Patrick Drouot – Iubirea conditionata

Iubirea este o vibraţie fundamentală, cea mai puternică din univers. Ea face sorii să se rotească, primele flori ale primăverii să înflorească şi copiii să rîdă. Este o frază pe care am repetat-o de multe ori în conferinţe şi foarte des la seminarii. Capacitatea de a iubi şi dorinţa de a fi iubit sînt la fel de necesare ca nevoia de a bea şi de a mînca. In noiembrie 1989, într-un seminar pe care îl ţineam împreună cu Marguerite la Paris şi a cărui temă era “Moartea, asistarea muribunzilor şi procesul mistic legat de moarte”, am dezbătut subiectul cu oameni care îşi pierduseră persoane apropiate, părinţi, copii, soţi, soţii, cu persoane care erau bolnave, cu terapeuţi, cu medici. A luat cuvîntul un medic care locuia în Antile:

“In 1968, eram tînăr medic şi am făcut parte dintr-o misiune umanitară în războiul din Biafra. Vă amintiţi Biafra, spune el asistenţei, era groaznic, oamenii mureau de foame ca muştele, era foametea cea mai totală, semănau cu cei care au scăpat din Dachau. Ne ocupam de copii şi era sfîşietor, ajunseseră într-un asemenea punct încît nu se mai puteau hrăni normal; înmuiau degetele în supă şi le lingeau în loc să ia o lingură. Eram în această misiune umanitară medici, infirmiere din multe ţări: francezi, germani, norvegieni, americani etc. Ceea ce m-a mişcat profund este că înainte de a mînca, înainte de a înghiţi ceva, copii ne întindeau imediat braţele şi învăţaseră în limba persoanei care urma : să se ocupe de ei primele două cuvinte: tată, mamă!”

Cînd readuceam în conştienţă amintiri din copilărie, adolescenţă sau viaţa fetală, am constat adeseori că aceste amintiri descopereau într-o manieră profundă în inconştient ca şi în sistemul chakrelor şi în corpul eteric fie un copil nenăscut, fie un copil rău sau care n-a fost iubit; şi sugerez uneori un exerciţiu extrem de simplu: cer pacientului să închidă ochii şi să spună cu voce tare: “Te iubesc, tată” sau “Te iubesc, mamă”. După cinci minute, se produc crize de furie sau lacrimi. Ideea că părinţii noştri nu ne iubesc sau nu ne-au iubit creează o rezistenţă enormă la mulţi oameni. Este mai simplu (este o chestiune de supravieţuire psihică pentru copil) să credem că greşeala se află în noi pentru că atunci întreţinem iluzia că le putem cîştiga iubirea dacă ne tăiem părul, dacă ne spălăm, dacă ne periem dinţii, dacă devenim ceea ce vor ei să devenim.

Copiii au nevoie de iubire necondiţională şi mai mult de o direcţie decît de o pedeapsă; adeseori îi dau fiului meu mesaje ca: Există probleme în viaţă, dar indiferent ce se întîmplă trebuie să le depăşeşti, poţi să cîştigi; nu trăi în ziua care urmează, gîndeşte-te la momentul de acum, priveşte, cum este bine. Ieri aparţine trecutului iar mîine încă nu a sosit; deci, de ce să ne facem griji pentru ieri sau pentru mîine…”.

Întîlnind din ce în ce mai multă lume, lucrînd la nivel fizic, psihic, spiritual, observînd memoriile codificate la nivel fizic, observînd modul în care persoanele aduc în conştienţă amintiri din prima copilărie, chiar amintiri care nu aparţin vieţii lor, mi-am dat seama că, sub multe aspecte, corpul este gîndire solidificată şi că în această structură densificată, această lipsă de iubire este foarte des prezentă. Ştiu că există copii şi chiar adulţi care fiind iubiţi de către părinţii lor au totuşi această lipsă de iubire în ei, care-i face uneori să se îmbolnăvească. Totuşi, mi-am dat seama că percepţia unui copil putea să fie diferită de cea a realităţii, părinţii pot fi obosiţi, epuizaţi, surmenaţi de lucru, de deplasări, de griji, sfîrşiturile de lună dificile etc. Copilul va considera aceasta un abandon sau o lipsă de iubire. Acesta este rezultatul.

Mulţi folosesc cuvîntul “iubire” pentru a defini relaţiile lor cu ceilalţi şi aceasta este numai o fragilitate emoţională, o conexiune care nu este totuşi ceea ce ar trebui să fie; iubirea nu este o simplă emoţie, ci un fel de condensare spirituală, legată de deschiderea inimii. Cînd vorbim de iubire, nu vorbim doar de o stare de spirit, ci de o stare a fiinţei. Iubirea nu este ceea ce putem noi deveni, ci ceea ce sîntem deja în, valoare absolută.

Uneori ezit puţin în folosirea acestor cuvinte repetate, auzite de mai multe ori: iubirea necondiţionată. Am fost asurziţi cu aceste cuvinte, încît vine un moment cînd ele nu mai spun nimic.

Din nefericire, avem un singur termen, iubirea, pentru a descrie atît hoinărelile vieţii emoţionale a spiritului ca şi o formă esenţială a naturii noastre profunde, motiv din care a apărut confuzia. Iubirea este o vibraţie fundamentală a universului, care nu are nici trecut, nici prezent, nici viitor, dar care este acea excepţională stare a fiinţei. Am întîlnit-o în două sisteme medicale, cele mai vechi din istoria omenirii, medicina amerindiană (sioux şi hopi între altele) şi medicina tibetană.

Dacă informațiile găsite aici te-au ajutat, spune "Mulțumesc" printr-o Donație: