David R. Hawkins – Cum putem depași contrariile?

Raspuns (David R. Hawkins): Conştiinţa le depăşeşte automat atunci când, prin intermediul reflecţiei, familiarităţii, rugăciunii, meditaţiei sau inspiraţiei survine înţelegerea. Depăşirea contrariilor este facilitată, de asemenea, de cuvintele rostite de maestru sau de nivelul conştiinţei acestuia. Ceea ce la un anumit nivel al conştiinţei este imposibil, devine evident şi uşor la un nivel mai înalt. Fiinţa umană este deopotrivă spirit şi trup, motiv pentru care, în realitate, ea trăieşte dintotdeauna atât în domeniul linear, cât şi în cel nonlinear. Până nu este „îmbibat” cu o conştiinţă şi o conştienţă subiectivă, corpul nu poate fi conştient de propria sa existenţă. El nu acţionează decât atunci când este motivat de o anumită valoare, precum dorinţa de plăcere ce survine din experimentarea vieţii.

Atunci când o persoană sau un animal este „despiritualizat(ă)“, moare. Când forţa vieţii sau spiritul nu mai energizează corpul, spiritul pleacă şi merge într-o altă dimensiune. Deşi se află într-o altă dimensiune, nivelul conştiinţei spiritului poate fi calibrat printr-un simplu test kinesiologic. Unele spirite părăsesc trupul într-o stare de bucurie, extaz sau fericire. Altele o fac în cele mai joase stări ale deznădejdei, precum furia, vinovăţia sau ura. De bună seamă că aceste stări vor influenţa mai apoi destinaţia spiritului – care a fost numit în mod tradiţional suflet sau aspectul non-material al vieţii. Când spiritul părăseşte corpul, destinaţia lui se corelează cu nivelul specific al conştiinţei sale, determinat de frecvenţa calibrată a acesteia. Putem presupune aşadar că sufletul se îndreaptă spre diferitele niveluri ale iadului, purgatoriului, cerurilor, precum şi spre domeniile celeste sau nivelurile astrale („planurile interioare”) ori stările discarnate.

Precum un dop de plută aflat în apă sau un balon aflat în aer, fiecare spirit se ridică în domeniile infinite ale câmpurilor energetice ale conştiinţei până la propriul său nivel de flotabilitate. In acest proces nu este implicată nici o “judecată” externă sau constrângere divină. Fiecare fiinţă îşi radiază esenţa şi astfel îşi determină propriul destin. Prin urmare, justiţia divină este perfectă. Prin intermediul liberului arbitru, fiecare spirit devine ceea ce el însuşi a ales să fie. In cadrul tuturor tărâmurilor şi în fiecare moment există alegeri ale realităţii absolute – mereu prezentă şi a cărei alegere absolută rezultă în eliberare.

Prin analogie, putem spune că sufletul, unit sau nu cu un corp fizic, este într-o oarecare măsură asemănător unei mici particule aflate într-un câmp electromagnetic. Atracţia sau respingerea particulei depinde de mărimea, încărcătura, polaritatea şi poziţia acesteia într-un câmp mai larg, care include gradaţii ale energiei şi puterii, precum şi diferite calităţi faţă de care particula va fi atrasă ori respinsă. Prin urmare, toate posibilităţile şi eventualităţile constituie o reflecţie a stării conştiinţei sau a nivelului de evoluţie al individului în cadrul întregului. Acest fapt este inevitabil, dat fiind că individul reprezintă „o parte” esenţială a întregului. S-ar putea spune că fiecare nivel al conştiinţei este reprezentat în cadrul câmpului amintit ca un atractor, precum în teoria haosului.

In viaţa de zi cu zi, acest model poate fi observat în interacţiunea oamenilor cu cele plăcute, respectiv neplăcute lor, cu toate atracţiile şi repulsiile aferente, exprimate în stiluri de viaţă, alegeri profesionale, comportamente sociale, obiceiuri, slăbiciuni, puncte tari şi identificări de grup.

Intrebare: Există oare unele tehnici simple menite a facilita această progresie?

Raspus: Faceţi diferenţa între „acesta” şi „acela”, între „cineva” şi „ceva”, între „voliţional” şi „automat”, între „observator” şi „ceea ce este observat”. Puntea este durată prin delimitarea conştiinţei de observator/martor/conştienţă. Este precum delimitarea capacităţii de a vedea şi auzi de ceea ce vedem sau auzim propriu-zis.

Ochiul Sinelui este Sinele care dă sinelui capacitatea conştienţei. Dacă soarele nu ar lumina, nimic nu ar fi vizibil. In lipsa luminii Sinelui, sinele nu şi-ar cunoaşte nici măcar propria existenţă. Dacă nu ar exista conştienţa conştiinţei, nici corpul, nici eul nu ar şti unul de existenţa celuilalt. Sfinţenia reflectă faptul că Divinitatea constituie sursa existenţei a tot ceea ce există, inclusiv a Sinelui.

Sinele infinit, atemporal şi nondualistic străluceşte în lumea dualităţii şi percepţiei ca sine. O caracteristică a sinelui (cu minusculă) este aceea de a nu fi conştient de adevărata sa sursă. De fapt, eul îşi reneagă în primul rând sursa, pretinzându-se a fi separat, autonom, autoactivat şi independent. Odată ajuns la nivelul raţiunii şi al capacităţii intelectuale, eul îşi atinge propriile limite şi începe să caute răspunsuri dincolo de el. Cu toate acestea, la nivelurile mai scăzute ale evoluţiei intelectuale, intelectul tinde să fie plin de mândrie şi să pretindă credit pentru toate capacităţile sau acţiunile, asumându-şi paternitatea acestora şi considerându-se apogeul evoluţiei.

La un moment dat, intelectul matur începe să discearnă informaţii spirituale, pe care apoi le urmează. Dar, şi de această dată, poate fi orbit de mândrie şi poziţionalităţi. Cu ajutorul experienţei de mai târziu şi al lucrării spirituale intense, smerenia poate slăbi puterea eului intelectual, permiţând prin aceasta o experimentare progresivă mai profundă a stărilor superioare ale conştiinţei spirituale. Acest prag constituie un dar ce însoţeşte disponibilitatea de a iubi, iar inspiraţia generată astfel conduce către domeniile păcii şi fericirii. Apoi, compasiunea devine o calitate dominantă şi transformă percepţia în viziune. Desăvârşirea acestui proces presupune descompunerea sinelelui în Sine. Acest nivel, calibrat la valoarea 600, marchează acel nivel al conştiinţei numit în mod tradiţional iluminare. In acest punct, extazul poate genera deopotrivă incapacitatea de a funcţiona în lume şi funcţionarea continuă în aceasta. Cu toate acestea, dacă extazul însuşi este abandonat apoi lui Dumnezeu, se instalează starea de înţelept. Pe măsură ce acest stadiu se maturizează, este posibilă sau nu o întoarcere către lumea în care Dorinţa lui Dumnezeu determină tot ceea ce urmează.

Intrebare: Oare dispare sensul sinelui? La urma urmei, eul se teme de moarte.

Raspuns: Când sinele se dizolvă în Sine, acest proces este experimentat ca o mare expansiune de la ceea ce este limitat, trecător şi vulnerabil către Totalitatea nemuritoare şi infinită, care transcede toate lumile şi universurile. Astfel, Sinele nu este nicidecum subiect al morţii sau naşterii, deoarece el există dincolo de temporalitate. Obscuritatea Sinelui a fost doar rezultatul identificării greşite a percepţiei cu totalitatea Realităţii.

Intrebare: Ce se poate spune despre moartea fizică?

Raspuns: Poate suna surprinzător, dar nimeni nu-şi experimentează, de fapt, propria moarte. Desigur, există experienţa condiţiilor care preced moartea, dar în momentul în care survine „moartea” fizică, sufletul părăseşte corpul fără nici un efort şi, pur şi simplu, asistă la moartea corpului. Prin separarea de corp, fostul locatar al acestuia devine conştient de faptul că, în realitate, este un spirit. Uneori, acesta este momentul în care apare negarea. Spiritul este apoi atras spre destinaţia lui prin intermediul acţiunilor de atracţie/repulsie, care constituie consecinţele automate ale evoluţiei sufletului.

Şi de această dată este prezentă libertatea de alegere. Salvarea este ajutată de devoţiunea pentru adevărul spiritual şi învăţătorii acestuia. Mila lui Dumnezeu este infinită şi necondiţionată. Sufletul însuşi are puterea de a-şi determina propria soartă. Fiecare suflet este atras către nivelul potrivit cu o precizie absolută. Ceea ce este omniscient este incapabil de nedreptate sau capricii. Astfel, „fiecare fir de păr de pe capul omului este numărat” graţie cunoaşterii infinite a câmpului energetic. Nimic nu poate scăpa nici detectării, nici consecinţelor.

Intrebare: Incotro se îndreaptă ştiinţa?

Raspuns: înţelegerea structurilor fundamentale ale lumii materiale a atins un stadiu major de dezvoltare graţie demonstraţiei şi descoperirii ultimului „tau neutrino” insesizabil. Ştiinţa îşi va deplasa probabil interesul către epistemologie, de vreme ce o continuare a funcţiei ştiinţei ar fi studiul conştiinţei înseşi. Pentru acest lucru, se va impune clarificarea procesului cunoaşterii şi a cum anume ne conştientizăm propria cunoaştere.

Se va descoperi astfel, că universul este o extrapolare a diferitelor categorii umane de formare şi procesare a conceptelor. In cele din urmă, vor fi depăşite limitele paradigmei newtoniene a realităţii (un nivel al conştiinţei de 499), fapt care va deschide calea studierii proceselor naturii şi vieţii înseşi, toate acestea fiind situate dincolo de logică, formă, percepţie şi dualitate.

Cercetarea spirituală va fi legitimată, iar investigaţia îşi va îndrepta atenţia înspre interior şi nu în afară. Se va descoperi că acţiunea de a căuta o realitate obiectivă constituie, de fapt, un act pur subiectiv, descoperire care, în sine, figurează drumul către iluminare. Omenirea va fi înălţată către înălţimi tot mai mari pentru ca, în cele din urmă, să atingă stadiul unităţii în care fiecare trăieşte pentru Totalitate.

Această evoluţie a devenit o posibilitate reală în ultimii ani. Câmpul total al conştiinţei umanităţii este în creştere. Un fapt de o importanţă majoră este acela că amintitul nivel al conştiinţei omenirii a depăşit, în sfârşit, pragul critic al Integrităţii (Adevărului), situat la valoarea 200, şi a ajuns la actualul nivel de 207. Orice act de bunătate, consideraţie, iertare sau iubire influenţează pe toată lumea. Chiar şi în lumea fizică, mai sunt încă multe dimensiuni de descoperit. Viteza luminii poate fi depăşită/accelerată (după cum susţine Lijun Wang în Nature, 20 Iulie 2000). Universul se dezvoltă şi se extinde cu o rată veşnic crescătoare. Cunoaşterea naturii conştiinţei are darul de a catapulta înţelegerea spre capacităţi şi descoperiri tot mai mari. Călătoria presupune trecerea de la cunoaştere la Cunoaştere, de la percepţie la omniscienţă. Adevăraţii oameni de ştiinţă consideră că totul are o importanţă egală. Dat fiind acest fapt, adevăraţii oameni de ştiinţă din zilele noastre vor deveni misticii viitorului. Singura cerinţă este aceea de a fi dedicaţi adevărului.

Dezvoltările geneticii şi bionicii vor face ca etica şi conştiinţa să devină din ce în ce mai importante. Vom simţi cu adevărat nevoia de a cunoaşte ce anume face ca fiinţa umană să fie o fiinţă umană.

Intrebare: Cum anume se corelează depăşirea acestor contrarii aparente cu înţelegerea de sine sau cu iluminarea?

Raspuns: Pe scurt, înţelegerea sau iluminarea constituie condiţia în care sensul sinelui se transferă de la cele limitate, lineare şi materiale către domeniul nonlinear, infinit şi lipsit de formă. „Eul“ se mută din lumea vizibilă în cea invizibilă. Acest fenomen se petrece ca o schimbare a conştienţei, ca o trecere de la identificarea percepţiei formei ca fiind obiectivă şi reală la conştientizarea faptului că subiectivitatea constituie realitatea ultimă.

Ceea ce este ultim şi etern transcende deopotrivă obiectivitatea şi subiectivitatea, fiind dincolo de conştienţă. Este ceea ce în literatura spirituală antică se numeşte Spiritul Suprem. Din acest Suprem provine tot ceea ce este manifestat şi nemanifestat, orice conştiinţă şi conştienţă, orice existenţă, Tot ceea ce Este, fie că are formă, fie că este lipsit de formă, tot ceea ce este linear şi tot ceea ce este non-linear, tot ceea ce apare prin creaţie, toate posibilităţile şi toate realităţile. Supremul este dincolo de existenţă şi nonexistenţă, dincolo de fiinţare, dincolo de toţi zeii, dincolo de toate cerurile şi formele spirituale, dincolo de toate denumirile şi definiţiile, dincolo de toate divinităţile şi denotaţiile spirituale. Divinitatea însăşi se naşte din Suprem.

Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.