Jonathan Black – Evoluția Conștiinței și Istoria Secretă
Ascultați articolul sub formă de podcast:
Numai în această suburbie obscură a istoriei, în care nimic miraculos nu pare a se întâmpla vreodată și în care nu trăiește niciun geniu, în această epocă în care nivelul de educație al claselor educate se află într-un declin abrupt — numai în acest tip și în acest loc oamenii au convingeri de tipul materia-înaintea-minții.
Pretutindeni altundeva și oricând altcândva, lumea a crezut exact contrariul; tuturor li s-ar fi părut absolut imposibil să-și imagineze că cineva ar putea crede ceea ce credem noi astăzi.
În conformitate cu istoria secretă, această transformare a fost determinată de o schimbare la nivelul conștiinței. Din perspectiva filozofiei ezoterice, conștiința se transformă mult mai repede și mai radical decât din punctul de vedere al celei convenționale. Sper că această carte a reușit oarecum să demonstreze că, dacă acum câteva generații oamenii credeau într-un univers de tipul mintea-înaintea-materiei, motivul nu este acela că examinaseră argumentele pro și contra și aleseseră apoi idealismul. De fapt, ei percepeau lumea într-un mod idealist.
Gândiți-vă acum la modul în care diferă conștiința dumneavoastră de cea a părinților dumneavoastră. Cea dintâi este probabil mai liberală, mai tolerantă, mai capabilă să aprecieze punctele de vedere ale celorlalte rase, clase sociale, ale sexului opus sau ale celor de altă orientare sexuală etc. În anumite sensuri, dumneavoastră sunteți, probabil, mai conștient de sine. Fiindcă ideile lui Freud au devenit atât de bine cunoscute, sunteți mai predispus la a recunoaște motivațiile sexuale ale impulsurilor pe care le resimțiți — sau motivațiile de natură comercială, datorită lucrărilor lui Marx. Probabil că sunteți mai puțin reținut, mai puțin temător față de autorități, mai contestatar, iar legăturile cu familia sunt mai slabe. Sunteți mai dispus să mințiți, aveți o mai redusă capacitate de concentrare și mai puțină fermitate în a duce la capăt sarcini plictisitoare de dragul unui obiectiv pe termen lung. Deși cultura populară face mare caz de dragostea romantică, la fel ca majoritatea celorlalți, probabil că nici dumneavoastră nu mai credeți în ea din toată inima. Puțini se mai așteaptă azi – sau mai sunt dispuși — să rămână o viață întreagă alături de un singur partener sexual. De fapt, așa cum sugera Rilke în Însemnările lui Malte Laurids Brigge, o parte din dumneavoastră înșivă tinde să fugă de responsabilitatea pe care o implică faptul de a fi iubit.
Prin urmare, conștiința noastră este diferită de cea a părinților noștri și, probabil, mult diferită de cea a bunicilor. Dacă vom proiecta această viteză de schimbare înapoi în istorie, vom înțelege ușor cum, cu numai câteva generații înainte, conștiința de zi cu zi semăna, probabil, cu cea pe care o experimentăm acum în vise. Dar nu putem să nu ne punem următoarea întrebare: Cum va evolua conștiința noastră în viitorul apropiat?
În conformitate cu filozofia de tip mintea-înaintea-materiei, mintea a creat universul fizic pentru a facilita evoluția și dezvoltarea conștiinței umane. Și atunci, ce ne sugerează ea cu privire la modul în care se va schimba conștiința noastră?
Din perspectiva creștinismului ezoteric, Isus Cristos a trăit pe Pământ pe la mijlocul istoriei universului. Viața sa a reprezentat un important punct de cotitură în istorie. Tot ceea ce s-a întâmplat după acest moment oglindește cele petrecute înainte. Prin urmare, noi trăim acum marile evenimente ale epocilor precreștine în ordine inversă, iar dezvoltarea noastră viitoare va reparcurge primele sale etape, de asemenea în ordine inversă.
Spre, exemplu, în anul 2000 d. C., viața noastră a reflectat-o pe cea dusă de Avraam în 2000 Î. C., printre „zgârie-norii“ și contemporanii săi idolatri din Uruk.
Putem privi zgârie-norii de astăzi ca reprezentând fundamentalismul. Pe de o parte, sunt creștinii de dreapta, pe care i-am putea asimila cu formele rudimentare ale islamismului. Ambele grupări vor să reprime inteligența și liberul arbitru al individului, să ne atragă spre un extaz lipsit de iluminare. Aceasta este influența lui Lucifer.
Pe de altă parte, este materialismul științific militant, care tinde să sugrume spiritul uman. Mașinăriile ne transformă și pe noi în niște mașinării. Aceasta este influența lui Satan, care vrea să meargă și mai departe, să ne suprime complet spiritul și să ne lase doar materie goală.
Și, așa cum s-a încarnat Lucifer, la fel se va încarna Satan. Și o va face sub chipul unui scriitor. Obiectivul său va fi acela de a distruge spiritualitatea, explicitând-o până ce nu va mai rămâne nimic din ea. El va avea capacitatea de a crea evenimente supranaturale, dar va ști să le dea o explicație strict științifică.
La început, va apărea ca un mare binefăcător al omenirii, un geniu. Poate că inițial nici el însuși nu va ști că este Anticristul, crezând că face ceea ce face numai din dragoste pentru oameni. Va spulbera multe superstiții periculoase și va milita pentru unirea tuturor religiilor lumii. Va veni însă un moment al orgoliului, când își va da seama că poate face unele lucruri pe care, aparent, Isus Cristos nu avea puterea să le facă. Și atunci va deveni conștient de identitatea și de misiunea sa.
Cum să-i recunoaștem pe Satan? Sau orice alt fals profet? Și orice învățătură fals-spirituală? Învățăturile mincinoase au de obicei o dimensiune morală redusă, aproape inexistentă, avantajele activării chakrelor, spre exemplu, fiind recomandată exclusiv pentru „dezvoltarea personală“ în sensul său egoist. Adevăratele învățături spirituale au în centru dragostea pentru ceilalți și pentru întreaga omenire — dragostea inteligentă, liber dăruită.
Să ne ferim de asemenea de învățăturile care nu invită la întrebări, la dezbatere, sau care tolerează disprețul și deriziunea. Ele nu fac altceva decât să lase de înțeles că Dumnezeu ne vrea proști.
Cartea de față se constituie într-o sumă de dovezi menite să demonstreze că în decursul istoriei, persoane cu o inteligență deosebită au studiat în profunzime filozofia ezoterică. De asemenea, au folosit tehnici secrete pentru a intra în stări alterate de conștiință, în care au acces la un nivel de cunoștințe neobișnuit de mare. Dovezile arată că grupările ce făceau parte din aceste societăți secrete erau preocupate de făurirea unor forme de conștiință noi și mai inteligente.
Gândirea ezoterică a exercitat o influență determinantă asupra dezvoltării umane, fapt care astăzi este aproape în întregime ignorat.
Conform acestui mod de a gândi, oamenii au avut odinioară acces neîngrădit la lumile spirituale. Apoi accesul a devenit tot mai dificil, pe măsură ce materia a căpătat consistență. Acum, bariera dintre noi înșine și lumile spirituale devine iarăși mai subțire. Lumea materială se destramă.
Poate că devenim mai conștienți de tiparele sugerate de așa-zisele „coincidențe“ și de sincronicitățile pe care le trăim. Poate că începem să întrevedem în ele conturul legilor profunde. Poate că nu ne mai grăbim să presupunem că intuițiile noastre, ideile strălucite pe care le avem ne aparțin nouă înșine și poate că începem să acceptăm că ele ar putea proveni din alte lumi. Pe măsură ce conștientizăm faptul că suntem impulsionați de o inteligență neîntrupată, poate că ne dăm seama totodată că suntem legați între noi mai direct prin intermediul gândurilor decât prin vorbire și prin capacitățile fizice. Poate că înțelegem mai bine că interacțiunea noastră cu alți indivizi este un proces mult mai misterios decât ne închipuim în mod obișnuit.
În viitor, vom învăța probabil să privim relațiile dintre noi și în termenii reîncarnărilor. Ne vom da seama că relațiile pe care le-am avut în încarnările anterioare constituie explicația sentimentelor „subconștiente“ de atracție sau repulsie pe care le avem uneori față de persoane pe care abia le-am întâlnit.
Firește, din punctul de vedere al realității de zi cu zi, toate acestea par niște aberații, în universul științifico-materialist, nu este loc pentru asemenea idei. Dar așa cum am subliniat deja, perspectiva științifico-materialistă are limitările sale.
Când vorbim despre evenimente atât de îndepărtate precum nașterea universului, în mod inevitabil, chiar și cele mai mărunte fragmente de dovezi sunt grevate de un volum uriaș de speculații. Supozițiile fizicienilor, cosmologilor și filozofilor privind infinitatea de dimensiuni întrepătrunse, universurile paralele și cele de tip balon de săpun implică la fel de multă imaginație ca speculațiile lui Toma d’Aquino referitoare la numărul îngerilor ce încap pe vârful unui ac.
Esențial este faptul că, în privința chestiunilor cu adevărat mari și importante, oamenii nu aleg în mod necesar conform balanței probabilităților, aceasta fiind, probabil, aproape prea mică pentru a fi distinsă. Lumea este aidoma desenului aceluia „în perspectivă“, în care puteam vedea deopotrivă o tânără drăguță sau o cotoroanță. Oamenii aleg adesea o anumită imagine asupra lumii și nu alta fiindcă undeva, în adâncul ființei lor, asta este ceea ce vor de fapt să creadă.
Dacă învățăm să conștientizăm această predispoziție, putem lua apoi o decizie în mod liber, fiindcă va fi o decizie bazată pe cunoaștere. Dacă ne gândim bine, s-ar putea ca acea parte din noi înșine care dorește să creadă într-un univers mecano-materialist să nu fie exact cea care am dori să ne hotărască soarta.
Cunoaște-te pe tine însuți, cerea zeul Soare. Tehnicile deprinse în Antichitate în școlile misterelor și în epoca modernă în cadrul unor grupări precum rozacrucienii au menirea de a ne ajuta să devenim conștienți de ritmul răsuflării noastre, de cel al inimii și de cel sexual, de ritmul activității, al visului și al somnului fără vise. Dacă vom reuși să ne armonizăm în mod conștient propriile ritmuri cu cele ale cosmosului, măsurate de Iachin și Boaz, vom putea în cele din urmă să ne îmbinăm evoluția individuală cu cea a cosmosului. Iar acest lucru va însemna că vom înțelege menirea vieții, în cel mai înalt sens al termenului.
Filozofia ezoterică impune o redescoperire a ierarhiilor spirituale de deasupra noastră și, în strânsă legătură cu aceasta, o identificare a capacităților divine din noi înșine. Acesta a fost secretul păstrat de genii precum Platon, Sfântul Pavel, Leonardo da Vinci, Shakespeare și Isaac Newton:
-
Dacă poți gândi atât de profund încât să redescoperi rădăcinile spirituale ale gândirii, dacă poți recunoaște gândurile ca ființe vii, spirituale…
-
Dacă îți poți dezvolta un sentiment al propriei individualități atât de puternic încât să devii conștient de interacțiunea ta cu ființele-gând care te străbat, și totuși să nu te lași copleșit de această realitate…
-
Dacă poți recrea străvechiul sentiment al miraculosului și să-l folosești pentru a trezi voința ce așteaptă dormitând în cel mai adânc ungher al ființei tale…
-
Dacă flacăra iubirii pentru semenul tău ți se înalță din inimă și te face să verși lacrimi de compasiune…
… înseamnă că ai lucrat asupra celor patru elemente. Ai început deja procesul de transformare a lor. Aceasta este misterioasa „lucrare“ despre care vorbește Sfântul Pavel în 1 Corinteni 13: „Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, față către față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin, precum am fost cunoscut și eu. Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. “
Intuiția este intelectul transformat, care percepe ființele spirituale ca fiind reale. Pavel numește acest lucru credință.
Sentimentul miraculosului este simțire transformată, simțire ce a devenit conștientă de funcționarea spirituală a universului, fără a fi copleșită de ea. Pavel numește acest lucru nădejde, speranță.
Conștiința este voință transformată, când prin acțiunea gândului și a imaginației, a credinței și speranței, vom fi început să transformăm acea parte din noi înșine despre care aminteam, inclusiv voința aflată sub pragul conștienței. Pavel numește aceasta dragoste.
Aplicând credință speranței, aplicând credință și speranță iubirii, ființa umană poate fi transformată într-un înger.
Astfel, Scorpionul este preschimbat în Vultur. Vulturul cooperează cu Taurul, iar Taurului îi cresc aripi. Taurul înaripat acționează asupra Leului, iar acestuia îi cresc la rândul lui aripi. Iar sfârșitul acestui proces în patru etape este cel în care Leul înaripat acționează asupra Omului, pentru a-l transforma în înger. Acesta este marele mister învățat în școlile misterelor din lumea antică, cel care a devenit apoi marele mister al creștinismului ezoteric.
Cele patru elemente îndeplinesc un rol crucial în formarea universului fizic, iar a lucra asupra lor în vreme ce ele ne străbat înseamnă a ne transforma nu numai pe noi înșine, ci întregul univers, până la granițele sale. Dacă un individ varsă lacrimi de compasiune, natura sa animală este transformată într-o măsură anume, dar transformați sunt și heruvimii din cosmosul întreg. Schimbările în fiziologia umană devin semințe ale transfigurării întregului univers material.
Cabalistul Isaac Luria scria că, în cele din urmă, nu va mai exista nici măcar un atom asupra căruia să nu fi lucrat omul.
În primele capitole ale acestei istorii am văzut cum au fost create lumea și omenirea, în ordinea următoare: mai întâi componenta minerală, apoi cea vegetală, în al treilea rând partea animală și, în final, ca o încununare a creației, elementul uman. Aceste părți au fost făurite una după alta, fiecare oferind condițiile necesare pentru următorul stadiu de dezvoltare. Pe măsură ce istoria se scurge, aceste componente vor fi transformate în ordine inversă: umanul, animalul, vegetalul și, în sfârșit, mineralul. La finele timpului, chiar și atomii ființei noastre materiale vor fi transformați, aidoma trupului fizic al lui Isus la Schimbarea la Față.
Am văzut că, în conformitate cu istoria secretă, omenirea este doar superficial afundată în materie, că întărirea pământului și a craniului uman ne-a permis să ne dezvoltăm sentimentul de sine și, totodată, potențialul de a gândi, a voi și a iubi liber. Dar înainte de acest scurt popas printre obiectele fizice, experiența noastră a fost cea a ideilor. Obiectele imaginației, pe care le înțelegeam ca provenind de la spirite, îngeri și zei, erau reale pentru noi. În cea mai mare parte a istoriei umane, încă mult timp după formarea materiei, ceea ce vedeam cu ochiul minții era mai real pentru noi decât obiectele materiale. Istoria modernă ne învață că materia este transformată, dispersată, astfel încât în viitorul nu foarte îndepărtat vom pătrunde din nou pe tărâmul Imaginației.
Când se va petrece acest lucru? Și ce se va întâmpla după încarnarea lui Satan? În capitolul 4 am văzut că, din perspectiva minții-înaintea-materiei, istoria este împărțită în șapte „zile“. Sâmbăta a fost domnia lui Saturn, duminica a fost epoca în care Pământul și Soarele erau unite, Luni a fost era anterioară retragerii Lunii. Marți a fost perioada care a început cu coagularea lumii materiale, în 11145 Î. C. Moartea lui Isus Cristos a marcat jumătatea „zilei“ de marți și a Marii Săptămâni. Ce se va întâmpla în zilele care au mai rămas?
În anul 3574 d. C. vom intra în epoca numită în Apocalipsă Filadelfia. Dacă marile impulsuri evolutive din epocile anterioare și-au avut originea în India, Persia, Egipt, Grecia, Roma și Europa Nordică, următorul va veni din Europa de Est și Rusia. Acesta este motivul pentru care guvernele sub influență francmasonică din America și Marea Britanie s-au implicat în regiunea respectivă. Deja putem vedea extreme apărute în zonă, extreme ale spiritualității și ale răului deopotrivă, precum mafia rusă.
În viitor, personalitățile pe care ni le amintim din istorie, cele care au condus omenirea afară din lumile spirituale, vor renaște pentru a ne ghida înapoi în ele. Va exista un nou Shakespeare, un nou Moise, un nou Zarathustra, un nou Hercule. Spre finele epocii Filadelfia, Jeshua ben Pandira, învățătorul esenienilor, se va încarna iar ca al cincilea călăreț, care „se cheamă Cel credincios și Cel adevărat“, despre care amintește Apocalipsa. În tradiția orientală, acest personaj este numit Buddha Maitreya. El va aduce cu sine mari daruri spirituale, deschizând ceea ce Sfânta Tereza din Avila numea „ochii sufletului“, chakrele.
Astfel vom intra din nou în pădurea sacră descrisă în capitolul 2. Vom fi conștienți de existența spiritelor, a îngerilor și a zeilor, vii în tot ce ne înconjoară, dar nu vom mai fi controlați de ele. Vom deveni din nou conștienți de ființele spirituale aflate de o parte și de alta a noastră de fiecare dată când luăm o decizie. Când spiritele bune și cele rele se vor face simțite, când toți vom comunica liber cu lumile spirituale, religia organizată nu va mai fi necesară.
Imaginați-vă: nicio religie. Ne vom redobândi în parte capacitatea de a controla plantele și animalele prin puterea gândului, pe care am moștenit-o de la Adam. Vom începe să ne amintim viețile anterioare și să le prevedem pe cele viitoare.
Conștiința noastră în stare de veghe se va dezvolta astfel încât deosebirea între ea și cea actuală va fi aceeași ca deosebirea dintre conștiința pe care o avem astăzi în starea de veghe și cea din vis. Vom înțelege că, deși credeam că suntem treji, de fapt am trăit în somn.
Aceste evoluții nu vor fi realizate ușor. La finele epocii filadelfiene va izbucni un război catastrofic, după care suprafața Pământului va deveni un pustiu spiritual – cu excepția Americii, unde flacăra spiritualității va rămâne vie. Aceasta va fi imaginea în oglindă a perioadei primului Zarathustra.
Intervalul cuprins între anii 5734 și 7894 d. C. este numit în Apocalipsă Laodicea. Pe măsură ce materia va fi tot mai puțin densă, trupurile noastre vor răspunde mai activ la impulsurile spirituale. Bunătatea oamenilor altruiști va străluci pe chipurile lor, în vreme ce fețele și trupurile celor răi vor fi modelate de patimile animale ce-i vor domina. Oamenii buni vor constata că le este tot mai greu să accepte în jurul lor persoane nefericite, astfel că, în final, nimeni nu va fi fericit până ce nu toată lumea va fi fericită.
Dacă lumea materială este temporară, la fel este și moartea. Cu timpul, nu vom mai muri, ci vom dormi doar foarte adânc, iar mai apoi din ce în ce mai puțin adânc. Moartea, așa cum spunea Sfântul Pavel, va fi înghițită. Când vom intra într-o altă eră a metamorfozelor, reproducerea biologică va deveni inutilă. Vom descoperi „Cuvântul care a fost pierdut“ al francmasonilor — sau altfel spus, vom crea prin puterea glasului. În cronologia Marii Săptămâni, vom fi ajuns la „joi“, deși, firește, timpul așa cum îl înțelegem astăzi nu va mai exista. Gândurile noastre vor avea o viață a lor, lucrând independent de noi, dar pentru noi.
Pe măsură ce istoria se va apropia de sfârșit, forțele răului se vor impune încă o dată, când cea de-a treia ființă din trinitatea răului, demonul Soarelui, se va opune intențiilor lui Dumnezeu. Aceasta este fiara cu două coarne, ca ale mielului, descrisă în Apocalipsă. Ea va conduce forțele răului în Bătălia Finală.
În cele din urmă, nu numai că Soarele va părea altfel, așa cum a prezis Sfântul Ioan Crisostomul, dar un soare va răsări în fiecare dintre noi.
Și toate acestea vor fi împlinite prin puterea gândului!
La nivel general, cei care au schimbat istoria cu adevărat nu au fost marii generali și politicieni, ci gânditorii și artiștii. Un singur individ stând singur într-o încăpere și dând naștere unei idei poate schimba cursul istoriei mai puternic decât un general care comandă mii de soldați pe câmpul de luptă sau un politician care atrage milioane de susținători.
De aceea este filozofia romantică și incitantă. Într-un univers al minții-înaintea-materiei, în orice gând există nu doar romanțiozitate și incitare, ci și magie. Nu numai ceea ce fac și ce spun, dar și ceea ce gândesc are capacitatea de a-i afecta pe semenii mei și întregul curs al istoriei.
Platon sugera că orice filozofie începe cu sentimentul miraculosului.
Știința modernă ucide acest sentiment, spunându-ne că știm deja tot ceea ce este de știut. Știința modernă distruge filozofia, îndemnându-ne să renunțăm la a pune marile întrebări de tip „de ce“. Asemenea întrebări nu au niciun sens, susțin oamenii de știință: mai bine să le uităm și să ne vedem de treburile noastre.
Savanții de astăzi insistă că ei sunt deținătorii unicului mod în care pot fi interpretate condițiile fundamentale ale existenței umane. Le place să se concentreze pe ceea ce știu. Din punctul lor de vedere, ceea ce știm deja este aidoma unui vast continent care ocupă aproape întregul spațiu disponibil.
Dar oamenii despre care am spus în această carte că au făcut istoria au preferat să se concentreze pe ceea ce nu știau. Din perspectiva lor, ceea ce știm deja este o mică insuliță pe un ocean întins și foarte ciudat.
Să semănăm noi acum semințele îndoielii! Să urmăm sfatul lui Francis Bacon și să nu ne grăbim să încadrăm lumea într-un tipar impus de noi. Să așteptăm, alături de Keats, ca un tipar mai profund să se contureze.
Știința nu oferă certitudini. Este și ea un mit ca oricare altul, reprezentând ceea ce vor oamenii, în adâncul ființei lor, să creadă. Rudolf Steiner spunea odată că oamenii care nu au curajul de a fi cruzi dezvoltă adesea credințe crude. Iar a susține că nu trăim într-un univers cu caracter reciproc este o cruzime nenecesară.
Dacă acceptăm aceste opinii crude, înseamnă că permitem ca sentințele experților într-un domeniu oarecare de activitate să devină mai importante decât propria noastră experiență. Și înseamnă totodată să negăm acele lucruri despre care Shakespeare, Cervantes și Dostoievski ne-au spus că sunt adevărate.
Scopul cărții de față, prin urmare, este acela de a sugera că, dacă privim dintr-o perspectivă nouă condițiile fundamentale ale existenței noastre, poate că le vom percepe într-un mod cu totul nou. De fapt, poate că vom avea asupra lor o imagine opusă celei în care am fost învățați să credem. La urma urmei, exact asta face filozofia, atunci când este aplicată corect.
Ecourile înțelepciunii antice se află pretutindeni în jurul nostru, în numele zilelor din săptămână și ale lunilor anului, în dispunerea sâmburilor într-un măr și în ciudățenia vâscului, în muzică, în poveștile pe care le spunem copiilor, în designul multor clădiri și statui și în cele mai de seamă opere de artă și literatură. Iar dacă nu putem vedea această înțelepciune străveche, motivul este unul singur: am fost învățați și condiționați să n-o vedem. Am fost vrăjiți de materialism.
Știința este de părere că idealismul a dominat istoria până în secolul al XVII-lea, când a început discreditarea lui. Știința consideră, de asemenea, că materialismul va rămâne filozofia dominantă a omenirii până la finele veacurilor. După părerea societăților secrete însă, materialismul va ajunge să fie doar o eroare de scurtă durată.
Învățăturile societăților secrete au fost aduse la lumina zilei pentru prima dată, aici. Unii cititori le vor găsi poate ridicole – dar măcar vor ști care sunt ele cu adevărat. Alții vor sesiza ceva în ele, chiar dacă par incompatibile cu marile certitudini științifice ale epocii în care trăim.
Am expus aici o istorie vizionară, așa cum este ea reținută în forul interior al ființei umane, o istorie păstrată de cei capabili să se strecoare din planul material în alte dimensiuni. Așa este, pare ireconciliabilă cu istoria în care ați fost învățați să credeți, dar dacă este adevărată în alte dimensiuni?
Poate că ar trebui să încheiem cu reflecțiile unui savant de renume. Fizicianul Niels Bohr spunea la un moment dat: „Opusul unei afirmații corecte este o afirmație greșită, dar opusul unui adevăr profund poate fi, foarte bine, un alt adevăr profund. “
Am văzut că, dacă încercăm să privim în trecut, dincolo de anul 11451 î. C, dovezile că știința ne poate spune ceva real sunt foarte firave. Uriașe baloane de supoziții și interpretări se clatină în echilibru precar pe un fundament minuscul de date concrete. Și, desigur, același lucru este valabil și dacă încercăm să privim în viitor, mai departe de anul 11451 d. C. Adevărul este că trebuie să ne folosim imaginația. Atunci când pornim la drum într-o direcție sau în cealaltă, când părăsim țărmurile insuliței noastre de materie, nu putem să pătrundem decât pe tărâmul imaginației.
Desigur că materialiștii privesc imaginația cu ochi bănuitori, asociind-o cu fantezia și cu iluzoriul. Societățile secrete, însă, o percep într-o lumină extraordinară. Mintea fiecărui individ este o prelungire, o protuberanță a minții universale în lumea materială, și fiecare dintre noi trebuie să-și folosească imaginația pentru a tinde către această minte și a conlucra cu ea.
Acest mod de utilizare a imaginației a fost cel care i-a conferit unui Shakespeare sau Mozart aura de divinitate.
Imaginația este totul.
Cartile lui Jonathan Black se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
