Osho – Ințelegerea Căii și Respingerea Geniilor
|
Getting your Trinity Audio player ready...
|

Buddha spune: Cum ar putea o minte tulburată să înțeleagă calea? Mii de căutători au stat în preajma lui Buddha – așa cum stau și aici mii de oameni – și i-au pus tot felul de întrebări. Dar Buddha nu era deloc interesat de acele întrebări; nu era interesat să ofere răspunsuri. Interesul lui, singurul, era acela de a le arăta oamenilor calea – însă obstacolul venea tocmai din partea lor: întrebările și răspunsurile pe care le așteptau, informațiile și ideile acumulate de-a lungul anilor îi făceau să nu poată înțelege și vedea calea. Tocmai de aceea Buddha spune:
Cum ar putea o minte tulburată să înțeleagă calea?
Așa că, în loc să le ofere răspunsuri și explicații, Buddha începe să le șteargă toată cunoașterea, toate prejudecățile și ideile și concepțiile mentale. India nu l-a iertat niciodată pe Buddha pentru acest lucru.
Imediat după moartea sa, mintea tradițională a acestei țări a început să smulgă din rădăcini toate plantele sădite de el. Buddha pur și simplu a fost expulzat din țară. Cel mai mare fiu al acestei țări nu și-a putut găsi adăpost aici; mesajul său a trebuit să caute adăpost pe alte meleaguri.
Și nu este ceva accidental, întotdeauna s-a întâmplat așa. Evreii l-au condamnat pe Isus, l-au torturat și l-au crucificat și Isus a fost cea mai mare înflorire posibilă a conștiinței evreiești – el a fost Everestul conștiinței umane. Însă de ce l-au respins?
În loc să fie fericiți și să danseze de bucurie, ei l-au omorât – asta pentru că evreii s-au simțit mediocri în prezența sa. Asta a fost crima sa. Și pentru asta a trebuit să fie pedepsit – pentru faptul că a adus în inima oamenilor atât de multă bucurie și iubire, el a fost ucis.
Dar așa stau lucrurile: mintea unui om de rând nu se poate simți bine în prezența unei ființe care o face să se simtă mediocră și nesemnificativă.
Isus nu a fost ucis de evrei, ci de mintea mediocră. În cazul său s-a întâmplat ca mintea mediocră să acționeze prin intermediul evreilor. Același lucru s-a întâmplat și cu Buddha: el nu a fost iertat nici până acum de hinduși – și el a fost cel mai mare hindus născut vreodată.
El a reprezentat chintesența hinduismului. Tot ce au spus Upanishadele, el a readus în actualitate. Buddha a reprezentat realizarea supremă a acestei țări, dar a fost aruncat de aici. Budismul a dispărut complet din India. De ce?
El este foarte respectat și iubit în Tibet, Coreea, Japonia, Tailanda, Burma, Sri Lanka, China. Întreaga Asie îl iubește de mii de ani – atât de unice și pregnante i-au fost cuvintele. Dar India l-a uitat complet – ca și cum nici măcar nu ar fi existat. Iar când spun India, mă refer la mintea mediocră, nu are nimic de-a face cu indienii. Mintea mediocră nu permite niciodată apariția geniilor. Și cu cât o minte este mai stupidă, cu atât va dori în preajma ei numai minți stupide – asemănătoare ei.
Această planetă a fost întotdeauna un spital de nebuni – iar ori de câte ori apare o persoană sănătoasă, toți se întorc împotriva ei.
Cartile lui Osho se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina


