David R. Hawkins – Emanciparea umanitatii

Inainte de a căuta o noua direcţie, este necesar să discernem greşelile din vechile abordări, cu dorinţa de a le depăşi. Acest lucru reclamă deopotrivă curaj şi onestitate neînfricată. Vindecarea din multe boli grave, netratabile şi potenţial incurabile se bazează pe disponibilitatea şi capacitatea de a face faţă adevărului, alegând astfel o cale diferită. Acţiunea de a pune capăt negării şi de a admite adevărul ne duce dincolo de pragul critic al Integrităţii (calibrat la nivelul 200).

Phoenixul trezirii spirituale s-a născut din cenuşa disperării omeneşti. Aşa cum a spus şi Maica Tereza, floarea frumoasă, lotusul, îşi are rădăcinile în mocirla şi noroiul din fundul iazului.

Incă de timpuriu, în viaţa autorului acestei cărţi s-a petrecut revelaţia imensei suferinţe a întregii omeniri. Imensitatea acesteia era incredibilă şi copleşitoare. Aşa cum am mai spus şi cu alt prilej, acest lucru a condus, din păcate, la greşeala de a-l condamna pentru toate suferinţele umanităţii pe Dumnezeul religiei, care „a permis să se întâmple toate astea. Cu toate acestea, condiţia amintită mi-a consolidat chemarea şi dorinţa de a alina suferinţa omenirii.

Mulţi ani mai târziu, aflat în mijlocul disperării şi fără a fi prevenit în vreun fel, ateul care devenisem s-a abandonat lui Dumnezeu şi a avut o profundă trezire spirituală. Această trezire a avut darul de a-mi transforma toate înţelegerile referitoare la conceptele de Dumnezeu, Adevăr şi Realitate. Apoi, câţiva ani mai târziu, a avut loc viziunea şi înţelegerea deopotrivă a ignoranţei profunde şi a limitelor conştiinţei umane, care se dezvăluiseră a fi adevăratele baze şi surse ale suferinţei tuturor oamenilor, înţelegerea acestei gigantice ignoranţe, precum şi a teribilului preţ pe care trebuia să-l plătească umanitatea a avut un impact profund şi a rezultat într-o schimbare a direcţiei strădaniei, de la alinarea suferinţelor fizice şi mentale la eroarea spirituală, care era răspunzătoare de toate acestea.

Eul colectiv al umanităţii, exprimat în forma societăţii, este orb în faţa problemei fundamentale care stă la baza propriei sale suferinţe. Credinţa conform căreia problemele care trebuie rezolvate sunt „exterioare” este una definitorie pentru eu; prin urmare, toate programele sociale, inclusiv războaiele, sunt dedicate rezolvării acestor probleme „exterioare”.

Problema principală a omenirii constă în faptul că mintea umană este incapabilă să discearnă adevărul de falsitate.

Ea nu poate deosebi „binele” de „rău”. Fără a avea nici un mijloc de autoapărare, oamenii sunt la cheremul falsităţii – în toate ademenirile sale ascunse, care defilează în forma patriotismului, religiei, binelui social, distracţiilor inofensive etc.

Prin efectuarea unui simplu şi foarte comod test al adevărului/falsităţii, toţi dictatorii, împăraţii şi demagogii istoriei ar fi pierdut puterea. Dacă cineva ar fi pus o fotografie a lui Hitler intr-un plic închis şi ar fi cerut unui copil să o ţină deasupra plexului solar, braţele copilului ar fi slăbit instantaneu. Acelaşi lucm s-ar fi petrecut şi în cazul unei fotografii a lui Stalin, a lui Lenin, a liderilor fanatici arabi, a comuniştilor, a liderilor Cambodgiei şi statelor africane, precum şi a dictatorilor care se ascund în spatele numelui lui Allah, dezvăluind adevărata natură a acestora.

Toate masacrele din istoria omenirii au fost rezultatul forţei, al cărui unic antidot este Puterea. Forţa este bazată pe falsitate; puterea este fundamentată numai pe adevăr. „Răul“ îşi pierde stăpânirea atunci când este dezvăluit; aceasta este partea sa vulnerabilă, „călcâiul lui Ahile“, care este expus tuturor. Falsitatea dispare când este expusă adevărata sa natură. Nu este nevoie de guvernul Statelor Unite, de CIA, FBI, de sateliţi de spionaj sau de computere pentru a demonstra această evidenţă – braţul unui copil inocent în vârstă de numai cinci ani are singura putere reală pe Pământ – puterea adevărului însuşi, care este invincibilă şi nu cere nici un sacrificiu.

Braţul unui Copil

Este arma inocenţei, de care se tem cel mai mult legiunile întunecate ale lumii, pentru că ea demască deghizările prin care acestea îşi menţin influenţa asupra a peste şaptezeci şi opt de procente din populaţia lumii.

Dacă renunţăm la negare, vom vedea că falsitatea, manipularea şi distorsionarea adevărului satisfac cu preponderenţă cele mai joase înclinaţii ale oamenilor, pătrunzând întreaga societate. Popularele jocuri pe calculator nu sunt deloc inocente, aşa cum pot părea la prima vedere; ele sunt maşini programate să înăbuşe sensibilitatea spirituală prin condiţionarea minţii la crimă şi violenţă. Uciderea cu premeditare a câinilor de preerie nu este un „sport“, ci un act sângeros. Drogurile nu sunt deloc ceva „cool” ci o înrobire. Rock-ul dur, heavy-metal şi muzica rap nu sunt nici eliberatoare, nici amuzante; ele nu sunt decât un mod deliberat prin care se antrenează conştiinţa tinerilor. Mass-media se pretinde inocentă, deşi strânge profituri uriaşe din alimentarea slăbiciunii şi vulnerabilităţii oamenilor.

Braţul unui copil nevinovat constituie un spectru înspăimântător pentru marile organizaţii care-şi fundamentează influenţa pe ignoranţa oamenilor. Falsul „război împotriva drogurilor” se dovedeşte a fi cea mai importantă cauză a acestei probleme, fiind chiar bastionul întregului comerţ cu droguri, pe care l-a creat, autorizat şi îmbogăţit. Comunismul nu a fost înfrânt de vreun război, ci de non-violenţa lui Gorbaciov.

Renaşterea lui Hristos – marea, proorocită a doua venire – înseamnă, dintr-un punct de vedere spiritual, înlocuirea falsităţii prin adevăr, a întunericului prin lumină, a ignoranţei prin conştienţă.

Semnificaţia lui Krishna, Buddha, Hristos şi Allah nu a constat în prezenţa lor personală pe Pământ, ci în adevărurile pe care ei le-au dezvăluit şi expus, precum şi în nivelul energetic ridicat care însoţea învăţăturile lor. Toate fiinţele iluminate spuneau mulţimii să ignore personalitatea sau „persoana” lor, în schimb să se concentreze asupra învăţăturii. Intr-un mod tipic pentru neînţelegerile şi distorsionările care domină religiile, omenirea face întocmai opusul – venerând persoanele şi locurile vizitate de acestea, datele şi momentele istorice, dar ignorând învăţăturile.

Prevalenţa învăţăturilor lui Hristos/Buddha/Krishna/Avatar pare a fi semnalată de recenta tranziţie a nivelului conştiinţei umanităţii de la valoarea negativă de 190 la actualul nivel de 207 (traversând, prin urmare, linia Adevărului şi Integrităţii, situată la nivelul 200). Semnificaţia acestui eveniment major, petrecut pentru prima dată în istoria umanităţii, nu poate fi trecută sub tăcere. Prin analogie, noi ştim că la nivel fizic, o schimbare de numai câteva grade a temperaturii globale are efecte profunde asupra întregii planete şi asupra a tot ceea ce înseamnă viaţă.

Dacă a doua venire a lui Hristos trebuie să fie dezvăluită de un semn, atunci acest semn a apărut deja – foarte recent. Fără îndoială, este vorba tocmai de această schimbare profundă, de la falsitatea ce denatura conştiinţa omenirii, la adevăr, cu toate implicaţiile şi promisiunile sale pentru întreaga omenire.

Este posibil ca braţul unui copil să ne poată dezvălui prima lumină a unor noi zori ai civilizaţiei. S-a spus că omul este condus spre Dumnezeu şi spre rai de inocenţa copiilor. In realitate, singura cale prin care putem deschide uşa spre adevăr trece prin inocenţa copilului din noi.

Inocenţa copilului rămâne netulburată în cadrul conştiinţei tuturor. Ea constituie „structura” de bază a conştiinţei însăşi. Se poate face o analogie cu hardware-ul, care nu este modificat sau influenţat cu nimic de softul procesat de computer, exact aşa cum aparatul fotografic nu este afectat de imaginile transmise prin lentilele sale.

Redescoperirea Stării Originare

Pe câtă vreme noi speculăm despre limitele conştiinţei omenirii, în realitate, cel care transformă societatea într-o manieră invizibilă şi neaşteptată este individul. Forţa este vulnerabilă în faţa unui număr infinit de opoziţii, dar puterii, nici o opoziţie şi nici un inamic nu-i pot sta împotrivă. Precum însuşi spaţiul, puterea este imună şi invulnerabilă în faţa atacurilor. Oamenii cred că sunt conduşi de minţile lor şi că sunt victimele împrejurărilor. Astfel, ei se consideră victime ale curentului propriei conştiinţe, sentimentelor şi circumstanţelor tranzitorii. Punctul de vedere prevalent este acela că nu există alte opţiuni faţă de starea actuală a sentimentelor sau a emoţiilor.

Această cedare în faţa minţii şi a circumstanţelor exterioare (lumea) este acceptată drept ceva natural şi normal. Puţini oameni bănuiesc că mai există şi o altă opţiune. Prin autoexaminare şi concentrare interioară, putem descoperi că toate stările conştiinţei sunt rezultatul unei opţiuni. Ele nu sunt deloc nişte certitudini date şi neschimbabile, determinate de factori incontrolabili. Acest lucru poate fi descoperit dacă examinăm cum anume funcţionează mintea.

Noi nu suntem deloc conduşi de către minte. Mintea nu dezvăluie decât un nesfârşit curent de opţiuni, toate deghizate în forma amintirilor, fanteziilor, spaimelor ori conceptelor. Pentru a ne elibera de sub dominaţia minţii este suficient să înţelegem faptul că această defilare a subiectelor nu este decât un amalgam arbitrar de selecţii care se perindă pe ecranul minţii.

Noi nu suntem „forţaţi” să simţim resentiment pentru o anumită amintire negativă, nici să ne temem de viitor. Aceastea nu sunt decât simple opţiuni. Mintea este ca un televizor dotat cu o varietate de canale; astfel, noi nu avem de urmat nici o tentaţie particulară a gândirii. Putem să cădem în tentaţia de „a ne plânge de milă”, sau de a fi supăraţi sau îngrijoraţi. Atracţia secretă a tuturor acestor opţiuni este aceea că ele oferă o compensaţie internă sau o satisfacţie secretă, care constituie însăşi sursa atracţiei gândurilor şi a minţii.

Dacă aceste „compensaţii” sunt refuzate, vom descoperi că în spatele ecranului gândurilor, există un spaţiu al bucuriei – invizibil, silenţios şi lipsit de gânduri. Această opţiune ne stă întotdeauna la dispoziţie, dar pentru a o experimenta, trebuie să o alegem în dauna tuturor celorlalte opţiuni. Sursa bucuriei este întotdeauna prezentă, întotdeauna disponibilă şi independentă de circumstanţe. Există doar două obstacole: (1) ignorarea faptului ca această opţiune este întotdeauna disponibilă şi prezentă şi (2) valorizarea a altceva decât pacea şi bucuria ca fiind mai presus de pace şi bucurie, din plăcerea secretă a compensării.

Experienţa prezenţei lui Dumnezeu este accesibilă şi prezentă întotdeauna, dar aşteaptă alegerea noastră. Această alegere poate fi făcută numai prin renunţarea la orice altceva în favoarea păcii şi iubirii lui Dumnezeu. In schimb, divinitatea Sinelui se autorevelează ca fiind întotdeauna prezentă, dar neexperimentată, deoarece a fost ignorată, uitată sau, din cauză că alegerile noastre au fost altele.

Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.