venire – înseamnă, dintr-un punct de vedere spiritual, înlocuirea falsității prin adevăr, a întunericului prin lumină, a ignoranței prin conștiență.
Semnificația lui Krishna, Buddha, Hristos și Allah nu a constat în prezența lor personală pe Pământ, ci în adevărurile pe care ei le-au dezvăluit și expus, precum și în nivelul energetic ridicat care însoțea învățăturile lor. Toate ființele iluminate spuneau mulțimii să ignore personalitatea sau „persoana” lor, în schimb să se concentreze asupra învățăturii. Într-un mod tipic pentru neînțelegerile și distorsionările care domină religiile, omenirea face întocmai opusul – venerând persoanele și locurile vizitate de acestea, datele și momentele istorice, dar ignorând învățăturile.
Prevalența învățăturilor lui Hristos/Buddha/Krishna/Avatar pare a fi semnalată de recenta tranziție a nivelului conștiinței umanității de la valoarea negativă de 190 la actualul nivel de 207 (traversând, prin urmare, linia Adevărului și Integrității, situată la nivelul 200). Semnificația acestui eveniment major, petrecut pentru prima dată în istoria umanității, nu poate fi trecută sub tăcere. Prin analogie, noi știm că la nivel fizic, o schimbare de numai câteva grade a temperaturii globale are efecte profunde asupra întregii planete și asupra a tot ceea ce înseamnă viață.
Dacă a doua venire a lui Hristos trebuie să fie dezvăluită de un semn, atunci acest semn a apărut deja – foarte recent. Fără îndoială, este vorba tocmai de această schimbare profundă, de la falsitatea ce denatura conștiința omenirii, la adevăr, cu toate implicațiile și promisiunile sale pentru întreaga omenire.
Este posibil ca brațul unui copil să ne poată dezvălui prima lumină a unor noi zori ai civilizației. S-a spus că omul este condus spre Dumnezeu și spre rai de inocența copiilor. În realitate, singura cale prin care putem deschide ușa spre adevăr trece prin inocența copilului din noi.
Inocența copilului rămâne netulburată în cadrul conștiinței tuturor. Ea constituie „structura” de bază a conștiinței însăși. Se poate face o analogie cu hardware-ul, care nu este modificat sau influențat cu nimic de softul procesat de computer, exact așa cum aparatul fotografic nu este afectat de imaginile transmise prin lentilele sale.
Redescoperirea Stării Originare
Pe câtă vreme noi speculăm despre limitele conștiinței omenirii, în realitate, cel care transformă societatea într-o manieră invizibilă și neașteptată este individul. Forța este vulnerabilă în fața unui număr infinit de opoziții, dar puterii, nicio opoziție și niciun inamic nu-i pot sta împotrivă. Precum însuși spațiul, puterea este imună și invulnerabilă în fața atacurilor. Oamenii cred că sunt conduși de mințile lor și că sunt victimele împrejurărilor. Astfel, ei se consideră victime ale curentului propriei conștiințe, sentimentelor și circumstanțelor tranzitorii. Punctul de vedere prevalent este acela că nu există alte opțiuni față de starea actuală a sentimentelor sau a emoțiilor.
Această cedare în fața minții și a circumstanțelor exterioare (lumea) este acceptată drept ceva natural și normal. Puțini oameni bănuiesc că mai există și o altă opțiune. Prin autoexaminare și concentrare interioară, putem descoperi că toate stările conștiinței sunt rezultatul unei opțiuni. Ele nu sunt deloc niște certitudini date și neschimbabile, determinate de factori incontrolabili. Acest lucru poate fi descoperit dacă examinăm cum anume funcționează mintea.
Noi nu suntem deloc conduși de către minte. Mintea nu dezvăluie decât un nesfârșit curent de opțiuni, toate deghizate în forma amintirilor, fanteziilor, spaimelor ori conceptelor. Pentru a ne elibera de sub dominația minții este suficient să înțelegem faptul că această defilare a subiectelor nu este decât un amalgam arbitrar de selecții care se perindă pe ecranul minții.
Noi nu suntem „forțați” să simțim resentiment pentru o anumită amintire negativă, nici să ne temem de viitor. Acestea nu sunt decât simple opțiuni. Mintea este ca un televizor dotat cu o varietate de canale; astfel, noi nu avem de urmat nicio tentație particulară a gândirii. Putem să cădem în tentația de „a ne plânge de milă”, sau de a fi supărați sau îngrijorați. Atracția secretă a tuturor acestor opțiuni este aceea că ele oferă o compensație internă sau o satisfacție secretă, care constituie însăși sursa atracției gândurilor și a minții.
Dacă aceste „compensații” sunt refuzate, vom descoperi că în spatele ecranului gândurilor, există un spațiu al bucuriei – invizibil, silențios și lipsit de gânduri. Această opțiune ne stă întotdeauna la dispoziție, dar pentru a o experimenta, trebuie să o alegem în dauna tuturor celorlalte opțiuni. Sursa bucuriei este întotdeauna prezentă, întotdeauna disponibilă și independentă de circumstanțe. Există doar două obstacole: (1) ignorarea faptului că această opțiune este întotdeauna disponibilă și prezentă și (2) valorizarea a altceva decât pacea și bucuria ca fiind mai presus de pace și bucurie, din plăcerea secretă a compensării.
Experiența prezenței lui Dumnezeu este accesibilă și prezentă întotdeauna, dar așteaptă alegerea noastră. Această alegere poate fi făcută numai prin renunțarea la orice altceva în favoarea păcii și iubirii lui Dumnezeu. În schimb, divinitatea Sinelui se autorevelează ca fiind întotdeauna prezentă, dar neexperimentată, deoarece a fost ignorată, uitată sau, din cauză că alegerile noastre au fost altele.
Cartile lui David R. Hawkins se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
