Patrick Drouot – Iubirea: Vibrație fundamentală a universului
Ascultați articolul sub formă audio:
Iubirea este o vibrație fundamentală, cea mai puternică din univers. Ea face sori să se rotească, primele flori ale primăverii să înflorească și copiii să râdă. Este o frază pe care am repetat-o de multe ori în conferințe și foarte des la seminarii. Capacitatea de a iubi și dorința de a fi iubit sunt la fel de necesare ca nevoia de a bea și de a mânca. În noiembrie 1989, într-un seminar pe care îl țineam împreună cu Marguerite la Paris și a cărui temă era „Moartea, asistarea muribunzilor și procesul mistic legat de moarte”, am dezbătut subiectul cu oameni care își pierduseră persoane apropiate, părinți, copii, soți, soții, cu persoane care erau bolnave, cu terapeuți, cu medici. A luat cuvântul un medic care locuia în Antile:
„În 1968, eram tânăr medic și am făcut parte dintr-o misiune umanitară în războiul din Biafra. Vă amintiți Biafra, spune el asistenței, era groaznic, oamenii mureau de foame ca muștele, era foametea cea mai totală, semănau cu cei care au scăpat din Dachau. Ne ocupam de copii și era sfâșietor, ajunseseră într-un asemenea punct încât nu se mai puteau hrăni normal; înmuiau degetele în supă și le lingeau în loc să ia o lingură. Eram în această misiune umanitară: medici, infirmiere din multe țări: francezi, germani, norvegieni, americani etc. Ceea ce m-a mișcat profund este că înainte de a mânca, înainte de a înghiți ceva, copiii ne întindeau imediat brațele și învățaseră în limba persoanei care urma să se ocupe de ei primele două cuvinte: tată, mamă!”
Când readuceam în conștiință amintiri din copilărie, adolescență sau viața fetală, am constatat adeseori că aceste amintiri descopereau într-o manieră profundă în inconștient, ca și în sistemul chakrelor și în corpul eteric, fie un copil nenăscut, fie un copil rău sau care n-a fost iubit; și sugerez uneori un exercițiu extrem de simplu: cer pacientului să închidă ochii și să spună cu voce tare: „Te iubesc, tată” sau „Te iubesc, mamă”. După cinci minute, se produc crize de furie sau lacrimi. Ideea că părinții noștri nu ne iubesc sau nu ne-au iubit creează o rezistență enormă la mulți oameni. Este mai simplu (este o chestiune de supraviețuire psihică pentru copil) să credem că greșeala se află în noi, pentru că atunci întreținem iluzia că le putem câștiga iubirea dacă ne tăiem părul, dacă ne spălăm, dacă ne periem dinții, dacă devenim ceea ce vor ei să devenim.
Copiii au nevoie de iubire necondiționată și mai mult de o direcție decât de o pedeapsă; adeseori îi dau fiului meu mesaje ca: „Există probleme în viață, dar indiferent ce se întâmplă trebuie să le depășești, poți să câștigi; nu trăi în ziua care urmează, gândește-te la momentul de acum, privește, cum este bine. Ieri aparține trecutului iar mâine încă nu a sosit; deci, de ce să ne facem griji pentru ieri sau pentru mâine…”.
Întâlnind din ce în ce mai multă lume, lucrând la nivel fizic, psihic, spiritual, observând memoriile codificate la nivel fizic, observând modul în care persoanele aduc în conștiință amintiri din prima copilărie, chiar amintiri care nu aparțin vieții lor, mi-am dat seama că, sub multe aspecte, corpul este gândire solidificată și că în această structură densificată, această lipsă de iubire este foarte des prezentă. Știu că există copii și chiar adulți care, fiind iubiți de către părinții lor, au totuși această lipsă de iubire în ei, care îi face uneori să se îmbolnăvească. Totuși, mi-am dat seama că percepția unui copil putea să fie diferită de cea a realității, părinții pot fi obosiți, epuizați, surmenați de lucru, de deplasări, de griji, sfârșiturile de lună dificile etc. Copilul va considera aceasta un abandon sau o lipsă de iubire. Acesta este rezultatul.
Mulți folosesc cuvântul „iubire” pentru a defini relațiile lor cu ceilalți și aceasta este numai o fragilitate emoțională, o conexiune care nu este totuși ceea ce ar trebui să fie; iubirea nu este o simplă emoție, ci un fel de condensare spirituală, legată de deschiderea inimii. Când vorbim de iubire, nu vorbim doar de o stare de spirit, ci de o stare a ființei. Iubirea nu este ceea ce putem noi deveni, ci ceea ce suntem deja în valoare absolută.
Uneori ezit puțin în folosirea acestor cuvinte repetate, auzite de mai multe ori: iubirea necondiționată. Am fost asurziți cu aceste cuvinte, încât vine un moment când ele nu mai spun nimic.
Din nefericire, avem un singur termen, iubirea, pentru a descrie atât hoinărelile vieții emoționale a spiritului cât și o formă esențială a naturii noastre profunde, motiv din care a apărut confuzia. Iubirea este o vibrație fundamentală a universului, care nu are nici trecut, nici prezent, nici viitor, dar care este acea excepțională stare a ființei. Am întâlnit-o în două sisteme medicale, cele mai vechi din istoria omenirii, medicina amerindiană (sioux și hopi, între altele) și medicina tibetană.
Cartile lui Patrick Drouot se pot vedea la linkurile de mai jos:
- vezi link 1 - aceasta pagina
- vezi link 2 - aceasta pagina
