David R. Hawkins – Voința Spirituală și Contemplația Adevărului
Ascultă articolul audio:
Natura capricioasă a activităților minții împiedică o focalizare fructuoasă pentru evoluția spirituală. Putem ordona minții noastre să facă un lucru sau altul, dar ea va refuza. A încerca să ne controlăm mintea este un deziderat inutil, care seamănă cu o pisică ce aleargă în jurul cozii. A încerca să ne controlăm mintea e o acțiune care deja implică, pe de o parte, dualitatea „celui ce controlează” și a „ceea ce este controlat” și, pe de alta, dualitatea între conținutul a ceea ce trebuie controlat și „cum” anume trebuie făcut acest lucru.
Singurul spațiu din care ne putem adresa minții este cel al calității numite voință. Putem localiza această zonă fără prea multe dificultăți. În vreme ce gândurile, sentimentele și imaginile trec încontinuu prin minte, voința este fixată și relativ lipsită de mișcare. Ea înclină să persiste într-un fel mai stabil și, prin urmare, mai abordabil. Într-adevăr, voința poate fi fixată, determinată și impasibilă, contrar minții, care oscilează ca un fluture nervos. Prin urmare, cel mai profitabil punct din care putem aborda mintea este obținut prin concentrarea emanată din voință asupra sensului Sinelui. Voința este maleabilă, dar numai încetul și în mod deliberat, prin intermediul reflexiei. Este un „loc” realist de la care putem începe explorarea. Voința este mai apropiată de adevăratul Sine decât mintea obișnuită, care e influențată de toate gândurile, credințele, conceptele, ideile și emoțiile sale fluctuante.
Contemplația
Aceasta este activitatea cea mai fructuoasă și mai plină de sens a lucrării spirituale. Cu puțin exercițiu, putem atinge capacitatea de a funcționa în lume numai cu întreruperi minore ale reflexiei și contemplației. Meditația, așa cum este de obicei practicată, este totuși limitată în timp și spațiu și presupune adesea izolarea și încetarea activității. Deși contemplația și reflexia par mai puțin intense, în realitate, ele înlătură obstacolele prin influența lor constantă. Prin urmare, contemplația este un mod de a medita cu nimic inferior meditației în sensul tradițional consacrat al termenului.
Întărirea voinței spirituale
Voința este activată și întărită de devoțiune și răspunde la rândul ei cu inspirația care, prin grație, conduce la iluminare. Voința personală se dizolvă în Voința Divină. Scânteia care conduce la căutarea și investigația spirituală este un dar divin.
Disponibilitatea de a iniția călătoria nu poate fi forțată, și nici oamenii nu pot fi învinuiți dacă acest lucru nu s-a petrecut încă în ei. Nivelul conștiinței lor trebuie să avanseze până în stadiul în care o asemenea intenție ar fi deopotrivă semnificativă și atractivă. Cel inspirat va depăși toate convențiile obișnuite ale vieții, sacrificând orice stă în calea sa.
Iluziile eului, deși tenace, sunt relativ fragile atunci când sunt subordonate voinței spirituale. Eul nu este un dușman care trebuie supus, ci numai un amalgam de obiceiuri ale percepției.
Sinele care activează voința spirituală este sălașul puterii infinite, împotriva căreia castelul din cărți de joc al eului nu poate rezista. Acest Sine este asemenea unui magnet infinit de puternic care are capacitatea de a dizolva structura eului dacă voința spirituală își dă consimțământul. Nimeni nu poate fi creditat pentru progresul conștienței spirituale, după cum nimeni nu poate fi învinuit dacă acest lucru nu se petrece.
În lucrarea spirituală, termenii „este” sau „sunt” devin înlocuiți treptat de termenul „pare că”. Acest fapt ce se petrece datorită creșterii înțelegerii până la gradul în care realizăm că percepția nu este decât o mască ce ascunde adevărul. Până în momentul revelării realității absolute, este recomandabil să considerăm orice cunoștință ca fiind numai ipotetică. Această înțelegere este evidențiată astăzi prin folosirea frecventă a termenului „a percepe”. De exemplu: persoana X a reacționat la o amenințare „percepută”.
Apariția acestei înțelegeri constituie o dezvoltare foarte importantă. Este prima indicație reală a conștienței limitelor eului și a failibilității percepției. Creșterea incidenței sociale a conștienței limitelor eului este consolidată de o serie de factori. Printre aceștia trebuie amintite descoperirile recente ale unor verdicte juridice false. (Acest fapt a reieșit clar în urma examinării probelor ADN și a cercetărilor îndreptate spre probitatea martorilor. S-a observat așadar că, în realitate, martorii sunt foarte inconstanți în depozițiile lor, fiind predispuși la erori serioase.) De asemenea, psihologii au descoperit existența unor falsificări retroactive ale memoriei, ce implicau înlăturarea anumitor evenimente în timp și spațiu. Astfel, societatea se luptă să deosebească adevărul de falsitate, dar până acum nu este conștientă de cum anume să realizeze cu adevărat acest lucru.
Voința spirituală este consolidată și activată de iubire, devoțiune și de disponibilitatea acestora de a se abandona. Iubirea este lipsită de formă, fiind acea capacitate prin care devenim disponibili să ne abandonăm lui Dumnezeu. Calea tradițională a sfinților din marile religii a fost aceea a adorației, iubirii și slujirii lui Dumnezeu, fie El nemanifestat sau manifestat (așa cum au fost marii învățători divini). Dedicarea și devoțiunea profundă pot depăși orice rezistență și astfel, în cele din urmă, calea inimii se va contopi cu cea a minții sau conștiinței.
Cartile lui David R. Hawkins se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
